Bucuresti , o alta Zi Mohorata…

     “Da’mi gurita sa’ti sarut, Caci pentru sarut e daa-ata!… Ia gandeste: Nu’i pacat, Sa ramai nesarutaa-ta?… Cand ai buze fierbinti, De ce sa stea cuminti?… N’o sa le tii asa, O viata’ntreaaa-ga , Draaa-ga ?…”
    Jean Moscopol si vocea sa graseind, exprimand sintetic aspiratiile naive ale mahalalei, ale pustoaicelor de la pensioane si de prin postavariile regale: Oare ce fata cu 4 clase incheiate nu visa o idila ca’n cantecele lui Moscopol, o iubire ce musai se’nneca in rauri de vin baute pe nerasuflate printre suspinele viorilor?… Aspiratia elementara a fetei simple ( ce tine oarecum de un instinct de conservare si de o mioritica lene ), nu depasea niciodata sindromul “Cenusareasa”: o fata saraca si puturoasa este “descoperita”chiar si sub stratul de jeg de un Fat Frumos perspicace si ambitios ! “Fetelor, exista speranta!” pare sa clameze aceasta atitudine. Ni se pare ca am evoluat in acesti 80 de ani iar nazuintele noastre tind spre Inaltele Sfere ?… Nicidecum, naivitatea si prostia sunt niste constante pe care Bunul Dumnezeu, in marea sa Milostivire, ni le’a aruncat in ranita ce o purtam in creier! Noua Cenusareasa se numeste pe aici Monica Columbeanu (scuzati cacofonia…) si a demonstrat pustoaicelor ca orice este posibil, devenind un simbol pentru o generatie intreaga !…
    “De ce ma amagesti, De ce ti’e teaaa-ma ?, Si gura ti’o racesti razand mereee-u ?”… Toti avem nevoie de marea iubire, macar o data intr’o viata monotona. O idila oricat de lamentabil traita, ne da dreptul sa compatimim ca de la egal la egal cu protagonistii marilor drame de altadata : Romeo & Julieta, El Cid & Jimena, Tristan & Isolda, Lancelot & Guinevere, Adriana Bahmuteanu & Silviu Prigoana, Andreea Marin & Stefan Banica Jr. …

    Smecheri de Bucuresti…

   Piata Lahovary sau Piata Cosmonautilor, cum ii spuneau tovarasii comunisti…

    Primul cantar modern din Bucuresti, care’ti spunea instantaneu, contra cost, cate grame ai in plus!!!

   Halele Unirii in prim plan, Hanul lui Manuc in plan secund, unde am ras nesfarsite beri in compania lu’ Arapu…

   Halele Unirii, o zona dupa care suspina inca o multime de nostalgici, o zona unde plutea netulburat un miros amestecat de peste, gainat de gaina, urina de tarabagiu si bere vomitata pe la colturi…

   “Marele Voevod” Mihai calare pe situatie…

    Fetele de la Crucea de Piatra, curve mai tinere, curve mai batrane…

             Cristian Vasile, The Voice de pe malul drept al Dambovitei…

   Doi domnitori ai Romaniei despartiti de peste 3 secole de istorie : Mihai Viteazul, care aduna Romania bucata cu bucata si Carol al II-lea, care vindea Romania bucata cu bucata. Nu peste multa vreme avea sa fuga din tara, urmarit de legionarii care doreau sa’i prezinte nota de plata…

  Un palat minunat cu vedere spre Cismigiu pe Stirbei Voda, pe atunci Ministerul de Externe, astazi niste birouri UNESCO (?)…

   Pe Bulevardul Magheru (pe atunci se numea Bd. Bratianu si inca mai treceau tramvaiele)…

   “Fetite dulci ca’n Bucuresti, In toata lumea nu gasesti ! Priveste drept, in ochii lor,Si’ai sa citesti povesti de’amor!”… Gica Petrescu, eternul bucurestean, de’aceeasi varsta cu orasul pe care l’a cantat timp de vreo 70 de ani !…

   Cristian Vasile, un trubadur sentimental…

     In dreapta imaginii, in planul 2, Restaurantul Capsa. In locul cladirii din prim plan dreapta, mult mai tarziu, se va ridica blocul Romarta Copiilor…
    Bucuresti, asa cum il iubesc : plin de contraste, de la gunoaiele din rigola la vitrinele elegante, de la cladirile istorice pline de graffiti la publicitatile scarboase, in maniera americana, ce acopera ca o igrasie fara leac fatadele cladirilor din zonele bune !… “Vedi Bucharest e poi vive !”, o parafraza a unei zicale vechi de cand lumea : ” Vedi Napoli e poi Muori !”… Ciao, amici !…

Once Upon a Time in Bucharest

      Romania este o tara a contrastelor. Cele 2 imagini de mai sus pot sa depuna marturie : un amarat de taran care’si vinde tarsurile din nuiele si o familie de regi si voievozi…

          Am copilarit pana pe la 6 ani intr’un sat amarat de la marginea Baraganului. Amintirile sunt crancen de vii si nici macar trecerea timpului nu a putut sa le atenueze. Am plecat spre Bucuresti prin ’61, dar saracia pe care am cunoscut’o acolo nu am sa o uit niciodata. Taranii locului, inclusiv bunicul meu, inca nu trecusera la colectiv. Sunt istorici care incearca sa explice aceasta stare de pauperizare prin politica dusa de Partidul Comunist (parca pe atunci se numea Partidul Muncitoresc…), prin presiunile fiscale puse pe productia agricola, astfel incat taranul sa renunte de buna voie la proprietatile sale in favoarea Cooperativelor Agricole de Productie…
          Poate ca asa a fost… Dar aceasta acuzatie nu explica in nici un fel situatia de facto a satului romanesc : Casele din paianta, umplute cu impletituri de nuiele si lut si tencuite cu pamant amestecat cu balegar, scunde si amarate, cu foarte putin peste nivelul bordeielor; Lipsa totala a unor drumuri cel putin pietruite (cand ploua, noroiul iti trecea mult dincolo de glezne: noroc ca noi copiii mergeam in picioarele goale, altfel nici cea mai buna piele tabacita nu ar fi rezistat unor astfel de incercari !); Absenta curentului electric (seara ne adunam cu totii in camera lunga unde se dormea pe saltele de paie iar iluminatul era asigurat de o lampa cu gaz prapadita, care scotea un miros greu de suportat) si a unui sistem de aductie a apei potabile (asta, intr’o tara care a fost binecuvantata cu ape dulci cam oriunde iti arunci privirile!… pe ulita unde locuiam erau vreo 3-4 puturi: imagineaza’ti ca fiecare gospodarie avea nevoie de vreo 10 galeti cu apa, pentru animale, nevoile curente si udat gradina… noroc ca igiena personala nu era o prioritate !)…
         Aceste probleme cumplit de acute nu au fost provocate de regimul comunist. Ele erau mostenite de la prea bunul sistem capitalist, constient de starea de innapoiere in care se afla satul romanesc dar care gandea constructiv : In definitiv, ce mai conteaza o durere suplimentara’n cur atata vreme cat se umple teschereaua afaceristului ?…

    Biserica Sfantul Gheorghe sau kilometru zero al Bucurestiului…

    Tigancile cu florile, tiganii cu ursul…

    Stroe si Vasilache, doi comici vestiti prin spectacolele de revista din epoca…

  O fotografie inspirata, de la un etaj al Palatului Telefoanelor…

    Maria Tanase, o mare voce dintotdeauna, o mare frumusete din epoca. Intr’un turneu in Statele Unite a ramas celebra fraza ei cantata ” Salta Lele Curu’ti Zvelt !”, bineinteles, un omagiu adus presedintelui american Franklin Delano Roosevelt, caci in concert vorbele au sunat un pic altfel : “Salta Lele cu ROOSEVELT!”

