Jos Masca !

        Mi’au trebuit 23 de ani de “democratie” ca sa’ncep sa pricep cum devine cazul cu politica de stat, dusa de unul sau mai multe partide care se aflau conjunctural la putere. La fiecare 4 ani ( in sunet de fanfara si impartind cu darnicie tricouri, galeti, mici si bere trezita ), cei ce se doresc alesi in fruntea tarii, pentru a ne deslusi cararea ce urmeaza sa ne scoata din Labirint, se prezinta in fata natiunii cu zambetul cel mai promitator pe buze. Surasul binevoitor si gales acompaniaza nesfarsita lista de promisiuni electorale, dar inceteaza instantaneu in clipa in care Candidatul trece la atac, lovind de obicei cat mai putin regulamentar si sub centura pe Contracandidat. Acesta este de fapt marele inamic, nicidecum Inflatia, Somajul sau Saracia… Vanzoleala din perioada electorala este naucitoare iar amaratul cu buletinul de vot in mana, nu mai intelege nimic si stampileaza grabit hartia botita cu sigla partidului care e cel mai bun de gura…
        De fapt, Alegerile care se petrec in Romania seamana teribil de mult cu un mare festival de teatru, in care prostimea sta dincolo de cordonul impus de politie si casca gura la elita ce defileaza pe covorul rosu. Zambetele de circumstanta si bezelele trimise publicului anonim vor fi uitate pana la urmatoarea panarama… “Actorii” isi schimba fardul si masca in functie de replica ce trebuie rostita. In toata valmaseala, e foarte limpede ca rolul pricipal il detine “scriitorul”,expertul in dialoguri de telenovele, cel care’si stoarce creierii pentru a gasi cel mai potrivit monolog!…
        23 de ani in care am privit cuminte cum se faureste o democratie… La capatul acestei initieri am inceput sa vad cum protagonistii reiau aceleasi replici, pozand cu aceleasi masti prafuite… Zambetul promitator, aerul ultragiat adoptat in fata unor acuze aduse de Opozitie, privirea inchizitoare cu care sfredelesc ecranul televizorului cand vine vorba de “dusmanii boborului”… Doar o recuzita caduca…
       Oare?… Daca rascolesti dosarele Istoriei vei vedea ca “piesa” asta se joaca cu aceleasi masti si replici aproape neschimbate, poate doar adaptate, de mai bine de 2.000 de ani! In perioadele de criza sociala, imparatii romani promiteau multimii Panem et Circenses (Paine & Circ), mentioneaza poetul satiric Juvenal… In fata valurilor de sange pe care gladiatorii le iroseau pe nisipul arenelor, spectatorii mai uitau de grijile de’acasa…  Astazi, dupa atata amar de vreme si ca o umbra a ceea ce a fost odinioara, lumea se multumeste doar cu un val de bere statuta. Buna si aia, nu’i asa?… O Tempora, o Mores!…
       

          …Cand nu ai altceva la indemana si namolul e potrivit pentru o masca…

            Dintotdeauna, omul a simtit nevoia sa ajute Natura. Ritualurile razboinice, religioase sau cele legate de dragoste presupuneau fara indoiala un spectacol menit sa captiveze spectatorul, caruia i se inducea ideea ca asista la sublimarea unei banale realitati cotidiene. Cum puteai altfel sa obtii exaltarea unui luptator care stia ca poate nu va mai reveni din razboi?… Cum altfel decat printr’un ritual bine pus la punct obtineai devotiunea unei multimi de credinciosi?…
          Orice ritual era insotit, la fel ca si in ziua de astazi dar cu mijloace apropiate acelor vremuri,de muzica, dans, replici si lumini… Iar in tot acest spectacol, Masca avea un rol foarte important: ea ascundea imperfectiunile fizice ale interpretului si sugera fara dubiu intentiile personajului. Ceea ce noi numim astazi fara prea mult entuziasm Teatru, candva, mai inainte de antichitatea greaca, erau Miracole, adica spectacole in care aveai privilegiu sa patrunzi tainele vietii: inainte de a se interpreta drame si farse, primele spectacole cu Masti trebuie sa fi fost adevarate slujbe religioase, in care oamenii incercau sa se apropie de Natura dar si de Divinitate…
          Astazi, la popoarele primitive pierdute prin jungla, masca faciala pictata sau tatuata este foarte importanta. ea exprimand ceea ce respectivul vrea sa trasmita despre sine. Masca devine in acest fel o prelungire a personalitatii, o exacerbare a intentiilor respectivului…
          Chiar si astazi, cand atelierele de tatuat nu someaza deloc, intentia celor care’si brodeaza pielea este identica cu cea a primilor oameni: sa transmita un mesaj pe care fie sunt incapabili sa o faca altfel, fie vor sa fie mai directi, facand astfel economie de cuvinte…

          Teatrul antic sau constientizarea nevoii de iluzii… Pentru prima data, omul realizeaza importanta Mastii in relatiile sociale!

