Mini Azi sau Maxi B.D.

   Prin ’93 in Romania aparea “Mini Azi”, un supliment saptamanal pentru copii ce se vindea impreuna cu un cotidian bucurestean, “Azi”. “Azi’ impreuna cu “Dimineata” si “Adevarul”, erau cele 3 “organe” oficiale ale PDSR-ului, altfel spus partidul de suflet al lui Ion Iliescu si al lui Bombonel, alias Adrian Nastase. Referitor la stirile politice pe care le analizau jurnalistii din cele 3 cotidiene, circula chiar si o butada : “Adevarul de Azi Dimineata…”. Minunat este ca in timp ce presa de stanga urla ca din gura de sarpe ca “Nu ne vindem tara!”, samsarii si misitii vindeau Romania la pachet…
   Revin la un subiect aproape placut: “Mini Azi”. Zic aproape placut fiindca e clar ca exista loc de mai bine. Cele 16 pagini ale suplimentului erau imprimate pe o hartie jegoasa de ziar iar redactia cred ca era constituita din neamurile directorasilor. E limpede ca cei de acolo nu aveau deloc habar cum se incropeste o revista si cu atat mai mult, cum se intretine o astfel de “masinarie”. Nu de putine ori inversau ordinea planselor, dovada ca nici macar nu aveau curiozitatea sa citeasca ceea ce publicau, uitau sa’ncheie o serie inceputa iar conceptia de revista sau cel putin de supliment cultural, le era complet straina.
    Marele merit al editorului a fost insa faptul ca a dat o sansa benzii desenate din Romania. Aproape toate numele importante de la noi s’au perindat prin paginile “Mini Azi”: Vali Tanase, Sandu Florea, Marian Mirescu, Vio Parligras, Bogdan Prejoianu, Vic Trifan, Tudor Popa, Mug Dionisie, Radu “Minitehnicus” Marian si foarte multi alti desenatori, la fel de importanti dar pe care nu’i mentionez, deocamdata, pentru ca ma cam doare unicul deget cu care stiu sa ating tastatura.

     Cele 2 coperti si 3 planse care urmeaza sunt o selectie spartana din nenumaratele planse publicate de Dan Adomnicai, pe vremea aceea un pustan de vreo 15 ani, care frecventa cursurile de desen- banda desenata de la Palatul National al Copiilor. Raporturile prof- elev s’au transformat intr’o prietenie durabila (cred ca ai inteles ca semnatura de pe ultima imagine, Dan Petcan, este o alta eroare a redactiei!…).

     “Unchiul Ispas m’a luat la Piata” este una dintre cele mai bestiale benzi aparute pe la noi. Nicu Moldoveanu, pe atunci elev la Liceul de Arhitectura, bate la poponet fara vreo intentie neortodoxa, pe majoritatea scenaristilor de BD angajati social si politic !

   Nicu Moldoveanu strike again, cu cautari grafice dintre cele mai inteligente. Cu toate acestea, el ramane mai important ca scenarist si conceptor…

       Nenumaratele aparitii ale lui Nicu Moldoveanu impresionante prin originalitate si forta mesajului, nu puteau sa treaca neobservate. Mai mult, stilul sau a facut “scoala”: Un tip pe nume Ciubotariu Alex, care astazi scrie istorii si se cioravaieste pe coliva cu un alt tip pe nume Nita Dodo, in epoca “Mini Azi” a luat mai multe lectii de la Nicu, caruia ii adapta povestirile. Nicu Moldoveanu, pe atunci cursant la benzi desenate la PNC, astazi un grafician redutabil. Il poti intalni pe “ejungla.ro”.Merita sa’i faci o vizita din cand in cand. Am sa’ti ofer cateva mostre:

         Bogdan Vitec era coleg cu Nicu Moldoveanu si cu Laurentiu Parota si au ajuns impreuna la Palatul National al Copiilor. Daca Absurdul ca miscare artistica nu ar fi existat, cred ca Vitec l’ar fi inventat. In Romania mai exista un echivalent si el se numeste Val Iordache. Dar in timp ce in cazul lui Iordache umorul absurd pe care’l produce este natural, la Vitec, Absurdul din benzile sale mai sofisticat… Initial a pornit de la personajele geniale ale lui Tabary, Grabadu & Gabalisciu. Foarte curand insa depaseste aceasta etapa a absurdului de dragul absurdului, intrand intr’o faza in care alienarea individului in societate este descrisa prin dialoguri si situatii absurde: vezi de pilda cum numarul degetelor personajelor se amplifica de la cadru la cadru, de parca logica cotidiana nu si’ar mai avea rostul!…

        Sunt numai cateva din plansele publicate de Vitec in “Mini Azi”… Astazi Bogdan Vitec, arhitect, lucreaza in programe 3D pe computer. Cel mai important film la care a lucrat, pana acum, este un film de prezentare pentru noua aripa a aeroportului “Henry Coanda”. Impecabil!…

        Laurentiu Parota este modest ca scenarist dar este poate cel mai bun desenator din toata gasca. Il cunosc din vremea cand se ducea la Biblioteca franceza de pe Dacia, cu caietul de schite in ghiozdan si isi facea scoala constiincios, copiind desenele lui Palacios si Giraud.
       Astazi este un grafician foarte apreciat:

        Florinel Hatmanu a sosit pe la cercul de banda desenata cand era inca pusti si a plecat adult fiind. Daca la inceput se inspira la greu din biblioteca pe care o pusesem la dispozitia copiilor, ulterior a renuntat la “imprumuturi”.

