Doctor , Doctor Please !…

                Atata timp cat organismul raspunde prezent la checkingul cotidian pe care’l face oricare dintre noi in fiecare dimineata cand deschide ochii, doctorul si medicina par niste notiuni abstracte, asa, de parca am vorbi despre alieni sau mai stiu eu ce plasmuire. Mai mult, cand auzi pe la stirile de la TV ce preturi extraterestre pretind unii dintre medici pentru serviciile lor, esti tentat sa’i blagoslovesti cu toate epitetele care’ti vin pe la gura, atunci cand esti intr’o pasa neagra…
               Este insa suficient ca intr’o buna dimineata sa te scoli cu ceafa intepenita, cu o jena banala atunci cand dai drumul la primul pipilica din ziua respectiva, cu o umflatura pe care nu o aveai cu o zi inainte… Din acel moment atitudinea ta vizavi de aceasta categorie profesionala se schimba cu 180 de grade. Medicul nu mai este talharul din codru, care te asteapta pitit dupa un frasin ca sa’ti salte economiile ce le porti ca fraieru’ la ciorap… Nicidecum, El este Salvatorul, este cel de al carui cutit, botezat acum cu bunavointa Bisturiu, depinde viata ta… De penita lui de aur cu care scrie Reteta si de inspiratia lui din acea secunda te vei simti mai bine sau mai rau… Brusc, devi umil iar coloana ta vertebrala, pe care nici varsta nu reusise inca sa ti’o indoaie, se curbeaza supusa in fata celui care crezi tu ca’ti va aduce inapoi vigoarea pe care ai pierdut’o…
                 Toata lumea stie ca atunci cand ajungi pe mana doctorilor trebuie sa bagi mana adanc in buzunare si fereasca’ sa ai buzunarele scurte!!! In Romania a devenit deja o traditie ca atunci cand faci o vizita, altminteri neplacuta, pe la spitale, sa ai buzunarele burdusite cu plicuri de diferite valori. Sanatatea costa, dragul mosului iar atentia celor in halate albe tre’ sa fie bine intretinuta!…
                Sarmane Asclepios! In Grecia de demult, erai Zeul Medicinei si multi spuneau despre tine ca erai doar un Taumaturg, un facator de minuni, neintelegand intelepciunea adunata de’o viata! Oare si la tine venea pastorul bolnav cu plicul la vedere?…
                Care dintre noi nu a auzit oare de “Juramantul lui Hippocrate”?…
                 “Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:

  • Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
  • Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
  • Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
  • Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
  • Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
  • Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
  • În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.
  • Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
  • Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”

                  Hippocrate, un medic de acum peste 2500 de ani din Grecia Antica, un demn urmas al lui Asclepios… Daca citesti cu atentie Juramantul, care inca este recitat de absolventii facultatilor de Medicina la sfarsitul studiilor, vei regasii principii care si astazi ar trebui sa guverneze gandirea unui medic: interzicerea Eutanasiei, interzicerea Avortului, interzicerea relatiilor intime cu pacientii si pastrarea secretului profesional…
                  Cand eram copchilas si bantuiam cu gasca cinematografele printre spectatori identificam cate o persoana avand asupra sa o gentuta paralelipipedica de piele… Respectivul era sigur Medic si gentuta era trusa lui de prim ajutor. Legea ii obliga pe Medici sa fie pregatiti in fiecare moment sa dea cel dintai ajutor oricarei persoane suferinde… Cate gentute ai mai vazut in ultimii ani?…………
                

 

          Isus vindecand un Orb…

             Isus vindecand leprosii…

           Marea lectie de anatomie a lui Rembrandt…

                Lectia de anatomie a lui Leonardo da Vinci… Renasterea italiana a nascut trei mari genii, oameni capabili sa se miste dezinvolt intre Arte si Stiinte, Pictori, Sculptori si Ingineri, cu acelasi talent si eficienta. Cineva inspirat dupa Homo Erectus Si Homo Sapiens, I’a numit Homo Universalis: Leonardo, Michelangelo si Rafael ( in Italia renascentista, artistii erau atat de apropiati de public incat erau cunoscuti pe numele lor mic: Leonardo si nu da Vinci, Michelangelo si nu Buonarroti, Rafael si nu Sanzio…)… Fiecare dintre ei a fost intr’un fel interesat de Medicina, de mecanismul Vietii, de componenta fizica din corpul omenesc care produce miscarera… Si fiindca studiul corpului omenesc era interzis de Biserica, fiind considerat o blasfemie, ei au transformat invatarea intr’o miscare underground : plateau groparii din cimitire, care le aduceau cadavre proaspete, inca neintrate in putrefactie, pe care apoi le disecau pentru a intelege miracolul miscarii!…

               Asterix si controlul medical la inrolarea in armata…
            © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo
        

                     Gai Luron obsedat de sanatate…
                      © Ed. Audie & Gotlib

            Jujube, companionul lui Gai Luron, se hotaraste sa faca o operatie estetica: look-ul sau traditional nu mai corespunde asteptarilor noilor generatii de cititori. Suspence!…

        Laurel & Hardy sau Stan & Bran cum sunt in Romania mai bine cunoscuti… Probleme de sanatate ? Destule!… Si in filme, si in viata particulara…

           Ca de obicei, ei fac cam totul praf in jurul lor… Pazea!

            “Les Femmes en Blanc”, o serie de mare succes din revista “Spirou”, despre angajatii si pacientii unui spital de Urgenta…     © Ed. Dupuis, Cauvin & Bercovici

             “Bruno Brazil” si problemele de sanatate…   © Ed. Le Lombard, Greg & Vance

             “Sammy” sau “Gorilele”, numele initial al seriei… O serie comica dar plina de dinamism si violenta: doua ingrediente care presupun din cand in cand cate un sejur la un spital!…
          © Ed. Dupuis, Cauvin & Berck

                 “Le Cerveau”, o comedie de zile mari cu Jean-Paul Belmondo & Raquel Welch… Accidentul…

          Greu de recunoscut, dupa…

               “Ric Hochet”, reporterul de la “Tintin”, mai ajunge si el din cand in cand la spital: este aproape normal, cand duci o viata atat de trepidanta!    

         Ric urmarind o ambulanta!!!…       © Ed. Le Lombard, Duchateau & Tibet

         “Dr. Kildare”, un mare succes in romanele foileton, in serial pentru cinematografe in anii ’40, in serial TV in anii ’60 si apoi in banda desenata in cotidienele de pretutindeni…

What’s Up , Doc ?…

           Gai Luron, genialul personaj al lui Gotlib, ce aparea in anii de glorie ai revistei “Vaillant, le journal de Pif”… Fiecare gag era o noua gaselnita, un altfel de umor decat cel pe care’l propuneau camarazii sai ce apareau in paginile revistei rosii: Tabary, Greg, Cezard, Mas sau Mandrika! Gotlib (pe numele sau adevarat Marcel Gotlieb) era un evreu francez, scolit pe langa Rene Goscinny, scenaristul lui Asterix, un personaj printre atatea alte minunate personaje pe care le’a imaginat acesta. Impreuna au creat seria “Les Dingodossiers”, o parodie a la “Mad”, in care desfiintau orice subiect la moda sau despre care de regula se discuta cu jumatate de gura… A fost prima serie care practic se adresa adultilor: asta se’ntampla intr’o revista pentru copii, la inceputul anilor ’60!…
        © Ed. Audie & Gotlib

