Pustiul care a speriat lumea B.D.

              Nu am habar daca are buletin, daca a implinit 14 ani… Cand imi voi  lua o juma’ de norma ca sa’mi rotunjesc veniturile lunare controland biletele in tramvai, promit ca ii voi cere actele la control si atunci iti voi putea da si astfel de detalii. Singurul amanunt legat de varsta lui este ca anul trecut cand ne’am cunoscut, era in clasa a 7-a, iar anul acesta, daca n’a ramas cumva repetent, ar trebui sa fie in clasa a 8-a… Il cheama Radu Stoican si stie al naibii de bine ce are de facut. Este un tip care s’a format in fata televizorului, astfel ca atunci cand ne’am intalnit la Atelier, prea multe nu mai mi’au ramas ca sa’i apun…

             Desi povestile pe care le imagineaza in ultimii ani sunt decupate ca niste benzi desenate, influenta desenelor animate americane se simte de la un kilometru… Dinamica naratiunii, expresiile personajelor, anumite conventii grafice tin mai mult de lumea Animatiei decat de B.D.
            ” Desenele animate mi-au plăcut pur şi simplu, dintotdeauna, la fel şi banda desenată. Le consider feluri diferite de exprimare; trăiesc acelaşi gen de emoţie atât când mă uit la o animaţie cât şi atunci când urmăresc o bandă desenată, şi surpriză, sunt înnebunit după jocurile video… Am fost fascinat şi, în ultima perioadă, chiar influenţat de Courage the Cowardly Dog, dar şi de cei de la Creative Monkeyz (RObotzi). Cele mai recente seriale de animaţie pe care le urmăresc sunt Futurama, Regular Show şi Angry Birds Toons….” imi marturiseste Radu…

                               …” În aceeaşi măsură cu desenele animate mi-au plăcut şi B.D.-urile. Am fost fascinat de Rahan din revistele tatălui meu …. Am fost maniac Scooby-Doo o lungă perioadă cu tot ce însemna el, B.D., figurine şi mai puţin animaţie….”

                              -  Cum iti concepi o povestire in imagini : incepi sa desenezi direct sau mai intai iti imaginezi un story, il notezi pe o hartie, il decupezi in imagini… ?
                               -” Eu sunt un tip dintr-o bucată!” este replica directa a lui Radu…”Storyline-ul îl concep rapid în timp ce desenez, iar ideile vin atunci când mă aştept mai puţin”…

                                    …-  Cred ca deja ti’ai “desenat” drumul pe care vrei sa mergi… Cum arata acest drum si care crezi ca sunt atuurile tale ca sa ajungi acolo unde doresti ?
                                     …-” Drumul este într-adevăr “desenat” deja, dar nu ard gazul de pomană ştiind acest lucru. Exersez continuu, îmi îmbunătăţesc stilul de desen şi creaţiile cu speranţa că, la finalul drumului, va ieşi ceva… perfect”….

                    Paginile de mai sus au fost gandite si desenate pentru editia a 3-a a Concursului National de B.D. care se’ncheie zilele acestea. Le poti vedea in premiera si sper ca te vor bucura in aceeasi masura in care m’au bucurat si pe mine…

               Un pic de atelier, daca esti curios sa vezi cum se lucreaza si pe la alte case…

                    De ani buni, computerul a cam intrat in casa oricarui desenator B.D. Spre deosebire de felul in care lucreaza Radu, care se foloseste doar de o schita desenata de mana destul de succint, scanata si apoi prelucrata integral in computer, eu folosesc inca “masina” doar pentru ansamblarea desenelor sau a elementelor de desen, pentru culoare, text si efecte…

                  Iata cam cum functioneaza sursele de inspiratie… Distanta intre “model” si noul desen este apreciabila!…

               O sigla pentru un viitor studio de Desene Animate, felicitari pentru diferite ocazii…

 

Radu Stoican, un nume pe care ai face bine sa’l ti minte… Daca ai ceva bani de investit, te sfatuiesc sa cumperi in mare graba orice actiune ce poarta numele Radu Stoican!…

" Enola Gay " in picaj deasupra statului Oklahoma…

         Poate ca numele asta bizar, “Enola Gay” ar fi ramas doar o umbra a unui vis urat… O umbra ratacita prin labirintul amintirilor pierdute si pe care ai vrea sa nu le mai regasesti… Dar o informatie difuzata de curand de marile agentii internationale de stiri mi’a rascolit tot ce aveam depozitat de’a valma in Recycle Bin-ul interior : “O Tornada monstruoasa s’a abatut fara preaviz peste statul american Oklahoma !” Imaginile apocaliptice care au insotit aceasta stire au sensibilizat opinia publica de pretutindeni. Insa o informatie de natura strict tehnica ce a fost strecurata in context a provocat in mine un mic seism. De undeva, din mizeriile pe care incerc sa le uit, a cazut un nume : Enola Gay !
        Dar ca sa intelegi mai bine de ce natura mea protesteaza, iti propun un zbor in picaj cu “Enola Gay”, o cursa aeriana ce nu figura in nici un “Mers al avioanelor”, ce avea sa se termine cu moartea a 200.000 de civili… Cea mai mare catastrofa aviatica din intreaga istorie a zborului, de la Icarus incoace… Dar haide sa urmarim evenimentele cronologic !…
        

        Nu’i asa ca erau tineri si frumosi ? Niste young Supermen (ca in comicsurile pe care le citeau atunci cand au intrat in adolescenta), pregatiti sa plece la vanatoare. De la 4.000 de metrii, altitudinea ideala de croaziera a unui avion, lumea se vede ca un musuroi de furnici iar niciuna dintre furnici nu are identitate sau trasaturi specifice… Totul arata intocmai ca in graficele cu care tinerii piloti si bombardieri erau scoliti !…

                 ” E la Nave Va !” pare sa fie deviza locotenent-colonelului Paul Tibbets, cu o mana pe mansa, inaintea Marelui Zbor…

         Undeva, din pantecele Marelui Leviatan Zburator, se pregatea sa se nasca cel mai monstruos prunc, pe care Bunul Dumnezeu niciodata nu l’ar fi putut imagina : “Little Boy” sau prima Bomba Atomica pe care Omul o va folosi ca arma de razboi !!!

