Gheisele lui Sorayama

         Gheisele lui Hajime Sorayama ?… Daca in unele picturi ale sale nu ar mai aparea din cand in cand cate o fata frumoasa cu pometii mai proeminenti si cu ochii oblici, greu ai putea sa’ti dai seama ca este vorba de un pictor japonez. Din pacate si la acest nivel actioneaza distructiv pentru culoarea locala Mondializarea, respectiv uniformizarea valorilor. Este foarte adevarat ca prin Mondializare stacheta pretentiilor este ridicata foarte sus, astfel incat majoritatea tarilor care au pierdut startul dat cu ceva timp in urma nu mai au nici o sansa sa recupereze terenul pierdut. Picturile lui Sorayama au fost reproduse oriunde in lume. Ele sunt pictate intr’un limbaj international, pe care’l pricepe oricine. Fetele din tablourile sale sunt perfecte, sunt gagici pe care si le doreste orice om normal la cap, dar… Ceva lipseste insa! Poate mirosul ciresilor in floare…poate taria sake-ului dintr’o cescuta de portelan fin…poate imaginea inzapezita a lui Fuji Yama, bluruita de aerul diafan ce ne separa… poate aroma pe care o degaja minunatul kimono inflorit, parasit in graba de trupul alb si fragil al micutei gheise… Poate sunt detalalii nesemnificative intr’o pictura japoneza, dar tipicarul din mine le cauta in continuare plin de speranta, atunci cand i se propune arta nipona.
        Nu’ti imagina ca am luat’o pe aratura : imi place la nebunie aproape tot ce face Hajime, dar simt nevoia sa vorbim la un moment dat despre marii pictori si gravori japonezi de altadata : Utamaro si gheisele sale senzuale, inclusiv manualele sale porcoase pentru tinerele mirese… Hokusai si peisajele sale incredibile care i’au influentat si marcat pe marii postimpresionisti Van Gogh, Gauguin, Monet… (apropo, stiai ca Hokusai este cel care a inventat cuvantul MANGA, semnificand un crochiu, o schita spontana ?…)…Hiroshige si uluitoarele sale din targuri si de pe strazile aglomerate… 
       

              …dar despre Japonia de altadata poate mai tarziu… Acum, multumesc Hajime Sorayama pentru minunatele tale himere!…

Concursul National de Banda Desenata – ed. III , 2013

           Concursul National de B.D. pentru copii si adolescenti a ajuns deja la editia a III-a ! Cu fiecare editie simt cum eu ma imputinez tot mai mult, dar ma consoleaza gandul ca o generatie noua de autori de banda desenata este pe cale sa se afirme, in pofida unui mediu editorial national mai mult decat ostil: din fericire, lipsa de interes a editorilor locali nu pare sa’i descurajeze. Sunt tineri talentati care inca isi cauta drumul, dar au deja dinti ascutiti si suficienta personalitate ca sa selecteze sugestiile pe care le propui. Realmente interesati si consecventi in ideea de transmite si altora povestile care ii “bantuie”, sunt de un altruism care ti’ar face placere sa’l intalnesti la cat mai multi artisti. Din pacate sunt foarte putini…

       Titus Gruia a luat Premiul III… A terminat anul trecut liceul… continua povestile sale pline de miros de benzina arsa, de piloti incrancenati si de automobile tunate… Visul lui este sa devina designer si intr’o buna zi sa deseneze un model de automobil care sa cucereasca piata auto de oriunde!… A inteles ca are probleme cu anatomia personajelor, drept care s’a apucat sa faca studii dupa fotografii…

             Ionut Constantin sau John, cum ii spun fetele de la liceu, trece in clasa a XII-a la Tonitza si studiaza arta monumentala. Asta nu’l impiedica sa viseze la povesti epice cu super-eroi… Este fan “Harap Alb” ( versiunea HAC ), Spawn, Dark Knight, muzica heavy metal dar si trupe un pic prea sataniste pentru gusturile mele old fashion… Deopotriva lucreaza animatii in programe 3 D… A luat Premiul II…

         Radu Stoican este consecvent : s’a hotarat sa ia Premiul I in fiecare an !… A terminat clasa a 7-a si la toamna primeste in mod oficial Cartea de Identitate… Mai multe detalii despre Marele premiant poti gasi intr’un articol care a aparut la sfarsitul lunii mai pe blogul tau favorit, “The Light Side of the Night”…

         …Cam asta s’a intamplat la editia din anul acesta… Urmeaza sa apara albumul cu plansele laureate, asa cum s’a intamplat in fiecare an si in momentul in care cei de la MEN reusesc sa descurce socotelile financiare, premiantii vor primii in afara prea frumoasei diplome realizata de Miruna de la Tonitza si sumele de bani pe care le’au castigat pe merit…
         Pa si pe anul viitor !