         Dosarul care incepe astazi se ocupa de Medicina si Doctori… Un subiect care a preocupat constant publicul, mai ales cel constituit din adulti, adica persoanele care au trecut de prima tinerete si ale caror interese incep sa se intersecteze cu cele ale medicilor… Succesul unor filme sau seriale de televiziune a caror actiune se’ntampla in spitale este confirmat de fiecare data : “Dr. Kildare”, “Spitalul de Urgenta”, “Dr. House”, “Anatomia lui Grey”…  Chiar si emisiunile TV cu sfaturi despre intretinerea sanatatii au aceeasi primire favorabila din partea telespectatorilor. Paralel cu cresterea interesului pentru propria sanatate, cresc si cifrele de afaceri ale marilor producatori de medicamente, probabil cea mai rentabila afacere de pe planeta, dupa bisnita cu armament (o minuscula paranteza: dupa al en’spelea masacru in masa cu o arma automata, din Statele Unite, presedintele Obama la presiunea publicului iritat, decide sa limiteze vanzarea armelor cu glont… a doua zi este nevoit sa renunte la lupta sa fara sorti de izbanda…)… Poate vom mai avea ocazia sa vorbim si altadata despre afacerile cu arme… In aceasta perspectiva iti pun o singura intrebare: Poti sa numesti un singur an, dupa 1941, in care USA nu au fost implicate intr’un conflict armat, undeva in lumea asta minunata in care traim ?…
       Publicitatea pentru medicamente a devenit in Romania de o agresivitate greu de imaginat. La noi fiinteaza (si presupun ca in toate tarile civilizate exista un corespondent) o institutie care se numeste CNA (consiliul national al audio-vizualului)… O institutie compusa din oameni de cultura, a carei menire este sa supravegheze puritatea mesajului transmis in emisiunile t.v. de orice natura, astfel incat publicul sa nu fie socat prea tare de cruda realitate!… De pilda, de fiecare data cand intr’o emisiune cineva, sa zicem Vadim Tudor scapa cuvinte interzise gen tigan, jidan sau ungur sau cuvinte murdare gen cur sau fuck you, CNA se autosesizeaza sau este “autosesizat”. Consecinta ? Postul TV care a transmis emisiunea cu mizericile autosesizate este sanctionat, de obicei cu o amenda care echivaleaza cu o secunda sau doua de publicitate… Este atat de evident ca pe respectivele antene le doare drept in c.. (nu vreau sa am probleme cu CNA-ul…), caci audienta creste in progresie geometrica cu numarul de injuraturi debitat pe unitatea de timp!… Ceea ce ma mira si’mi da de gandit insa este faptul ca CNA-ul nu se sesizeaza atunci cand vine vorba despre medicamente… In Romania sunt vandute medicamente care in alte tari sunt interzise sau medicamente care nu au fost inca omologate! Negustoria cu tot felul de droguri si porcarii vandute drept medicamente consider ca este mult mai nociva decat cateva cuvinte scapate la nervi, pe care daca chiar esti curios sa le inveti,le poti gasi fara probleme in DEX.  Romania, ca o cusca de cobai…

            Cea mai grozava bucatarie bineinteles ca este cea franceza : branzeturi alese, carne de vita in sange, melci si fructe de mare, toate stropite cu un vin cat mai sec cu putinta. “Quand l’appetit va, tout va!” este deviza oricarui gurmand francez… sau gal, dupa circumstanta. Excesul de mancare poate insa dauna grav sanatatii! Iata dovada:

       

      Din fericire, exista si leacuri. Tratamentul de astazi cu ape sulfuroase, mofete si regim alimentar exista si acum 2000 de ani!…

        Nervii intinsi la maxim…   ©Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo

         Jean Tabary sau unul dintre cei mai buni gagmeni din banda desenata. Cum ar fi putut rata o oportunitate atat de mare cum ar fi lumea “colorata” a spitalelor ? Si cum totul incepe cu un accident…

          Un exemplu genial de gag prin repetitie : asistenta obsedata de injectia pe care trebuie sa o faca la ore fixe!

        Genial!… © Tabary

        Si in “Michel Tanguy & Laverdure” totul incepe cu…Accidentul (sau incidentul, in cazul de fata)!

            Primele ingrijiri…

             …Spitalul…

       Accidentele lui Ernest Laverdure…

    
          Potame, hipopotamul doctor din “Jungle en Folie”, seria lui Godard & Mic Delinx…

          Asclepios si caduceul sau pe care era incolacit sarpele, din otrava caruia, cu multa iscusinta si intelepciune a nascocit o multime de leacuri. Stiinta lui era dobandita de la centaurul Chiron, cel care’l initiase in tainele Taumaturgiei…

The Cataclyster from Carcaliu sau Cataclisma din Carcaliu

          ”…Am sa brevetez un nou cuvant si te iau martor la nastera lui : CATACLISMA . Imi vei spune ca ai auzit deja de Cataclism, Cataplasme si alte Clisme dar eu te asigur ca niciodata n’ai folosit acest cuvant, pentru simplul motiv ca el nu exista, desi nu o data ai simtit nevoia sa’l rostesti dar nu ai stiut cum sa’l articulezi !
 CATACLISMA este acea stare de nesiguranta sociala si de posibila schimbare dracu’ stie in ce, stare ce poate fi anihilata numai printr’o clisma spirituala ce poate duce la restabilirea acelui echilibru de care avem atata nevoie…”…
       Cam asa defineam cu destula stangacie, acum un an, un cuvant pe care am simtit nevoia sa’l inventez. Un cuvant specific acestei tari, un cuvant cu un profund iz de plai mioritic. Lumea noastra a evoluat enorm in ultimile decenii iar schimbarile din viata de zi cu zi au impus o modificare a vocabularului, limba curenta imbogatindu’se cu o multime de neologisme. La un moment dat, m’am lasat furat de aceasta euforie creativa si m’am hotarat sa’mi aduc aportul la imbogatirea limbii materne. Din adancul fiinite mele se pregatea sa tasneasca un nou cuvant, ceva care continea cate un atom din Gigi Becali, din Adrian Copchilu’ Minune, un altul din Monika Columbeanu, Bianca Dragusan, ceva mai multi atomi din Serghei Mizil sau Dan Diaconescu, o farama din singurul si unicul imparat al tiganilor de pretutindeni si o picatura de deochi de la vrajitoarea Omida… Trebuie sa recunosti ca nici o unitate de baza a limbii romane nu contine toate aceste subtilitati! Noul cuvant, CATACLISMA, rezuma atat de bine aceasta stare nationala si este aproape intraductibil. Doar Oana Anghel a reusit performanta sa adapteze cuvantul in engleza, botezandu’l the CATACLYSTER, dar cuvantul miroase mai mult a gin si whisky decat a branza de oaie, mititei si tuica de pruna botezata…

                In ultima vreme Media de pretutindeni si in consecinta si cea romaneasca a urmarit cu sufletul la gura o telenovela de actiune, cat se poate de autentica: o gasca de baieti si fete venita dintr’un cotlon al Romaniei a dat o spargere ca’n filmele copilariei mele. Din Muzeul de Arta din Rotterdam au disparut, furate cu papornita, 7 panze din patrimoniul universal! Din pacate, asemanarea cu acele comedioare simpatice se opreste aici. Finalul acestei intamplari nenorocite este dramatic. Dar lasa’ma sa o iau de la inceput…

… Aceasta poveste incepe pe teritoriul Romaniei de azi, cu mai bine de 2500 de ani inainte,  atunci cand de’a lungul raurilor, acolo unde pamantul era mai fertil, s’au infiripat mici comunitati umane. Informatiile despre aceste triburi din plin neolitic fireste ca sunt rare. Si cu toata raritatea acestor artefacte gasite de arheologi  in maruntaiele pamantului, oamenii de cultura au putut stabili cateva trasaturi comune ale obiectelor , in functie de zonele unde au fost gasite. Astfel, au fost identificate mai multe culturi, foarte importante pentru evolutia ulterioara a oamenilor din aceste tinuturi: Cultura Hamangia, Gumelnita, Boian si mai ales Cultura Cucuteni, una dintre cele mai stravechi civilizatii din Europa, identificata pe teritoriul Romaniei, Ucrainei si Republicii Moldova…

            Sunt mandru ca oameni din aceste tinuturi au fost capabili sa realizeze astfel de obiecte, intr’o perioada cand supravietuirea intr’o lume inca neordonata era problema de capetenie. Este emotionant ca un locuitor din neolitic a fost capabil sa sintetizeze dintr’o bucata de lut atatea idei, ca un Demiurg care nu a mai avut timpul sa sufle Viata peste Creatia Sa!…
            Oamenii au crescut, au inceput sa constientizeze ceea ce fac si incet a aparut Eminescu, Rebreanu, George Enescu, Brancusi, Tristan Tzara, Tuculescu, Eugene Ionesco, Emil Cioran, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Liviu Ciulei, Ion Popescu Gopo…
            …Si astfel ajungem la zilele noastre: mantuiti printr’o Revolutie de plaga rosie, fiecare dintre noi asteptam cu prea multa nerabdare sa vedem cum ne cresc aripile de inger, ca sa ne putem in sfarsit lua zborul spre zarile pe care le visam cu capul sub plapuma. Aripile insa nu au crescut…
            Cu gandurile spre alte zari, oamenii au uitat sa mai priveasca in jos, spre radacini. Au uitat sa mai priveasca peste umar, cu respect, spre cei care ne’au invatat cum putem sa inviem materia… Au uitat pur si simplu sa mai invete! ” Scoala ?… La ce e buna?… Daca un cioban a ajuns unul dintre cei mai bogati si invidiati oameni de pe aici, de ce ar mai trebui Scoala?…”
            …Incepi sa intelegi de ce am simtit nevoia sa inventez un nou cuvant… incepi sa intelegi ce inseamna CATACLISMA…

          Un sat ca oricare altul din Romania : literele de pe panoul de la una din intrarile in sat s’au cam curatat, dar cine are timpul si interesul sa remedieze un astfel de fleac?…

            …Daca esti totusi curios sa afli mai multe despre aceasta umila localitate, cautam impreuna o alta intrare si aflam raspunsul: satul se numeste Carcaliu…