      Una dintre cele mai sensibile BD de pe la noi; din pacate, habar nu mai am ce face azi Hatmanu…

   Tudor Marinica in momentul in care a ajuns la PNC ( un an mai tarziu avea sa ia un premiu la Salonul BD de la Craiova )…

   …si 4 ani mai tarziu, acelasi Tudor Marinica, elev la Tonitza (culorile destul de neinspirate sunt marca Florin Hatmanu)…

    Singura data cand “Mini Azi” a avut o conceptie unitara : un numar propus de copiii de la Palatul National al Copiilor, pe o tema unica- “Special TV”. A fost singura data cad toate cele 16 pagini au fost numai cu banda desenata, intreaga revista fiind facuta de o echipa.!

      Aceeasi echipa recidiveaza dupa o jumatate de an cu o experienta asemanatoare, dar redactia incurca plansele iar rezultatul nu mai are acelasi impact…

                  “Mini Azi”… poate revista care a publicat cea mai mare cantitate de banda desenata din Romania. Vorba lui Titu Maiorescu: “Scrieti, baieti, numai scrieti !”…L’am parafrazat si’l voi parafraza de cate ori voi avea ocazia: “Desenati,baieti, numai desenati!”… Banda desenata din Romania are mare nevoie de tineri care poarta in permanenta asupra lor caietul de schite si creionul mecanic… dar banda desenata mai are nevoie si de oameni care sa’i ia pulsul din cand in cand, asa cum un doctor de familie capabil isi supravegheaza pacientii !… O miscare artistica atat de complexa nu poate supravietui doar prin contabilizarea numarului de pagini care apar ! Ca sa traiasca, ea are nevoie de valorizarea fiecarui gest pe care’l face. Aceasta actiune de raportare la o scara de valori este foarte importanta, daca este facuta competent si responsabil: o incurajare atunci cand trebuie, daca merita, te poate ridica si tot asa, o ignorare deliberata sau din prostie a unui act artistic, poate sa te distruga.
                 In epoca revistei “Mini Azi” singurul care vorbea de banda desenata de pe la noi era Dodo Nita. In timp ce pe sub privirile sale treceau nesfarsite imagini ( unele minunate, cum sunt cele pe care ti le’am prezentat mai sus, altele mult mai sarace cu duhul, dar toate meritand sa fie discutate in timp real, pentru a interactiona direct cu banda desenata pe care pretinzi ca o reprezinti ), Dodo Nita nu gasea nimic mai bun de facut decat sa faca niste inventare prafuite. De pilda, in timp ce Vitec Bogdan inventa banda desenata absurda de pe la noi, el ne povestea intr’o pagina cum CIOMU (???…) se reintorcea in forta publicand si republicand aceleasi 6-10 pagini lipsite de sare si cojones!… In timp ce Nicu Moldoveanu se chinuia sa scoata cititorul din inertia in care societatea il tinea indobitocit, Nita inventaria cele cateva planse pe care le’a clocit domnul capitan Gabriel Rusu de la Cluj (altfel, un baiat de treaba!), despre universuri paralele si extraterestrii bubosi!…
                Necazul este altul: intre timp au trecut niste ani si te asteptai ca intelepciunea sa vina cu varsta. Zadarnic… Nita Dodo nu a inteles nimic. Se pare ca a scris o istorie stramba a Benzii Desenate Romanesti, in care nici macar nu’i pomeneste pe flacaii prezentati mai sus!… Si asta se’ntampla intr’o tara im care intr’un an apar cel mult 100 de pagini BD!…
                Mi s’a facut putin greata, ma duc pana la toaleta, dar promit ca am sa revin!…

Muzeul B.D. : PIF, un Catel cu Pedigree

      PIF le Chien?…Pai cred ca aproape toti locuitorii Romaniei au fost macar o data “muscati” de PIF, de’a lungul celor vreo 60 de ani de cand il tot auzim maraind si latrand!… PIF:Unul dintre cele mai celebre personaje B.D. din lume si care pentru noi, cei din Romania, are o semnificatie speciala. Intr’o tara aflata in aceea parte a Zidului unde nimeni nu si’ar fi dori sa fie, PIF era pata de culoare intr’o fotografie gri si prafuita. PIF, revista, era fereastra spre lumea interzisa a lui Alice si lectia pentru generatii succesive de scenaristi si desenatori.
      Orice desenator, incepand cu anii ’50 pana in anii ’90, isi datoreaza educatia lectiilor primite de la profesorul “Vaillant” si de la succesorul sau, “PIF”… Iar cei care nu au cochetat niciodata cu banda desenata decat din postura fanului B.D. au avut ce “consuma” pe saturate… Propaganda de dreapta a picurat un pic de otrava, amintind ca in spatele simpaticului catel PIF se afla pitit PCF, adica Partidul Comunist Francez… Lectiile despre prietenie, justitie si dreptate, onestitate si devotament fata de o cauza sau un tovaras, lectii pe care le impartasea cu generozitate “PIF”, nu tin de o directie politica sau alta. Sunt directii si obiective care tin de interesele si obiectivele generale ale umanitatii. Dincolo de fiecare gag si suras, dincolo de fiecare aventura si emotia pe care o provoca, se afla nu un mesaj otravit, ci invitatia de a merge mai departe, poate spre o lume ideala. Oare “Utopia” exista doar in carti?…
      Astazi inaugurez “MUZEUL BENZII DESENATE”… Un serial care incearca sa vorbeasca subiectiv despre marea mea iubire: B.D… Un serial care va rezuma dramatic o lume atat de minunata, o lume care risca sa dispara din cauza unei concurente mai mult decat acerbe, venita dinspre o alta lume mirifica, cea generata de Maria Sa Computerul ! Oare cine va castiga confruntarea ?