         Darth Vader sau personalitatea intunecata din “Star Wars” : cine nu’l cunoaste?… cine’l poate uita?…

         Jos Masca, Darth Vader!…

        Darth Vader ?… Omul asta cu privirea blanda a fost spaima Universului si cosmarul negustorilor de pretutindeni?…

           “Predator”, poate cel mai tare film cu o fiinta venita de pe o alta planeta (“Alien”?… fireste ca este super-tare, dar prea seamana cu o gaza marita!… genial este ciclul de devenire al lui Alien…)… Arnold Schwarzeneger face rolul vietii lui in soldatul haituit in jungla si care decide ca tre’ sa’si infrunte destinul… 

          Jos Masca, Predator!…

         Predator, un cosmar venit de Aiurea!…

         “Omul cu masca de Fier”, un subiect reluat cu patima de studiourile de oriunde de oricate ori a fost nevoie…

          Jos Masca, Om cu Masca de Fier!…

        …!!!…

         Omul cu Masca de Fier sau viitorul rege al Frantei, o legenda cumplita…

          Tabary si mastile de latex, atat de popularizate de serialul pentru marele ecran “Fantomas”, contemporan cu aceste imagini… Aventurile lui Totoche, povestiri trepidante, pline de actiune si suspence pana la ultima imagine..
       © Tabary

          Prince Valiant este nevoit sa’si confectioneze o masca dintr’o gasca salbatica, pentru a’si inspaimanta dusmanii, mult mai numerosi decat ar fi putut el invinge intr’o lupta dreapta…

           Alte masti, acelasi Print… © Hal Foster

             Tutankhamun sau iluzia vietii : Masca mortuara a faraonului, ce acoperea mumia in asteptarea Resuscitarii… Obiceiul de a pastra trasaturile celui disparut intr’o masca din metal pretios, ce acoperea ramasitele respectivului era o practica raspandita in antichitate…
             Foarte interesant este ca preotii, cei care faceau imbalsamarea, pastrau absolut toate organele adipoase care erau extrase din corpul defunctului intr’o amfora aflata in apropierea sarcofagului. Deci informatiile genetice despre decedat se aflau cam peste tot, in camera mortuara, chiar si in obiectele uzuale pe care acesta le’a atins de’a lungul vietii. In cazul in care mormantul ar fi fost jefuit, ceva din amintirea raposatului tot ar fi supravietuit. Astazi, suntem la un pas de a putea clona o vietate, pornind de la cateva informatii genetice, informatii ce pot fi extrase din urma unei picaturi de sange, un fir de par sau un rest de piele… Oare preotii Faraonului aveau cunostinte despre resuscitarea unei fiinte disparute, pornind de la ADN-ul respectivului?… Daca ne gandim ca civilizatia egipteana era la apogeu acum mai bine de trei milenii, intrebarea din fraza anterioara devine cu adevarat tulburatoare…
          

            Lenin…

             …si masca sa mortuara…

             Napoleon…

            …si masca sa mortuara…

             Luceafarul…

             …si masca sa mortuara…

How to Make Money Fast

            Cum sa te imbogatesti peste noapte?… Nimic mai simplu: privesti cu ochii mari ca farfuriile in jurul tau si incerci sa nu pierzi nici o oportunitate (stii cum se spune: ” o ocazie ratata niciodata nu se mai intoarce!”); iei toate gazetele din ultimii 20 de ani, le citesti cu mare atentie iar la sfarsitul acestei lecturi instructive vei fi mai doct in finante decat un absolvent de la ASE; citesti biografiile tuturor marilor bogatasi din Romania: toti au inceput care cu o oaie si un borcanel de iaurt, care cu o sonda amarata de gazolina si o palnie ruginita, care cu ceva blugi si guma de mestecat via Constantinopole… in final, cu multa perseverenta toti au devenit stalpi ai societatii romanesti. Nu prea inteleg ce are Procuratura in ultima vreme cu acesti stalpi si’i convoaca pe la sediul central, pentru tot felul de anchete de neinteles. Poate si ei sunt curiosi cum se pot face aceste averi uriase intr’un timp atat de scurt?… Poate vor sa scrie un manual instructiv despre “How to make Money Fast!”, sa poata profita tot romanul…
           Daca vreunul dintre sfaturile mele inteligente va da roade, ma gasesti la aceeasi adresa electronica… cred ca un procent de 10% din afacerea ta este o suma decenta, nu crezi?…

          Oncle Scrooge McDuck este cel mai mare bogatan si nu ar da nici o firfirica din purcoiul de bani in care se scalda in fiecare dimineata! Este o creatie minunata a lui Carl Barks pentru compania lui Walt Disney…

    

             Ai nevoie rapid de bani?… Nicio problema: cauta o banca prin apropiere, asigurate ca revolverul este in stare de functionare, trage adanc aer in piept si poti sa treci la treaba!… Din pacate, nu intotdeauna lucrurile se petrec asa cum le’ai planuit: fratii Dalton au un ghinion fara egal!

Lee Van Cleef devenit personaj de banda desenata in seria “Lucky Luke”: este vanatorul de prime necrutator, capabil sa o vanda si pe bunica sa, daca exista un oarecare castig!