  
              …Un sat aproape ca oricare altul…

            … Doar ca este inconjurat de ceva mai multe balti…

             …Iar unul dintre locuitorii sai era Stefan Vasali, un lipovean cunoscut mai bine sub numele de Terente, “Regele Baltilor”, un bandit renumit prin anii ’20 pentru crimele si talhariile sale, dar si pentru aventurile sale amoroase…

           …Craniul sau inca este pastrat la Muzeul Institutul Medico-Legal “Mina Minovici”… un bandit celebru, persoana importanta!…
 

          De la Carcaliu sa mergem rapid la Muzeul de Arta din Rotterdam ( presupun ca inca nu sunt doua localitati infratite!…)… Un soc mondial: 7 tablouri semnate de Picasso, Gauguin, Monet, Matisse, Lucian Freud si Meyer de Haan au fost furate!!!…

        

          …Politia olandeza este foarte eficace si curand, afla aproape totul despre infractori: este vorba de niste baieti si fete din Romania, care pana la aceasta spargere traiau din prostituarea propriilor iubite si vin tocmai din Carcaliu, un sat pierdut prin baltile Brailei!…

             Pana aici, stirea este aproape amuzanta: “Mama, dati Dracului romanii astia, cum au reusit ei sa dejoace toate sistemele de alarma inventate de capitalisti!!!”… Urmatoarea stire pica insa ca un trasnet: panicati de latul care incepe sa se stranga, talharii ard toate tablourile, poate in felul asta dispare orice urma!!!…

            De sute de ani, poate de mii de ani, oamenii au devenit constienti de valoarea pe care mainile si sufletul lor o pot produce… Si atunci au inceput sa conserva aceste valori, pentru a le putea transmite generatiilor ce vor veni, ca sa se poata si ele bucura de maretia omului… In vremurile de demult, cand vatra sa era in pericol, omul isi lua lucrurile de valoare si le ingropa, in ideea ca poate intr’o buna zi vor fi vremuri mai bune. Asa s’a intamplat si cu tezaurul Romaniei, “ingropat” la Moscova, intr’un moment de cumpana pentru aceasta tara…
           Cand lumea s’a ordonat, valorile au fost adunate in Muzee. Orice orasel mic se lauda cu un muzeu, indiferent cat de mic ar fi el!…
            Sunt lucrari de arta care au rezistat mii de ani, care au trecut peste milenii ca o dovada ca Omul este o fiinta superioara si stapaneste Natura…

              In momentul in care ajungi sa distrugi urmele trecerii tale pe acest pamant, inseamna ca ai o problema mare… IMENSA!!! Anihilarea unor valori din trecut echivaleaza cu recunoasterea ca nu le intelegi si te poti dispensa fara probleme de ele!…
              Cei care au facut aceasta crima impotriva Umanitatii sunt tineri crescuti si educati dupa Revolutia din ’89. O epoca in care se pune din ce in ce mai putin accentul pe identificarea si respectarea adevaratelor valori… Iar vina nu este exclusiv a scolii, dar si a familiei, a bisericii si mai ales a Mass Mediei, care a inceput sa ne creasca iresponsabil copiii…

           …De cativa ani, rezultatele de la bac ne striga in urechi tot felul de avertismente, pe care le ignoram superior: “In definitiv, o societate stie sa supravietuiasca de la sine !”… Este adevarat, dar e foarte posibil ca imaginea de maine a Cetatii sa nu ne placa deloc. Avem posibilitatile dar si toate mecanismele ca sa indepartam riscul de a se mai intampla vreodata ceea ce s’a intamplat la Carcaliu.
            Cataclisma de la Carcaliu…

The Sign of the Cross

               Cutremuratoarele intamplari din Noul Testament, petrecute acum 2000 de ani nu puteau lasa indiferente artele: fie ca vorbim de Artele traditionale, acelea carora le’a fost harazita cate o Muza sau de cele moderne, nascute in secolul XX (un veac in care dezvoltarea tehnologica fara precedent  a permis aparitia Cinematografiei sau Televiziunii, arte pe care cu un secol mai devreme omul nici macar nu si’ar fi permis sa le viseze!…), ei bine, toate artele s’au intrecut in a ilustra si interpreta  evenimentele biblice.
             Marile romane biblice ale lui Henryk Sienkiewicz, “Quo Vadis”, Lewis Wallace, “Ben Hur: A Tale of the Christ”, Lloyd C. Douglas, “The Robe” (roman dupa care va fi realizat in 1953 Primul Film CinemaScop din istoria cinematografiei!!!…)… sunt citite si astazi cu acelasi interes.
            Marile studiouri cinematografice de la Hollywood realizeaza chiar de la inceputurile lor  potentialul pe care’l aveau genul acesta de scenarii. Prin urmare, pe portile Fabricii de Vise incep sa curga nesfarsite productii, despre viata lui Isus sau avand drept decor lumea in care incepea sa se’nfiripe Crestinismul. Producatorii au intuit bine caci publicul raspunde cu entuziasm la colosalele superproductii care i se propun pe marele ecran. Prin Anii ’50 are loc marele Boom al acestui gen de filme… Mult mai tarziu, cam prin zilele pe care le traim, televiziunile, devenind foarte potente si bogate, prind ideea din zbor si vor umple la greu programele cu productii de factura biblica…
           Incet si sigur, Templul din care Isus i’a alungat pe Negustori se umple la loc de afaceristi: in definitiv, oare degeaba se spune ca banii n’au miros ?…
           Ceva mai timid, Banda Desenata a incercat si ea acest teritoriu delicat (inca o data subliniez ca ceea ce Filmului i s’a permis- deoarece in sala de proiectie copilul mergea insotit de parinti, deci producatorul pasa intreaga responsabilitate morala in seama acestora,cenzura vremii a refuzat sa dea aceleasi drepturi si revistelor de banda desenata!…
           Prin anii ’50-’60, cativa editori au incercat in USA publicarea unor fascicole educative cu subiect biblic, dar succesul de public s’a lasat asteptat. Imi aduc aminte de o asfel de aparitie, de format foarte mare si ilustrata magnific de desenatorul filipinez Carmine Infantino.: din pacate, textul era tare plicticos si nu ma mir deloc ca astfel de publicatii au disparut…
        
          “Soda” este o serie belgiana care a apucat sa lanseze pe piata cam o duzina de albume… Personajul principal, Solomon David, este un politist newyork-ez foarte eficace. Viata lui se complica in momentul in care mama lui, bolnava de inima, se hotaraste sa vina la oras, ca sa locuiasca impreuna cu el.Ghinionul lui Soda este ca prin scrisori o anuntase ca s’a facut preot, asa cum si’a dorit raposatul sau tata ! Singura solutie pe care o are Soda este sa intretina Iluzia. Deci, in fiecare dimineata cand pleaca la sectie si’n fiecare seara, cand se’ntoarce acasa, Soda este locatarul de la etajul 20 care se schimba in lift “de” si “in” straiele preotesti, pentru a salva ce se mai poate salva din aparente!…

          “Soda”, o serie superpasionanta si inteligent construita, in care semnul Crucii este prezent nu numai prin quiproquo-ul produs de ambiguitatea personajului principal, dar si prin preluarea unor precepte biblice, interpretate si adaptate la ritmul vietii moderne.
       © Ed. Dupuis, Tome, Warnant & Gazotti

“Bouche du Diable”, un album special de Charyn & Boucq, aparut la editura Casterman… O fosta manastire este transformata de Securitatea rusa intr’o scoala de spioni. Spoiala de pe pereti nu poate sa ascunda insa pentru totdeauna trecutul…
  In “Zidul”, Imparatul, orbit de putere isi vinde sufletul… In momentul in care simte sfarsitul apropiindu’se, intinde mana spre crucifixul cazut printre ruine: sufletul poate fi salvat chiar si’n ultima clipa. Imaginea cu Cristos rastignit este de fapt un detaliu dintr’o gravura de Gustave Dore pentru romanul lui Eugene Sue “Le Juif Errant” (“Evreul Ratacitor”), lipita peste grafica mea… © Lee Ivas Anghel
Notre Dame de Paris sau capodopere din secolul XII, cand majoritatea oamenilor traiau in bordeie iar conditia umana era o notiune inexistenta…
       Vitraliile de la Notre Dame de Paris, asa cum apar in desenul animat de la Walt Disney “The Hunchback of Notre Dame…
Naosul de la Notre Dame…
Decorurile fabuloase de la Disney…
“The Name of the Rose”, o coplesitoare adaptare cinematografica dupa romanul lui Umberto Eco… Crestinismul intr’o Europa macinata de razboaie, barbarie si insecuritate, in plin Ev Intunecat, cand biserica facea eforturi disperate ca sa pastreze unitatea de spirit, atat de greu castigata… Cunoasterea este foarte importanta pentru Om, dar oare are el dreptul sa acceada la Cunoastere, atata vreme cat nu este inca pregatit ?…
Ben Hur si Semnul Crucii…
Ben Hur sau versiunea muta din 1925…
“Barabbas”, un film cu Anthony Quinn, despre talharul care a fost ales de multimea din Ierusalim ca sa scape de pedeapsa…
Un alt spectacol de pe Broadway cu “Jesus Christ Superstar”, care rezista fara probleme comparatiei cu originalul din anii ’70…
Cele 39 de lovituri de bici…
Moartea lui Iuda…
Salvador Dali si viziunea lui stupefianta despre Crucificare : Isus nu mai este rastignit pe Cruce, el patrunde in Cruce, cumplitul obiect de supliciu devenind sub ochii nostri insusi Mantuitorul !… 