          Gazda pentru acest periplu rocambolesc, intortocheat si labirintuos va fi o insecta enervanta pe care am gasit’o printre dosarele mele prafuite si care aparent, stie multe despre B.D. Este un gandac pentru care nu am nici cea mai mica simpatie si la care as renunta imediat daca as avea alternativa…

           Daca PIF a vazut lumina tiparului imediat dupa Razboi, in 1945 in ”l’Humanite”, ziar in care PIF incerca sa distreze cititorul in fiecare zi cu poante in 3-4 imagini, marele sau succes a fost in revista “Vaillant” in care a sosit in 1952 ca o vedeta: chiar daca aventurile sale se petreceau pe ultima pagina a revistei, mutra sa vesela acoperea deja titlul revolut !…

   Fara prea mare efort, PIF ajunge pe prima pagina a revistei de unde nu mai pleaca aproape o jumatate de secol !!! Revista isi schimba formatul, incearca sa raspunda mereu altor generatii si cerinte, PIF insusi isi schimba look-ul, genul de poante si aventuri in care este implicat, dar spiritul sau este acolo, neschimbat si vesnic: probabil ca resuscitat peste un alt deceniu, PIF ar fi la fel de viu, de parca nu s’ar fi intamplat nimic !

    Unul dintre celebrele numere speciale ale revistei pentru Paste sau pentru Craciun. Calitatea acestor aparitii ocazionale depasea de departe tot ce’si putea permite concurenta, respectiv reviste ca “Spirou”, “Pilote” sau “Tintin”…

    – Hercule, un prieten grozav!… Ne’am reintalnit intr’o buna zi…

   Cabrero Arnal ( sau Claude Arnal cum avea sa fie “botezat” in revista, ca sa nu sufere de sovinismul francez) parintele grafic si spiritual al lui PIF…

   …Dar Roger Mas este cel care va contura cu adevarat universul mic burghez in care va evolua atatia ani PIF !…

    …Ani de zile, sec si fara nici o initiativa, Louis Cance va continua epopeea lui PIF & HERCULE…

   …Un stil dezlanat este epoca Yannick, singurul sau merit fiind “Aventurile lui Hercule”, o serie care se va dezvolta separat…

   …Francois Corteggiani este un artist complet, scenarist si deopotriva desenator. Cariera sa indelungata se intersecteaza pentru multi ani cu revista si personajul PIF. Ca desenator…

   …dar si ca scenarist (aici pentru Michel Motti, un talentat autor care a emigrat de la revista concurenta “Spirou”). In continuare, PIF a devenit un fel de franciza, ca si Mickey Mouse, aventurile sale pierzand complet caracterul “banda desenata pentru intreaga familie” pe care il avea initial. Autorii se schimba ceva mai des decat ciorapii, publicul target-at fiind din ce in ce de varsta tot mai frageda…

   …La un moment dat, spre sfarsitul anilor ’60, destinul lui PIF se intersecteaza pentru scurta vreme cu Istoria Benzii Desenate Romanesti… Arnal soseste in Romania si initiaza un mare concurs de B.D. O tara intreaga se pune pe treaba si viseaza sa castige Marele Premiu!… Toate visele se spulbera cand in revista “Cutezatorii” apare prima plansa a lui Radu Marian… Mult prea profesionist pentru ceilalti!!!…

   …Un alt roman care a avut sansa sa deseneze cateva povestiri cu PIF: Mircea Arapu, cel care avea sa lucreze pentru aproape 5 ani in redactia ultimei formule “PIF”!…

…iar Valentin Cristescu avea sa imagineze aventurile lui PIF pentru o editie romaneasca a revistei franceze, o editie mai mult decat imbecila si sortita falimentului chiar inainte de a se naste… Valentin, creatorul simpaticei bufnite Bubu, urma sa publice 2 planse cu PIF & Bubu intr’un numar viitor al revistei franceze, Din pacate, a venit Marele Sfarsit…

     Un foarte bun prieten din Franta a avut curajul pret de o ilustratie sa comenteze anonim Marea Disparitie a lui PIF… Ilustratia este geniala dar din pacate raspunsul corect la intrebarea “Cine l’a ucis pe PIF?” avea sa’l dea ”Jurnalul National”: CRIZA monstruoasa care roade ca un cancer societatea, criza care remodeleaza intreaga lume intr’o forma pe care din pacate nimeni nu o poate imagina. Aparent, simbolurile care l’au asasinat pe PIF au un alt aspect…

