Another Dark Side of the Moon…

 Primul poet din banda desenata (si poate cel mai mare!) a fost Winsor McCay, creatorul unui personaj singular, fara pereche pana acum, desi au trecut de la prima sa aparitie mai mult de o suta de ani: “Little NEMO”!… Povestea, aparent simpla(visele unui pusti care se intampla pe parcursul unei planse si se termina invariabil cu trezirea copilasului), este de fapt un pretext  pentru dezvoltarea unor universuri incredibile, toate avand punctul de plecare intr’o realitate imediata, binecunoscuta oricaruia dintre noi, dar apoi deraind intr’o lume mai degraba comuna lui Lewis Caroll decat banalului cotidian. Astfel, obisnuitul pat devine un patruped ce nu se mai opreste din crestere, spre disperarea micutului Nemo, casele din oras incep sa creasca asemenea unor plante dupa o regula cunoscuta numai de ele si se misca precum niste vietuitoare nelinistitoare, scurgerea Timpului devine vizibila, anii trecand precum minutele iar conventiile pe care banda desenata le accepta, ca sa poata exista, respectiv stripurile si casetele sunt atrase intr’un joc creativ incredibil, joc pe care aveau sa’l redescopere la peste o jumatate de secol distanta autori ca Mandrika, Gotlib, Greg sau Fred… De exemplu, personajul din randul 1 sta de vorba cu el insusi, dar aflat in randul 2, iar daca e nevoie, coboara in casetele de dedesupt, ca sa rezolve o situatie delicata, fara cel mai mic complex. Aproape ca simti nevoia sa dezvolti notiuni  filozofice, cum ar fi paradoxul temporal.
 Povestile lui Nemo cel mititel se’tampla de regula noaptea, atunci cand Luna joaca un rol foarte important…

… de fapt, ilustrarea articolului ar fi trebuit sa inceapa cu aceste 2 stripuri: un joc banal de copil, o rampa de scara si iata cum intram intr’un alt univers!…

… o calatorie spre Luna, care vazuta de aproape arata cu totul altfel decat ne’am fi putut inchipui!…

   Un rol la fel de important avea sa’l joace Luna intr’o alta banda desenata celebra, “Tintin” de Herge. De data aceasta, autorul lasa deliberat fantezia la garderoba si mizeaza in cele 2 albume pe cartea stiintei iar timpul a dovedit ca nu a gresit deloc. Sunt anii ’50, lumea incearca sa uite tragedia inutila de la Hirosima si spera ca energia nucleara e buna si la altceva decat la nimicirea vietii de pe Pamant. Tintin se imbarca in cea mai grozava aventura a sa, scapand de atractia terestra cu 3 ani inaintea primului Sputnik sovietic si aselenizand cu 15 ani mai devreme decat Armstrong!…

Toate imaginile cu TINTIN sunt © Ed. Casterman si sunt scrise si desenate de Herge…
“… And everything under the Sun is in tune, but the Sun is eclipsed by the MOON!… There is no Dark Side of the Moon really. Matter of fact it’s all dark…..”