Doar un Strop de Mitologie

         ” Placid & Muzo ?… Connais pas !”… Un raspuns firesc, daca esti atat de imprudent sa te lansezi intr’o ancheta privind cunostintele tinerilor de astazi despre banda desenata clasica franceza… Si totusi, candva Placid & Muzo era un celebru cuplu de eroi care a bucurat generatii de copii francezi si nu numai, timp de peste 4 decenii, in diferitele publicatii ale Partidului Comunist Francez… Gagurile lor erau simple dar cu un mare impact pentru niste copii de abia iesiti dintr’un conflict planetar, ce secatuise toate pusculitele si costase atat de multe vieti.
        Astazi insa nu despre cei doi eroi mi’ar face placere sa dialogam… Cariera lor fabuloasa merita o atentie speciala si poate, la un moment dat, ne vom concentra impreuna asupra epopeei numita “Placid & Muzo”, cerandu’i sfatul expertului nr. 1 in placidmuzologie, l’am numit pe Mircea Arapu!…
        Prin ’57, pentru un numar special din reviata “Vaillant”, Cabrero Arnal (parintele lui Placid et Muzo dar si al lui Pif et Hercule) propune o povestire nostima in care personajele sale se “trezesc” in Grecia Antica. In consecinta, se vor intalni pe rand cu o multime din creaturile mitice pe care fiecare dintre noi le cunoaste din copilarie, de pe vremea cand citeam “Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru: un Satir (Pan insusi), un Ciclop cum numai in Odiseea lui Ulisse mai poti intalni, un Centaur agresiv, Minotaurul innebunit de sinuozitatile Labirintului pe care nu’l intelege si chiar pe mesterul Dedal!…
        Povestea lui Placid & Muzo nu este pentru mine decat un pretext ca sa meditam cateva clipe asupra acestor minunate metafore (caci ce altceva ar putea fi?…), ce pot fi intalnite la tot pasul in Mitologia Greciei Antice…

          Printre primele fiare pe care Omul le’a imblanzit, trebuie sa fi fost Lupul, care incet dar sigur s’a transformat in “cel mai bun prieten al omului” : Cainele! Tovarasul lui necuvantator avea sa’l ajute la vanatoare, in lupta cu dusmanii si la paza avutului sau, atunci cand va deveni sedentar… In clipa in care a renuntat la cortul de piele, care’l adapostea in peregrinarile sale, inlocuindu’l cu o casa de piatra, tre’ sa fi simtit nevoia sa adune pe langa casa si alte fiare, pe care le’a domesticit. Grecia antica, fara sa fie cea mai veche civilizatie umana, poate fi considerata drept cuibarul civilizatiei asa cum o cunoastem azi : practic, toate artele, stiintele, sportul si institutiile Democratiei, intr’o forma sau alta au fost institutionalizate atunci (subliniez, institutionalizate, adica au capatat caracter de sine, au devenit oficiale, au avut dreptul la o Muza… deci nu inventate, caci pictura, muzica sau dansul pot fi regasite la triburile din Neolitic…)… Tinutul muntos si arid al Eladei trebuie sa nu fi fost propice intrebuintarii calului. Elenii, munteni aprigi si iuti (“Ahile cel iute de picior!”), erau dominati pe campul de lupta de ostenii troieni, ce foloseau carele de razboi, trase unul sau mai multi cai (simbolul Troiei era Calul Salbatic )… Locuitorii Eladei erau urmasii celor care migrasera cu mii de ani in urma dinspre Asia. ” In lungul lor exod prin stepele asiatice probabil ca au intalnit triburi ce domesticisera deja Calul iar emotia in fata acestei noutati a fost atat de puternica incat momentul a fost imortalizat in legende. Centaurul este melanjul unor emotii foarte puternice, provocate de contactul cu calareti exceptionali, rapizi si neinfricati luptatori, cum trebuie sa fi fost locuitorii nesfarsitelor stepe. Din aceleasi locuri aveau sa navaleasca asupra Europei, dupa multe alte secole, alti Centauri, la fel de indemanateci in arta calariei: Hunii, Mongolii, Tatarii…”… Randurile citate sunt dintr’un articol anterior (“Horse Power”), care sintetizeaza in cateva fraze crezul meu despre originea acestei metafore: Centaurul !

        …Este limpede ca locuirorii din Elada nu au fost niciodata prietenosi cu “Centaurii”. Scenele in care omul se infrunta cu centaurul sunt de cele mai multe ori deosebit de violente, aproape un fel de Abecedar al luptatorului, pentru o eventuala viitoare infruntare !…

            … Nici nu’i de mirare, daca citim in relatarile mitologice ca centaurii se ocupau si cu rapirea frumoaselor grecoaice!…

       …Centauri si jocuri lubrice…

         Singurul centaur non-violent si foarte intelept a fost Chiron. Ascuns in munti, ca un ascet, el a fost mentorul lui Tezeu, Ahile si Asclepios. Centaurul Chiron era un renumit taumaturg, un vindecator prin magie, arta pe care i’o va transmite lui Asclepios, cel care este considerat patronul medicinei moderne (astazi pe firmele unor farmacii, inca mai este reprezentat un sarpe incolacit pe o cupa, simbol al lui Asclepios care folosea drept leac in vindecarea multor boli veninul de vipera!).
        Ucis dintr’o eroare de o sageata otravita trasa de Hercule, Chiron se inalta la Cer si devine Constelatia Sagetatorului…
        Spre sfarsitul anilor ’60, scriitorul american John Updike iese in librarii cu cel mai bun roman al sau, “Centaurul”, o parabola a inaltarii si decaderii unui imperiu: cel in care Omul a fost candva imparat. Romanul alterneaza actiunea pe doua planuri, unul contemporan, in care profesorul Caldwell incearca intr’un liceu oarecare de provincie sa retrezeasca interesul unei generatii apatice, pentru maretia civilizatiei umane si un alt plan in care cantaurul Chiron, ranit, isi traieste ultimile zile… Moartea nu este intotdeauna sfarsitul fizic de care ne temem !…

      “Valerian & Laureline”, o serie B.D. editata de Ed. Dargaud si imaginata de Mezieres, pentru desen si Christin, pentru scenariu… O poveste din care nu putea lipsi violenta centaurilor mitologici. Sau de fapt, nu erau atat de mitologici ?…

         

…They Remind Me of You , Romania !