         Pe 6 August 1945, la ora 8 si 15 minute, avionul Boeing B-29 Superfortress botezat “Enola Gay” si condus de locotenent-colonelul Paul Tibbets,  zburand la o altitudine de 9.600 de metrii deasupra orasului japonez Hiroshima, intra in travaliu si scuipa fatul monstruos.Pilotul se indeparteaza cu motoarele turate la maxim de locul in care a lepadat progenitura.Instructiunile primite specificau foarte limpede : imediat ce bomba era lansata, avionul trebuie sa se indeparteze cat mai mult de locul cu pricina. In 43 de secunde, “Little Boy” ajunge la 580 de metrii deasupra orasului si este momentul in care bomba este detonata. Studiile teoretice erau foarte precise: pentru un maxim randament, bomba trebuia sa fie activata la o altitudine potrivita, astfel incat raza ei de actiune sa fie cat mai mare.” Teoria ca teoria, dar in practica cum se’ntampla oare?”… tre’ sa se fi intrebat savantii americani, dupa ce au detonat prima bomba atomica in desertul din New Mexico, topind ceva manechine de ceara si spulberand cateva case de scandurele, in cadrul unui plan cunoscut in Istorie drept “Proiectul Manhattan”. Iata ca acum aveau ocazia sa incerce pe viu si nesanctionati de nimeni un proiect militar pe care l’au dezvoltat la mare intrecere cu savantii germani ai lui Hitler…

         Rezultatele primului bombardament cu o singura bomba aveau sa depaseasca si cele mai optimiste asteptari.
        Aceasta atrocitate fara echivalent in Istoria omenirii (o fractiune de secunda in care au pierit 70.000 de fiinte omenesti, in care a fost pregatit catafalcul pentru alte 130.000 si in care a fost otravit pentru zeci de ani un teritoriu imens), este normal sa fi suscitat de’a lungul timpului o serie de procese morale, insuficiente insa pentru a spala pe de’a'ntregul drapelul cu stelute albastre. Americanii au invocat intotdeauna incapatanarea armatei japoneze, incapabila sa admita ca o optiune poate fi si predarea armelor. Este adevarat ca un cod al onoarei, Bushido, codul Samuraiului sau “Calea Razboinicului”, ii interziceau osteanului japonez sa depuna armele fara ca el sa nu’si piarda pentru totdeauna onoarea. Si cu toate acestea, a doua zi cand la radio Tokio a fost auzita pentru prima data “Vocea Cocorului”, vocea imparatului Japoniei, a Mikado-ului, cerand incetarea imediata a rezistentei, soldatul japonez si’a depus umil Katana si pusca cu baioneta la piciorele invingatorului…
      Nu a urmat un val de auto sacrificii rituale, Seppuku sau Hara Hiri. Japonia a inteles ca razboiul era pierdut si ca o alta era in care onoarea nu prea mai inseamna mare lucru incepea chiar atunci, o lume in care pivotul in jurul caruia se’nvarte viata se numeste Pragmatism.
      Recunoscut sau nu, bombardamentul atomic din Japonia a fost un experiment dorit de oamenii politici dar si de savantii americani, un avertisment dar si o incordare a muschilor, ca’ntr’un balci planetar, o demonstratie de forta in fata publicului comunist sau in fata oricui ar fi contestat rolul de Komisar sef al USA…

            In zilele noastre, 68 de ani mai tarziu, o tornada monstruoasa a maturat o parte din statul Oklahoma, USA. Urmarile au fost catastrofale : case distruse, masini rasturnate, vieti curmate…
            O nenorocire la care intreaga planeta a tresarit dureros: oricine putea sa fie in aceasta situatie dramatica, situatie care depasea vointa si posibilitatile omului…
            Ceea ce m’a socat puternic (ca atunci cand schimbi o priza si nu te’ai asigurat ca este oprit curentul, incasand un soc electric), a fost o declaratie nefericita a unui oficial american, care afirma ca tornada din Oklahoma a fost de 600 de ori mai puternica decat puterea bombei de la Hiroshima !… O comparatie mai nerusinata decat aceasta afirmatie e greu de facut… Sa compari cea mai mare catastrofa umanitara provocata de om, in care au pierit 200.000 de oameni si a fost otravita o intreaga regiune, cu o calamitate naturala in care au pierit 51 de oameni si au existat o serie de pagube materiale este o intreprindere ce tine de domeniul absurdului…
           Inconstientul politician care a facut aceasta comparatie demonstreaza ca America inca simte nevoia sa se dezvinovateasca, minimalizand dramaticul episod din 6 August 1945…

         

           Politica si mersul ei se pare ca se desfasoara dupa niste reguli scrise dintotdeauna, de cand exista Cetatea si viata publica… Niccolo Machiavelli se pare ca numai a consemnat in scrierile sale lipsa de scrupule in politica, caci machiavelismul a esistat in orice civilizatie umana.
           Cand americanii au vrut sa testeze bomba atomica pe o comunitate umana, au creeat o diversiune, lansand prezumtia ca japonezul face parte dintr’un neam indomptabil… si si’au vazut de treaba, experimentand ceea ce aveau de experimentat…
           Pastrand proportiile, si pe plaiurile mioritice se citesc cam aceleasi manuale de politica. De pilda, atunci cand din cauza saraciei, a somajului provocat de inchiderea nasabuita a tuturor unitatilor de productie, a lipsei de orizont de asteptare, omul de rand se pregateste sa iasa in strada ca sa’si poata revendica drepturile, Puterea, recitind lectia despre manipularea maselor, ii pregateste o diversiune.
           Astfel, cotrobaind prin dosarele pitite strategic prin arhive nestiute, Puterea exhiba cate un caz flagrant, despre care toata lumea stia dar nu exista dovezi. Si iata ca dintr’o data apar si dovezile, ciobanul mioritic evident vinovat este condamnat iar mancatorul de branza capata paine si circ si uita pentru o vreme de necazurile sale…