The Dark Side Of the Moon…

  “Bonsoir,O, Lune Souveraine, Lune de Nuit je me souviens, De Temps que vous etiez lointaine, En ce Temps je vous aimais bien… Les Trafiquants de toutes sortes, Qui font commerce avec les gens, De ta Peau ils ont ouvert les portes,Tu es bien la Lune d’ Argent!… De la Lune qui se souvient, qui se souvient?…”
   Cine mai are timp sa’si aduca aminte de Luna intr’o epoca in care traim contracronometru, nici macar indragostitii, a constatat cu amaraciune prin anii ’60 Guy Beart, un romantic incorigibil, un visator de care chiar si pragmatica societate in care traim mai are inca nevoie?… In filmele din anii ’40 un decupaj foarte novator si indraznet pe atunci se facea prin intermediul Lunii: camera pornea miscarea de pe fata eroinei, transfigurata de iubire, se ridica spre astrul noptii ce sclipea complice, dupa care cobora si, surpriza!, figura pe care o descopeream era a jumatatii sale, a iubitului sau care urmarea acelasi astru, devenit complicele celor doi amorezi despartiti.10 ani mai tarziu in “Vagabondul”, film indian cu Raj Kapoor, Luna era inca odata un paravan pentru indragostiti. In acei ani prezentarea explicita a iubirii, chiar daca era vorba doar de un banal sarut, era un act inadmisibil asa ca, in momentul in care buzele celor doi sunt pe cale sa se atinga, camera coboara incet si  decent spre imaginea lor reflectata in apa marii. In fotograma in care buzele urmau sa se atinga, o lacrima, un strop de roua, o picatura din ploaia pe care taranii indieni o asteptau cu nerabdare de atata amar de timp sau pur si simplu un gainat de pescarus (realizatorii nu ne’au explicat niciodata ce anume a tulburat momentul acela de gratie), avea sa bruieze imaginea, astfel ca morala avea sa fie salvata iar imaginatia spectatorului indian putea sa se dezvolte nestingherita… Cand spectatorul a inceput sa se sature de atata dulcegarie, a venit un smecher care a considerat ca nicidecum, lumina Lunii nu era complicea indragostitilor, ci a ucigasilor si a tuturor celor care nutresc ganduri necurate!…Si a urmat o serie de creatii mai mult sau mai putin artistice despre puterea malefica a Lunii,,, Apoi au venit Savantii, care au desfiintat toata poezia, asigurandu’ne ca Luna nu e decat un amarat de pietroi, care se’nvarte nici el nu stie de ce in jurul Terrei, dupa un program pe care nu il intelegem inca foarte bine. Dar nu intrati in panica: in urmatoarea suta de ani vom avea raspunsuri la toate intrebarile iar poeziile despre Luna vor deveni atat de ridicole incat poetii pititi de multa vreme prin cripte si cavouri, se vor face una cu pamantul sa nu dea cumva ochii cu vreun profesor de stiinte atotstiutor!…

  Chiar asa, cine isi mai aduce aminte ca de acolo de sus ne priveste Luna?…

…dar de Edmond Rostand si de personajul sau, jumatate real, jumatate fictiune – Cyrano de Bergerac?… cel care cu multe sute de ani in urma ne uimea cu fabuloasele sale calatorii in Luna!…

…cine isi mai aduce aminte de Baronul de Munchhausen si incredibilele sale calatorii, cea de pe Luna intrecand de departe orice voiaj al lui Simbad marinarul?…

 Jules Verne, prins cu suruburi la biroul sau, a fost primul care a avut sansa sa viseze.

… imagini care aveau sa rascoleasca pentru cel putin o suta de ani imaginatia cititorilor de pretutindeni!…

…peste Canalul Manecii, H.G.Wells contimua traditia lui Verne dar romanele pe care le scrie sunt pentru adulti, problemele pe care le ridica sunt grave…Traiasca Science Fiction-ul!..

Daca fratii Lumiere sunt genialii inventatori ai cinematografiei ca tehnica, Georges Melies este un alt francez care a descoperit ca filmul poate fi o Arta!… Iar unul dintre primele sale subiecte este, fireste, ” O Calatorie spre Luna”… in acest cadru, un grup de Pin Ups de epoca, impingand obuzul ce urma sa fie aruncat spre Luna…

…contactul proiectilului cu Luna, in story board-ul lui Melies…

… si cum avea sa apara aceeasi scena in film!…

…cum se vede Pamantul de pe Luna, in schitele lui Melies…

…multi, foarte multi ani mai tarziu, Neil Armstrong murmura emotionat in microfon celebra fraza: “That’s one small step for man, one giant leap for mankind!’…
  Cuvintele acestea erau rostite pe 21 Iulie 1969, la cateva secunde dupa ce o fiinta omeneasca avea sa puna piciorul pentru prima data pe un alt astru decat planeta sa natala…
   va urma…

The Cataclyster and the Subliminal Message

  The choice i have to make on sunday is a huge responsability for the average citizen that i think i am. If i choose poorly, it’s still me, the voter, who gets blamed for the result.
  …As such, seeing as how i still don’t know who the truthful party is, i’ll stall this election off, with a few worthless jokes. Maybe i’ll get to have a revelation, Hallelujah!…and maybe a divine force will indicate to me who i have to vote for. Therefore, i am absolved of all the responsabilities and i can finger-point the culprit!…
 In an exceptional manner, today’s text has been written entirely in english, for my friends all over the world who follow me faithfully. Thank you, Friends !..