        Inca o data, Calea Victoriei…

     Taranul oltean cu zarzavaturile in cosurile atarnate de cobilita, intr’un cartier burghez din Bucuresti…

    Protectia copilului ?… Scoala obligatorie ?… Exploatarea minorului ?… In anii ’30 toate acestea erau niste notiuni fara noima…

       Cristian Vasile inregistrand unul dintre cantecele sale, atat de prizate in epoca… Cine poate uita “Zaraza”?…

      Lipscani cu Banca Nationala a Romaniei in partea stanga si un tramvai tras de cai. Cladirea mare cu alura de palat a fost distrusa la bombardamentele din cel de’al doilea Razboi Mondial. In ea se afla celebra Editura I.G. Hertz, cunoscuta pentru fascicolele saptamanale cu “Aventurile Submarinului Dox”, “Cei 3 Cercetasi”, “Colectia celor 15 Lei” si cate alte titluri care au facut istorie, cand vine vorba de contracultura.

     Fetele de la Crucea de Piatra…

     Calea Mosilor (astazi cunoscuta drept “Mosilor Vechi”; doar cladirile din stanga imaginii au supravietuit… Din pacate !…)… Calea Mosilor a fost dintotdeauna o adunatura ignobila de maghernite imputite, adica locuinte ieftine pentru inchiriat si pravalii evreiesti. Daca vrei sa’ti faci o imagine despre ce ai “pierdut” prin demolarea acestei strazi inguste nu ai decat sa faci o excursie pe Maica Domnului, partea stanga cu case, identica cu vechea Cale a Mosilor. Respectivele case erau locuite de negustorii evrei si de chiriasii lor; in momentul in care proprietarii le’au ABANDONAT, ele au fost ocupate de familiile de tigani. Ceea ce n’a reusit timpul sa distruga, au facut’o noii locatari !…

     Athenee Palace (sau Hilton, cum ii spune astazi )… in dreapta, fara sa apara in cadru este Ateneul Roman…

     O imagine aproape neschimbata : Piata Natiunilor Unite cu Tribunalul in planul doi. In departare se zareste defuncta si mizerabila ” Hala Unirii “…

        Teatrul de Revista…

   Piata C.A. Rosetti aproape neschimbata (doar blocul din partea dreapta a disparut la cutremurul din ’77, fiind inlocuit de un bloc modern cu multe etaje)…

     Chiriasele de la Crucea de Piatra…

    Constantin Tanase intr’un film mai mult decat tampit realizat de germani. Din fericire, marele public nu cunoaste aceasta ineptie, faima marelui comic roman nefiind stirbita de acest esec !

    Mariile lor, Regi si “Mari Voevozi”…

       Taranul roman… Intotdeauna tinut de toate regimurile si sistemele in ignoranta, pe principiul ca omul prost este usor de manevrat. Ma intorc la amintirile mele si la satul rapciugos in care am copilarit. Imi amintesc de bunicul meu care se scula cu mult inainte de cantatul cocosilor, injuga boii la caruta si ajungea pe tarlaua sa cu mult inainte ca soarele sa mijeasca la orizont. Muncea cat era ziua de lunga iar casa dumnealui era din nuiele si noroi !… Vina nu era a lui sau a celor asemenea lui. Intreaga vina a fost a unui sistem maturat de Istorie la un moment dat. Partasi la acest genocid al sufletului taranului roman, tinut in Gulagul Ignorantei, sunt deopotriva Invatatorii din sat, primarii si Preotii, care au preferat sa pastoreasca niste suflete ratacite…
      Va urma…

It’s a Long Way to Bucharest

  Calea Victoriei : Magazinul “Gioconda”,  pasajul spre Arhitectura vis a vis de Palatul Telefoanelor… Daca strabati aceasta artera atat de cunoscuta bucurestenilor dinspre Piata Victoriei spre Capsa, 80 de ani mai tarziu dupa ce aceasta fotografie a aparut intr’o revista saptamanala, vei avea o surpriza placuta constatand ca nu s’a schimbat aproape nimic, exceptand automobilele plecate de mult sa se odihneasca prin topitorii…

      Candva, trecatorii lipsiti de orice grija, leganati de un trai ce se scurgea sub deviza ” Dolce far Niente”, intr’o traducere libera “O viata fara probleme, intr’un puf care exclude orice efort”… Cel putin asta este imaginea pe care unii analisti istorici incearca sa o promoveze atunci cand vine vorba de Romania de dinainte de Comunism. Asa sa fie oare ?…

     In anii ’30, Romania conteaza inca pentru Europa.Astfel, recoltele de grane din Baragan influentau Bursele din West: daca stranuta cumva fermierul roman, indicele graului scadea la cote alarmante!… Campurile petroliere din zona Ploiesti erau curtate de hiene cu gulere albe, cu buzunarele doldora de dolari sau marci si vorbind limbi greu de inteles pe meleagurile astea…

     Banii curgeau intradevar intr’o cascada ametitoare, fara numar cum spune manelistul, dar in putine buzunare si vai!, foarte multe dintre aceste buzunare aveau alaturi de teancurile de bancnote si pasapoartele unor alte tari. Din pacate, in Romania ramaneau putini bani. Acest traseu indecent al valorilor va da curand nastere unor miscari politice extremiste, care vor produce in anii urmatori mari nenorociri in intreaga Europa…

        Ce facea Casa Regala in acest timp ?… Pai, Maria Sa Regele Carol al II-lea vindea pe branci orice favoare regala solicitata, manipuland economia romaneasca dupa bunul plac, cum fac de altfel si astazi o multime de politicieni ce’si imagineaza Romania ca pe un fel de stana fara caini…
        Iar “Marele Voevod” Mihai era prea mititel ca sa se amestece in tot borsul asta tulbure si rau mirositor, cu iz carpato- dunarean…

       Dintre mijloacele mass-media Radioul era in fruntea piramidei. Toata lumea era cu urechea lipita de difuzoare : o euforie ce avea sa dureze pana la mijlocul anilor ’50, cand televiziunea avea sa’si puna coroana pe cap, neparand dispusa sa renunte la ea nici astazi, nici in viitorul apropiat!…
        Pe calea undelor Radio, pe placile de ebonita de 78 de turatii pentru gramofoane si la terasele marilor carciumi, un nume care si astazi face istorie : Maria Tanase…

         Gion, o voce inconfundabila intre cele doua mari razboaie : “Inima’i un Telefon, Inventat de Cupidon…”, “Vecina mea de Vis-a-vis”… Aproape fiecare cantare a sa este un slagar, cum se spunea pe atunci… Toate cantecele sale sunt niste anestezice perfecte, lumea uita pentru o clipa sa se uite dupa pungasii ce viermuiau in jurul lor.