Banda Desenata sau Cogito Ergo Sum

       Daca iei in mana o lupa si privesti pe o harta ( din aceea scolareasca, mare, care se atarna pe tabla, facuta astfel incat sa o poata vedea si loaza din ultima banca ), cu greu ai sa gasesti o localitate numita Negresti.Te mai ajut un pic: este in judetul Vaslui… Iar daca tot nu ai reusit sa te descurci, te trimit spre atotstiutorul Wikipedia, cel care are raspunsul la tot ce’a fost si ce este: 

  “Negrești este un oraș în județul Vaslui, Moldova, România. Este un oraș de rang III, cu o populație de 9.852 locuitori. Denumirea orașului provine de la vornicul Negrea, unul dintre cei mai puternici feudali ai timpului său, prezent în Sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun, între anii 1401-1429. Din teritoriul administrativ al orașului fac parte și localitățile componente: Parpanița, Căzănești, Glodeni, Cioatele, Poiana și Valea Mare…”
        Vorba proverbului: “E mic piperul, dar e iute!”… Un oras mititel in care exista adolescenti capabili sa realizeze o revista trimestriala, nicidecum un fanzin sau prozin, o adevarata revista de “stiinte socio-umaniste, arte si atitudine culturala”… O publicatie in conditii tipografice cum rar am vazut, colaboratorii avand multe lucruri importante de spus, din moment ce fiecare numar depaseste suta de pagini!…
         Sunt onorat pentru invitatia de a participa la Marea Lor Aventura !…

            Imaginile si textele (cu exceptia interviului) sunt luate de pe site-ul meu, “The Dark Side of… Lee Ivas Anghel”. Acolo pot fi vizionate in conditii impecabile, posibilitatile Blogului impunandu’mi anumite dimensiuni care altereaza calitatea imaginii.
             Dan Adomnicai, autorul interviului, este un tanar talentat care a participat cu multi ani in urma la epopeea unei reviste foarte interesante, “Mini Azi”, alaturi de alti adolescenti pe atunci: Bogdan Vitec, Nicu Moldoveanu, Laurentiu Parota, Florin Hatmanu, Daniel Niculita, Tudor Marinica… Insa povestea lui “Mini Azi” si a acestor flacai, in curand, pe aceeasi lungime de unda…

Cover Girl

   Dialogam de mai bine de cinci luni si’n tot timpul acesta te’am bombardat cu multe imagini cu fete frumoase, majoritatea pictate intr’un spatiu si timp care nu’mi apartin. Aceste imagini sunt contemporane mai degraba cu tineretea bunicilor sau copilaria parintilor mei. Ei n’au avut posibilitatea sa le cunoasca, acolo in satele pierdute prin baragan unde si’au dus traiul si copilaria. La randul meu, eu le’am descoperit umbland prin biblioteci si intre noi s’a creeat o stare de empatie… Dincolo de frumusetea modelelor (intr’un articol anterior am descoperit impreuna maiestria artistilor de a truca realitatea…),am admirat tehnica desavarsita a pictorilor, am fost recunoscator pentru un ideal care se propunea ca alternativa la o realitate de un gri-murdar, deloc incurajator (aici putem sa dialogam pana la sfarsitul lumii, si tot nu vom capata un raspuns, despre rolul artei: Arta pentru arta sau Arta o oglinda a Realitatii?…)…
  Ne’am intrebat impreuna la ce serveau totusi aceste imagini, atat de multe si realizate de niste pictori care erau departe de a trai in saracia unui Van Gogh ?…
  La un moment dat, am enumerat ca un contabil directiile spre care mergeau aceste imagini: calendare, coperti de revista, coperti de romane de gara, avertismente publicitare…
  Astazi, despre Cover Girl: coperti de periodice si romane cu siropel…

    O imagine a lui Jane Russell, exploatata pana la epuizare, in tot felul de contexte…

REPLAY: The Power of the Horse or the Horse-Power?

Chronicles describe the shock felt by the natives in contact with the first conquistadors who landed in Western India: the shining armors, the fire weapons, but mainly animals the likes of which they have never seen before: the horses were reason enough to make the newcomers supernatural beings!… The same must have happened thousands of years before, when the first habitants came off of Greece’s coasts. In their long exodus through asian steppes, they had probabily met tribes that had already tamed The Horse, and the excitement towards this novelty must have been so powerful that that moment had been immortalised in legends.

The Centaur is the mix of some very powerful feelings, provoked by the contact with exceptional riders, fast and fearless fighters, as must have been the inhabitants of the endless steppes. From those same places would rush towards Europe, after a few centuries, other Centaurs, as handy in the arts of horseriding: the Huns, the Mongols, the Tatars…

All of mankind’s history would be related to the Horse’s gallop. A powerful cavalry could decide the fate of a battle. The fall of Troy is due to the most expensive horse in the world: The Trojan Horse!… Drunken by what seemed like a tribute brought by the resigned besiegers, the Trojans accept the Wooden Horse, signing their own death sentence… Later on, Virgil would be exclaming in „Aeneid”: Timeo danaos et dona ferentes! („Beware of Greeks bearing gifts!”)… Another very expensive horse is recorded in history by William Shakespeare: „A horse, my kingdom for a horse!” seems to have been yelled by Richard the IIIrd when fate had turned its back on him… Even the End of the World will be announced by the forthoming of The Four Horsemen of The Apocalypse…

Even after the role of the noble steed in man’s evolution today has become almost symbolic, the relationship between man and horse seems hard to decipher: the power of the four-wheeled fireballs that cross frantically the Earth’s highways are reffered to as Horse-Powered!!!…