Mesajul Subliminal si Cataclisma Nationala

  Romania trece prin momente foarte grele, am putea spune dramatice dar nu o voi face publica aceasta  informatie ca sa nu’mi trezesc Cititorul Fidel din letargia in care l’am varat cu atata truda, nu merita sa’l deranjez degeaba, iar la urma urmelor mai da’i dracului cu politica lor cu tot. In definitiv, am devenit niste amarati de abonati la urna de alegatori si ni se pare ca suntem tare importanti pentru ca ni se cere votul pe toate canalele de informare odata la un numar de ani. Atunci devenim deodata foarte plini de noi, familiile incep sa se dezbine pe motiv de optiune politica, ne dam destepti fata de generatia mai veche, daca o mai avem, cum ca noi intelegem totul, ca nu degeaba suntem tineri si moderni iar Puterea, Puterea ce face in acest timp?… Fireste, o doare in cur de framantarile noastre!… Bineinteles, e mai bine la Putere, esti o idee mai aproape de robinetul abundentei dar nici in Opozitie nu e foarte rau (Vorba noastra din strabuni: “Daca nu curge, pica!”), caci legaturile comerciale transced inamicitiile politice!… In numele Democratiei ni se tot inoculeaza ideea ca noi decidem, noi alegem si tot noi sutem vinovati de nerealizarile unei clase politice de cele mai multe ori handicapate si corupte!…
  Pentru astazi am pregatit un articol politic, dar sa nu te miri daca e bine fardat ca doar nu vrei sa am probleme cu mardeiasii potentatilor, ca alta treaba tot nu au!… Ca de obicei, inainte de a da drumul pe teava articolului, l’am citit in toate sensurile, poate descopar o greseala marunta de ortografie, sau mai rau, o eroare de judecata… toate pareau O.K., insa o senzatie de discomfort spiritual ma avertiza ca ceva nu e in ordine! Ca atunci cand cineva monteaza in filmul pe care il urmaresti secvente de ordinul a 2-3 fotograme, pe care ochiul nu le percepe insa subconstientul le bifeaza si apoi iti impune sa le urmezi mesajul. Eu nu m’am prins… Tu ai observat ceva anormal in succesiunea imaginilor pe care ti le propun astazi?…

 

A Pin Up for a Long, Hot Summer

  Ventilatorul se.nvarte fara sa reuseasca sa miste aerul intepenit pe undeva aproape de 40 de grade. Din cauza caldurii scannerul nu mai functioneaza iar computerul da semne ca nici el nu se simte prea bine, vorba lui Mark Twain. Neuronii mei stau ingramaditi aproape de nari, unde mai e o idee de curent, motiv pentru care creierul meu functioneaza la ralanti, ca’ntr’o secventa din Matrix iar degetul cu care de obicei imi redactez articolele cere vehement sa fie scos la pensie anticipat…
  Ideea de frumusete feminina planetar acceptata este, deocamdata, o utopie. Zic deocamdata pentru ca noua Politica Economica, Mondializarea, va trece ca un val de cele mai multe ori nedorit, dar inevitabil peste toata lumea, tocind “asperitatile”( a se citi particularitatile culturale) si uniformizant gusturile si aspiratiile. Este un proces care va dura, dar nu m’ar mira daca foarte curand vom asista la un consens spiritual. Ma vei intreba care e problema, e O.K. ca toata lumea sa ofteze la aceeasi secventa, e O.K. sa radem in cor imediat ce bancul a fost livrat, e O.K. sa ascultam aceeasi melodie cu totii si sa simtim in acelasi timp nevoia imperioasa de a cumpara C.D.-ul!… Un singur gand ma face sa ezit in a’ti da dreptate: lumea pe care o cunosc si o iubesc este atat de minunata tocmai din cauza diversitatii de opinii si de idei. Nu impartasim intotdeauna fanteziile celuilalt, uneori ele ne provoaca repulsie (un exemplu personal ridicol de refuz de a accepta o alta cultura, in acest caz gastronomica: am oroare de melcii, ii prefer pe iarba decat in farfuria mea!…). Si totusi…
  E foarte cald si ma intreb daca aerul nu s’a incins cumva din cauza prezentei frumoaselor Pin Up?…

 

Toate picturile sunt de Gil Elvgren, Al Buell, Earl Moran…
… Si acum cateva tipuri de frumuseti locale (secvente dintr’un serial despre Eternul Feminin pe care il pregatesc de ceva timp)…