 Mariile Lor, regi si voievozi, intr’o sarbatoare fara de sfarsit…

    Gara de Nord : exceptand prim planul disparut probabil la bombardamentul american asupra Bucurestiului, aproape neschimbata.

      Calea Victoriei : Teatrul National in partea stanga, bombardat de americani in 1944, hotelul Continental in partea dreapta- un minunat palat scapat ca prin minune de furia bombelor…

       O frumusete de la “Crucea de Piatra”…

      Jean Moscopol, poate cea mai sensibila voce de pe la noi : “Da’mi Gurita sa’ti sarut”, “Mina Birjar”, “Noapte buna, Mimi” si cate alte succese din epoca. Din pacate, in ’47 Moscopol alege exilul si ajunge portar de hotel in Statele Unite.

           Tigancile cu flori, dintotdeauna pe trotuarele Bucurestiului…

     “Marele Voevod” la bai de soare in localitatea “Carmen Sylva” ( de fapt Eforie Sud, de ce sa nu dam insa o limba’n curu’ familiei regale, nu se stie cand un cap incoronat isi poate aduce aminte de acest gest binevoitor?)…

          Tigancile din Micu’ Paris…

       O imagine rara de la “Crucea de Piatra” : musterii intretinuti de dame de consumatie…

   Teatrul National de pe Calea Victoriei…

                 Oltenii cu cosurile de legume…

     O familie regala fericita…

    Iarna grea in Bucuresti, peste drum de Ministerul Afacerilor Externe, un palat minunat lipit de Cismigiu, la doi pasi de izvorul lui Eminescu…

    O imagine aproape neschimbata : Statuia lui Mihai Viteazul si Universitatea…

  Nelipsitul balci … “Ce’i trebuie vulgului ca sa fie fericit ?… Paine si Circ !…”
                        Va urma…

Zeppelin la Bucuresti

       Flash Back :  O tehnica artistica foarte cunoscuta ( sunt sigur ca ai apelat la ea de multe ori, daca nu intr’o banda desenata, film sau povestire cel putin intr’un dialog in care ai tinut neaparat sa captezi atentia celor din jur). Mecanismul este simplu : odata ce ai imaginat liniar povestea, , “amesteci cartile de joc” si in loc sa incepi expunerea cu primele scene, care de regula sunt monotone si explicative, alegi momentul culminant al actiunii, CLIMAX-ul ca punct de plecare. In clipa in care esti sigur ca cel care te asculta este cu sufletul la gura si cere disperat “More, Give me More!, fiind deci hotarat sa urmareasca povestea pana la capat, de abia atunci poti intrerupe scena, fara a dezvalui insa finalul care se presupune ca este dramatic si vei continua naratiunea cu scenele din trecut. Ascultatorul este  transpirat de tensiunea pe care i’o induci si va asculta cuminte inceputul povestirii, de obicei plat… Tehnici de manipulare si marketing : elementar, dragul meu Watson!…
     A fost o vreme cand legenda Zeppelinului inca nu exista… Cerul era brazdat doar de avioane timide, propulsate de elicii zgomotoase… Si deodata, germanii au inaltat spre cer o constructie bizara, umpluta cu hidrogen, un gaz mult mai usor decat aerul pe care’l respiram : Zeppelinul, capabil sa transporte zeci de persoane cu un pret incredibil de mic!… Dirijabilul, cum i se mai spune, nu datoreaza nimic Montgolfierului, balonul cu aer cald inventat in Franta cu doua secole in urma si “dispus” sa transporte 2-3 persoane in conditii precare. Germania este mandra de inventia sa !
    Are toate motivele sa fie mandra : dupa Marele Razboi, in care Germania a fost ingenunchiata de fortele armate ale Antantei ( fiind nevoita sa plateasca apoi niste despagubiri de razboi uriase, nejustificate, ce aveau sa trimita populatia Germaniei intr’o saracie greu de imaginat ), aceasta tara reuseste asemenea Pasarii Phoenix sa renasca din propria cenusa si incet, incepe sa ridice capul din noroi. Din pacate, noii stapani ai Germaniei nu au inteles ca povara din spatele neamtului tre’ sa fie lasata din cand in cand deoparte, ca sa mai respire putin si omul! Si astfel nationalismul german a fost impins spre extreme, ceea ce avea sa duca curand spre cel mai cumplit conflict in care omenirea a fost vreodata implicata !…
   Ma intorc la Zeppelin… O pasare fara aripi si fara triluri… Dar cat de eficace !…

    Scotocind prin arhivele personale, am gasit imagini istorice cu Graf Zeppelin, leviatanul zburator, in zbor deasupra Romaniei acum mai bine de 80 de ani…

             “Reclama, sufletul Comertului !” spunea o butada… Daca citesti textul care insoteste imaginea, ramai paralizat de naivitatea semenilor nostri din acele vremuri !!!

      “Graf Zeppelin” in cuibul sau din Germania…

      Incet dar sigur, aceasta minunata inventie este impregnata de ideologia partidului de guvernamant: Zvastica nazista este foarte la vedere!…

    O reparatie in timpul zborului, deasupra Oceanului Atlantic…

    Nenorocirea din 1937  avea sa puna capat acestei minunate aventuri: “Graf Zeppelin” sosit in Statele Unite din odiseea sa peste ocean, explodeaza in momentul in care urmeaza sa aterizeze. Intreaga lume cauta explicatii pentru acesta catastrofa… Ce este foarte evident este faptul ca zborurile Zeppelinelor ( existau in jur de 100 de aparate ), erau foarte sigure., niciodata in cei 10 ani de exploatare neavand loc nici cel mai mic incident, cursele aparatelor incluzand zboruri primejdioase, cum ar fi ocolul pamantului sau zboruri la polurile Pamantului!…

        In 1937, Germania capatase personalitate iar orientarea sa politica sa nu coincidea de nici un fel cu interesele americanilor: germanii se implicasera in politica Spaniei, fiind alaturi de franchisti- vezi bombardamentele de la Guernica, iar nationalizarea afacerilor evreesti din Germania nu convenea deloc politicii economice americane din aceasta zona… In plus, Zeppelinele care nu aveau concurenta in epoca, devenisera niste instrumente foarte eficace de propaganda: dincolo de insemnele pe care le arborau foarte vizibil, dirijabilele care aveau posibilitatea sa stationeze la altitudini reduse, puteau sa transmita mesaje mobilizatoare, prin difuzoare puternice in timpul mitingurilor populare, organizate de Partidul National- Socialist German…
        Cumplitul accident al lui “Graf Zeppelin” din Statele Unite nu este un simplu accident… Este prima lovitura, indirecta, pe care USA o da sub centura, Germaniei !