           Paine & Circ…

Chagrin d’ Amour Dure Toute la Vie

            Viata sentimentala a marilor vedete de banda desenata nu este deloc una lineara, monotona si plina de rutina. Marii eroi B.D. isi dezvaluie doar uneori slabiciunile si cu atat mai rar iubirile, daca dragostea poate fi considerata dintr’o perspectiva misogina, o lipsa de fermitate. De vina poate fi acuzata cenzura din epoca (anii ’50-’60, pana in 1968 cand miscarile de strada din Franta si de aproape pretutindeni au demolat aproape toate tabuurile…), o cenzura care incerca sa protejeze micul cititor de ispita si implicit, de pacat. Majoritatea benzilor pe care le recitim astazi din perspectiva adultului, au aparut in reviste destinate copiilor si numai o complicitate intre desenator si scenarist a fost capabila sa ascunda apropouri adulte, pe care parintii sunt convins ca le savurau cu placere. Astfel, titluri ca Asterix, Lucky Luke, Achille Talon, Gai Luron, Iznogoud… pot fi citite fara complexe pe mai multe paliere: de la statura morala a pustiului ele pot fi citite ca simple aventuri mai mult sau mai putin amuzante, iar de la nivelul adultului, cand intervine si actioneaza cultura si experienta fiecaruia, savoarea acestor povestiri desenate consta mai mult in clin d’oeils, in aluziile pe care autorii le strecoara inteligent iar cititorul adult le descopera cu placere. Este o complicitate pe care este greu sa nu o apreciezi…
        Lucky Luke a trecut si el printr’o drama mai mult sau mai putin romantica…
          Toate imaginile cu Lucky Luke sunt © Lucky Comics, Morris & Vidal

          … si dai cu plansu’…

      O femeie de casa, care nu suporta in jurul ei nici un fir de praf, cu atat mai mult revolverul uns cu grasime al lui LL !…

      Corto si dragostea… Corto Maltese, personajul romantic si aventuros al lui Hugo Pratt, a strabatut lumea in toate colturile unde aventura se ascundea. In drumurile sale a intalnit multe femei si a reusit sa se’ndragosteasca, pe rand de toate. In fiecare dintre fetele intalnite el reusea sa descopere un je ne sais quoi, o calitate insesizabila de catre ceilalti barbati.
     Din pacate, Destinul hotara altfel pentru el, iubirile sale fiind mai efemere decat imaginea curcubeului…

       O naratiune extraordinar de bine pusa la punct… Corto fascinat de o alta Mata Hari, care inainte de a ajunge in fata plutonului de executie, ii arunca o privire pe care acesta nu o va uita niciodata…

        …o alta iubire neconsumata, cu o tanara revolutionara chineza…

         … Suferintele din dragoste ale lui Corto numai marea le mai poate alina…

      Chagrin d’Amour…

     … una dintre cele mai emotionante scene de dragoste din toata banda desenata pe care am vazut’o : Corto citeste scrisoarea prin care afla ca femeia pe care o iubeste l’a parasit. Imaginea fara cuvinte ( in care privirile lui Corto il implora pe samanul capabil de orice vrajitorie sa ii aduca iubirea inapoi ) este fara pereche in B.D. …
      Toate imaginile cu Corto Maltese sunt © Ed. Casterman & Hugo Pratt

    Tabary ,Totoche si primii fiori ai iubirii… dar si primele suferinte…

            …Universul plin de nostalgie si tandrete in care evolueaza personajele lui Jean Tabary… Tabary… un mare domn al benzii desenate  mondiale…
               Tabary vorbind despre Chagrin d’Amour…
    

Plaisir d’ Amour ne Dure qu’un Moment…

       

 ”Plaisir d’amour ne dure qu’un moment,
Chagrin d’amour dure toute la vie.
J’ai tout quitté pour l’ingrate Sylvie.
Elle me quitte et prend un autre amant.
Plaisir d’amour ne dure qu’un moment,
Chagrin d’amour dure toute la vie.
Tant que cette eau coulera doucement
Vers ce ruisseau qui borde la prairie,
Je t’aimerai, me répétait Sylvie,
L’eau coule encore, elle a changé pourtant.
Plaisir d’amour ne dure qu’un moment,
Chagrin d’amour dure toute la vie.”…
 Obelix este camaradul nedespartit al lui Asterix. Impreuna au trecut, umar la umar, printr’o multime de aventuri palpitante, impartind cu darnicie pumni si palme tuturor celor care le “stateau” in cale: goti, vikingi, piei rosii dar mai ales romani. La un moment dat, aproape ca ajungi sa compatimesti nefericitele legiuni ale lui Cezar care aveau nesansa sa intersecteze drumul celor doi eroi gali. Rezultatul era invariabil acelasi: soldatii romani paraseau campul de lupta cu coada intre picioare, cu dintii rupti si uniformele sfasiate, in timp ce Asterix & Obelix isi continuau netulburati drumul, de parca nimic nu s’ar fi intamplat.
  Iata insa ca viata fiecaruia dintre ei deraiaza de pe drumul cel drept si cast. Primul dintre ei care se indragosteste este Obelix iar dragostea lui este un adevarat “coup de foudre”. 