  In anumite triburi africane frumusetea feminina era apreciata in functie de dimensiunea buzei inferioare…

Intr’o zona de jungla, la granita dintre Birmania si Thailanda traieste tribul Kayan. Femeile cu gatul lung erau preferate drept care o fata frumoasa era pregatita inca din copilarie, cand i se puneau primele inele de alama. Apoi se forta natura, adaugandu’se mereu altele si obligand gatul sa se supuna deformarii.Inelele metalice sunt foarte grele si ele preiau rolul muschilor care ne tin gatul drept. In situatia in care ar fi inlaturate ornamentele gatul s’ar frange ca un bat de chibrit…

Triburile Dayak din insulele malaieziene si indoneziene, in trecut foarte temuti vanatori de capete, considerau lungimea lobului urechii drept un semn de distinctie. Deformarea se producea in timp, prin adaugarea unor cercei foarte grei…

…In articolul anterior despre Pin Up si China am vorbit despre idealul de frumusete la tinerele chinezoaice once upon a time…

Basescu & Cataclisma Nationala

  “Da’ eu cu cine votez?’… Cu aceasta dramatica intrebare incheiam articolul de ieri, lasandu’mi cititorul fidel prada indoielii: oare Lee Ivas va reusi sa iasa intreg din aceasta noua dilema, aflat la rascruce de drumuri va sti oare ce carare sa aleaga, astfel incat la capatul drumului ales sa’l astepte o tara in care la robinet curge mierea iar cainii vagabonzi se plimba pe strada nestingheriti si cu covrigi de Buzau in coada?… Ei bine, dragul mosului, au trecut 24 ore si Dilema in care ma aflu este parca mai mare, nesfarsitele talk-show-uri ce dezbat firul in patru nu au reusit de fel sa’mi dea directia spre Lumina. O tabara incearca sa ma convinga ca zorile vin de la Rasarit, cealalta ma asigura ca privesc in directia gresita si de fapt lumina vine de la Apus. Un singur lucru este insa evident: miza este foarte mare si pentru castigarea potului se recurge la orice mijloace, mai ales la loviturile sub centura, ca alea sunt cele mai dureroase. Nu este nevoie sa fi absolvit vreo scoala militara ca sa realizezi ca te afli in plin razboi si teama cea mai mare este sa nu devii accidental o victima colaterala. Nu este un Razboi Rece, nu este un Razboi Mondial, desi interese externe in legatura cu rezultatul ostilitatilor, har Domnului, sunt destule!… Este un Razboi Economic, desi nimeni nu are curajul sa o spuna. Te intrebi daca nu cumva bat campii, caci ce ar mai fi de furat intr’o tara in care toata lumea stie ca s’a furat tot inventarul cu care Ceausescu a facut in ’89 “procesul” de predare-primire?… Am sa incerc in Cataclismele viitoare sa aflu cam ce’ar mai fi de furat prin Romania…
 Pana atunci, haide sa aruncam o privire pe cateva materiale de propaganda ce impanzesc strazile sau le poti gasi in cutia postala. Ti le prezint fara comentarii si te las pe tine sa’mi dai raspunsul la intrebarea cu care am inceput editorialul…