   30 de ani dupa accidentul ce avea sa taie aripile acestei aventuri, in Marea Britanie niste tineri pletosi, satui de muzica Beatles-ilor si a celor de la Rolling Stones si plini de talent novator, isi cauta un nume ca sa intre pe piata muzicii. Dupa mai multe ezitari isi spun LED ZEPPELIN… ce curaj sa debutezi in rock cu un nume care a insemnat asemenea TITANICULUI, un dezastru !!!…

    Zeppelin – zborul frant al unei pasari maiastre…

Valentine’ s Day

Cum as fi putut sa vorbesc despre Ziua Indragostitilor fara sa incep cu una dintre cele mai pure scene de dragoste din celebrul desen animat al lui Walt Disney , “Lady and the Tramp”, o scena care imi vine greu sa cred ca nu este cunoscuta pe orice meridian si paralela locuita a Pamantului ?…  Am ales sa vorbesc despre dragostea din filme, selectand imagini din   peliculele care mi s’au parut cele mai reprezentative… Sper ca imaginile iti vor trezi destule amintiri placute  Valentin Sahleanu, Valentin Tanase, Valeriu Anghel, Valentin Cristescu, Valentina Dinca, Vali Boca si tuturor Valentinilor si Valentinelor, pe care sper sa’i cunosc intr’o buna zi …

                        Love is all you need…

Romeo si Julieta, o poveste de dragoste care revine pe ecrane sau pe marile scene ale lumii de mai multe ori pentru fiecare generatie, un semn ca dragostea inseamna totul si din fericire nicio criza nu o poate invinge…
Inca o data Romeo si Julieta, de data aceasta in regia lui Franco Zeffirelli… Marele curaj al regizorului a fost sa distribuie in rolul celor doi indragostiti doi tineri actori aflati chiar la varsta personajelor lui William Shakespeare… Succesul este instantaneu iar filmul respira puritate, amintind intr’un fel sau altul fiecaruia dintre noi, primii fiori ai dragostei…
Leonardo di Caprio, un Romeo al zilelor noastre…
“Pe Aripile Vantului” sau cea mai frumoasa poveste de dragoste de pe marele ecran ! O ecranizare incredibila pentru anii ’30, cu o distributie inegalabila. Cum ai putea sa uiti scena in care Scarlett O’ Hara urca treptele ce duc in partea de sus a conacului si simtindu’se urmarita de privirile scrutatoare ale unui strain, intreaba : “Cine este domnul care parca ma dezbraca din priviri ?”…  Clark Gable, bineinteles ! vom raspunde noi in cor…
“Casablanca”… Unul dintre cele mai frumosase filme de dragoste… Initial, Warner Bros. dorea un film simplu de propaganda (nu uita ca in 1942 soarta celui de’ al Doilea Razboi Mondial era departe de a se fi decis!). Regizorul  Michael Curtiz si intreaga echipa au hotarat insa altfel : astazi filmul este considerat printre primele 10 cele mai bune pelicule ale tuturor timpurilor ! Rick Blaine, interpretat magistral de Humphrey Bogart, este un aventurier american, proprietarul unui local foarte la moda in Casablanca. Viata sa ia insa o turnura dramatica in momentul in care in oras apare Ilsa (Ingrid Bergman), marea sa iubire. Rick trebuie sa aleaga insa intre dragoste si sentimentul ca nu este un simplu spectator la acel cumplit conflict mondial si ca trebuie sa faca ceva…      O scena de neuitat : “Play it again, Sam. Play As Time Goes By !”…”You must remember this, A kiss is just a kiss, a sigh is just a sigh, The fundamental things apply, As Time Goes By…”
O poveste simpla, aproape banala : un baiat se indragosteste de o fata… familia tanarului se opune unei relatii complexe, din cauza diferentelor sociale… fata moare… o melodrama foarte aproape de nesfarsitele telenovele de astazi. Si totusi… alchimia filmului “Love Story” spune altceva. Adaptat dupa un roman de Erich Segal, atat filmul cat si cartea au avut (si continua sa aibe) un succes fenomenal !… De “vina” pentru acest fenomen planetar este pe de o parte jocul celor 2 actori (Ali MacGraw si Ryan O’Neil), muzica lui Francis Lai, regia, scenariul, bla, bla, bla… Pe de alta parte, nu tre’ sa uiti ca revolutia Underground inca fierbea in sangele tinerilor… Acest subiect banal, spus insa cu multa sensibilitate, era genul de povestire de care tinerii aveau nevoie, total diferit de filmele din epoca, in general axate pe actiune si violenta. “Love Story” sau o poveste care a avut sansa sa fie la locul potrivit, atunci cand a fost nevoie de ea…
“In dragoste nu trebuie sa spui niciodata imi pare rau”…
“Doctor Jivago” sau o iubire imposibila dintre un tanar idealist rus si o frumoasa fata, nevoita sa’si urmeze destinul…
 Inspirat de celebra piesa “Pygmalion” a lui George Bernard Shaw, “My Fair Lady” este un film muzical realizat de George Cukor in 1964. Ovidiu, poetul exilat la Pontul Euxin, ne povesteste in “Metamorfoze” istoria unui sculptor pe nume Pygmalion care se indragosteste de propria sa sculptura, infatisand o neinchipuit de frumoasa femeie, Galateea…   Bernard Shaw reia cu mare eleganta mitul antic, reinterpretandu’l in propria opera. Profesorul Higgins, cel mai mare expert in probleme de ligvistica, face un ramasag ca este capabil sa cizeleze intr’un timp scurt orice mitocan intalnit in cale, transformandu’l intr’o persoana manierata, capabila sa faca fata rigorilor impuse de Inalta Societate britanica, atat de conservatoare. “Victima” sa se intampla sa fie Eliza Doolittle, o florareasa ambulanta complet inculta dar plina de bun simt.
O poveste de dragoste aparte, magistral interpretata de Rex Harrison si Audrey Hepburn…
Iubirea dintre Robin de Locksley (ramas in legenda drept Robin Hood) si preafrumoasa Maid Marian a inflacarat inimile indragostitilor de’a lungul multor secole. Si cine oare ar fi putut interpreta cele doua roluri mai bine decat Errol Flynn si Olivia de Havilland ?…
Tot Errol Flynn este cel care’l interpreteaza pe Don Juan intr’unul dintre ultimile sale mari succese de public. Un film plin de sarm si eleganta, unde dragostea, actiunea si umorul sunt perfect dozate…
Inca o data Errol Flynn, starul de la Warner Bros. prototipul lover-ului pana la cel de’al doilea Razboi Mondial… O alta poveste de dragoste tratata in maniera hollywood-iana, adica doar cu foarte putine tangente cu realitatea. Dar ce conteaza ca realitatea nu este respectata, oare este cineva care merge la cinema ca sa vada un film artistic derulandu’se dupa regulile programelor  Discovery ?… In realitate, Contele de Essex interpretat de Flynn era un personaj avid de putere, ce se servea din plin de avantajele pe care le oferea anturajul reginei Elisabeta I, regina virgina, fiica crudului rege Henric al VIII-lea… Filmul ne prezinta o poveste de dragoste imposibila intre o mare regina si unul dintre supusii sai…  O mare realizare !
Povestea de iubire dintre Rodrigo Diaz de Bivar, cunoscut in istorie drept El Cid Campeador si Donna Ximena, o poveste care a supravietuit multor secole…
“It Happened One Night”, un film de Frank Capra, poate cea mai buna realizare a sa… O poveste simpla: o fata rasfatata din High Society fuge de acasa. Pe urmele sale se’nlantuie o coloana nesfarsita de politisti, vanatori de prime si jurnalisti. Povestea de dragoste se infiripa intr’un Gray Hound, unul dintre autobuzele cenusii ce strabat America in toate directiile. Clark Gable este jurnalistul plin de experienta dar si de tandrete, atunci cand situatia o impune… Clodette Colbert este fragila dar si hotarata totodata, in rolul unei fiice de bogatas decisa sa’si aleaga singura destinul…
Anii ’30 si primii fiori ai iubirii… Si cine putea fi pe rol mai bine decat Judy Garland, atunci la inceput de drum si Mickey Rooney, marele star al filmelor despre tineri, pe atunci ?… Filmele sunt parca trase la indigou, dar ramane un privilegiu sa o poti asculta pe Judy Garland, una dintre cele mai importante voci din Show biz…
Anii ’60 au avut practic o singura mare logodnica a Americii : Doris Day ! Toate filmele sale sunt de dragoste, asezonate cu umor de buna calitate si avand drept culoare dominanta Rozul… In cazul lui Doris Day, prototipul femeii pe care orice gospodar american si’ar fi dorit’o alaturi, partenerii sai de dragoste de pe marele ecran se succedau cu o viteza ametitoare ! Asta nu o impiadica pe Doris sa ramana casta si cu zambetul nestirbit pe buze…