      …”These Foolish Things, They Remind Me of You !”… Poate este vorba de nostalgie sau poate pur si simplu am nevoie de repere, astfel incat atunci cand ma deplasez in spatiul si timpul Matricei (cea careia ii datorez “forma” mea actuala), sa stiu ca pasesc pe urmele mosilor si stramosilor mei…
      O introspectie care’mi este foarte utila, chit ca majoritatea imaginilor din presa de altadata, pe care ti le propun din cand in cand, nu’mi apartin in mod direct, dar imi devin familiare prin simplul fapt ca au “mobilat” candva spatiul concret in care ne miscam astazi, eu, tu si oricare…
      Candva, locuiam in Bucuresti undeva, nu departe de Scala… Drumul care ma ducea spre casa, cand veneam de la Liceul”Tonitza”, trecea prin fata Ambasadei Republicii Coreea de Nord, pe strada Maria Rosetti… Un palat magnific, alb, se intrezarea peste gardul inalt, printre copacii cu coroane bogate. Ce se’ntampla inauntru, era greu de banuit. Pentru curiosi exista insa un panou exterior cu articole si fotografii, prezentand “maretele” realizari ale poporului nord-coreean: drumuri ciclopice, cartiere de blocuri, hidrocentrale, fabrici uriase… Nota comuna a tuturor informatiilor era dimensiunea planetara a acestor realizari ale vrednicului popor nord-coreean. Si inca un detaliu foarte important: nimic din tot ce misca in Coreea de Nord nu vazuse lumina zilei fara aportul si bunavointa tovarasului Kim Ir Sen, Marele Carmaci!… Orice imagine trebuia sa contina numele Tovarasului, fie ca era vorba de sfatul sau neprecupetit, de prima caramida pusa la temelia vreunui edificiu important, de sprijinul sau direct… Nebunia mergea mai departe: intr’un reportaj despre geografia locala, cand era pomenit muntele “X”, comentatorul sublinia ca pe pantele acestui munte se dadea cu saniuta copilul Kim Ir Sen, intarindu’si caracterul si darzenia pentru viitoarele lupte pe care avea sa le duca cu imperialismul mondial!…
      Erau anii cand Marele nostru Timonier a facut celebra sa vizita de lucru in China, fiind martor pe viu la Marsul de neoprit al Revolutiei Culturale Chineze. A fost inceputul unei “Ere de Aur” crancene, cand vantul libertatii a fost gonit din Romania. Restul de aer respirabil a fost pompat la export dupa vizitele din Coreea de Nord, la tovarasul Kim Ir Sen. Lectia despre Cultul Personalitatii, primita de la Kim, va fi pusa in practica imediat ce se va intoarce in tara si Ceausescu nu o va uita pana la Moarte…
      “These Foolish Things, They Remind Me of You…” Nimeni nu ne poate trepana in asa masura incat sa uitam colaborationistii, cei fara de care acest Cult dement al Personalitatii a putut sa capete in Romania, stat situat in Europa, o dimensiune atat de aberanta. Oameni ai condeiului, ai scenei, ecranului sau artisti plastici, unii dintre ei de calitate profesionala neindoioasa, au sprijinit inaltarea acestui odios Obelisc…
       “Cozi de Topor” au existat dintotdeauna… Daca arunci o simpla privire in diagonala, sa zicem pe Istoria Frantei, nu se poate sa nu te socheze pupincuristii de la curtea Regelui Soare sau de cei ai lui Napoleon Bonaparte…
        Alti lingai, de data asta de pe la noi… Urmareste comentariile dulailor de curte, de la “Realitatea Ilustrata”, comentarii ce insotesc fotografii reprezentandu’l pe Marele Voievod…
        Amuzant, dar trist…
        “These Foolish Things, They Remind Me of You…..”
     

  

           …”These Foolish Things, They Remind Me of You… ROMANIA !…”

Politik und Beluga Caviar

          “Mandra Corabia, Mester Carmaciul!…” declama candva Zaharia Stancu cu mandrie patriotica si urcand fara prea mare efort inca o treapta pe lunga scara a degradarii artistului. Dintotdeauna si oriunde in lumea asta au existat artisti-mercenari, unii dintre ei foarte capabili.  Satui sa tot astepte recunoasterea si succesul public, cand s’a ivit oportunitatea au semnat cu propriul sange Paktul cu diavolul, asemenea lui Faust. Exista insa si o deosebire majora : e greu de crezut ca acesti artisti colaborationisti au avut parte de turmentarile prin care a trecut Faust, nevindecat de ideea ca si’a pierdut Sufletul!… Artisti plin de har ca Adrian Paunescu, Sabin Balasa, Zaharia Stancu, Corneliu Vadim Tudor, Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu… au fost adeptii dictonului vechi de cand lumea “Traieste’ti clipa !”, niste epigoni ai lui Epicur, care nu au retinut din filozofia acestuia decat partea cu consumul imediat. Pe Paunescu mi’l amintesc de pe vremea cand era marele Boss de la revista “Flacara”, o revista careia ii daduse un look foarte modern din clipa in care fusese inscaunat ca redactor sef. Au urmat celebrele spectacole “Cenaclul Flacara”, la inceput adevarate ferestre spre cultura universala de calitate, in care muzica folk era motorul principal al acestei noi forme de educatie. Din pacate, Paunescu a dat mana cu Diavolul si a amanetat idealurile unei intregi generatii… Cat de departe era tanarul care scotea volume de poezii de mare sensibilitate si angajament civic (volume ce se vindeau in peste 100.000 de exemplare, intr’o singura zi!!!), de “batranul” imbatranit inainte de vreme, ce realiza emisiuni mamut TV, intru proslavirea Titanului de la Scornicesti!… Asemenea lui, o intreaga haita de lupi tineri cu dintii ascutiti, tinuti in lesa de Marele Carmaci… “Artisti” carora li se dadea drumul din lesa doar atunci cand victima ce urma sa fie “sfasiata” deranjase prea tare sistemul…