Jesus Christ Superstar

     Este Sacrificiul pe care fiecare dintre noi il cunoaste si nu ar trebui sa’l uite niciodata! Intr’o lume in care altruismul este o rara avis, o lume in care sacrificiul personal in numele unei colectivitati umane devine subiect de ironie si persiflare, o lume care se apreciaza mai degraba reusita personala in dauna reusitei comunitatii careia ii apartine fiecare dintre noi… ei bine, intr’o astfel de lume e o necesitate imperioasa sa ne intoarcem de fiecare data la exemplul fundamental pe care Mantuitorul ni l’a dat tuturor… Nu sunt deloc ipocrit drept care recunosc ca viata mea de zi cu zi seamana ca doua picaturi cu cea pe care o traieste orice mirean… Traiesc absolut “civil” si neinregimentat vreunei biserici, mananc, beau si iubesc fara restrictii, doar varsta si organismul imi stabilesc limitele… Si cu tot acest libertinism cu care defilez, bravand, marturisesc ca viata mea este plina de momente in care exemplul Marelui Sacrificiu se transforma in ceea ce multi numesc “luminita de la capatul tunelului”, luminandu’mi drumul cativa pasi in fata…

    In vara lui ’72 terminam onorabil clasa a X-a la liceul “Tonitza” si ma pregateam pentru aventura vietii mele, respectiv tabara de creatie din muntii Apuseni. O parte dintre noi, printre care ma numaram si eu, am fost abandonati la Campeni, la un internat scolaresc mizerabil , in timp ce alte clase + TOATE fetele, au mers mai departe si au fost cazate la Abrud !… Distanta, desi se socotea pe hartie in kilometrii, era incomensurabila, dat fiind ca putea fi parcursa doar cu Mocanita, respectiv un tren pitic care mergea cu 10km/h si trecea doar de doua ori pe zi, dimineata respectiv seara… sau cu autostopul:asta insa presupunea ca dispuneai de oaresce fonduri, ceea ce nu era cazul…
    Distractiile care ramaneau erau sedintele de pictura printre colinele inverzite si muzica. Muzica, pentru ca un coleg dintr’o clasa mai mica avea un Magnetofon!!!, respectiv o scula care invartea niste benzi uriase si debita muzica prin cele doua difuzoare incorporate! Nu era stereo, dar ce conta cand eu habar nu aveam ce insemna stereofonia (“fericiti cei saraci cu duhu’!”…)!
    Piesa de rezistenta era “Jesus Christ Superstar”!!! Doua ceasuri de muzica nebuna, pentru mine Prima Opera Rock!!!… Daca la prima auditie marturisesc ca eram iritat, nu intelegeam care era spilul, la al zecelea spectacol eram fan neconditionat!… Mare lucru nu prea pricepeam din text, eu nefiind niciodata din pacate un adept al englezei, dar cu ajutorul prietenilor am inceput sa pricep si subtilitatile dialogului lui Tim Rice…
    “Jesus Christ Superstar” sau cel mai important moment pentru biserica crestina din epoca moderna, in care biserica se reconciliaza cu noile generatii, castigand adepti fara sa faca un efort prea mare: Papa binecuvantaza acest spectacol, considerat de multi habotnici drept o blasfemie ! Evreii ortodoxi acuza spectacolul de antisemitism, desi in opera nu se facea altceva decat sa se consemneze conform surselor biblice, atitudinea evreului mediu, contemporan cumplitului Eveniment…

          Andrew Lloyd Weber & Tim Rice vor crea poate cea mai celebra opera Rock a tuturor timpurilor. O opera care descrie total nonconformist, ultima saptamana din viata lui Christ, desigur cele mai importante zile din viata Crestinitatii… Muzica lui Weber este total neobisnuita pentru orice gen de slujba, fie ea catolica sau ortodoxa iar versurile lui Rice, desi respecta istoria si cronologia faptelor, parca iti dau o alta peceptie istorica: Iuda devine o victima, fiind un pion dintr’un joc pe care nu avea cum sa’l priceapa, doar o optiune dintr’un plan universal… Simion nu este altceva decat un zelot, gata sa puna mana pe arma, ca sa scape tara sa de stapanirea romana… Maria Magdalena, gandeste ca o femeie de moravuri usoare, ceea ce si era, rascolita insa de Marea Revelatie…
          La diferitele intrebari care i se pun,  Cristos raspunde sibilinic discipolilor sai, cei 12 viitori apostoli, caci nu avea sens sa le explice didactic sensul Sacrificiului: ei singuri trebuie sa descopere Maretia si Semnificatia Gestului Sau!

           Primul Jesus Christ pe care l’am auzit a fost Ian Gillan, de pe inregistrarea din 1971. Oana, fata mea, sustine ca Ted Neeley din versiunea cinematografica a lui Norman Gewison, este mult mai expresiv si “pe rol” decat Gillan, vocalistul de la “Deep Purple”… Are perfecta dreptate. Daca Ian Gillan are un glas o.k. pentru acest gen de muzica, Ted Neeley este el insusi o voce si, mai ale, un actor! Jocul sau este plin de patima iar interpretarea sa este coplesitoare!…

         Patimile…

            Via Dolorosa, Drumul Suferintei sau Drumul Crucii…
            Viorel Parligras este un bun prieten din Craiova. Este un mare creator de banda desenata din Romania, din pacate nejustificat de putin cunoscut. El are un jurnal foarte personal care se numeste “Lumi Paralele” si care merita sa fie cunoscut. Un articol al sau, foarte interesant, poarta un titlu asemanator cu cel pe care’l citesti acum: “Jesus Christ Superstar”- legendele nu mor niciodata…
   “O dată pe an ascult cu sfinţenie Jesus Christ Superstar - un album pe care-l savurez doar de Paşte tocmai pentru a nu-i banaliza gustul. Ani de-a rândul am omorît un dublu vinil pe care-l cumpărasem de la ruşi, unul cu coperta prost tipărită, ce amintea de un ambalaj de piele, apoi, când epoca şi curelele de transmisie ale pick-up-ului meu s-au dus, am făcut rost de varianta electronică. Acum e simplu, poate fi ascultat integral şi de pe youtube.”… Asa isi incepe articolul Viorel… Merita sa’l citesti in intregime… Doar apasa pe http://www.lumiparalele.ro/2013/05/09/%E2%80%9Ejesus-christ-superstar%E2%80%9D-legendele-nu-mor-niciodata/

           Matthias Grunewald este un pictor german care picta in urma cu o jumatate de mileniu… Isus pictat de el este doar un Om… El nu este niciodata pe Cruce doar imaginea resemnarii ci un om care sufera ingrozitor supliciile la care a fost supus… Degetele sale sunt ca niste gheare care parca vor sa prinda mantuirea, exprimand cel mai bine suferinta cumplita prin care trece…

      Michelangelo si Coborarea De pe Cruce…

         Michelangelo, Pieta, cea mai miscatoare scena din cumplitul Sacrificiu : Maica Domnului, cu fiul sau mort in brate- Maria este mult mai tanara decat fiul Ei, Ea va ramane intotdeauna Tineretea si Puritatea Vesnica…

           Intr’o vreme cand in Roma Antica (poarta prin care Crestinismul a intrat in Europa si apoi in intreaga lume!) crestinismul era interzis iar imparatul Nero ii azvarlea pe adeptii acestei credinte in arena Colosseumului, printre lei, semnul prin care se recunosteau crestinii era Pestele, ICHTHUS in limba greaca. Un rebus pe care’l intelegeau doar cei initiati”: I (sus) CH(ristos)TH(eouh) U(ios) S(oter) : Isus Cristos, Fiul Domnului,mantuitorul !…

  

  

      ” I don’t know how to love him
     What to do, how to move him
      I’ve been changed, yes really changed
      In these past few days
      When I’ve seen myself
       I seem like someone else…” Versuri care au facut ocolul pamantului, fiind cantate in orice parte a globului! Cantecul atat de sensibil al Mariei Magdalena…