   Cine nu cunoaste legenda lui Tristan si Isolda, o poveste de iubire ce ajunge neobosita din intunecatul Ev Mediu pana in zilele noastre ?…

Dragostea dintre Paris, printul din Troia si Elena, o regina din Elada ce a parasit totul ca sa’si urmeze iubirea, este poate cea mai scumpa poveste de dragoste : pretul acestei iubiri este cel mai mare regat din acele timpuri !…

Despre Caii Salbatici si Macaroanele cu Gust de Scandal

                     ” Ganditi-va la caii vii acum
                    Mereu fugind pe ultimul lor drum
                    Satui de sete si satui de fum
                    Plangand nebun si nechezand postum”…
         Era prin ’73, in secolul trecut: impreuna cu un grup de prieteni si colegi de la Tonitza intram galagiosi in Sala “Ion Creanga” din Piata Amzei, curiosi sa vedem si sa auzim ce e aia, Cenaclu’ Flacara… Cenaclul era la a doua intalnire, era aproape nou nout si a fost cel mai frumos spectacol pe care’l vazusem pana atunci. Valeriu Sterian aparea pentru prima data si inca se numea Vali pur si simplu si canta in duet cu Carmen (?)… Dan Chebac nu se uschise inca din tara si canta “Caii liberi” (din care am extras versurile de mai sus), scompaniat doar de chitara sa : Spiritul lui Bob Dylan se simtea in fiecare vers sau acord de chitara. De altfel, Adrian Paunescu, inca tanar si curat, a hotarat sa’i lase pe folk-isti sa cante “Blowin’ in the Wind”, o strofa in engleza, asa cum a imaginat’o Dylan si o strofa in romana, adica adaptarea sa “Vanare de Vant” !…
          Insa versurile cantate de Dan Chebac “Cailor, cailor fara zabale….. Cailor, cailor fara de sei!…” aveau sa ma bantuie decenii, fara sa mai am posibilitatea sa le ascult vreodata de atunci ( intr’o vreme cand oricum se inregistra foarte greu si putin, iti imaginezi ca toate urmele folkistului au fost sterse cu mare grija dupa ce a fugit parca in Italia, la tovarasul sau de folk Evandro Rossetti )…
          Intr’o jungla de beton murdar si asfalt crapat, da’mi voie sa am minutul meu de romantism naiv si rasuflat si sa tremur abia sesizabil in clipa in care reusesc sa vizualizez caii naravasi plini de sudoare, fara stapan si fara odihna in cursa lor nebuna…
           Imediat ce termin acest vis, promit sa ma intorc in fata televizorului, cel care viseaza de la o vreme in locul meu…

           In naivitatea mea, intotdeauna mi’am imaginat calul galopand intr’o preerie scaldata de lumina rosie a soarelui la asfintit sau intr’o banda desenata, nedespartit de calaretul sau blindat cu Colturi si Winchester… Naivitatea mea este partial scuzata : am trait intr’un oras cum este Bucurestiul, unde Hipodromul isi traia ultimile clipe cand eu eram adolescent. Atunci cand chiuleam de la ore, imi gaseam refugiul in tribunele Hipodromului muribund…

          La un moment dat, am descoperit ca nu mai pot purta doar pantaloni scurti, ca am nevoie de un aparat de ras iar deodata lumea din jurul meu a inceput sa mi se adreseze cu “dumneavoastra”!…
         Initial, schimbarile astea m’au magulit, apoi am realizat ca am inceput sa’mbatranesc.
         Un adult are totusi unele mici avantaje fata de un adolescent: poate sa faca orice cu viata sa (bineinteles, dupa ce se sfatuieste cu sotia, copiii din dotare, parintii care ameninta ca’l dezmostenesc, daca planurile sale nu corespund unei viziuni conservatoare si cu o ierarhie intreaga de sefi pe care negresit o are la serviciul sau !…)… Un alt avantaj pe care’l aduce varsta este stoicismul cu care un adult se insurubeaza in fata televizorului, ingurgitand tone de informatii prapastioase si inutile. Mai ales informatii politice din care oricum nu pricepe nimic !
         Astfel, de la postul T.V. am aflat cum mai poate fi folosit calul : pe post de proteine in hrana de zi cu zi !…

          Cred ca acest articol nu ar fi aparut niciodata daca o intamplare recenta nu ar fi inflamat presa de pretutindeni si publicul de peste tot, inclusiv blogurile unor prieteni cum ar fi Mircea Arapu sau Christian Godard, care au reactionat imediat, fara sa digere sau sa analizeze informatia, aducand prejudicii insemnate uneia dintre partile implicate : Romania.
          Englezii descopera intr’un cacastiut de macaroana sau pasta fainoasa carne de cal in loc de carne de vita, cum era etichetat produsul. Se fac sapaturile de rigoare si se afla ca toata carnea de cal provine din Romania. Cine este deci vinovatul ?… desigur, Romania (desi este vorba de un afacerist privat, care in nici un caz nu reprezinta Romania…) !!! Importatorul, Franta (de fapt, fireste ca este vorba de un afacerist francez, care nu reprezinta interesele Frantei, ci pe ale sale personale !), nu are nici o vina… Suntem amandoi adulti… Refuz sa cred ca printre noi este unul atat de tampit incat sa’si imagineze ca importatorul francez habar nu avea ce fel de carne prelucreaza, mai ales cand a platit pe Kg pretul unui kil de carne de cal !…
         Golanii de genul asta cred ca ar putea sa umple o biblioteca intreaga a hotiei ! Hotii striga “Hotii!!!”…
         De altfel, francezii sunt experti in masluirea produselor culinare.