                     ” Niet!” Pana aici, pare sa spuna bolsevicul din afisul propagandistic de mai sus. Figura lui serioasa, idealizata la greu trebuia sa fie un exemplu pentru rusul mediu, apasat in anii ’30-’40 de griji si saracie si care cauta evadarea din cotidian in aburii paharutului de vodka. Si pentru ca o ratie de alcool se evapora tare repede, in consecinta operatiunea se repeta pana la loc comanda. O problema asemanatoare a avut’o si bietul Burebista cu dacii sai, acum 2.000 de ani. Necajit ca nu’si putea tine ostenii in pozitie de drepti, de ametiti de bautura ce erau, Burebista a luat o hotarare dramatica: a dat foc la toate viile! Iti dai seama ce chin si jale tre’ sa fi cuprins stramoseasca Dacie, lasata pe uscat!…
            Artisti de propaganda au existat peste tot, din fericire pentru memoria lor si sufletul vandut, aproape nimeni nu’si mai aduce aminte de faradelegile lor. Aproape nimeni nu’si mai aminteste de numele victimelor lor. Avea dreptate cel care afirma candva ca timpul vindeca orice rana. Poate undeva, intr’un Infern pe Pamant sau Aiurea, mai exista un catastif in care un contabil riguros a notat pedant fiecare suflet vandut, avand in dreptul fiecarui nume trecuta suma de arginti negociata… Personal, ma indoiesc si de altfel, pe cine ar mai interesa ?…
           In articolul de astazi iti prezint alte afise sovietice de propaganda; pentru a atenua duritate unora dintre ele, am alternat propaganda cu comertul si publicitatea …

                     Muncitorii bolsevici debarasandu’se de sfinti si de credinte…

                

These Foolish Things …

        Am cotrobait prin rafturile cu amintiri si reviste prafuite iar Bucurestiul de altadata impreuna cu toate personajele principale dar si cu figurantii care dau atata savoare unei scene, au inviat pentru cateva clipe, asemenea unei jucarii cu cheita care’si mai aduce aminte din cand in cand ca nu si’a epuizat resursele… Fireste, sunt imagini dintr’un timp in care eu nu existam nici macar ca proiect dar gandul ca cei dragi mie au fost parte din acest univers intepenit ca la fotograful din Cismigiul de altadata, imi apropie de suflet fiecare din aceste fotografii…
       Initial, am incercat sa comentez imaginile la inspiratie dar dupa o bere sau doua fiecare text devenise o epistola lacrimogena, din care se scurgeau siroaie de lacrimi… Eram pe cale sa inventez blogul-melodrama dar marturisesc ca nu am avut niciodata aceasta ambitie !…
      In final, am ales drept acompaniament versurile superbe ale unui slagar american, contemporan cu aceste fotografii… Auzi deja clapele pianului ?…

“A cigarette that bears those Lypstick’s traces…”
…”An airline ticket to romantic places…”
…”And still my heart has Wings…”

     

…”These foolish things remind me of you…”

…”A tinkling Piano in the next Apartment…”
…”Those stumbling Words that told you what my Heart meant…”
…” These foolish Things remind me of you…”
…”The Winds of March that made my Heart a Dancer…”
…”A Telephone that rings, but Who’s to Answer ?…”
…”Oh, how the Ghost of you Clings…”
…”These foolish Things remind me of You…”
…”You came, you saw, you conquered me…”
…”When you did that to me…”
…”Somehow i knew this had to be…”
…”The Wings of March that made my Heart a Dancer…”
…”A Telephone that Rings, but Who’s to Answer ?…”
…”Oh, how the Ghost of You Clings !…”
…”These Foolish Things They Remind Me of You!!!…”