        Iuda negociind Vanzarea…

          Momentul cel mai emotionant… in gradina Ghetsimani, printre maslini, Isus este singur: discipolii sai, obositi dupa o zi grea, la sfarsitulu Cinei cea de Taina, au adormit. Cuprins de indoiala, Isus incearca sa vorbeasca cu Tatal Sau, sa i se confirme ca alegerea sa este calea cea buna. Insa Cerul ramane mut: in momentele de rascruce, fiecare este singur cu Destinul sau… Isus este cuprins de indoiala si de frica iar aceste slabiciuni il apropie mult de sufletul omului umil…

         Sacrificiul…

         Filmul lui Norman Jewison are o poveste simpla: un grup de actori sosesc cu un autocar pe locurile unde cu aproape 2000 de ani in urma au avut loc cumplitele evenimente. Ei incearca sa reconstituie intamplarea dupa moda anilor pe care’i traiesc si asa cum au inteles ei… Cand spectacolul se’ncheie, toata lumea se’ntoarce la rutina de zi cu zi. O singura exceptie: actorul care’l interpreta pe Isus, care ramane sus pe Cruce, poate ca sa ne mantuie de pacate…
        Adio, Pontius Pilat…
         Poti sa asculti minunatul spectacol cu Ian Gillan pe You Tube la adresa  https://www.youtube.com/watch?v=X5DY7vYxSrc

         Adio, Maria Magdalena…

        Adio, Iuda…

       Ramaneti cu bine…

Before & After School

“Invatati, Invatati, Invatati!…” Erau vorbele cu care incerca Lenin sa’l desprinda pe mujikul de rand, de sticluta de vodka, care parca i se lipise de degete. Rusia, debarasata de casa imperiala printr’o Mare Revolutie, urmata de un sangeros si devastator Razboi Civil, avea mare nevoie de oameni instruiti si calificati pentru a se putea ridica din noroi. Paradoxul era ca Rusia, o tara cat un continent si cu o populatie pe masura, a fost lasata de conducatorii de pana atunci la nivelul unui statulet de mana a treia, aflat in plin feudalism. O tara plina de resurse naturale, supte de marile trusturi internationale, tot asa cum se intampla la inceputul secolului trecut in coloniile exotice ale marilor puteri occidentale… Din bogatiile extrase din solul mamei Rusia, mujikul nu profita in nici un fel, fiind tinut de autoritati in ignoranta si mizerie…     Cativa din noii Konducatori si’au dat seama ca au nevoie de oameni instruiti, ca sa porneasca uriasa caruta inglodata in noroi…
Exemplul Marelui Urss de la Rasarit a fost urmat indeaproape si de Romania, dupa momentul 30 Decembrie 1947. La inceput, lucrurile s’au miscat foarte greu, insa 15 ani mai tarziu sistemul de invatamant era bine pus la punct. Cel mai important a fost faptul ca scoala devenea obligatorie si se asigura un acces aproape lipsit de discriminari la orice nivel de invatamant: socrul meu si tatal meu erau copii de tarani amarati, pierduti prin baraganuri prafuite, care au reusit sa evolueze de la colbul din mijlocul ulitei la inalte calificari profesionale. Iar ca ei, au fost foarte multi…  Romania a inceput sa dea semne de viata, organismul a inviat din letargia in care fusese ingropat… Specialistii din tara au invatat foarte repede, astfel incat la un moment dat eram competitivi pe pietele internationale cu foarte complicate utilaje necesare in domeniul extractiei si prelucrarii petrolului, locomotivele de la Electroputere Craiova… o industrie care incepea sa se impuna… Din pacate, o concurenta pe care nu si’o dorea nimeni! Inca mai existau “nostalgici” care regretau vremurile vand Romania era granarul Europei…  “Invatati, Invatati, Invatati!”…   “Uitati, Uitati, Uitati !”…
Dincolo de sistemul obisnuit de scoala, la noi si aiurea au fost infiintate tot felul de “Scoli Speciale” care se adresau fie copiilor cu probleme sau deficiente, fie celor care’si doreau o “meserie” mai speciala…

” Bouche du Diable”, un album de banda desenata adaptat de Francois Boucq dupa un roman al scriitorului american Jerome Charyn: o poveste sumbra despre supravietuire. La inceput, actiunea se petrece intr’o “scoala speciala”, unde sunt instruiti viitori agenti speciali, cei care vor constitui o viitoare “coloana a 5-a” acolo unde era nevoie. Copiii adunati din toate colturile tarii, erau orfani de care Rusia postbelica nu ducea lipsa…     © Ed. Casterman, Charyn & Boucq

Un alt “model” de scoala : Scoala de Pickpocketi, adica scoala de hoti de buzunare, ce mai tura- vura! In romanul lui Charles Dickens, “Oliver Twist” apare un personaj dezgustator : Fagin, un evreu londonez care ii exploata pe micii orfani, invatandu’i cum sa goleasca buzunarele trecatorilor gura- casca. In minunatul film muzical din 1968, “Oliver”, regizorul Carol Reed indulceste partitura rolului Fagin, interpretat magistral de Ron Moody, care va capata de altfel si un premiu Oscar pentru jocul sau. In viziunea lui Reed, Fagin este doar un personaj pitoresc, obligat de saracie sa mai calce pe ici pe colo, Legea. Schimbarea de ton este foarte evidenta : de la virulenta cu care este prezentat Fagin in romanul lui Dickens,  la tonul bland din filmul lui Reed, unde Fagin, in pofida atrocitatilor pe care le comite, devine aproape un personaj simpatic! In 2004, unul dintre cei mai mari creatori de B.D., Will Eisner, incearca si el sa’l reabiliteze pe Moses Fagin, trasformandu’l in romanul-BD “Fagin the Jew” din monstrul care era, intr’o victima inocenta a indiferentei sociale!… Aceste campanii incorecte de rescriere a istoriei literare sunt dictate de interesul de a atenua, prin orice mijloace, un  antisemitism care mai exista latent, pe ici, pe colo…

         Un album de referinta al lui Lucky Luke:”Vanatorul de Recompense”! Europa era devastata de “For a few Dollars More”, poate cel mai bun western al tuturor timpurilor. Foarte inspirat, Sergio Leone il distribuie in rolul colonelului Mortimer, un temut vanator de Prime, pe Lee Van Cleef, un actor american de mana a doua, muritor de foame de cand studiourile cinematografice de peste Ocean nu mai apelau la el. Succesul fara margini al acestui film a provocat si “victime colaterale”, din fericire. Albumul “Chasseur de Primes” este un astfel de produs… In cateva imagini, autorii reusesc un rezumat foarte amuzant despre copilaria vanatorului, care pentru un banut era capabil sa se denunte pe el insusi!     © Ed. Dargaud, Goscinny & Morris

        Copilaria lui Luke… Lucky Luke, bineinteles!

            Inceputul si sfarsitul uneia dintre cele mai frumoase povestiri in B.D., de fapt un omagiu adus lui Fred, autorul seriei “Philemon”, o serie plina de fantezie si poezie…

         Cred ca orice comentariu sau informatie sunt de prisos : Scoala de Magie de la Hogwarts si elevii sai, dintre care unul se numea Harry Potter…

           Michel Tanguy si Ernest Laverdure ne demonstreaza ca scola si invatatul sunt niste institutii care se practica toata viata, daca vrei sa ramai in topuri! Imaginile prezinta “reciclarea” celor doi piloti, in momentul in care au fost detasati la Dijon, baza militara unde erau incercate in mare secret, revolutionarele avioane de lupta, Mirage III…
      © Ed. Dargaud, Charlier & Uderzo

         Iata dovada ca si “Torpedo”, alias Luca Torelli a trecut la un moment dat si prin “bancile” unei scoli!…        © Ed. Glenat, Bernet & Abulli

        Roba, Boulle & Bill si scoala…      © Ed. Dupuis & Roba

       Unul dintre ultimile filme ale lui The Duke, John Wayne : “The Cowboys” sau Scoala de Vacari. Batranul cowboy tre’ sa excorteze in bune conditii o trupa de vite si singura mana de lucru pe care o gaseste este o banda nevinovata de pusti, lipsiti de cea mai elementara experienta… Un drum lung, o initiere in tainele vietii

                Francois Corteggiani si vesnicul sau complice, Pierre Tranchand : impreuna au nascocit zeci de albume de banda desenata, in foarte multe serii : “Smith & Wesson”, “Marine”, “Bastos & Zakouski”, “L’Ecole Abracadabra”…  Scoala de Vraji, Scoala Abracadabra…
     © Ed. Dargaud, Corteggiani & Tranchand

 