         Intr’un numar relativ recent al revistei franceze “L’Echo des Savanes”, un articol documentat ironizeaza naivitatea turistului in cautare de produse alimentare tipice Hexagonului…
         Astfel, poti sa afli ca celebrele mezeluri corsicane, ce contin carne de magar, sunt facute nicidecum cu carne produsa loco, cum ar fi normal ci cu carne importata din Romania, Ungaria, China…

                      Surprizele sunt dramatice cand realizezi ca tot ce cumperi cu bani grei drept delicatese frantuzesti, rafinamente culinare recunoscute oriunde exista civilizatie, sunt de fapt afaceri nesimtite cu miros de excrocherie… De pilda, celebrele “Champignons de Paris” sunt importate din China sau Statele Unite… Camembert-ul din Normandia foloseste lapte produs in China si in alte tari europene… Les Escargots de Bourgogne (melcii) sunt importati din Ucraina, Turcia si Africa… Mustarul de Dijon, cunoscut de orice gurmand este facut cu materie prima importata din Canada !!!…/
                       Astazi englezii, meticulosi, descopera in pastele fainoase produse in Franta, carne de CAL, in loc de carne de vita, cum erau etichetate produsele !… Si dai inainte cu scandalul!… Cine e de vina ? Bineinteles, acarul Paun!…

                      In acest timp, undeva intr’o delta pierduta in estul Europei, caii inca alearga liberi, sperand ca lumea o sa uite de ei intr’o buna zi…

Wild Horses , We’ll Ride Them some Day

     …” Faith has been broken, Tears must be cried,
           Let’s do some living after we die !…..
           Wild Horses couldn’t drag me away
            Wild, Wild Horses we’ll ride them some day…”
     Rolling Stones si “Wild Horses” cu ceva ani in urma, nu vreau sa ma gandesc cat de multi sunt, pe vremea cand erau cei mai tari si nimeni nu vorbea despre ei ca despre cei din urma dinozauri pe care, printr’un miracol, nu i’a distrus asteroidul !…
     Cu mult inainte ca Mick Jagger si Keith Richard sa fi scris prima nota la “Wild Horses”, caii salbatici din preeriile Far West-ului, cei din pampasul argentinian sau din pusta ungureasca, cei din stepa mongola sau cei din desertul afgan devenisera doar o amintire, o alta imagine buna de pus in insectarul cu amintiri…
     Ultimii cai salbatici din aceasta minunata lume verde ? Nicidecum !… Intr’o regiune din Franta, Camargue, caii sunt fara zabale sau sei, naravasi si salbatici ca in prima zi a Facerii, tropaind in herghelii prin mlastinile tinutului ocolit de omul civilizator…
     Dar pe caii fara potcoave si stapan ii poti intalni, daca ai noroc sa fi pe’acolo, si in Delta Dunarii, adica aceea zona mirifica ce s’a nascut de’a lungul a multor milenii la cele trei guri ale Dunarii, acolo unde apa maloasa a fluviului se’mpreuneaza cu apa sarata a Marii Negre : Padurea Letea. O zona mirifica in care doar oamenii nu au stiut sa evolueze. Dar vina nu este in intregime a lor. Deopotriva de vina sunt autoritatile, din toate regimurile politice care s’au succedat de’a lungul timpului, capitalisti, comunisti si iar capitalisti, e vina scolii pe care a durut’o in cur daca copiii pe care’i educa pricep vreo iota din Istoria Civilizatiei si in sfarsit ( vorba englezului “The Last but not the Least”), deopotriva de vinovata este Biserica, o institutie care a crezut ca e suficient sa boteze copiii si sa’i ingroape, atunci cand le’a venit sorocul… O populatie care a ajuns la nivelul infractionalitatii inconstiente de familie, o familie care are in dotare din mosi stramosi setca cu care braconeaza sturionii si aduna caviarul precum muntenii afinele de pe munte… O populatie care’si lasa porcii in libertate, in Delta, dupa care pornesc la un fel de vanatoare- recuperare de porci aproape suprarealista, sub privirile unei Puteri intotdeauna impotente atunci cand vine vorba sa’si exercite autoritatea si sa rezolve problemele populatiei pe care o pastoreste…
   Si caii sunt lasati in libertate, inmultindu’se fara oprelisti caci cainele Enot nu reprezinta un real pericol…

    Din cand in cand, omul isi mai aduce aminte ca in padurile virgine au cai ce le “apartin”…si atunci pornesc o potera, inarmata cu bate noduroase la vanatoare de cai salbatici… Calul, cel de mai nadejde prieten al Omului…
    Astazi vreau sa vedem impreuna cateva imagini minunate cu niste cai salbatici, caii nimanui, caii pe care Dumnezeu i’a lasat pe Pamant…

     …Caii salbatici din Padurea Letea… Delta Dunarii… Romania, o tara din Europa de Est…
   
    