Another Brick in the Wall…

       “A privit in jurul sau cu teama, dar iarba inalta in care se pitise il impiedica sa vada toate pericolele… Atunci s’a ridicat in genunchi. Nu a fost suficient ca privirile sale sa ajunga pana la orizont, acolo unde se termina savana. Cu un efort de 1.000.000 de ani, a reusit sa se inalte.       Picioarele ii tremurau si i’au mai trebuit 100.000 de ani ca sa deschida ochii si sa priveasca in jurul sau… Intunericul adanc ii permitea sa zareasca doar milioanele de stele, ce scanteiau amenintatoare ca ochii unor fiare… Atunci a luat un bolovan si l’a asezat cu multa grija la picioarele sale… apoi, o alta piatra a fost asezata peste cea dintai, apoi inca una… si inca una… O mie de ani mai tarziu era la adapost, inconjurat de un Zid inalt pana la stele ! Nu se mai temea de nimic, caci nimic nu mai putea ajunge pana la el ! Insa, a uitat un singur lucru: atunci cand a incuiat portile grele iar apoi a aruncat cheia, ar fi trebuit mai intai sa scoata din incapere Nelinistea care’i chinuia sufletul… Acum, intre Zidurile stramte nu mai erau decat doua fiinte: El si Frica aceea, care inca nu avea trasaturi… nici nume… doar niste ochi care’l bantuiau din intuneric!… Mai avea doar o speranta, fara prea multi sorti de izbanda insa, dar era ULTIMA : sa gaseasca cheia!… SA GASEASCA CHEIA!!!…”
        Acest text este adaptarea romaneasca a avertismentului-prefata cu care demareaza albumul “Le Mur”, album pe care l’am facut cu niste ani buni in urma si pe care cativa nevolnici care se pretind “cronicari ai benzii desenate romanesti” incearca sa’l ignore, din motive atat de meschine incat  prefer sa ti le explic mai tarziu, atunci cand poate o sa’mi treaca greata… “Le Mur” sau “Zidul” este o metafora , metafora a unor vremuri pe care nimeni nu cred ca ar vrea sa le mai retraiasca… Si cum puteau fi imaginate acele vremuri crancene, respectiv ultimii ani ai unui Dictator incoltit din toate partile, altfel decat prin mijloace alegorice ?… Sa astept un raspuns la aceasta intrebare existentiala de la artistii oficiali ai vremii, cum ar fi raposatul Sabin Balasa, sau o buna parte din amicii mei si de altfel, majoritatea artistilor care aveau dreptul sa umple simezele expozitiilor doar pentru ca din cand in cand mai spalau cu limba curu’ nomenclaturii ?… Nu ti se pare anormal ca dupa 23 de ani de la Schimbare nu a aparut inca o antologie a Rusinii, care sa cuprinda poeziile si textele scriitorilor simbriasi, care elogiau ultimii ani ai lui Ceausescu, anii cei mai cranceni din istoria acestei tari?… Este anormal ca pana acum nu a aparut un album al Nerusinarii, mai mult, un Muzeu permanent al artistilor care l’au pictat si sculptat contra-cost pe Marele Carmaci…
     Sunt artistii acestei tari care au pus fiecare dupa puteri, cate o piatra sau mai multe, in Zidul care a inconjurat Romania timp de cateva decenii, lasandu’ne fara aer…
     Zidul este un concept plin de ambiguitate : Pentru cei mai multi este sinonimul Salasului, al Adapostului, adica acel loc in care’ti gasesti refugiul atunci cand simti nevoia sa te deconectezi de la viata Agorei si vrei sa’ti faci ordine in idei… Pentru altii, Zidul este echivalentul unui Spatiu Concentrationar, este Inchisoarea, Celula, Lagarul, Spatiul de detentie… Aceasta abordare nu se refera strict la detinutii de drept comun, care de cele mai multe ori sunt constienti de ceea ce’i asteapta la capatul tunelului… Adevaratele victimile sunt cei condamnati pe nedrept, ca urmare a unei erori judiciare sau a unei erori istorice. Este cazul Romaniei, o tara condamnata pe nedrept la comunism…
    De cale mai multe ori, Zidul pe care l’am ridicat in jurul nostru pentru a ne proteja, devine la un moment dat propria Inchisoare.
      

          … Zidurile Ierihonului sau Jericho, unul dintre cele mai vechi orase ale lumii ( primele temelii dateaza de peste 10.000 de ani ), ziduri care s’au prabusit ca un castel de nisip atunci cand evreii au suflat in trambite si surle, cu 1.500 de ani inainte de Cristos…

              … O legenda greu de crezut, chiar si ca simplu simbol, dat fiind ca locuitorii Ierihonului reprezentau o civilizatie foarte avansata in acele timpuri, in timp ce populatia nomada evreiasca era constituita exclusiv din pastori. De remarcat in cele 2 ilustratii Chivotul lui Moise, in care erau pastrate cu mare grija cele 2 table ale Legii, cuprinzand Cele 10 Porunci…

       Maini tremurande, pline de speranta, introducand intre crapaturile Zidului biletele pe care au mazgalit cateva dorinte… Zidul Plangerii sau ce a mai ramas din Templul lui Solomon, un vestigiu revendicat cu argumente si multe arme de civilizatia evreiasca…

        … Sarutul Sperantei…

        … Zidul Plangerii, Zidul Sperantei…

        …Oare care o fi plangerea lui Barack Obama ?…

         Marele Zid Chinezesc sau cea mai mare constructie facuta vreodata de om pe acest Pamant… Peste 21.000 de km de Zid fortificat, ce serpuiesc de’a lungul muntilor din nordul Chinei…

       …O constructie inceputa acum 2.200 de ani, pentru a apara China de hoardele nomade mongole…

        Singura constructie umana vizibila cu ochiul liber de pe Luna!…

        “Game of Thrones”, un serial de foarte mare succes realizat de HBO dupa un ciclu de romane, “A Song of  Ice and Fire”, inchipuit de George R. R. Martin…

         … Marele Zid de gheata, ridicat la granita dintre cele 7 regate si tinutul salbatic si necunoscut din Nord…

        … Un tinut al Frigului Etern si al Spaimei…

     Zidul Atlanticului ( Atlantikwall ) sau sistemul defensiv realizat de Germania Nazista in timpul celui de’al doilea Razboi Mondial de’a lungul coastei Atlanticului impotriva unei eventuale debarcari si invazii Aliate…

    … Cazemate…

      …si ce a mai ramas…

          Berlinul in mai 1945… Pe cladirea Reichstagului, un soldat sovietic inalta drapelul Uniunii Sovietice : cel de’al Doilea Razboi Mondial se incheiase…

        Au trecut insa 16 ani pana ce trupele sovietice de ocupatie s’au hotarat sa inalte Berliner Mauer sau Zidul Berlinului, cea mai odioasa granita din lumea civilizata, care trasa in mijlocul Berlinului frontiera dintre partea de oras ce tinea de Uniunea Sovietica si zona comunista si cealalta parte, aflata sub control american…

  

        …curiozitate…

      … un Zid, doua moduri de viata…

                   Un altfel de Zid… In Romania eram inconjurati de un imens zid inaltat nu din caramizi si mortar, ci din spaimele care ne erau sugerate si induse, din delatiuni si spectacole omagiale, din expozitii in care artistii se’ntreceau in lins talpile Nomenclaturii, din supunere si abdicare totala… Niste caramizi mult mai durabile decat orice beton inchipuit vreodata…

                 Timpul erodeaza insa orice Zid si orice constiinta … Ce ramane insa in urma ? Un mare Vid… Intrebarea este insa cine si cu ce va reusi sa’l umple ?…
       © Lee Ivas Anghel