Saved by the Bell

                 “Prosti, dar Multi !” este raspunsul pe care i’l da domnitorul Moldovei, Alexandru Lapusneanul  boierului Motoc, inainte de a’l da pe mana multimii dezlantuite…
                 O replica celebra care la randul ei a zamislit o rastalmacire amuzanta: “Multi, dar Prosti!”, un dicton folosit de cativa jurnalisti inteligenti atunci cand vine vorba de insuccesele in masa ale tinerelor generatii, de cativa ani incoace, in infruntarea epopeica cu Bacul sau Examenul de Maturitate, cum i se spunea candva … Rezultatele de la Marele Examen sunt absolut dezastruoase, mai mult de jumatate dintre candidati nereusind sa ia nota de trecere. O circulara de la Ministerul Educatiei Nationale ( care incerca sa dreaga busuiocul aruncand anatema pe lipsa de interes a tinerilor, ca sa nu spuna pe sleau ca majoritatea sunt iresponsabili! ), a publicat cateva subiecte de la proba de Istorie, unde singura cerinta vizavi de examinati era Atentia… Nu am in fata citatul exact, dar intrebarile erau ceva de genul “nu’i asa ca Gheorghe Gheorghiu-Dej era konducatorul Romaniei?”… Vazand rezultatele catastrofale, initial am intrat in panica: daca voi mai apuca varsta pensionarii, practic acesti tineri sunt cei care ar trebuie sa’mi asigure pensia!…
                  In final, fiind un produs 100% mioritic ,m’am resemnat cu intelepciune populara si am decis ca asta este Soarta, Fatalitatea, Fatumul,  Norocul, Predestinarea, Menirea… si deci nu poti sa te pui stavilar, cu pieptul gol in calea Ursitei…
                   Am tresarit insa atunci cand o prietena de la Paris imi spune ca Bacul e o problema peste tot in lume iar deputati francezi chiar vor sa propuna desfiintarea Examenului de Bacalaureat!… Ce sens mai are acest examen?… Cine mai are nevoie de scoala ?…
                   “Multi, dar Prosti…”… Aparent, exista o mondializare a Prostiei. Daca demult toate statele aveau nevoie de oameni calificate, astazi se pare ca sunt suficiente doar bratele zdravene, dirijate de un creier trepanat. Semnele acestei recesiuni a Inteligentei sunt evidente: Marea Britanie, regatul care intotdeauna a dat tonul, a scumpit de vreo 3 ori taxele de scolarizare pentru Facultati, ceea ce fac practic inaccesibile studiile superioare  oamenilor de rand… Un exemplu care a fost urmat de Spania, Grecia….
                     Asta este Soarta, Fatumul… multi si Prosti… Destul insa cu pesimismul meu mioritic: haide sa aruncam o privire in trecut, cand lumea inca vorbea despre scoala, cu seriozitate dar si cu suficienta ironie ca sa’ti dai seama ca de fapt, este un subiect foarte serios…

                  “Micul Nicolas”, o serie de mici povestiri despre universal copilariei, narate cu mult talent si umor de Rene Goscinny, parintele spiritual al lui Asterix & Obelix, si de Sempe, un grafician delicat si foarte precis (stilul sau l’a inspirit profund pe Matti Aslan, poate cel mai bun caricaturist roman)… dincolo de joaca, activitatea de capetenie a micilor copii este Scoala, actiunea foarte multor schite petrecandu’se in sala de clasa…
  

            

           O lume minunata, imaginata de Goscinny si Sempe…

         “Profii ” sau seria de mare success a lui Pica si Erroc… bineinteles, este vorba de fauna colorata a unui liceu, un fel de “Save by the Bell”, celebrul serial TV American, fara candoarea si naivitatea filmului. Accentul se pune pe un umor coroziv, la limita infarctului, o scena in care nu sti prea bine daca victim este profu’ sau elevu’…

            Incepe un nou An Scolar… Autorii trec in revista mai multe tipuri de profesori…
           © Ed. Bamboo, Pica & Erroc

                       Un gag genial, ce nu are nevoie de cuvinte…

            De data asta, Editura “Le Lombard” propune si impune o alta serie de albume cu mare priza la public : “Elevul Ducobu”…
         ©Ed. Le Lombard, Godi & Jidrou

         O naratiune subiectiva, lumea asa cum o vede copilul. Primul autor care a recurs la Perspectiva Subiectiva a fost Cabu in revista “Pilote”, cu personajul sau care a facut istorie in banda desenata- “Le Grand Duduche”…

       Un gag de zile mari cu Corinne et Jeannot, banda desenata de mare success a lui Tabary din revista “Vaillant, le Journal de Pif”…  Jeannot nu stie sa rezolve o problema drept care Corinne il sfatuieste sa apeleze la un prieten mai mare, care a avut cu un an in urma aceleasi griji… Ceea ce Jeannot nu stia este ca prietenul sau luase nota 0 la respective problema!…

         Ca sa nu fie nevoit sa scrie o pedeapsa de 200 de fraze, Jeannot se gandeste sa’si scranteasca usor incheietura de la mina… Necazul este ca a uitat ca este dreptaci si si’a scrantit mana stanga!…
      © Tabary

          Gai Luron incearca sa’si aduca aminte cum era la scoala! Un gag foarte cinematografic povestit de Marcel Gotlib…    © Ed. Audie & Gotlib

              Minunata lume a Scolii!…

Scoala Noastra cea de Toate Zilele

         Intr’o singura plansa, Michel Greg a reusit in 1963 sa sintetizeze toata bucuria scolarului, atunci cand suna ultimul clopotel dintr’un an scolar… E magnific desenata hoarda dezlantuita de sunetul clopotelului iar in multime, daca ai rabdare vei identifica o buna parte din gasca lui Quentin Gentil, eroii unei serii de mare succes din revista “Vaillant”!… Nu este minunat detaliul din ultima imagine, cu tocilarul care se desparte cu lacrimi in ochi de domnul invatator ?… Este limpede ca pentru el vacanta este un supliciu!…
          Acum, cand vacanta mare este in toi si toti copii normali incearca sa uite tot ce’au invatat timp de un an, ma cuprinde o nostalgie baligoasa si simt nevoia sa rememorez acei ani cand la 15 septembrie, an de an, sistemul din care eram parte, imi cerea sa reintru in uniforma tocita pe la coate si’n cur… mi se cerea sa’mi spanzur la gat, mai intai funda alba, scrobita si calcata de biate maica mea in fiecare zi, mai apoi cravata de pionier si in sfarsit, ca semn al unei maturitati ce va sa vina, cravata bleumarin! Fireste, niciodata n’am avut habar sa fac un nod de cravata, drept care cei patru ani de liceu cravata era scoasa pe cap… atunci cand am desfacut’o, amaratul obiect vestimentar a refuzat sa revina la forma initiala!
          Ca orice sistem, scoala pe care am facut’o in plin comunism avea si bune si rele… Bile Negre?… Pai, in primul rand anihilarea totala a personalitatii… Uniforma obligatorie, matricolele cusute pe maneca, lungimea parului care nu era deloc negociabila ( ulterior, aveam sa aflu ca toate obligatiile impuse oricarui elev roman erau moneda curenta in orice scoala britanica care se respecta si care avea oaresce traditie…)… Bile Albe?… Pai, nu’mi prea aduc aminte de prieteni care erau nevoiti sa faca meditatii ca sa priceapa lectiile predate in scoala… meditatia in particular a devenit astazi o cutuma, practic se dubleaza scoala…
          Bila cea mai alba si incredibila s’a intamplat insa la Liceul de Arte Plastice “N. Tonitza”… Fiecare an scolar se incheia cu o tabara de creatie, adica o perioada de vreo 3 saptamani pe’un picior de plai, pe’o gura de Rai… Totul era gratuit, inclusiv cartoanele preparate, vopselele de ulei la discretie, pensule de toate marimile si formele!… Prietene, gandeste’te cat de minunat era ca dupa micul dejun sa pleci cu traista in spinare printre colinele verzi!… Seara ne adunam in jurul profului si analizam lucrarile pe care le clocise fiecare dupa puterile sale… O mana generoasa intinsa tinerilor artisti de Statul Totalitar Comunist… Uneori, inainte de a da cu pietre e bine sa chibzuiesti putin, sa decantezi binele de rau, tragi o linie si vezi ce ramane…

           Cand toata lumea benzi desenate se vaicarea ” Oare ce s’ar mai putea face dupa disparitia lui Franquin si caderea lui Uderzo intr’un manierism usor penibil ?”, de niciunde a aparut Zep si personajul sau fetis, Titeuf… O serie care a debutat hotarat, schimband la greu estetica benzii desenate pentru copii. Umorul lui Zep isi are radacinile in contrastul dintre gravitatea problemelor adultilor, legate de serviciu, sanatate, sex… si naivitatea cu care gasca de pitici le percep si le abordeaza. Succesul a fost aproape instantaneu iar tirajele l’ar face sa viseze pe orice editor!