        Dezamagirea lui Obelix, cand afla ca Falbala, aleasa inimii sale, este logodita si promisa altui barbat, este pe masura gabaritului sau. Poate in nici o alta banda desenata nu a fost atat de expresiv si condensat exprimat Le Chagrin d’Amour!…

        Dai cu plansu’…

       Cele mai mari suferinte sunt cele provocate de deceptiile unei iubiri neimpartasite…

      Chagrin d’Amour ?…

        Urmatoarea victima este insusi Asterix !…
         Toate imaginile de mai sus sunt © Ed. Hachette, Uderzo & Goscinny

        … Dar inima lui Asterix e mare, in ea e loc pentru mai multa iubire !…
       © Ed. Albert Renne & Uderzo

           Steve Mike Blueberry nu prea a avut timp ca sa dezvolte o viata sentimentala normala. Daca in primele albume ale seriei ( supuse inca unei castitati impuse de un cod ce gestiona morala din banda desenata pentru copii ) prezenta femeii era doar episodica si mai mult decat platonica, incepand cu “Chihuahua Pearl” si continuand cu”L’Homme qui Vallait 500.000 $”, timp de 11 albume, adica altimile scenarii semnate de Jean Michel Charlier, viata sentimentala a lui Blueberry se complica. Acesta face o adevarata pasiune pentru Pearl, frumoasa si frivola cantareata americana, care cucerise publicul mexican. Din pacate pentru vesnicul locotenent Blueberry, dragostea sa nu este deloc impartasita de Pearl, mult mai atrasa de partea pragmatica a vietii…

         Blueberry nu este genul de barbat care poate sa piarda o batalie fara ca sa lupte din rasputeri: daca o doreste pe Chihuahua Pearl nu are alta alternativa decat sa o rapeasca din biserica din fata altarului, de la propria nunta cu un mare magnat al cailor ferate !…

         De unde sa stie Blueberry ca in dragoste lucrurile se intampla un pic altfel decat atunci cand infrunti o banda de indieni sangerosi si este suficient sa manuiesti cu dexteritate Colt-ul din dotare ?…

      Trezirea la realitate a lui Blueberry este destul de dura : intre dragostea fara margini a lui Mike si sacul cu hartii verzi, Pearl alege fara ezitare cea de’a doua varianta…

         Chagrin d’Amour?… Mai degraba orgoliu ranit…

            “Sambre”, o poveste de dragoste, razbunare si destine naruite magnific ilustrata de Hislaire (aici semneaza Yslaire)…

               Chagrin d’Amour dure toute la Vie…

Sport & B.D.

            Lumea sportului a fascinat dintotdeauna orice civilizatie. “Mens Sana in Corpore Sano” spunea pe la inceputul primului mileniu dupa Cristos, Iuvenal in “Satirele”, rezumand ceea ce stia o lume intreaga, de sute, poate de mii de ani, ca sanatatea corpului si deopotriva si cea a mintii, se intretin prin miscare si sport. Sportul Mintii ? Desigur, sahul !…
            Asterix participa la Olimpiada, marele spectacol sportiv pe care grecii din Antichitate l’au initiat. Haide sa urmarim imaginile atat de dinamice!…

           O buna pregatire fizica poate sa asigure o victorie mareata ! Asterix, “cronometrat” cu clepsidra de Panoramix si incurajat de pe margine de cei doi fani ai sai : Obelix & Idefix…

          Optimismul incurabil al galilor, topit de prima infrangere…

           Prima contestare oficiala din Istoria Sportului a unui invingator, banuit ca a recurs la dopaj pentru a castiga o proba olimpica !…

         …si primii descalificati!…

            Victoria finala a lui Asterix!…
          Toate imaginile sunt © Ed. Hachette, Uderzo & Goscinny

         Desi albumele lui Spirou sunt pline de aventuri exotice, trepidante si palpitante, toate cascadele personajelor presupunand un antrenament sportiv sustinut, referirile la lumea sportului sau cel putin la o sala de forta unde eroul ar trebui sa’si intretina bicepsii, sunt foarte rare… Am gasit totusi o scena incredibil de cinematografica, superb desenata de Franquin, in care Fantasio isi dezvaluie “talentele” de biciclist de performanta. Scena este atat de bine decupata incat nu am indraznit sa intrerup actiunea cu un comentariu…
     © Ed. Dupuis & Franquin

          Cand Andre Franquin s’a certat cu editorul sau Charles Dupuis pentru niste probleme de drepturi de autor, simtindu’se tradat, si’a luat bagajele si a plecat la cealalta mare revista belgiana, “Tintin” unde a fost primit cu bratele deschise: Franquin era o mare vedeta iar o colaborare cu el era dorita de orice editor din lumea benzii desenate. Pentru Raymond Leblanc, patronul revistei “Tintin” si al Editurii “Le Lombard”, el a schitat un mic univers burghez, cu un statut social ambiguu (cenzura din presa pentru copii sfatuia orice artist sa evite sa dea unui cuplu chiar si cea mai mica conotatie sexuala, drept care copiii care apar prin nesfarsitele gaguri sunt niste nepoti indepartati). Proiectul este acceptat deindata si Franquin semneaza un contract pentru 5 ani. “Modeste & Pompon” apare in revista cu un gag de o pagina, cu o precizie de cronometru, timp de 190 de saptamani… Din fericire, Franquin ingroapa securea razboiului, impacandu’se cu Dupuis, si se intoarce la personajul Spirou, pe care l’a facut celebru. Curand va lansa in “Spirou” eroul sau cel mai cunoscut, alaturi de Marsupilami, Gaston Lagaffe…
             In gag-urile cu Modeste si prietena sa Pompon apar uneori informatii despre lumea sportului…
       © Ed. Le Lombard & Franquin