      Biserica episcopala de la Manastirea Curtea de Arges, unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectura din Romania… Inaltarea acestor ziduri este legata de legenda mesterului Manole si a “celor noua mesteri mari, calfe si zidari”… Ceea ce inaltau ziua, noaptea se surpa…
             “O şoaptă de sus
              Aievea mi-a spus
              Că orice-am lucra,
              Noaptea s-a surpa
              Pân-om hotărî
              În zid de-a zidi
              Cea-ntâi soţioară,
              Cea-ntâi sorioară
              Care s-a ivi
              Mâni în zori de zi,
              Aducând bucate
              La soţ ori la frate…”

         Marele Sacrificiu : Ana, femeia Zidita…

           
                       …”But it was only fantasy.
                      The wall was too high,
                      As you can see.
                      No matter how he tried,
                      He could not break free.
                      And the worms ate into his brain…”

Hajime, Samuraiul care picta cu Katana

            Asemenea oricarui pustan de gimnaziu, am inceput sa descopar vrajit literatura S.F. … In legendarele fascicole editate de revista “Stiinta si Tehnica”, in celebrele volume “integrale” scoase de Editura Tineretului, volume care cuprindeau fiecare cate 3 scrieri fantastice de H.G. Wells sau Beleaev, in colectii de diferite formate ce publicau romanele lui Jules Vernes, Radu Nor, I.M. Stefan… , mai tarziu in istoricele almanahuri “Anticipatia”, in antologiile lui Mironov si Badescu sau in fabuloasa revista “Orion”… Citind in diagonala randurile astea, iti poti imagina ca in Romania era raiul de pe pamant, atunci cand vine vorba despre science fiction, in literatura sau film. Pai, oare nu in plina era comunista am vazut filme celebre ca “Omul Amfibie”, “Planeta Maimutelor” si alte 2 urmari, uluitoarele desene animate ale lui Sabin Balasa, pictate in ulei pe sticla, cadru cu cadru si incarcate de ambiguitate, animatii in care metafora filozofica, aluzia gen “clin d’oeil” si S.F.-ul faceau casa buna, spre deliciul unui public avertizat.?… Este o concluzie pripita…
           Eu imi deapan amintirile, concentrand zeci de ani de aparitii editoriale in cateva fraze, lasand impresia unei efervescente editoriale iesite din comun!… Nimic mai fals… Pentru a reusi sa adun toate titlurile din biblioteca, am fost nevoit sa fac un slalom profesionist, astfel incat aproape fiecare volum avea la un moment dat propria istorie: cumparate din anticariate sau de la evrei care paraseau in graba corabia care se scufunda, dar nu inainte de a rentabiliza o biblioteca adunata de’a lungul timpului, carti obtinute prin schimburi cu amici ce se orientau spre activitati mai pragmatice sau gasite prin talcioc, mirosind a igrasie din pivnitele in care fusesera uitate ani de’a randul…
           De ce S.F.?… Oare din cauza acelei Realitati virtuale pe care o propunea orice roman de anticipatie care se respecta si pe care tu ca cititor o substituiai realitatii imediate, aceea realitate care’ti anulase linia de orizont pe care o presupune orice realitate 3D ?… Sau poate, instinctiv alegeam S.F.-ul pentru ca niste artisti vizionari anticipau acele “Things to Come”, lucruri pe care nici nu visai sa le ai candva in propria ograda ?… Sunt cel mult 2 decenii de cand probabilitatea de a avea un televizor plat si mare cat peretele parea o simpla fantezie de scriitor s.f. in cautare de cititori…  Acum 3 decenii, instrumentele de stocare a informatiei se numeau arhive si se masurau in zeci de metrii patrati si aproape nimeni nu visa ca va avea la un moment dat, neglijent pierdut prin buzunare, un stick cu o putere de inmagazinare a informatiei de en’spe mii de ori mai mare decat memoria computerului ce a servit prima misiune Apollo in zborul ei spre Luna…
           Ceea ce au anticipat candva scriitorii de science fiction, in parte s’a realizat. Cele mai multe anticipari tehnice odata devenite realitate concreta ne’au sporit confortul, castigandu’ne atentia in asa masura incat am inceput sa dam prioritate unei realitati virtuale, ce incepe sa se substituie vietii adevarate… Intalnirile si cunostintele incep sa se faca si se consuma la nivel de Retea… Glumele se fac pe Face Book si devin populare intr’un grup amorf si incontrolabil… Poate asta este Viitorul, poate relatiile intre doi indivizi nu mai au nevoie de profunzimi, simplul comtact pe retea constituind o garantie a unei bune convietuiri ?…

            … Hajime Sorayama ? Este samuraiul tacut care a schimbat pe parcursul unei vieti Katana, sabia sa rituala, cu pensulele si aerograful… Femeile sale voluptoase sunt la limita unei realitati virtuale, pe care nu sti prea bine daca trebuie sa o accepti, sau cuminte sa’nchizi monitorul si in felul acesta sa te intorci la viata de zi cu zi, cu bunele si relele pe care macar ai apucat sa le cunosti !….