Peripetiile bravului soldat Krokodil in Primul Razboi Rece

  Razboiul acela unde in loc de arme si munitie beligerantii isi aruncau in cap cu lozinci, afise agresive si tot felul de materiale de propaganda se numeste?… cum?…Bravo, ai raspuns bine! raspunsul este Razboiul Rece si el a pus fata in fata doua tabere ale caror doctrine nu se vor impaca niciodata: Capitalismul si Comunismul. Amandoua filozofiile incep cu aceeasi litera si aici se cam termina asemanarile. Conceptiile despre economie, echitate sociala, rolul individului in societate… sunt perfect antagonice. Fiecare dintre tabere incerca prin toate mijloacele sa demonstreze adversarului superioritatea ideilor sale. Prin anii ’60 Europa de Vest a fost pe cale sa piarda in favoarea Comunismului doua tari foarte importante: Italia,  convinsa de triumful steagului rosu ( iti mai aduci aminte?… “Bandiera Rossa la triomfera, Evviva il Comunismo e la Liberta”…) si Franta, unde miscarea de stanga era foarte puternica; a fost nevoie de toata mobilizarea capitalului pentru a diviza Stanga… in ajunul alegerilor Socialistii i’au abandonat pe comunistii lui Georges Marchais. Capitalul a inteles pericolul iminent si a dat drumul la supape:mai multe zile libere, asigurari avantajoase, al enspelea salariu, prime si vacante; profitul a inceput deci sa fie altfel redistribuit. Din acel moment diferenta nivelului de trai dintre cele 2 sisteme a inceput sa se adanceasca. In momentul in care Comunismul a fost slabit, odata cu dizolvarea Uniunii Sovietice, Capitalul incepe sa’si stranga sacul, considerand ca a dat prea mult iar pretextul masurilor de austeritatea a fost cumplita criza mondiala. In realitate, criza care a rontait economiile atator tari este rezultatul unui alt razboi, deloc Rece ci  unul Economic, dintre Maria Sa Dollarul si tanarul neascultator, Euro… Dar asta e o alta poveste, vorba lui Kipling, pe care nu l’am mai citat de mult!
  Sa ne reintoarcem la Razboiul dintre Dollar si Rubla si sa’l lasam pe Krokodil sa muste vartos, ca mai are inca dintii ascutiti!…

… acestea au fost imagini de arhiva. De maine insa in aceasta rubrica te vei intalni cu realitatea romaneasca, realitate greu incercata in aceste zile cand lumea se’ntreaba ca’n piesa lui nenea Iancu “Da’ eu cu cine votez?”…

Pin Up – Made in China !

 Desigur, modelul ideal de femeie a fost diferit pentru fiecare epoca istorica dar si pentru fiecare zona geografica, in functie de rolul pe care il juca femeia in respectiva societate, de posibilitatile materiale ale acelei comunitati… cu cat dependenta de procurarea hranei a unui grup social era mai mica, cu atat acestia aveau sansa sa’si dezvolte abilitatile artistice, elementar Dr.. Watson !…
 In momentul in care un grup de oameni a depasit stadiul primar, de supravietuire, el a devenit atent la mediul inconjurator si la frumusetile care’l sensibilizeaza. Iar in clipa cand in jurul lui frunusetea, sau ce credea el ca ar trebui sa fie considerat frumos, lipsea, el a inventat’o. Astfel pot fi explicate atrocitati care s’au petrecut pe toate meridianele lumii, in numele a ceea ce ei credeau ca inseamna “frumos”…
  In China medievala si chiar mult spre epoca moderna, o femeie era considerata frumoasa doar daca avea laba piciorului extrem de mica. Drept care, in familiile de aristocrati, care’si permiteau sa tina o persoana inactiva, tinerele fete purtau incaltaminte de o anumita marime si nu o schimbau cand natura o cerea, respectiv cand laba piciorului incepea sa creasca. Oasele incepeau sa se deformeze, dar dimensiunea in lungime si latime ramanea intacta!… Fireste, la deplasare bietele tinere sufereau niste dureri atroce, drept care paseau cu pasi marunti si masurati. Multa vreme europenii au crezut ca mersul tinerelor chinezoaice facea parte dintr’un ritual local sau e motivat de rochiile de matase foarte stranse pe corp…
  Guan Zeju este un foarte mare pictor chinez contemporan. In panzele sale se imbina foarte abil traditiile chineze, indemanarea artistilor interbelici americani si talentul sau aparte…

Top 20 – How the WEST was Won ?