            Personajul fetis al lui Jean Tabary este bineinteles, Totoche. Un erou care nu si’a schimbat infatisarea si nici puloverul timp de vreo 15 ani, adica perioada cat a fost nelipsit din paginile revistei “Vaillant” sau “Pif”. Aventurile sale intotdeauna palpitante au tinut cu sufletul la gura generatii dupa generatii. Totoche era eroul cu care presupun ca ar fi dorit sa se identifice oricare dintre baietii care’i urmareau ispravile. Totoche , un personaj care era suficient sa’si dorasca sa atinga un scop si lucru era ca si rezolvat. Cand s’a urcat pentru prima data intr’o masina de formula 1, la 12 ani, era cat pe ce sa castige Grand Prix-ul!… Cand a incalecat un armasar a reusit sa uimeasca toata regiunea cu indemanarea sa !… Cand a decis ca e timpul sa cucereasca lumea Show _ Biz-ului, in cateva luni a montat cu prietenii sai un spectacol care avea sa cucereasca publicul, in cea mai renumita sala pariziana, Olympia!!!… Ai vazut ce simplu e sa reusesti in viata ?…
         Aventurile lui Totoche si ale prietenilor sai sunt pline de ispravi sportive!…
© Tabary

           Micul Spirou : un univers foarte simpatic, o alternativa la lumea Marelui Spirou, eroul din paginile revistei editate la Charleroi, in Belgia, inca de la primul numar ce a aparut in 1938!…
          Tome & Janry sunt cei care anima acest personaj de mai bine de 25 de ani. Aparent, toti adultii complotau impotriva micului Spirou: Profu’ de Sport, Parintele de la ora de Religie, Vanzatorul de la chioscul de ziare, care refuza sa’i vanda reviste cu porcarele…
          Profu’ de Sport era oricum un tiran si un tampit notoriu…
       © Ed. Dupuis, Tome & Janry

           
        “Sammy” sau “Gorilele”, cum se numea seria la inceput, un titlu mult mai inspirat, dat fiind ca cei doi eroi lucrau intr’o agentie de body guards, asigurand protectia oricarui bogatas care avea suficienti bani sa o plateasca. Lumea sportiva este foarte prezenta in paginile acestei serii longevive : peste 40 de albume!

          … De la lumea fotbalului, la lumea boxului… Daca vei arunca o privire atenta, in multime o vei recunoaste pe Olive Oil, dar si pe Popeye marinarul : doi simpli spectatori, amatori de sporturi dure !
            © Ed. Dupuis, Cauvin & Berck

          “Les Profs”, o serie de mare succes de la “Bamboo”, semnata de Pica & Erroc. Pica este pseudonimul sub care publica Pierre Tranchand ( mult mai cunoscut de publicul roman pentru nenumaratele serii ce au aparut de’a lungul anilor in “Pif”, “Mickey”… ), impreuna cu Francois Corteggiani : “Bastos & Zakousky”, “Smith & Weson”, “Marine”, “L’Ecole Abracadabra”…
          In “Les Profs” fireste ca trebuie sa apara si profu’ de Sport !…
         © Bamboo, Pica & Erroc

…And May You Stay Forever Young !

                    Daca spuneam Alain Aslan sau Alain Gourdon,  numele sau adevarat,  singura reactie pe care as fi obtinut’o de la tine ar fi fost o expresie de totala nedumerire. Daca il numesc pur si simplu Aslan, numele sub care si’a publicat toate picturile, atunci lucrurile se clarifica pentru toata lumea.
                   Aslan este artistul care timp de 18 ani, incepand cu anul 1963, a publicat luna de luna, de la primul numar al revistei “Lui”, cate o Pin Up magnifica, spre bucuria play boy-lor francezi si nu numai. Debutul lui Aslan in aceasta revista indrazneata editata de Daniel Filipacchi, are si el o anecdota. Initial, pentru un job atat de delicat a fost contactat Michel Gourdon, desenatorul vedeta de la editura Fleuve Noir. Acesta fiind insa debordat de numarul mare de comenzi si nepariind pe viitorul revistei “Lui”, refuza oferta dar nu inainte de a’l prezenta editorului pe fratele sau Alain Gourdon. Acesta se descurca ca un as, semneaza cu numele Aslan si devine celebru. Cativa ani mai tarziu, Aslan sculpteaza un bust al lui Brigitte Bardot pe post de Marianne, simbolul revolutiei franceze de la 1789, statuie care va fi multiplicata si amplasata in toate primariile franceze, la umbra tricolorului… Consacrarea totala!…
                 Pentru a supravietui atat de mult timp intr’o jungla stufoasa cum este lumea presei, Aslan lasa la garderoba toate scrupulele si bunele maniere. Ca sa nu te sochez prea tare, am fost nevoit sa fac un slalom deloc neplacut, printr’o multime de ilustratii, majoritatea de’a dreptul pornografice, alegand cateva imagini care sunt la limita unei oarecare decente… Ceea ce nu am putut sa evit este tehnica lui Aslan de retine atentia si anume de a monta pe trupuri adulte chipuri angelice de pustoaice. Un siretlic pe care’l vor retine si desenatorii japonezi de porcarele. O chestie care cam miroase a pedofilie !

         … Maiestria artistului este insa atat de mare incat banuiesc ca nu se va supara nimeni : unui  artist plin de har i se pot ierta multe!…

Where Have All the Young Girls Gone ?

                                 Que sont devenues les fleurs du temps qui passe?
                               Que sont devenues les fleurs du temps passé?…
                               Les filles les ont coupé… elles en ont fait des bouquets
                               Apprendrons-nous un jour, apprendrons-nous jamais?…

                                Que sont devenues les filles du temps qui passe?
                                Que sont devenues les filles du temps passé?…
                                Elles ont donné leur bouquet aux gars qu’elles rencontraient
                                Apprendrons-nous un jour, apprendrons-nous jamais?…

                                Que sont devenus les gars du temps qui passe?
                                Que sont devenus les gars du temps passé?…
                                A la guerre ils sont allés, à la guerre ils sont tombés
                                Apprendrons-nous un jour, apprendrons-nous jamais?…

                                Que sont devenues les fleurs du temps qui passe?
                                Que sont devenues les fleurs du temps passé?…
                                Sur les tombes elles ont poussé… d’autres filles les vont les couper…
                                Apprendrons-nous un jour, apprendrons-nous jamais?…