Focul Sacru

    

          Purificarea sufletului bolnav prin foc a fost considerata candva ca ultima si cea mai radicala solutie. O solutie cumplita, adoptata atunci cand celelalte stadii de “vindecare” fusesera epuizate : pocainta, rugaciunile, asceza, postul prelungit si nelegat de cutumele religioase ale unei civilizatii…
          Vrajitoria, ereziile, nesupunerea fata de un sistem moral impus prin constrangere , cercetarile cu iz stiintific, toate au fost candva pedepsite prin arderea pe rug. Focul era singurul element capabil sa distruga in intregime corpul fizic pacatos si sa elibereze spiritul, in sfarsit curatat de pacate si apt sa reintregeasca Marele Spirit…
           De’a lungul timpului, fiecare civilizatie a cautat calea pe care a considerat’o cea mai buna pentru ca dupa deces, sufletul raposatului sa ajunga cat mai repede si sigur alaturi de Demiurg. Daca vechii egipteni inbalsamau trupurile celor trecuti in nefiinta, pastrand cu mare grija fiecare organ si considerand ca omul este o entitate determinata de simbioza dintre corpul fizic si spirit, elenii, romanii, evreii, vikingii… au ales focul drept calea cea mai sigura pentru eliberarea sufletului.
            Imaginile de mai sus sunt dintr’un film de mare spectacol, “The Vikings”, realizat de Richard Fleisher cu peste o jumatate de secol in urma : ultimul ceremonial la moartea unei mari capetenii…

           Banda desenata nu putea sa ramana indiferenta in fata spectacolului grandios si cutremurator in acelasi timp, pe care’l promitea Focul… Bernard Prince este un aventurier nelipsit din toate zonele conflictuale ale planetei, fie ca este vorba de un incendiu devastator, o furtuna de nisip, un uragan, un razboi de guerilla… singura trasatura comuna a tuturor incercarilor prin care trece Prince este dimensiunea acestor evenimente : toate sunt demne sa figureze in Cartea Recordurilor !!!
        © Ed. Le Lombard, Hermann & Greg

      Un erou mort pe campul de lupta sub zidurile Troiei, este ars pe un rug, dupa ce pe ochi i’au fost pusi cei doi galbeni : pretul pe care trebuie sa’l plateasca luntrasului Charon, ca sa’l treaca Styx-ul…

           De data aceasta, Bernard Prince este un simplu figurant, in timp ce dezastrul este declansat de prietenul sau, Barney Jordan…

          © Ed. Le Lombard, Herman & Greg

                       Cand Hermann s’a facut baiat mare, a inceput sa’si imagineze singur eroii si scenariile, parasind minunata aventura ce s’a numit “Bernard Prince”. Locul sau a fost luat de Danny, care s’a descurcat magistral…

          …o constanta in viata agitata a lui Prince : Focul!… De data aceasta aruncatoarele de foc se pare ca’i dau o mana de ajutor nesperata…
          © Ed. Le Lombard, Danny & Greg

        Barbe Rouge, piratul temut pe toate marile planetei, inca mai detine reteta inspaimantatorului “Foc Grecesc”, distrugandu’si inamicii.
        “Focul Grecesc” este o inventie terifianta, folosit in Evul Mediu de bizantini in bataliile navale, o arma care le’a asigurat suprematia pe ape pentru mai multe secole. Reteta s’a pierdut, odata cu caderea Constantinopolului. “Focul Grecesc” era un amestec de substante foarte inflamabile, pastrate in amfore ermetice. In momentul in care amfora era deschisa, substanta se activa iar focul produs nu mai putea fi oprit decat odata terminata materia. Focul continua si in contact cu apa si chiar sub apa !!!…

        © Ed. Dargaud, Victor Hubinon & Jean Michel Charlier

        “Gone with the Wind”…

          Blueberry si singura cale pentru a scapa de o turma de bizoni in galop : incendierea preeriei!
            © Ed. Dargaud, Jean Giraud & Jean Michel Charlier

               Jean Valhardi, eroul neinfricat al lui Jije, aici desenat de Eddy Paape pe un scenariu de Charlier…    © Ed. Dupuis, Paape & Charlier

          Ca sa scape dintr’o capcana pe care i’o intinsese Securitatea intr’o tara inamica, Valhardi este nevoit sa arunce in aer o gara. Imaginea este halucinanta iar pagubele sunt imense. Un accident care in mod normal ar fi trebuit sa se soldeze cu sute de morti si raniti… Obligati de cenzura vremii, autorii baga in ultimul balon un comentariu absolut tampit si incredibil :”Am parasit gara printre ultimii !… Nu va fi nicio victima !”…

            Nici aventurile aviatice ale lui Michel Tanguy & Ernest Laverdure nu sunt lipsite de incendii!
            © Ed. Dargaud, Uderzo & Charlier

           In momentul in care “Michel Tanguy”, serie publicata in revista “Pilote”, gaseste consacrarea, devenind deopotriva si un serial T.V. de succes, Michel Uderzo renunta sa mai deseneze acrobatiile aeriene ale celor eroi: succesul imens al lui Asterix il obliga sa’si directioneze fortele doar spre o singura tinta! Jije este cel care va prelua creioanele si pensulele, descurcandu’se ca un mare profesionist…

         Blueberry incoltit intr’un oras in flacari…

         “Jim Cutlass”, ultima serie pe care Charlier a imaginat’o, mai intai pentru Giraud, iar apoi pentru Rossi. Din pacate, in timp ce redacta scenariul pentru cel de’al treilea album, a murit. Povestea a fost continuata de Jean Giraud, desenatorul genial al lui Blueberry. Talentul sau ca povestitor este insa nul, astfel incat seria se inneaca intr’o trama incalcita, un soi de Rocambole spiritual…

      © Ed. Casterman, Rossi, Giraud & Charlier

             Tintin si Milou fata in fata cu un mare incendiu…
              © Ed. Casterman & Herge

Don’t Play with Fire !