Paolo Eleuteri Serpieri sau Eva Desnuda

    Desigur, te intrebi ce legatura poate fi intre desenele senzuale si provocatoare ale lui Paolo Eleuteri Serpieri, un grafician italian contemporan, celebru pentru benzile sale desenate cu Druuna si Francisco de Goya y Lucientes, un mare pictor spaniol, care facea valuri in arta secolului XVIII, deranjand in stanga si’n dreapta… Dragul mosului, incerc sa rezum in cateva fraze de ce Istoria Artei considera ca acest pictor  trebuie sa ramana in constiinta umanitatii, desi tu privesti cu neincredere cele 2 tablouri, cunoscute drept “Maja vestida” si “Maja desnuda”, din care ne priveste o vampa dragutica, ba imbracata, ba dezbracata, ai carei nuri sunt insa la o distanta astronomica fata de pin up- urile lui Serpieri… Goya traia intr’o epoca in care cenzurile de toate tipurile, impuse de Biserica, Scoala, Morala, Stat, Societate erau atat de oprimante incat un spirit liber ce tanjea dupa libertate nu putea sa ramana inert. Goya este artistul care isi exprima nemultumirea in cicluri de gravuri cum ar fi cel ramas in istorie cunoscut drept “Capricii”… Este oare cineva care nu cunoaste celebrul dicton “El Sueno de la Razon Produce Monstruos” (“Somnul Ratiunii Creeaza Monstrii”), un dicton ce insotea o gravura a lui Goya, un artist ce cauta sa’si elibereze gandirea de orice constrangere ?…
    Mult mai tarziu, in secolul XX,  Lion Feuchtwanger, un scriitor evreu german publica un roman romantat despre Goya si epoca sa: “Goya oder der arge Weg der Erkenntnis”, altfel spus “Goya sau Drumul spinos al Cunoasterii”… Aici el incearca sa explice taina celor doua tablouri, o femeie considerata tulburator de frumoasa in acele vremuri ( nu uita ca aceste imagini sunt pictate acum peste 200 de ani !), imbracata si dezbracata : Goya, un pictor foarte la moda in lumea buna spaniola a acelor vremuri si indragostit de o femeie din inalta societate, isi declara dragostea in cele doua picturi. Una dintre ele, respectiv “Maja Vestida” este dedicata tuturor ochilor, este un fel de monolog al artistului, in care acesta parca exclama: “Mama, ce bun pictor sunt!”… Cealalta pictura, “Maja Desnuda” o prezinta pe preafrumoasa Bisisica asa cum a facut’o mama sa, avand drept protectie doar cearsaful pe care sta lungita… Feuchtwanger isi imagineaza ca pictorul tinea cele doua picturi pe usa unui cabinet, astfel incat versiunea decenta era vizibila oricui, atunci cand usa cabinetului era inchisa, iar versiunea porcoasa devenea vizibila doar cand se deschidea usa dulapului…
     Vulgarizand, si nu vad de ce nu as face’o cand de fapt asta este realitatea, genul asta de picturi sau desene suplineau o nevoie veche de cand lumea : nevoia de a o vedea si revedea pe Eva asa cum tre’ sa fi aparut prima data pe lume, unduindu’si formele tulburatoare intr’o jungla primordiala, sub privirile zapacite si derutate ale lui Adam !…
      Mult mai tarziu apare Paolo Eleuteri Serpieri… Imaginile provocatoare si perverse pe care le propune despre femeile pe care ne’ar placea sa avem ocazia sa le invitam candva la o cana cu vin, sunt atat de departe de ceea ce ne prezinta bunicul Goya y Lucientes drept obsesiile sale sexuale!
      Astazi Serpieri este pe val… Serpieri sau “The Master of the Ass”, cum i se spune prieteneste…
      Maine, oare cine ii va lua locul ?…

Viata fara de Moarte

             Timpul trece, Timpul trece si Tic si Tac si Tictac si Tictac si Timpul trece, Tic, Tac, Tic, Tac, Timpul trece, Tic, Tac si Timpul a trecut…
             Dupa ce treci de Otopeni tic-tac!, in drum spre Ploiesti pe drumul national 1 tic-tac!, daca’ti arunci privirile spre stanga tic-tac! la un moment dat vei zari o tic-tac! padure inconjurata de un zid inalt de tic-tac! caramida. “Proprietatea vreunui magnat, un nou imbogatit tic-tac! al tranzitiei fara sfarsit de care are parte tic-tac! Romania de’o vreme incoace…” este primul gand care’ti vine in tic-tac! minte. De fapt, este o institutie de tic-tac! Stat : Institutul de Gerontologie si Geriatrie “Ana Aslan”. Tic-tac!… O clinica pe care o cunosteau toti cei care tic-tac! aveau nevoie sa intoarca Timpul inapoi ! Timp de vreo 4 decenii ( adica perioada cat “Gerovitalul”, medicamentul miraculos tic-tac! descoperit de Ana Aslan, a ramas in patrimoniul Romaniei), acest Institut care’ti oferea sansa unei tic-tac! a doua tinereti a fost curtat si cautat de toate personalitatile mondiale tic-tac! pline de bani si trecute bine de prima tinerete : oameni politici, artisti celebri, miliardari in cautarea adolescentei pe care nu au cunoscut’o… Tic-tac!…
               Dintre marile personalitati care au urmat ca pacienti tratamentele acestui tic-tac ! Institut al Tineretii pierdute imi aduc aminte doar de cateva : Charlie Chaplin, comicul tuturor timpurilor, filozoful ce tic-tac ! reusea sa sintetizeze intr’un cadru de cateva secunde o intreaga teorie a existentei!… Kirk Douglas, marele star al ecranului in anii ’60 ( in perioada tratamentului sau de la Institutul de Geriatrie, Kirk Douglas a fost contactat de Sergiu Nicolaescu, care tic-tac ! pregatea marele film “Mihai Viteazul”… Sergiu ii propune rolul principal, constient fiind ca participarea actorului va tic-tac !permite filmului o mai mare prezenta pe ecranele din West… Pretentiile financiare ale lui Kirk Douglas sunt insa cu mult peste tic-tac !posibilitatile caselor de productie romanesti… din fericire : caci interpretarea lui Amza Pellea in rolul lui Mihai tic-tac !Viteazul este de neuitat !….. )…
               Tinerete fara Batranete, Viata fara de moarte… Haide, nu fi ipocrit! Cred ca fiecare dintre noi si’ar dori asa ceva… Tic-tac !
               In continuare, incerc sa’ti reamintesc ca multe dintre personajele de banda desenata au avut candva si o tic-tac !copilarie !…              

          

     O imagine tulburatoare cu Krazy Kat fata in fata cu timpul, desenata la inceputul secolului trecut de marele grafician american, George Herriman…

    Gaston, vesnicul distrat : fiecare gest pe care il facea Gaston si care pentru oricare altcineva ar fi fost doar o alta miscare banala, pentru anturajul sau insemna o adevarata calamitate !… Succesul imens pe care l’au inregistrat la box office gag-urile lui Gaston, eroul lui Franquin, i’au obligat pe editori sa caute o urmare a “nenorocirilor” provocate de Gaston, chiar si dupa disparitia lui Franquin… Astfel, apare un fel de copilarie a lui “Gastoon”…

          Steve Mike Donovan, tanarul rebel sudist, obligat sa’si caute un nume de imprumut, Blueberry, nume sub care avea sa devina celebru in tot Westul…

      O lupta barbateasca in care “Blueberry” isi sparge nasul, capatand alura a la Belmondo, ce’l va face celebru in anii ’60…

     Steve Mike Blueberry adult, cel mai indemanatec pistolar la nord de Rio Pecos…

       …”Si noi am fost odata tineri !”… Tic-tac, tic-tac!…

      Chiar si maleficul Iznogoud, personajul lui Goscinny si Tabary a fost candva copil !…

       “Iznogoud”  © Goscinny, Tabary & Ed. Dargaud

      Pruncia lui Asterix si Obelix…

      …Doi buni prieteni pentru totdeauna…   © Goscinny, Uderzo & Ed. Hachette

Dupa copilaria lui Asterix, apoi aventurile ca adult ale lui Asterix inevitabil era sa se ajunga si la pensionarea lui Asterix…