 ”Where Have All the Flowers Gone ?”… versuri si muzica de Pete Seegers, un cantec scris in urma cu o jumatate de secol, pe vremea cand America inca asculta muzica nu numai cu urechile, dar si cu sufletul… O metafora a pacii si a unui echilibru interior pe care lumea moderna nu le mai poate regasi. O balada ce a inconjurat planeta : Dalida, in Franta a dat o versiune emotionanta (versurile de mai sus), Marlene Dietrich l’a interpretat si ea dar versiunea pe care ti’o recomand cu toata caldura este cea a lui Joan Baez… Inainte sa inceapa primele acorduri te sfatuiesc sa te pregatesti, avand la indemana o batista : te asigur ca pe la strofa a treia vei incepe sa o folosesti…
   In momentul in care ma pregateam sa’i dau drumul pe teava articolului cu fetitele vesele ale lui Michel Gourdon, primele versuri ale lui Pete Seegers mi’au venit mecanic in minte iar titlul s’a impus automat. Este evident ca restul poeziei nu are nici o legatura cu imaginile care urmeaza, dar nu am fost capabil sa te privez de bucuria de a le citi…
   Michel Gourdon ? Din pacate un nume care astazi in prea putine constiinte mai trezeste vreun ecou. Si totusi, intre anii ’50-’60, timp de mai bine de 25 de ani era un nume nelipsit de pe aproape toate copertile editurii Fleuve Noir, o editura specializata in literatura populara. Seriile pe care le scotea Fleuve Noir erau urmatoarele : Seria Politista, de Spionaj, colectia Romane de Aventura, Mari Romane… Pentru aceasta editura, Gourdon va realiza peste 3.000 de ilustratii in guasa, in vremurile bune desenand chiar si cate 20 intr’o singura luna !… O nota specifica stilului este data de imaginile monocrome ce pornesc de la un fundal virat intr’un gri neutru, pe care sunt apoi aplicate umbrele si in final lumina… In lunga sa cariera era inevitabil sa nu apara si imaginea unor Pin Ups, pe care le’am cautat cu mare grija, ilustratii surprinzator de bine realizate. Talentul pentru acest gen de imagine se pare ca este o trasatura din familie, fratele sau avand o cariera fenomenala in pictura erotica. Desigur ca numele lui iti este foarte cunoscut, el fiind timp de 20 de ani un stalp al revistei franceze pentru adulti “Lui” : Aslan…
 

                        

                         

Last Cigarette

           Este interesant cat de multa importanta s’a dat fumatului, mai ales in momentele  cand omul trebuia sa rezolve o situatie de criza. In Westul Salbatic, un conflict intre pieile rosii si fetele palide debuta intotdeauna prin dezgroparea Securii de Razboi si se’ncheia prin fumarea Pipei Pacii, a Calumetului indopat cu frunze uscate de tutun. Acest ritual era echivalentul unui tratat semnat si parafat de ambele parti… Unui condamnat la moarte, inainte de executarea sentiintei, i se ofereau ultimile doua placeri lumesti: un pahar cu rom si o ultima tigare!… Toate filmele indraznete din anii ’60-’70 care prezentau un cuplu aflat in perioada Post Coitus, ni’i aratau pe cei doi protagonisti savurand cate o tigara, in semiobscuritatea dormitorului…
          Si Pinocchio trece prin experienta fumatului, dar se pare ca nu a devenit niciodata un fumator inrait…
     

                        Daca aventurile lui Blueberry debuteaza destul de conventional, fiind la inceput doar o alta poveste western desenata, foarte curand aceasta serie se maturizeaza si incepe sa semene cu westernurile spaghetti ale lui Leone si Corbucci. Chiar inainte de mai 1968, revolutia care avea sa schimbe un presedinte, pe Charles de Gaulle si sa emancipeze artele populare dar si televiziunea publica, locotenentul Steve Mike Blueberry devine adult si se comporta nu foarte ortodox, intr’o banda desenata care se adresa in primul rand, copiilor : este complet nedisciplinat, fiind adesea incarcerat, bea de stinge, triseaza la carti si fumeaza ca un faraon… Blueberry poate fi considerat unul dintre cei dintai antieroi…

              In aceasta saga de peste 25 de volume, toata lumea fumeaza, ignorand riscul la cere’si expun plamanii!…
        © Ed. Dargaud, Giraud & Charlier

    Un gag  foarte pretios din seria efemera a lui Goscinny & Uderzo, “Ouampah Pah”: un indian care intercepteaza un mesaj transmis prin semnale fumigene, il reda la randul sau Marelui Sef cu ajutorul pipei sale!…

          Impacarea nu se poate face altfel decat fumand Pipa Pacii!…
          © Ed. Albert Renne, Goscinny & Uderzo

              Nici din albumele lui Lucky Luke nu putea lipsi un protocol atat de plin de importanta cum era fumarea Calumetului Impacarii..
     © Ed. Dupuis, Moriss & Goscinny

         In “Tintin”, marele vicios este capitanul Haddock, betiv dar si mare fumator de pipa…
      © Ed. Casterman & Herge

              Humphrey Bogart tragand vartos din papiroasa in “Casablanca”, filmul lui Michael Curtiz pe care l’am vazut de cel putin 15 ori si l’asi revedea cu aceeasi placere de oricate ori I feel the blues…
             Bogart era un mare fumator. Am vazut vreo 25 de fime cu el si nu cred ca vreunul dintre ele nu miroase a tigari fumate de el. Avea sa moara la 58 de ani, ros de un cancer la gat…

           Jean Paul Belmondo si tigarea lui de foi in “L’Homme de Rio”…

           …” Bond… James Bond!…”

           Gotlib si celebrele sale “Rubrique a Brac”… aici, un sorte de parodie a la Maigret… Pipa face parte din recuzita !…
      © Ed. Dargaud & Gotlib