       Un gest banal cu putin timp in urma, cand fumatul nu devenise inca Dusmanul nr.1 al marilor trusturi de asigurari de sanatate si toata lumea fuma intr’o veselie in carciumi, trenuri sau avioane…. Pentru un adolescent din zilele noastre, afirmatiile pe care le’am facut mai sus par de domeniul S.F. …
       Astazi, fumatul este practic interzis in orice loc public din vestul Europei iar pacatosului de fumator este infierat, el avand mult mai putine drepturi cetatenesti decat homosexualii sau lesbienele, pe care Biblia ii trimitea in focurile Gheenei cu niste mii de ani in urma prentru pacatele lor sexuale, considerate astazi virtuti!… Bunicii mei, oameni simpli de la tara ar fi spus fara ocolisuri ca “S’a'ntors lumea cu curu’n sus!”…La figurat, dar si la propriu!
        Patimas partizan al unor idei despre libertatile de care fiecare dintre noi ar trebui sa se bucure, fara a da socoteala societatii in care ne ducem veacu’, era cat pe ce sa trec razant pe langa subiectul despre care as vrea sa vorbim astazi si maine : Focul… Adica  scanteia care aprinde lemnele atunci cand infrigurati ne adunam in jurul sobei ca sa ne incalzim oasele sau atunci cand ne pregatim hrana de zi cu zi… Focul pe care un erou l’a smuls cu mii de anu in urma din vatra Zeilor, oferindu’l oamenilor drept cel mai frumos dar…

           Ca orice Mare Erou al omenirii, Prometeu are o Poveste ambigua : sunt istorici care’l considera  un martir, el fiind cel care a redat oamenilor Focul, un bun pe care Zeus l’a interzis muritorilor… Ca sa se razbune, Zeus trimite printre oameni pe Pandora si Cutia ei, ce inchidea intre peretii ei Suferinta, Durerea, Cruzimea, Aroganta, Lacomia, Vanitatea, Gelozia, Tristetea,, Ura, Frica, Inselaciunea, Bolile, Lenea, Teama de Zei si Spaima de Moarte… este adevarat ca printre toate nenorocirile scuturate peste capetele oamenilor, intr’un colt al Cutiei, era pitita si Speranta.  Pedeapsa pe care Zeus o arunca peste muritori este atat de mare incat este de mirare ca Istoria Omului nu l’a dat uitarii pe Marele Erou!…
          Alti istorici, il considera pe Prometeu drept Marele Demiurg, ce a reusit din Apa si Lut sa’l fiinteze pe Om… Este o perspectiva tulburatoare, caci mii de ani mai tarziu Marea Istorie ne spune ca Omul a fost creat din noroi de Dumnezeu, dupa care a suflat duhul sfant peste botul de lut…
          Spiritul Divin care a insufletit sculptura de pamant (caci ce altceva era forma fara de viata pe care au modelat’o din noroi cele doua maini indemanatice?),a fost fara indoiala, Focul… Focul, factorul de inceput al Omenirii, temelia fara de care nu se putea edifica Civilizatia pe care o cunoastem astazi…
           Inspaimantat de pespectiva unor supusi lipsiti de respect pentru Autoritate, Zeus il pedepseste crancen pe Prometeu : acesta este legat de o stanca pe varful unui munte si in fiecare zi un vultur ii smulge bucati din ficat, care se regenereaza de la o zi la alta, pentru ca pedeapsa sa fie eterna. O pedeapsa repetitiva, fara sfarsit, care aminteste de un alt blestem nesfarsit: Sisif si bolovanul ce nu dorea sa’si gaseasca odihna…
           

          Descatusat de catre Hercule din lanturile care’l tineau legat de stanca, Prometeu nu va fi niciodata cu adevarat liber: blestemul lui Zeus il va urmari intotdeauna, el fiind obligat sa poarte un inel pe care va fi montata o mica spartura din stanca de care fusese inlantuit!…
          Astazi, barbati sau femei poarta ca un semn de mare distinctie un inel impodobit cu o piatra pretioasa…. Uitand ca la origine piatra care era prinsa pe inelul lui Prometeu era o bucata de granit, ce insemna un legamant de supunere, legamant pe care Marele Erou l’a facut pentru binele nostru…

           Inelul a capatat intre timp si alte semnificatii, omul fiind prin natura sa o fiinta nestatornica  (“…La Dona E Mobile!”…). In ciclul de carti si filme ” The Lord of the Rings”, inelul devine Mobil, Motiv si Motor pentru actiuni ce pot decide soarta unei intregi civilizatii : Iti mai aducu aminte ? : “My Precious!…”

         Zdenek Burian, marele artist ceh sau cum isi imagineaza el descoperirea de catre Om a Focului…

      …in zilele noastre, oameni care inca stiu sa faca Focul frecand doua lemne…

      … sau lovind doua pietre de cremene…

          Instructiuni, in cazul in care la magazinul de la coltul strazii nu se mai gasesc chibrituri…

         In Grecia antica, la primele Olimpiade, Focul era aprins cu ajutorul unor oglinzi de la Soare…

        Focul nu a fost insa dintotdeauna asociat cu Necesitatea si Binele… Vulcanul insemna sfarsitul unei lumi. Pompei si Herculanum au fost distruse intr’o clipa de lava Vezuviului…

         … oameni surprinsi in somn de focul mistuitor…

        Focul pe care Prometeu ni l’a daruit din tot sufletul l’am asociat incet dar sigur cu Infernul: locul in care sufletele pacatosilor platesc o nota care nu va fi niciodata achitata . In focurile Gheenei, in cazanele cu smoala clocotita, oamenii isi ispasesc pacatele…

         O injuratura stramoseasca te trimite fara prea multe ocolisuri drept in Iad: “Arza’te’ar Focu’ sa te arda!”…

                    Vrajitoarele au avut dintotdeauna un pact necunoscut noua cu Focul :toate vrajile importante sunt legate de Foc… Chiar si sfarsitul lor este legat de Foc…

         …  Purificarea se face prin foc…

        …Focul insa poate sa inceapa din “senin”, distrugand randuiala pe care am hotarat’o…
            Natura si Focul…

      …Orasul si Focul…

          …Marea si Focul…

       …Focul e Vesnic !…