      Copilaria lui Spirou, inainte ca Tome & Janry sa hotarasca sa lanseze o serie despre “Le Petit Spirou”…

       …Micul Spirou…

    …Marele Spirou…   © Franquin & Ed. Dupuis

      Corto Maltese, romanticul erou al carui cronicar a fost Hugo Pratt…

     …Dar chiar si un erou ca Rasputin sau Corto Maltese au fost candva adolescenti, poate chiar copii ?…

Corto Maltese batran si orb, “scrutand” zarea in cautarea unui alt  El Dorado …

      Pif este un erou care cel putin in Romania nu mai trebuie prezentat…

    …Pif & Hercule bebelusi (desenul original al lui Cabrero Arnal)…

          … Coperta pentru primul numar din “Les Aventures de Pif le Chien”…

Pif, atunci cand singura sa preocupare era sa’si ia  medicamentele  la ore fixe cu ceaiul din musetel neindulcit …

                Prima intalnire dintre Ernest Laverdure si Michel Tanguy…

    Adulti fiind, cei doi piloti de vanatoare de pe aparate de zbor supersonice nu si’au schimbat prea mult gagurile…  © Charlier, Uderzo & Ed. Dargaud

    Barbe rouge, necrutatorul pirat temut in marea Caraibelor si oriunde exista o corabie ce transporta lucruri pretioase…    © Charlier, Hubinon & Ed. Dargaud

      …Chiar si un temut pirat cum era Barbe Rouge a avut candva o mama si o tinerete !…

                 …Tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac !….

  ….Tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac !….

Tinerete fara Batranete …

      “O, Temps, suspends ton vol et vous, heures propices,
      Souspendez votre cours :
      Laissez-nous savourer les rapides delices
      Des plus beaux de nos jours !”
      ……..
       “Eternite, neant, passe, sombres abimes,
       Que faites-vous des jours que vous engloutissez ?”…
        … Meditatia lui Alphonse de Lamartine acum aproape 200 de ani in minunatul poem romantic “Le Lac”… Reintors pe meleagurile unde obisnuia sa se plimbe candva cu iubita sa, trecuta de curand in nefiinta, poetul este surprins de Natura care’si urmeaza imperturbabila cursul, de parca nimic nu s’ar fi intamplat… Timpul, prietenul nostru… Timpul, dusmanul nostru…
        40 de ani mai tarziu in Romania, Petre Ispirescu publica “Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte”, un basm popular cules si repovestit de el cu mult har.Este poate cel mai profund basm al romanilor, in fapt o profunda meditatie despre a Fi sau a nu Fi, Alfa si Omega ale unui proces complicat numit Viata… In literatura romana doar un singur poem a mai atins aceeasi profunzime, atunci cand subiectul este timpul si drumul sau inexorabil : “La Steaua” de Mihai Eminescu :
        “La steaua care-a rasarit
         E’o cale-atat de lunga,
         Ca mii de ani i-au trebuit
         Luminii sa ne-ajunga.

         Poate de mult s’a stins in drum
         In departari albastre,
         Iar raza ei abia acum
         Luci vederii noastre.”…
        
         Chiar tarandu’si piciorele goale prin colbul stramosesc omul nu a incetat nici o clipa sa se’ntrebe patetic “De unde venim, cine suntem, incotro ne ducem ?”, intrebari pe care mult mai tarziu filozofii existentialisti francezi, Sartre, Camus si care o mai fi…, le’au ridicat la nivel de doctrina.
        ” To be, or not to be: that is the question:
Whether ’tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles,
And by opposing end them? To die: to sleep;”….
         …Iar intrebarea pe care William Shakespeare i’o “atribuie” lui Hamlet a devenit de mult un laitmotiv al tuturor celor framantati de fiecare pas ce’l fac in viata…

Salvador Dali “trage” si el cum poate de Timp : Ceasurile sale moi, care se scurg odata cu timpul au devenit deja legende.
 In 1969, martie, aparea una dintre cele mai importante reviste europene de banda desenata : “Pif Gadget”… Inca imi mai aduc aminte cum in acea dimineata m’am sculat pe la 5 dimineata, astfel incat sa fiu  printre primii clienti la kioscul de ziare din cartier, acolo unde saptamana de saptamana se aduceau cateva exemplare din revista “Pif”… Socul a fost destul de mare pentru pustiul care eram, caci revista era de doua ori mai scumpa decat cea aparuta in saptamana anterioara! Ajuns acasa, am rasfoit’o cu infrigurare si am decis ca merita fiecare banut: totul era perfect iar noul personaj, Rahan, merita el singur tot efortul financiar. La comenzi erau doi veterani ai Editurii Vaillant, Lecureux si Andre Cheret. Pe Cheret il stiam foarte bine de ani de zile, il admiram de pe cand desena aventurile lui Bob Mallard. Compozitia pe care o propunea pe fiecare pagina si in fiecare imagine era insa complet revolutionara. In foarte scurt timp prim planurile brutale ale lui Cheret avea sa faca scoala!…
Mult mai tarziu, cei doi autori au simtit nevoia sa explice unele intrebari  pe care aventurile lui Rahan le puneau : de pilda ce semnificatie aveau ghearele de urs din colierul pe care Rahan il purta la gat ?… cum a intrat el in posesia lui ?… si mai ales, cum arata Rahan cand era la varsta cititorilor revistei “Pif Gasdget” ?…
 ”Yves le Loup” este un personaj imaginat de Jean Ollivier si Jean Bastard si a fost o mare vedeta a revistei “Vaillant” in anii sai de pionierat Inspirat de “Prince Valiant” de Harold Foster, Yves le Loup a fost preluat  de Edoardo Coehlo pentru partea grafica si banda desenata a ajuns la cele mai inalte cote. Autorii au simtit nevoia sa dezvaluie cititorilor amanunte despre copilaria eroului ce bantuia paginile revistei de aproape 15 ani !…
Jean Cezard  si Arthur, fantoma justitiara in cea dintai aparitie a sa, in revista “Vaillant”…
Primele aparitii ale lui Arthur ca bebelus, in “Arthur Poche”, inca desenate de Cezard… Intre varianta prunciei lui Arthur asa cum este ea povestita in “Vaillant” si cea din publicatia “format de buzunar”, este o diferenta semnificativa! Nu trebuie sa uitam ca gagurile care erau adunate in “Arthur Poche” erau prepublicate in “L’ Humanite”, un cotidian care era totusi pentru adulti !…
Cele 4 gaguri cu Arthur, aparute candva in primul numar “Arthur Poche”, sunt imprumutate de la Mircea Arapu, de pe super informatul sau blog…
…Arthur, deja pe picioarele sale, o fantoma inca bantuita de ganduri bune, foarte departe de fantomele inspaimantatoare din filmele moderne…
Sic Transit Gloria Mundi…
Copilaria lui Lucky Luke…

    … Si versiunea “adulta” a lui Lucky Luke, de Moriss & Goscinny…