                        Jacobs si foarte britanicul sau personaj, Mortimer…

          Michel Tillieux intr’o pseudo publicitate aparuta in saptamanalul “Spirou” : cadoul ideal pentru tatic, daca vrei ca acesta sa semene cu Josh Randall, vanatorul de recompense din “Dead or Alive”, un serial T.V. foarte in voga in acei ani si interpretat de Steve McQueen…

              “Jeux de Mains, Jeux de Demain” o poveste pe care am imaginat’o pentru primul numar din “Peur”. Cum putea sa lipseasca micu’ si viciosu’ fumator, te’ntreb pe dumneata ?…

                        Hanul lui Manuc pe vremea cand carciuma mergea din plin si golanii nu o inchisesera inca. O imagine din 1978 de Ziua Recoltei. Chiar in fata mea, dar nu se vede in imagine, era un fund de lemn de pe care fusese linsa si ultima bucatica de pastrama de oaie. Tot prin zona aia tre’ sa fie si ceva halbe de bere, goale ca Suzana cea din Biblie, cand mergea la baie. Pe undeva, prin poza ar trebui sa fie si Mircea Arapu, da’ nu se prea vede de atata fum de tigare…

No Smoking !

                      Despre fumat cred ca as fi capabil sa scriu un intreg tratat, dupa o experienta personala ca fumator de vreo 33 de ani. E greu sa nu’ti mai amintesti prima tigare. O tigare fumata in sila chiar daca era vorba despre un Kent. Kent?… un nume pa care il rosteai cu tot respectul, caci un pachet de tigari Kent iti deschidea usa la orice doctor iar un cartus, respectiv 10 pachete, te propulsa in randul oamenilor!… In timp ce mergeam spre casa pe langa parcul Cismigiu un amic care a recuperat cateva tigari americane buzunarindu’l pe taica’sau, m’a momit cu un Kent. Fireste, mi s’a facut rau de la primele fumuri inhalate, dar am rezistat eroic, neputandu’i da satisfactie prietenului meu, deja initiat in pacatele tigarii. Ani de zile, am fumat fara sa’mi faca placere, dar era o conditie ca imaginea de macho pe care mi’ar fi placut sa o radiez, sa devina credibila… Cum ai fi putut avea tupeul sa te adresezi fetelor populare din clasa fara ca gura sa’ti miroasa a maraseasca ?… Cum sa fi acceptat in WC-ul scolii daca nu scoteai din buzunar pachetul mototolit de tigari fara filtru, evident folosit in permanenta ?… Dupa o vreme, tigarea s’a insinuat in cotidian, a devenit o obisnuinta, o placere, iar la scurt timp- o necesitate… Astazi, la peste 12 ani de cand am renuntat la fumat, in momentele de tensiune inca mai duc mana mecanic la buzunarul de la piept, unde;si avea locul nelipsitul pachet de tigari,,,
                        Lucky Luke este un persomaj BD care aparea intr’o revista saptamanala belgiana pentru copii. Paradoxal, intr’o perioada cand cenzura occidentala functiona mai feroce decat cea din comunism, Moriss, autorul aventurilor acestui personaj, reuseste sa’l impuna pe Lucky Luke cu un viciu : fumatul!… Practic, tigarea este nedeslipita de buzele eroului, aprinsa sau neaprinsa, o imagine cu care filmele de la Hollywood sau cele din Franta incercau sa’i obisnuiasca pe spectatori…
                       Dragii mosului, haide sa nu fim naivi : industria tabacului a fost si probabil ca inca mai este, una dintre cele mai profitabile afaceri de pe mapamond! Publicitatea pentru tigari pana prin anii ’70 era de’a dreptul agresiva : masinile de formula 1 erau acoperite numai de marci cunoscute de tigari… revistele occidentale care’ti picau accidental in mana erau pline de reclame palpitante despre tigari, toti eroii din filme trageau din tigare pana la ultimul fum…

         Un saloon traditional, in care toata lumea tragea vartos din tigare… Vanatorul de recompense, avand trasaturile lui Lee Van Cleef, face figura aparte: el fumeaza lulea…

         Initial, pe coperta 1 si pe coperta 4 Lucky Luke apare cu tigarea intre buze…

          … Ulterior, prin anii ’80, editorul de comun acord cu Moriss, hotarasc sa’l vindece pe Luke de singurul sau viciu: fumatul. Drept care, de acum incolo, Lucky Luke va aparea atat pe prima coperta, cat si pe ultima, cu un pai in gura !…
            Te intrebi probabil care este motivul pentru care o industrie care vindea in fiecare zi aproape 2 miliarde de pachete de tigari, a renuntat atat de usor la uluitoarele profituri ce’i intrau cotidian in buzunare ?… Explicatia este foarte simpla… Complicatiile pe care fumatul le provoca organismului au existat dintotdeauna, dar legatura dintre sanatate si fumat a fost facuta mai tarziu. Mai exact, in anii ’79-’80 cand in Statele Unite au avut loc cateva procese rasunatoare, in care cativa avocati indemanateci au stors sume fabuloase unor producatori de tigari, pe motiv ca clientii lor sunt victime ale fumatului !… Precedentul fiind creat, asigurarile de sanatate au simtit pericolul unor procese in lant si afacerile fiind in aceleasi maini, au hotarat sa sabordeze industria fumatului…


       “For a Few Dollars More”, capodopera lui Sergio Leone… Una dintre cele mai dure scene dintr’un film, pretextul tensiunii fiind o amarata de tigare…

       Clint Eastwood isi aprinde tigarea ca tot omu’, frecand chibritul de un stalp al carciumii…

        … nicidecum asa cum face Lee Van Cleef, scaparand pe spinarea cocosatului, cel mai sangeros pistolar din tot Westul !…

           …Privirea fara egal a lui Van Cleef…

         … si uitatura halucinanta a lui Klaus Kinski…

          Bruno Brasil, o serie de mare succes in anii ’60, in revista franco-belgiana Tintin… Gaucho Morales si tigarile sale imputite, care tin tantarii la distanta…