Bancu’ cu sandvisul : exasperati de golanul din preajma scolii care le fura in fiecare zi mancarea, Titeuf si prietenii lui se hotarasc sa reactioneze. Fiecare separat i’a pregatit nemancatului cate un sandvis surpriza, din care nu lipsesc mucii uscati, cacatei de iepuras sau supozitoarele camforate…
Lucrarea de control a lui Titeuf…
© Ed. Glenat & Zep
Titeuf si musafirul de la o “scoala speciala”…
Si in westul salbatic scoala este necesara: o scena din Blueberry…
© Ed. Dargaud, Charlier & Giraud
Luat cu treaba de zi cu zi (mancatul de porci mistreti, cioplitul si livrarea de menhire), Obelix a cam inceput sa uite notiunile de baza dobandite candva la scoala lui Panoramix!…
© Ed. Albert Rene, Goscinny & Uderzo
Micul Spirou sau lumea plina de naivitate si candoare a copilariei : sunt geniale gagurile cu micul Spirou, care face eforturi supracopilaresti ca sa cumpere reviste cu porcarele pentru adulti!…
© Ed. Niffle, Ed. Dupuis, Tome & Janry
Erotism la tot pasul…
Care dintre noi, baietii, nu s’a uitat pe sub catedra la picioarele profesoarelor frumoase ?
©Ed. Niffle, Ed. Dupuis, Tome & Janry
Profii revin din civilie si trebuie sa se pregateasca pentru noul an scolar… “Dingodossiers”, o serie in maniera Harvey Kurtzman, genialul director al revistei americane “Mad”, in redactia caruia Rene Goscinny si’a ascutit primele creione… © Ed. Dargaud, Goscinny & Gotlib
“Tintin au Congo”, al doilea album al lui Herge: o poveste impregnata de politica oficiala a guvernului belgian din anii ’30 vizavi de coloniile sale din Africa. Intamplarile cu Tintin si Milou din Congo Belgian sunt pline de naivitati, dar totul poate fi explicat prin lipsa controlata de informatie… Herge a fost acuzat de rasism si de promovarea de idei colonialiste iar acest album a fost folosit ani de’a randul drept o scuza de africanii care au dorit sa emigreze in Belgia. In urma cu ceva timp cativa romani am fost invitati la un salon B.D. la Charleroi, unde am fost martori la isteria penibila a unui invitat congolez care acuza politica belgiana pentru starea de saracie in care se afla tara sa. Pe respectivul cred ca’l chema Barr… (am uitat… oricum nu are importanta, caci desena tare stangaci, ceea ce nu l’a impiedicat sa publice la o editura prestigioasa…  Aparent, datul cu clanta functioneaza!…)
© Ed. Casterman & Herge

Cat de groase sunt Gratiile de la Puscarie ?

  

        Lumea pestrita a ocnelor si puscariilor a fascinat deopotriva si o multime de autori de banda desenata. Pana prin anii ’70, chiar ’80 aparitiile B.D. erau cenzurate decent, dar ferm, dat fiind varsta medie a cititorului: publicul era intr’o majoritate covarsitoare constituit din minori.De pe la mijlocul anilor ’80 banda desenata incepe sa se maturizeze, sterge cu buretele toate interdictiile de pana atunci, astfel incat povestile B.D. incep sa prezinte o imagine a vietii mult mai asemanatoare cu  realitatea. In Westul Europei, tranzitia aceasta, de la glumitele pentru tineri la povestile adulte, alambicate, s’a facut intr’un mod absolut natural si firesc: nu a aparut deodata un public avertizat, insetat de “literatura” grea in banda desenata ci este vorba de cititorul de altadata, crescut cu revistutele pentru copii si devenit intre timp om in toata firea. In mod natural, asteptarile si pretentiile sale s’au maturizat si ele…
        Desigur, inca exista si vor mai exista reviste pentru minori, dar chiar si pentru aceasta varsta nivelul permisivitatii si tolerantei, atunci cand vine vorba despre subiecte tabu, a crescut foarte mult. Un exemplu la indemana: daca incerci sa compari scenariile unor albume cu “Spirou”, din epoca Jije sau cele imaginate la inceputurile sale de Franquin, cu noile aventuri ale lui”Spirou & Fantasio”, vei intelege fara dificultate ce vreau sa spun…
         Insa, pana la Marea Emancipare ce avea sa elibereze constiintele, inceputa in 1968, autorii B.D. vor face adevarate prestidigitatii si slalomuri printre interdictii de tot felul, cautand sa redea macar o particica din realitatea pe care Cinematografia avea voie sa o zugraveasca iar banda desenata NU!…

          Lucky Luke a fost dintotdeauna un personaj emancipat. Inca de la prima sa aparitie, in 1946, el avea tigarea pe jumatate arsa, lipita de buze. Paradoxul este ca anii de maxima “libertate” si permisivitate, e vorba de anii ’90, au reusit sa’i dezlipeasca de pe buze chistocul nesanatos, inlocuindu’l cu un pai!…Marile trusturi multinationale de asigurari au decis ca e mai bine sa interzica fumatul, un obicei care foarte curand se va desfasura in cea mai perfecta ilegalitate…
         Cei 4 frati Dalton sunt vesnicii detinuti si nu au dorinta mai mare decat sa evadeze intr’o buna zi ca sa se poata razbuna pe L.L.!…

        Un gag genial al lui Goscinny : Averell, fratele cel mic de varsta dar cat bradu’ ca statura si slab de minte, se chinuie sa faca din sapun un revolver, care’i va ajuta poate sa evadeze. Si ca sa iasa jucaria cat mai realista, el se foloseste ca model de o arma autentica si in perfecta stare de functionare, pe care a subtilizat’o gardianului !…

      Numai Daltonii puteau sa fie capabili de o tampenie atat de mare!…
      © Ed. Dargaud, Goscinny & Morris

         Jean Tabary nu i’a iubit niciodata pe politisti… asa ca a profitat de orice ocazie ca sa’i ironizeze. La fel s’a intamplat si cu puscariasii care apar sporadic in minunatele sale povesti…
     © Tabary

        Asterix & Obelix au fost aruncati in inchisoare de multe ori… Din fericire, nu s’au inventat inca zidurile care sa’i poata tine inchisi pe cei doi eroi!…

       …o evadare captivanta din Turnul Londrei!…

    © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo

      XIII si inchisoarea alienanta din care va avea o evadare spetaculoasa!
       © Ed. Le Lombard, Van Hamme & Vance

    Piratul Barbe Rouge in sfarsit prins de autoritati ! Insa cel care a terorizat cele 7 mari nu va face multi purici in cala de corabie in care era inchis: fiul sau adoptiv, Erik gaseste o solutie ingenioasa pentru a evada impreuna cu tatal sau adoptiv!…
   © Ed. Dargaud, Charlier & Hubinon

   Blueberry, vesnicul locotenent al armatei americane, nespalat si plin de purici, a infundat de mai multe ori puscariile, chiar si pe cele de dincolo de Rio Grande…

  

         …de cateva ori a privit insa celula si din perspectiva favorabila: Marshall USA, detasat din armata pentru o situatie exceptionala, in care numai un tip dibaci ca el s’ar fi putut descurca!…

© Ed. Dargaud, Charlier & Giraud
Jim Cutlass, cealalta serie western a lui © Charlier, Giraud & Ed. Casterman
Gil Jourdan, o serie foarte “realista” a lui Maurice Tillieux…
© Ed. Dupuis & Maurice Tillieux
Greg, un mare domn al benzii desenate mondiale: desenator foarte talentat, unul dintre scenaristii cei mai versati, deopotriva pentru povestile comice sau realiste, redactor foarte inspirat, director de colectie si scenarist de filme de animatie, creatorul poate al celui mai important studio B.D., care a lansat pe piata vest-europeana nume grele, pe care nu le poti ocoli: Dupa, Dany, Hermann, Turk & Degroot…
 

Cu Nea Gigi la Vorbitor…

           
       … ” Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă!  Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi … Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…”
        O scrisoare care s’a pierdut candva, de mult si este regasita de fiecare generatie cu aceeasi placere… Vorba poetului: “Catavencu e’n toate ! E’n cele ce sunt si’n cele ce maine vor rade la soare!…” iar aforismele lui Caragiale sunt mai actuale decat oricand. O parte din Romania a invatat de la Caragiale lectia de economie si s’a pus vartos pe facut bani: “Pai, mai neicusorule, puicusorule, cum sa fi falit daca mai intai nu faci avere?” Zis si facut, intreprinzatorii s’au asezat pe cuibar si au inceput sa oua, iar apoi sa cloceasca ouale de aur, da’ cu randament sporit prietene, cu un spor atat de mare incat in vreo 2 decenii unii dintre ei au intrat chiar si in topurile celor mai bogati oameni dim lume !
       Initial, nu au existat nici un fel de reguli pentru clocirea oualelor de aur. Cineva a dat startul, tot asa cum s’a intamplat in Oklahoma in 1889, anul cand a inceput  goana dupa mosie sau “Land Run”… In America, cine a apucat cava pamant a fost O.K., cine nu NU!!!… In Romania fara legi si reguli, averile cresteau ca fatul din poveste, intr’un an cat altii in zece!…Un oarecare insa, un cronicar dibaci si anonim, a consemnat fiecare isprava in catastiful sau, convins ca zicala “Verba volant, Scripta manent!” nu este doar o alta vorba’n vant. Si mare dreptatate a avut, fetii mei: chiar si astazi circula butada ca informatia este adevaratul etalon, nicidecum banul, care azi e si maine nu’i !…
      In Romania de acum, au inceput sa fie gasite foi din hrisoavele de altadata, notate cu atata grija de Cronicarul Anonimus: astfel Gabriel Bivolaru ( un mare demnitar din partidul lui Ion Iliescu, fost sportiv la clubul Steaua si casatorit cu escroaca internationala Mona de Freitas, o evreica cautata pentru escrocherii cam peste tot in lume ) a facut figuratie o vreme prin puscariile romanesti… apoi alt figurant dupa gratii, Adrian Nastase ( ce coincidenta, un alt mare demnitar din partidul lui Ion Iliescu!…), care are o trecere fulguranta prin dosul gratiilor…
      Ultima victima (vezi imaginea de mai sus), este Gigi… Cine nu cunoaste fotografia cu personajul spilcuit, victima inocenta si incatusata a justitiei ?…
    