     The conquistadors with their steel weapons, riding on mythical creatures…

    The Centaurs, a great peril for the hellenic civilisation…

    The Trojan Horse , as imagined by the ones at Warner Bross…

    

      Albrecht Durer turns surrealist when he tells us about Sin and Punishment…


      The 4 Horsemen of the Apocalypse, from the album „Le Mur” by Lee Ivas Anghel…
        Everything begins by catching and taming the Beast… Hal Foster – Prince Valiant ©Zenda

     Thorgal – Rosinski & Van Hamme, © Ed. du Lombard

      Robin des Bois – Eduardo Coehlo & Jean Ollivier

        Alix – Jacques Martin, © Casterman

     Asterix – Uderzo & Goscinny, © Ed. Hachette, Uderzo & Goscinny

      Nasdine Hodja – Di Marco & Roger Lecureux, © Ed. Vaillant

       Loup Noir – Kline & Jean Ollivier, © Ed. Vaillant

      Oumpah-pah – Uderzo & Goscinny,© Ed. Albert Renrr, Uderzo & Goscinny

      Arthur – Cezard , © Ed. Vaillant

      Arthur – Cezard , © Ed. Vaillant

        Lucky Luke – Morris & Goscinny , © Ed. Dargaud

     Teddy Ted – Gerald Forton & Roger Lecureux , © Ed. Vaillant

      Les Tuniques Bleus – Lambil & Cauvin, © Dupuis

      Les 7 Vies de L’Epervier – Juillard & Cothias , © Glenat

       Jim Cutlass – Rossi & Jean Giraud, © Casterman

      Jerry Spring – Jije, © Dupuis

      Al Crane – Alexis & Lauzier, © Ed. Dargaud

Panarama Sau Cirku’ Continuu…

         Cuvantul il stiam inca din pruncia pe care am petrecut’o pe undeva la tara, in Romania profunda. L’am auzit de multe ori de la batranii de pe ulita unde am copilarit,cand acestia se adunau in jurul unei carafe de vin prost, spre innoptate, de abia intorsi de pe ogoare si rupti de atata munca, Atunci puneau tara la cale la lumina unei lampi chioare, mai ceva decat Ilie Moromete si incepeau un fel de dialog, subiectul fiind de regula stirile senzationale care ajungeau la urechile lor dracu’ stie cum, ca pe vremea aceea nu exista pe acolo nici macar radio. Tot ce depasea cumintenia sateasca era definit ca PANARAMA… Veta care si’a tras’o cu factoru’ era o PANARAMA… Tigancile care treceau prin sat cu ghiocul la ghicit si oamenii lor cu ursul la calcat spinarile strambe, erau PANARAME… Vreo nepoata sosita in vacanta de la oras, oleaca boita pe la ochi si cu haine deloc traditionale, fireste ca era o PANARAMA… Dar PANARAMELE cele mai PANARAME erau balciurile, targurile care se tineau o data pe an… In regiunea unde copilaream  Dragaica era targul cel mare…Locul unde gaseai toate PANARAMELE!… Sarbatoarea avea loc pe 24 Iunie, cand granele erau gata de cules iar ciresele se sfarseau… In traditie, Dragaicile sau Sanzienele, Vantoasele sau Ielele erau fete frumoase imbracate in alb si care apareau noaptea barbatilor, la cotitura, ca sa le suceasca mintile si sa’i prapadeasca. Speriati de astfel de povesti, barbatii se mai tineau pe langa case.
          La Dragaica daca ai fost cuminte, capatai un Hopa- Mitica si o pereche de ochelari cu lentile roz de acetofan, de vedeai viata ca’n cantecele lui Edith Piaf… Insa cea mai grozava bucurie era o intrare la unul dintre nenumaratele circuri. Pe campul unde se organiza sarbatoarea erau cel putin 5 corturi mici, fiecare avand atractiile personale: Pitici, Zburatori de balci cu costume peticite, Sirene si Monstrii mai mult sau mai putin aranjati…

                     Un film genial cu si de Charlie Chaplin, care penduleaza inteligent intre melodrama si comedia de cea mai buna calitate. Decorul este lumea Cirk-ului, dar un cirk minabil de provincie, in care gagurile clovnilor dar si paiele pe care le mananca jivinele din menajerie sunt la fel de prafuite… O lume lipsita de importanta in care insa dramele sut la fel de importante ca in lumea reala…

                       Pe un maidan, la marginea orasului, se ridica in cateva ceasuri un cort de carpa…

                       … Insa in momentul in care se aprindeau luminile, muzica de balci cauta sa’ti sparga timpanele si incepea parada uitai de toate necazurile si toata lumea murmura:  “The Show Must Go On!”…

      Un afis de circ interesant pentru clin d’oeil-ul  pe care’l face: Spectacolul promite o armata de clovni iar in planul al doilea poti identifica, in partea stanga 2 imensi comici ai epocii: Charlie Caplin & Max Linder ( un comic la fel de mare ca si Chaplin, in epoca, dar pe care Istoria il uita deliberat: e un privilegiu daca ai ocazia sa vezi una din primele parodii geniale ale marelui ecran, “The Three Must-Get-Theres”, o adaptare super-inteligenta dupa “Cei 3 Muschetari” de Alexander Dumas…).