              © Ed. Le Lombard, Greg & Vance
      

       Un alt western spaghetti de zile mari : “Mercenarul”, un film de Sergio Corbucci cu Franco Nero, mister Django himself ! Nero, Titi duru’ in persoana, isi aprinde tigarea frecand chibritul marca “Lucifer” de nasul raului. Privirea lui spune totul, nu pra mai e nevoie de comentarii !…

                   Ronald Reagan, viitorul presedinte USA, pe vremea cand era actor si dorea sa’si imbunatateasca meniul…

                  …niste flacai in w.c.-ul de la Tonitza, cu tigarile lipite de degete… o imagine de prin ’73, daca nu cumva ’74… Cine’si mai aduce aminte ?…

Gara pentru Doi

                  Istoria antica a conservat cu mandrie amintirea celor 7 Minuni ale Lumii, din care doar Marea Piramida a lui Keops mai face astazi umbra Pamantului. Dar si lumea moderna este capabila sa brazdeze fata pamantului cu semne vizibile si durabile, adevarate minuni de inginerie, arhitectura si arta. Suntem inca prea aproape de ele ca sa le putem aprecia anvergura si importanta pentru viitor: e suficient sa mentionez barajul Hoover de pe Colorado River;… barajul de pe Nil de la Assuan, care a presupus mutarea unuia dintre cele mai faimoase sit-uri arheologice, cel de la Abu Simbel;… barajul Sanxia de pe Yangtze, in China, cel mai mare baraj de pe glob:… hotelul Burj Al Arab din Dubai, cel mai luxos hotel din lume;… calea ferata construita acum un secol si jumatate si care strabate USA de la Atlantic la Pacific;… TransSiberiana, drumul de fier ce zgarie Rusia de la Est la Vest, avand peste 9.000 de km si strabatand 8 fuse orare !…

           ” Doctor Zhivago ” este un roman de Boris Pasternak si a fost ecranizat de David Lean in 1965. Un film magnific, o realizare cu un buget hoolywood-ian despre o perioada dramatica din istoria Rusiei: ultimile clipe ale Rusiei tariste si inceputurile revolutiei bolsevice…
           Din acest tablou nu putea sa lipseasca TransSiberiana, calea ferata care incerca sa unifice atatia oameni despartiti nu atat de numarul urias de km, cat de lipsa de informatii si cultura, dramuite cu zgarcenie de un sistem depasit de istorie…

                        Cum putea sa lipseasca Corto Maltese de la o intalnire atat de importanta cu Istoria?… “Corto Maltese in Siberia” este cea dintai banda desenata avandu’l drept erou pe Corto, dupa dele 21 de povestiri, fiecare avand cate 20 de pagini, pe care Hugo Pratt le’a facut pentru revista “Pif Gadget”. Noua aventura era imaginata pentru un alt editor, Casterman si pentru o noua revista, “A Suivre” si se vroia o reintoarcere la stilul “roman fluviu” pe care il avea cea dintai aventura a lui Corto, ” O Balada a Marii Sarate”. Pratt inghesuie in cele vreo suta de pagini de toate : generali albi, triburi mongole, triade chinezesti, ofiteri englezi, prea apretati ca sa fie adevarati, mai amesteca si un pic de kabala si niste evrei, ca da bine la CV… ce mai, nu lipseste decat Lungul Mars al lui Mao, dar din fericire pentru cititor, acesta avea sa inceapa peste vreo 20 de ani. Pe scurt, “Corto in Siberia” este o poveste prost scrisa si consider ca de la aceasta data, Hugo Pratt a luat viteza pe tobogan, indepartandu’se tot mai iute de  capodoperele pe care le’a imaginat pentru “Pif”…
                        O buna parte din aventura se desfasoara de’a lungul TransSiberianului…
      © Ed. Casterman & Hugo Pratt

                    “Gara pentru Doi”, o minunata melodrama, cum numai sovieticii stiau sa faca, demult, candva…

            Pierre Christin & Enki Bilal, pe vremea cand lucrau impreuna. “Partie de Chasse” este o fabula politica despre raporturile dintre “fratele mai mare” si tarile satelit, fratiorii mai mici. Christin are ambitia sa explice in cele vreo 70 de pagini toata istoria comunismului. Comunismul este insa o poveste mult mai complexa, pe care nu o poti spune daca sursele tale sunt exclusiv livresti…
             TransSiberianul, ca simbol al hibernarii gandirii…
             © Ed. Dargaud, Christin & Bilal

                 Maurice Tillieux, personajul sau fetis din anii ’50, Felix si calea ferata…

               Maurice Tillieux si capodopera sa de umor politist, “Gil Jourdan”… Cateva trenuri…

              “Totoche”, o serie foarte realista pentru anii ’50-’60… O gara amarata de provincie…
               © Tabary

                 “Comanche” este o serie western foarte interesanta. Abordarea Westului este total diferita decat in Blueberry. In seria lui Charlier si Giraud, eroul “face” Istoria, luptand cu trupele sudiste, cu pieile rosii rebele… In “Comanche”, eroii sunt fermieri care “construiesc” Istoria. Ii putem urmari de la primii pasi, cand aveau cateva vite prapadite si se luptau pentru o galeata cu apa, pana ce ajung cetateni de frunte a urbei pe langa care isi duceau veacul…
            © Ed. Le Lombard, Greg & Hermann

          Gara din “Lady and the Tramp”, unul dintre cele mai frumoase lung metraje de animatie, ce poarta amprenta Walt Disney…

                   O minunata poveste de Crumbs, “A Short History of America”. Imi place atat de mult grafica sa, incat am sa dau si versiunea originala alb-negru…

                    Mircea Arapu a avut o idee de geniu : un muzeu al vechiturilor tehnologice : astfel, a imaginat o locomotiva “putrezita”, o carabie descompusa, un satelit din care nu a mai ramas decat scheletul…
                  Genial ! Poate la un moment dat ne va rasfata, publicandu’le pe Retea… Merita sa le vezi!!!…