 Cand am mai vorbit impreuna despre western am convenit cat de important a fost acest gen in artele pe care le numesc generic “populare”: Cinematografie, Desene Animate, Banda Desenata, Serialul si Filmul de Televiziune, Literatura populara, Ilustratia si Pictura ilustrativa… Sunt artele noi, arte care s’au nascut in pripa, fara Muze si care si’au castigat o popularitate imensa in ultima jumatate de secol. Initial ignorate de esteti si academii, noile forme de exprimare si’au capatat incet dar sigur galoanele de respectabilitate de care au atata nevoie criticii… Cu blogul ”Lee Ivas Anghel- The Light Side of the Night- jurnalul insomniacilor si somnanbulilor” nu am inaugurat o alta adresa care scormoneste prin praful sertarelor, dupa laurii ofiliti castigati de unul sau altul din subiectii articolelor mele. Nici o clipa nu am avut intentia de a estetiza gestul unui artist despre care vorbesc. Cercetarile mele s’au indreptat mai curand spre descifrarea sinceritatii actului propus, spre cautarea candorii si a unei inerente naivitati, tipice oricarui manifest artistic popular, calitati care cred ca dau popularitate unui eveniment artistic.
  Povestile cu pistolari aprigi la manie, cu banditi mascati ce terorizeaza micile comunitati pierdute in mijlocul preeriei, cu pieile rosii ce nu au vis mai maret decat sa se plimbe cu scalpul tau atarnat la centura, cu cirezile de vite scapate de sub control de cate un cowboy novice… tot atatea subiecte care au captivat de la inceputurile cinematografiei publicul. Astazi, cand spectatorul este mai interesat de aventuri care se desfasoara in jungla urbana sau pe cararile nebatute inca dintre stele, acestuia ii este greu sa inteleaga cum de atatea generatii anterioare erau fascinate de Westernuri simple si nesofisticate…
  Iti propun un Top 20 cu cele mai grozave filme western. Probabil ca alegerea pe care am facut’o e discutabila, vor exista voci care vor spune  ca unele filme din cele pe care le’am ales nu sunt tocmai westernuri. Unul dintre criteriile pe care le’am avut in vedere facand selectia a fost sa nu limitez spatiul western strict la preeria americana, drept care sunt filme a caror actiune se desfasoara din Bolivia, trecand prin Mexic si Westul salbatic si ajungand in Canada si Nordul inghetat: Alaska.

1. Cel mai tare western al tuturor timpurilor: “The Magnificent Seven”, film regizat in 1960 de John Sturges, un model pentru tot ce s’a numit western turnat dupa aceasta data, in State sau oriunde in alta parte a lumii… o poveste inspirata de un film de Akira Kurosawa- “Cei 7 Samurai”…

2.”For a Few Dollars More”: in 1965 Sergio Leone schimba total estetica unui gen de filme, sclerozat in tiparele din care nu mai reusea sa iasa. Daca era anterior filmului “Cei 7 Magnifici”, indiscutabil era primul pe in Topul meu…

3. “The Good, the Bad and the Ugly”: un an mai tarziu, Sergio Leone recidiveaza cu un alt western incredibil de bine desenat, fara sa repete nici un gest din filmul anterior. Muzica lui Ennio este de neuitat…

4. “Rio Bravo” : un western minunat, regizat in 1959 de Howard Hawks, un alt model pentru generatiile care vor urma. Daca ai posibilitatea sa rasfoiesti colectia de albume “Blueberry”, citeste “L’Homme a l’Etoile d’Argent”. Scenariul lui Jean Michel Charlier este inspirat in totalitate dupa acest film. Migratia ideilor…

5. “The Wild Bunch” un film din 1969 de Sam Peckinpah, crud, violent si foarte de actiune. Daca la inceput Westernul Spaghetti a pornit ca o copie palida a filmelor de peste ocean, de data aceasta regizorul american aduce un omagiu westernului italian. Lectia lui Leone a fost bine invatata…

6. “A Bullet for the General”, un film uluitor din 1966 de Damiano Damiani, un regizor cu puternica orientare politica de stanga. Unul dintre cele mai puternice scenarii pe care l’am vazut intr’un western si o interpretare inegalabila a lui Gian Maria Volonte!…

7. “Last Train from Gun Hill” : in 1959 John Sturges regizeaza un film puternic, o poveste care avea sa devina sablon pentru atatea alte filme – un pistolar care soseste intr’un orasel ostil, hotarat sa’si faca dreptate. Singur impotriva tuturor…

8. “The Professionals” : regizat in 1966 de Richard Brooks, un western american care a aruncat deja cateva priviri in ograda lui Sergio Leone. Desertul rosu mexican, revolutionari la tot pasul, dinamita cu nemiluita… ce ti’ai putea dori mai mult ? Pai pe Jack Palance si Woody Strode, doi actori pe care nu’i vei putea uita cu usurinta. Ei vor deveni de altfel, aparitii obisnuite in Westernul Spaghetti…

9. “Unforgiven” : in 1992, Clint Eastwood ofera o gura de aer proaspat unui gen de filme aflat de multa vreme in coma. Este un western dur si naprasnic, un film care se ridica, dupa 25 de ani, la nivelul celor 3 filme pa care Clint le’a turnat in Italia…