       cine spune Cirk spune Magie…

      …Cum ar fi putut uita un personaj ca Lucky Luke minunata lume a Cirk-ului, cu atat mai mult cu cat America a fost dintotdeauna fascinata de balamucu’ ce se desfasura sub panza cortului ?…
© Ed. Dargaud, Morris & Goscinny

   Directorul acestui prapadit cirk nu este altcineva decat W. C. Fields, marele comic american al anilor ’30…

              Lumea Cirk-ului a fascinat deopotriva si Hollywood-ul…

            De regula, filmele despre lumea circului sunt produse cu un buget exorbitant, de mare montaj si cu scenarii asemanatoare, adica o melodrama de doi bani a carei actiune se desfasoara sub cupola de panza…

    … De curiozitate, am aruncat o privire in DEX sa vad cum definesc domnii cu barbi albe de la Academie cuvantul PANARAMA (care este o var. reg. s.f., zbcx dex….) : “Spectacol popular de balci, cu scamatorii, acrobati, expozitie de animale exotice ce se desfasoara intr’o baraca sau cort amenajate special in acest scop…”

Forever Young !…

                       Forever Young !… Spre sfarsitul anilor ’60, cu vocea lui behaita si enervanta, Bob Dylan ne soptea la ureche unul dintre cele mai frumoase cantece compuse vreodata. Personal, prefer versiunea lui Joan Baez, interpretata cu more feeling si cu atata tandrete incat, daca ai ghinionul sa te fi alaptat inainte cu un pahar de tarie, ai toate sansele ca pana la ultimul vers al cantecului sa uzi toate batistele din casa!…
                       Forever Young sau tineretea vesnica, in care ai crezut cu disperare pana in dimineata aceia, cand durerea din sale nu te’a lasat sa te scoli din pat. Iar atunci ai recurs la ultima minciuna, in care nu mai crede nimeni, cum ca varsta pe care o ai nu este cea din buletin ci aceea pe care o simti. Forever Young…
                        Cele doua imagini cu gagici sunt despartite fizic doar de 70 de ani… dar ai impresia ca de fapt au trecut mii de ani!…E greu de crezut ca cele doua putori in izmene penibile si cu sacose de grasime in exces au fost candva niste dive dorite si au dat primii fiori unor adolescenti.

                        Cand ajungi intr’un muzeu celebru, in principiu prima grija este sa elimini obligatiile culturale pe care le ai: nu te poti intoarce acasa fara sa ai raspunsul la intrebarea “Gioconda sau Venus din Milo arata la fel ca’n pozele pe care le’am vazut impreuna ?”… Aproape ca nu mai ai timp sa te gandesti normal si sa privesti respectivele lucrari si dintr’o perspectiva a omului obisnuit. Oare cati barbati au stat in fata celebrei statui “Venus din Milo”, intruchiparea frumusetii in antichitate si au privit’o altfel decat ca pe o capodopera cioplita in marmura ?…

                       Framantat de aceste intrebari, am incercat sa descoper dincolo de capodopera, femeia care a sucit mintile atator generatii de barbati. Photoshopul cu toate facilitatile sale nu mi’a relevat nimic altceva decat o femeie zdravana, bine hranita si care astazi, daca ar avea bun simt, s’ar gandi de doua ori inainte de a se aventura pe o plaja…  Forever Young este oare doar o alta butada ?…
                       Pana voi capata un raspuns convingator, am sa rasfoiesc cateva pagini dintr’un album cu fete Forever Young…

        Picturile sunt de Al Moore

Hands Up !… Police & Comics

     Contrar principiului dupa care functioneaza acest blog (conform caruia se citeaza dintr’o banda desenata sau un film, pentru a nu fi banuit de intentii mercantile), astazi nu am putut rezista ispitei de a’ti prezenta integral un gag foarte inteligent. Autorul este Jean Tabary, unul dintre cei mai dinamici si imaginativi creatori B.D. iar seria din care a fost extrasa poanta este “Corinne et Jeannot”, personaje care au fericit multi ani cititorii revistei “PIF”. De data aceasta, eroul principal este agentul Bodard, mereu la datorie ( cand a aparut pentru prima data, personajul se numea Godard, dar initiala a trebuit schimbata la protestele unui alt mare veteran al jurnalului “PIF”, creatorul personajului Pipsi si mult mai tarziu, al celebrei serii “Jungle en Folie”, Godard, care a considerat aceasta coincidenta un atac la propria persoana)… Solutionarea “cazului” intr’o maniera atat de inteligenta este total atipica: Politistul Bodard este complet tampit, analfabet si brutal iar problemele care se ivesc incearca sa le rezolve cu ajutorul bulanului regulamentar din dotare.
       Articolul de astazi focalizeaza pe onestul politist, aflat in slujba contribuabilului, asa cum apare el in banda desenata europeana…

   Poate cel mai cunoscut cuplu de politisti din banda desenata sunt Dupont & Dupond din “Aventurile lui Tintin”, celebra serie a lui Herge, total ineficienti si depasiti de evenimente…

   Dupont avec T & Dupond avec D in plina actiune… © Casterman & Herge

    Inspectorul Crouton, la fel de ineficace si inutil ca orice politist din banda desenata europeana a anilor ’60, intr’o serie celebra a lui Maurice Tillieux, “Gil Jourdan”…  © Ed. Dupuis & Tillieux