         Necazul este insa altul… Gigi este un foarte bun crestin, faptele sale de caritate nu pot fi puse la indoiala… Impotriva condamnarii sale, oamenii politici protesteaza cu juma’ de gura: “Dar daca se probeaza indubitabil vina sa ?” ( politica e’o curva, dragul mosului, nu tre’ sa fi socat!…)… Cei care au fost ajutati crestineste, cu case si biseri, nu’si pun intrebarea de unde provin banii donati si se fac scut impotriva condamnarii… Avocatii, prin natura meseriei lor, nu sunt interesati de cat de vinovat este sau nu este clientul lor, ci de onorariul primit. Iar Gigi dispunea de avocati care se considerau cei mai buni in domeniu. Din pacate , armata sa de aparatori nu a fost capabila sa demoleze acuzatiile procurorului… La orice Casa de Pariuri, nimeni nu ar fi pariat pe actualul rezultat.
       Cronicarul dibaci, cel care a mizat pe valoarea informatiei, inca o data a avut dreptate! Dar eroul nostru nu se poate resemna ca ani de zile de acum incolo va privi lumea de dincolo de gratii… Daca avocatii au dovedit ca legile au limite si ei nu mai pot face nimic pentru clientul lor, eu ma simt obligat moral sa amintesc ca intotdeauna au existat alternative. El nu este nici primul, nici ultimul condamnat nevinovat!… Iar experienta din trecut a celor nevinovati ne poate fi de mare folos…     Urmareste cu atentie informatiile ce urmeaza: ele iti vor furniza calea catre Libertate!

         Ca o ironie, pe inchisorile din Franta troneaza la loc de cinste sloganul revolutiei franceze “Libertate, Egalitate, Fraternitate”…

         Infractiunile de orice fel se termina de regula in dosul gratiilor…

        …iar cea dintai formalitate din inchisoare este inregistrarea amprentelor si fotografierea detinutilor…

        …dupa care urmeaza distribuirea in celule…

       … Candva, in “Le Cerveau” si Jean-Paul Belmondo a fost detinut si a gasit o metoda foarte originala sa evadeze: aviz celor interesati!…

       …cina cea de toate zilele, pentru Stan Laurel & Oliver Hardy…

        …care nu este intotdeauna o simpla rutina!…

       … uneori, o revolta a detinutilor incurca toate socotelile…

        … dar bunele intentii ale celor “nevinovati” pot fi usor probate…
    

       Laurel & Hardy, un cuplu de comici ai marelui ecran, care au avut in filme de multe ori probleme cu justitia… Lupta pentru Libertate nu este usoara, dragul mosului!…

        Cei care au oarece interese, ar fi bine sa ciuleasca urechile… urmeaza cateva exemple ale unor celebre evadari, ramase in istoria literaturii si nu numai : primul caz rasunator este cel al lui Edmond Dantes, mult mai cunoscut in istorie drept Contele de Monte Cristo !

             Jean Marais facea mari eforturi acum 60 de ani sa ne smulga lacrimile, intr’o povestire dramatica, plina de nedreptati dictate de lege si de razbunari executate de un Edmond Dantes pe care cu mare greutate il mai recunosti dupa 20 de ani… De retinut modul original in care a evadat nea Gigi… pardon, Edmond Dantes: cand abatele Faria a decedat, Dantes se strecoara in sacul in care trebuia sa fie lesul raposatului. Restul e istorie…

         Jean Valjean sau ocnasul a carui singura vina a fost ca a furat o paine… Necazul este insa altul, : Geaba Valjean s’a facut baiat gigea caci cazieru’ avea sa’l urmareasca o viata intreaga! El isi va schimba numele dar Javert, copoiul, nu’i va pierde urma!…

               Jean Gabin sau marele actor francez, singurul Jean Valjean autentic pe marele ecran!…

         Hait !…. Aici e mai complicat !… Vidocq a fost initial un mare bandit francez, care in singuratatea celulei s’a gandit sa’si rentabilizeze cunostintele de infractor… repetatele sale evadari nu i’au adus un profit prea mare, drept care a trecut de partea legii, devenind un comisar de politie foarte temut de infractori…

       Papillon sau cum scapau francezii acum un secol de pleava societatii: in imagine, marsul celor condamnati pentru diverse vini, spre calele puturoase ale unui pachebot cu destinatia coloniile franceze din America de Sud, pe vremea cand acesta adresa nu semana deloc cu imaginea idilica pe care ne’o transmit agentiile turistice… Povestea si filmul cu Steve McQueen sunt geniale si abunda in exemple de cum poti sa’i pacalesti pe politai!…

        Alcatraz, inchisoarea insula de unde nu se poate evada…

       …si totusi, Clint Eastwood a evadat de mai multe ori! Un film foaaaarte instructiv…pricepi?, pentru cei care au nevoie de sfaturi…

      :The Rock” sau filmul despre “singurul si autenticul evadat “de pe insula Alcatraz! Eroul este interpretat de Sean Connery, mister James Bond himself, intr’un film de foarte mare tensiune, la vizionarea caruia ai nevoie de cel putin o cutie de tranchilizante !…

          “Marea Evadare” sau filmul unei evadari colective, in timpul celui de’al doilea Razboi Mondial…

        Regizorul filmului este John Sturges, omul care a inscenat “Cei 7 Magnifici” si “Ultimul Tren din Gun Hill”…

        “Richard Kimble: Una victima inocenta de la Justicia…” Iti mai aduci aminte, prietene? … Acum 50 de ani Televiziunea Romana programa sambata seara cate un episod din serialul american “The Fugitive”, avand in rolul principal pe actorul David Jansen. Ca sa faca economie,  cei de la TV Romana au cumparat serialul de la spanioli, deci dublat in spaniola. O poveste cu un foarte mare impact emotional… dovada cea mai buna este remake-ul cu Harrison Ford in rolul titular, turnat 40 de ani mai tarziu…
        Un film despre lumea puscariilor, foarte instructiv si plin de exemple pozitive…Te’ai prins ?…

         Nu’i o rusine sa’ti freci pielea de zidul aspru al puscariei: Elvis a avut o experienta…

        …. Alain Delon a incercat de mai multe ori . In “Clanul Sicilienilor” a avut chiar o evadare foarte originala, din autobuzul celular… Foarte instructiv!…

        Sergio Leone, regizorul cel mai tare al secolului XX, cel care in numai 6 filme, din care 5 sunt westernuri, a reinventat felul in care trebuiesc facute filmele… Evadarea lui Gian Maria Volonte, pe care nu prea ai cum sa o uiti dupa ce ai vazut “For a few Dollars More”…

        In “Rio Bravo”, un film de mare succes din 1959 cu John Wayne si Dean Martin, inchisoarea ocupa un rol principal: practic, reusita si viata eroilor principali depinde de cat de bine stiu ei sa pazeasca inchisoarea locala…

       In “Planeta Maimutelor”, un film produs acum mai mult de o jumatate de secol, inchisoarea este omniprezenta… Solutii pentru o evadare reusita sunt la tot pasul!…

        Dar pazea!!!… Evadatul va trezi cu siguranta interesul vanatorilor de recompense! In “Per Quelche Dollaro in Piu”, Fulvio Morsella scrie la inceputul filmului o fraza memorabila : “Acolo unde Viata nu facea nici cat o ceapa degerata, Moartea isi avea Pretul ei…”
       Charlie Chaplin si nenumaratele sale experiente ca puscarias, un bun exemplu de urmat!

       
Prison Break”…

     …poate cel mai tare serial de televiziune despre lumea dura ce’si duce veacul in spatele gratiilor… Prea dura … Sper sa nu fie asta realitatea…