10. “The Gold Rush” : in 1925 Charles Chaplin realizeaza ca autor complet una dintre cele mai reusite comedii, un film din care se citeaza in antologii ale umorului, practic fiecare secventa…

11.”Seven Brides for Seven Brothers” : una dintre cele mai tari comedii muzicale, regizat in 1954 de Stanley Donen. O poveste foarte bine scrisa, fiecare cantec a devenit un hit iar coregrafia lui Michael Kidd este greu de egalat…

12. “Butch Cassidy and the Sundance Kid” : un western sarmant si elegant din 1969 de George Roy Hill. Acesta incearca sa schimbe regulile jocului deja stabilite de cineastii italieni  si in buna parte, reuseste: scene de actiune imbinate cu scene poetice…

13. “Vamos a Matar, Companeros!”, un mare western de Sergio Corbucci, plin de actiune, umor si revolutie mexicana. Dupa Sergio Leone, cel mai important regizor de westernuri din Italia…

14. “The General” : marele rival al lui Chaplin, Buster Keaton realizeaza aceasta comedie impecabila, ca autor complet in 1926. On film a carui actiune se desfasoara in timpul Razboiului de Secesiune. O scena cu cheltuieli foarte mari pentru acele vremuri: un pod in flacari care se prabuseste cu un tren…

15. “True Grit”, un western crepuscular din cariera lui John Wayne, regizat de Henry Hathaway in 1969. Un marshal decrepit si dependent de bautura este angajat de o tanara care cauta dreptatea. Un film mare…

16. “The Big Country”, un film de William Wyler din 1958, o adevarata saga a unui greenhorn proaspat debarcat in westul salbatic. O realizare plina de autenticitate…

17. “Stagecoach” : un film din 1939 de John Ford, foarte important pentru evolutia ulterioara a westernului. De fapt, este filmul care a scos acest gen din categoria filmelor de serie B. Un mic univers inchis intr’un spatiu limitat si expus. John Wayne este pentru a treia oara in acest top, la fel ca si Clint Eastwood…

18. “Way Out West”, o comedie de zile mari din 1937 cu cel mai durabil si cel mai bun cuplu de comici: Stan Laurel & Oliver Hardy…

19. “Rio Conchos” : un film din 1964 care a servit la greu drept model pentru westernurile spaghetti. Richard Boone isi joaca rolul de ucigas de indieni la perfectie. Un film plin de actiune care te tine cu sufletul la gura; din pacate, regizorul reuseste sa strice o capodopera a genului in ultimile 10 minute…

20. “Go West” : o mare comedie cu fratii Marx, din 1940, un scenariu greu de povestit, daca iti este cunoscut cat de cat stilul lor unic de a face haz!…

Krokodil against Birokrat ! – a doua petitie

Functionarul tolerat si chiar incurajat de un sistem-mamut, prea mare si miop ca sa’si mai poata numara puricii, se dedulceste rapid la peschesuri si plocoane si incepe sa creada ca i se datoreaza atentiile pe care petitionarul se grabeste sa le strecoare cu discretie. Daca plicul este apreciat ca nu are greutatea corespunzatoare, este impins cu ostentatie inapoi spre donator, insotit de vociferari gen “Ce crezi tovule, ca ma poti manji pe mine cu trei firfirici?”… si’ti arata cu degetul un tablou de pe perete pe care un pictor executant a scris cu maiestrie: “La acest ghiseu nu se primesc ciubucuri!’…
  Nu ai idee cat de repede se creeaza un reflex si cat de greu poti sa scapi de el (de fapt, intrebarea care s’ar impune este daca  te mai poti lepada de el vreodata?)… Intrebare la care eu nu am reusit sa dau un raspuns si se refera deopotriva la cel care da spaga dar si la cel care primeste. Amandoi sunt aparent bolnavi iremediabil. Chiar si astazi, cand solicit un serviciu la care am dreptul in mod gratuit, mana se duce in mod automat spre buzunar, purtata nu de ratiune ci de reflex. Omul lui Pavlov si reflexele lui super-conditionate!…
  Krokodil isi continua cruciada impotriva naravurilor proaste si a birokratilor… muscaturile sale lasa urme adanci!…