     Cea de’a doua aventura a lui Quentin Gentil in revista Vaillant: gaguri de zile mari, desen impecabil… Sunt vremurile bune cand Greg nu devenise inca obraznic. Initial, Greg se prezentase la redactia Vaillant ca scenarist, oferindu’si serviciile pentru a depana seria lui Tabary, “Totoche”, o serie care incepea sa miroasa a haine vechi. Oferta lui Greg este insa refuzata, din fericire, de Tabary, asa ca redactia hotareste sa lanseze o alta serie in care eroul principal este tot o gasca de pustani… Cele doua titluri au foarte multe puncte in comun, unul dintre ele fiind imaginea vasnicului aparator al legii…

  Fiind foarte solicitat ( lucra concomitent in redactia Vaillant, Pilote, Tintin & Spirou, deci cele mai importante reviste B.D. din Europa), Greg isi permite sa devina obraznic, seriile sale fiind preluate, partial sau integral de asistenti mai mult sau mai putin talentati, desenatori dar si scenaristi. Hazul pe seama politistilor ramane insa constant…
   © Ed. Vaillant & Greg

      Franquin este un alt autor BD genial  care’i parodiaza la greu pe politisti; aici in Gaston Lagaffe…
 © Ed. Dupuis & Franquin

     …tot Franquin, dar de data asta in “Spirou”…Politistii sunt la datorie, puteti sa dormiti linistiti!…
     © Ed. Dupuis & Franquin

..

        Boulle & Bill, o lume inocenta si plina de bonomie in care chiar si politia se poarta cu manusi…
         © Ed. Dupuis & Roba

   La polul opus “Soda”, o serie politista dura si fara menajamente, in care detectivul aflat in misiune nu ezita sa’si descarce pistolul din dotare in pielea infractorului. O serie plina de realism, un ritm trepidant,povesti destepte si un umor negru de zile mari. Un exemplu?… Soda, personajul principal, nu poate sa’i marturiseasca lui maica sa ca nu este preot, asa cum ea si’a dorit dintotdeauna ci politist detectiv, caci plapanda lui mama, bolnava de inima nu ar supravietui adevarului. Drept care, tinuta de politist este schimbata cu cea de preot in ascensorul puturos de moda veche, atunci cand se’ntoarce acasa…
   © Ed. Dupuis, Tome & Warnant

     “Soda”, o serie foarte inteligenta pe care te sfatuiesc sa o citesti… mai ales albumul “Lettres a Satan”, care este absolut genial!…

       Umorul lui Goscinny & Morris este ceva foarte special si il gasesti intact in cele vreo 45 de albume cu Lucky Luke pe care le’au facut impreuna. Hazul lor incepe sa se dilueze in desenele animate adaptate dupa albume si aproape ca dispare in filmele cu Terence Hill (Mario Girotti pe numele sau de botez, un actor emblematic pentru Westernurile Spaghetti din anii ’70, vezi “My Name is Nobody”)…

       Cautati de justitia americana pentru tonele de infractiuni pe care le’au facut de’a lungul anilor, fratii Dalton se refugiaza in Canada: un teritoriu imens, supravegheat de un corp de politie foarte rarefiat. Putini, dar Temuti: Royal Mounted Police. Niste englezi scrobiti, tipicari si cu un simt al onoarei complet necunoscut fratilor Dalton…  © Ed. Dupuis, Morris & Goscynni

    Aparent, toti francezii au avut ceva de impartit cu autoritatea. Nici nu’i de mirare, daca te gandesti cate revolutii au pus la cale de’a lungul Istoriei si cate capete incoronate s’au rostogolit de la inaltimea esafoadelor!… Jean Tabary, mai cunoscut in Romania pentru desenele animate cu Iznogoud, a parodiat intotdeauna fortele de ordine. In Corinne et Jeannot…  ©Ed. Vaillant & Tabary

     …dar si in aventurile lui Totoche !…

       Jean Tabary… Unul dintre cei mai inteligenti autori de banda desenata…   © Ed. Vaillant & Tabary

     “Ginger”, o serie efemera a unui mare desenator, Jidehem, cunoscut mai mult pentru faptul ca a fost mana dreapta a lui Franquin pentru nesfarsite planse cu Spirou si Gaston Lagaffe. Aparent, primele planse din celebra serie Gaston ii apartin…
       Ginger este o serie de actiune © Ed. Joker & Jidehem

         “Felix”, o serie geniala imaginata si desenata de Maurice Tillieux prin anii ’50. Gaselnitele din povestirile si decupajul acestora sunt complet atipice acelor ani. Indrasnelile sale vor duce de altfel la interzicerea revistei in care apareau aventurile lui Felix, “Heroic Albums”… Urmareste ritmul, fara comentarii…

      Politistii… cand buni, cand rai, sunt multe de povestit despre ei!… am sa revin…

Another Girl Behind the Picture

     Am cunoscut o multime de adolescente, chinuite de acnee, cum e firesc la varsta lor, complexate de tenul fara cusur al vedetelor din tabloide sau din revistele in care prea multe vesminte pe corp nu insemna obligatoriu o virtute. Am incercat sa le explic ca o fotografie este atat de usor de trucat ( mai ales in zilele noastre cand Photoshop-ul face miracole ), chiar si de catre un debutant in acest minunat program. Dar manipularea publicului prin imagine este deja o arta cu traditie si probabil ca a aparut 10 minute mai tarziu, dupa ce Louis Daguerre a brevetat daguerreotypul, stramosul fotografiei de astazi.
       Esti prea tanar ca sa’ti mai aduci aminte, dar Ceausescu proceda in mod curent la transformarea imaginilor in care aparea: fie era nemultumit de anturajul in care se afla cand poza a fost executata si atunci comanda ca intrusii sa fie radiati din fotografie, fie tinea un discurs la o intalnire internationala in prezenta unui public rarefiat si dezinteresat si atunci omu’ cu efectele speciale trebuia sa intervina si sa rezolve problema…
       Fabrica de Vise, cea care creeaza imagini idealizate atat de necesare publicului larg ca sa’si poata continua nestingherit somnul cu ochii deschisi, a functionat aproape perfect dintotdeauna …
       Am reusit sa gasesc cateva exemple, din pacate in conditii de claritate mai mult decat discutabile…

   O fotografie foarte oficiala si demna, la inaltimea presedintelui american Abraham Lincoln, nu prea exista si atunci s’a apelat la un “imprumut”: in fotogtafia din stanga numai capul este un Lincoln original !… In dreapta, imaginea care a suportat grefa…

Generalul Ulysses S. Grant, seful Statului Major al armatei nordiste in timpul Razboiului de secesiune si apoi presedite timp de doua mandate al Statelor Unite, nu avea o fotografie pe masura faptelor sale de vitejie, pe care cartile de Istorie le impartaseau copilasilor din satele pierdute prin preeriile nesfarsite…
  Drept care, fabrica de vise a intrat in actiune…

… Din fotografia din stanga, reprezentandu’l pe Grant, nu s’a pastrat decat capul… alte doua poze au completat compozitia…



…Cand cineva din anturajul lui Stalin cadea in dizgratie, din respectivul nu mai ramanea nici macar o amintire…

Benito Mussolini ca un erou de poveste, calare pe un cal alb, un Cezar al timpurilor moderne… Cel vare potolea naravasul bidiviu dispare ca prin minune…



     …Chiar si un star ca George Clooney plateste chirie la Photoshop…

   … Dar haide sa vorbim in continuare despre fetele lui Gil Elfgren, cel care stia sa minta atat de frumos !…

Paine & Cirk

                  Circul? Ce poate fi mai frumos ?…Lumini colorate, iepurasi care topaie din jobene si din maneci largi, femei in costume sumare lucioase, zburatori cu negre plete, clovni care te fac sa pleznesti de ras…
                  Chiar daca astazi lumea circului a devenit sinonima cu balamucul si nebunia ( din cauza unei clase politice iresponsabile si suprarealiste ce’si duce traiul indestulat cu piciorul pe crestetul unei natii cufundate in noroi ), iluzia unei lumi unde orice este posibil fascineaza in continuare publicul. Care dintre noi nu si’a incordat si cel din urma nerv cand domnu’ in frac si’a suflecat gospodareste manacile, a pus mana pe fierastrau si s’a apucat sa o injumatateasca pe frumoasa sa asistenta ce urla ca din gura de sarpe, desi toata lumea stia ca e vorba de un truc ?… Cine nu si’a muscat macar o data buzele cand au rapait tobele iar trapezistul se pregatea sa execute triplul salt mortal ?… Exista oare un singur Homo Sapiens care nu s’a strambat de ras ca o tata din iarmaroc, cand clovnul isi face numarul sau de rutina ?…
                   Sunt un adept al circului in stare pura si am incercat sa nu pierd nici o ocazie ca sa vad un spectacol adevarat. De la reprezentatiile din iarmaroacele copilariei mele, cu atleti prafuiti, imbracati in costume carpite si pitici decrepiti, la magnificele spectacole ale companiei Cirque du Soleil, toate au lasat o urma in constiinta mea… Filmul, Banda Desenata, Muzica… toate artele au fost fascinate de lumea minunata a circului…

    O armata de muncitori, care trudesc contra cronometru sa ridice cortul urias pana la reprezentatia de seara…

   … cu ajutorul tractoarelor si al elefantilor, prelata imensa a cortului incepe sa se ridice… (imagini din filmul lui Cecil B. De Mille, “The Greatest Show on Earth”, un film de mare spectacol cu Charlton Heston..)

   …si Iata!, cortul este pregatit, Spectacolul poate sa inceapa!!!   © Ed. Vaillant & Greg

              Posterele de epoca cu lumea circului: o mica fereastra spre lumea lui OZ…

     Toate imaginile BD sunt extrase din superba serie a lui Greg, “Les As” care a inceput sa apara in revista Vaillant in 1963…

   Groucho, cel mai guraliv dintre fratii Marx, comentand nebunia care se petrecea sub cupola circului…

   Groucho Marx pe cale sa’si piarda capul…

      ”Fratii Marx la Circ” este o comedie de zile mari iar gagurile se succed fara intrerupere avand drept fundal lumea pestrita a circului. O alta pelicula, ”O Noapte la Opera” este poate cel mai celebru film al fratilor Marx… Desi actiunea se petrece in lumea operei, atmosfera este de circ total (titlul avea sa fie citat de Queen in poate cel mai grozav album rock al tuturor timpurilor, “A night at the Opera”)…