            Daca ai reputatie, banii vin de la sine. Urmareste cum procedeaza Billy the Kid, temutul outlaw din Far West!…

           © Ed. Dupuis, Goscinny & Morris

           Mizerabilii din aventurile lui Tintin au gasit alta cale ca sa se imbogateasca: falsificarea bancnotelor. Cred ca nu ar fi o problema foarte mare pentru artistii romani, oricum obisnuiti cu ciugulitul de imagini din operele fratilor mai mari din Occident!…

          Ai toate sansele sa devii celebru…      © Ed. Casterman & Herge

          Totoche si falsificatorii de bani intr’o super palpitanta poveste politista…  © Tabary

            …Daca ai suficient sange in instalatie, poti sa incerci devalizarea unui furgon bancar…

             …dar tre’ sa ai suficienta fantezie!      © Tabary

             Dar o banca poate fi atacata si cu mare discretie, prin pivnita casei invecinate…

         “Torpedo” si dirty money…

         …bani si mai murdari…

           …ultima solutie, daca ai mare nevoie de bani, poate fi si pusculita personala!
               © Ed. Glenat, Abuli & Bernet

        … cu putin noroc, poti sa dai si peste o comoara dar nu intotdeauna ai parte de ea, asa cum a patit Blueberry in cele 10 volume despre comoara confederatilor…   © Ed. Dargaud, Charlier & Giraud

       Ai ghinion in dragoste? Minunat, inseamna ca vei castiga la jocurile de noroc- acum e momentul sa risti!…      © Ed. Dargaud, Charlier & Giraud

              … daca nu ai scrupule, meseria de ucigas cu simbrie poate sa’ti umple contul din banca. Dar exista un risc mititel: cel care ti’a comandat crima poate la un moment dat doreste sa se debaraseze de un martor incomod, asa cum a patit si XIII, omul fara memorie… © Ed. Le Lombard, Van Hamme & Vance…

              Banul?… Ochiul Dracului, Gogule!…

              O ultima aberatie monetara…

Money for Nothing

            Care dintre noi nu a citit “Obeliscul Negru”, tulburatorul roman al lui Erich Maria Remarque ? O poveste crancena al carei subiect dar si decor este Germania anilor ’20… O perioada din istorie care cel putin din constiinta elevului roman a fost stearsa cu radiera… desi eu cred ca operatiunea asta de epurare selectiva s’a petrecut cam peste tot in lumea asta. Punctul meu de vedere, cand vine vorba de Istorie, este ca nu trebuie uitat nimic: bune, rele, toate faptele trebuiesc consemnate astfel incat  generatiile ce vin, debarasate de patimi si parti-pris-uri, sa le poata judeca iar apoi sa dea sentiinte. Sentiinte simbolice, fireste, caci timpul amnistiaza aproape toate greselile. Aproape…  Astfel, e bine ca Omenirea sa nu uite niciodata ce atrocitati poate comite o dictatura, cum a fost cea nazista, tolerata de o intreaga lume indiferenta. In acelasi timp si in egala masura, Istoria trebuie sa aibe raspunsuri atunci cand cineva se intreaba: “De ce s’a ajuns in Germania la extremismul acesta?”… Fireste ca un raspuns la o astfel de intrebare nu scuza cu nimic ceea ce avea sa se’ntample, dar largeste cu foarte mult aria celor vinovati de holocaustul din cel de’al Doilea Razboi Mondial…
           “Obeliscul Negru” este Germania dupa Primul Razboi Mondial. O Germanie in genunchi, umilita si obligata sa plateasca in progresie geometrica despagubiri de razboi. Ma vei intreba de unde stiu ca Germania a fost umilita… Doar printr’un simplu artificiu de gandire: in Romania, imediat dupa Revolutia din ’89 a inceput sa prospere un partid nationalist de extrema, “Romania Mare”, in care’si gaseau refugiul toti cei nemultumiti de politica obedienta pe care o duceau cei ce ne conduceau fata de interese politice si financiare straine. Deci intr’o perioada de criza, cand o tara incepe sa’si piarda identitatea, partidele extremiste si nationaliste vor prospera: este la mintea cocosului, daca’mi permiti sa fiu un pic misogin. Trebuie sa fi prea tampit sau prea plin de tine ca sa ignori lectiile Istoriei…
            Marile Puteri, invingatoare in Primul Razboi Mondial, au adoptat regula de aur de la Poker: “Cel care castiga ia Totul!”… Dar totul, astfel incat celui care plateste nu’i mai ramane nimic… Germania, intotdeauna o tara plina de oameni vrednici, creativi si prosperi s’a trezit intr’un cosmar, echivalent sau poate mult mai mare decat visul urat care fusese razboiul pe care’l pierdusera.
            “Obeliscul Negru” sau Germania in care muncitorului i se lasau la pranz cateva zeci de minute liber, ca sa’si toace diurna pe niscai produse alimentare, caci pana seara valoarea banilor era cu totul alta!… O tara cuprinsa de inflatie si de panica, condusa de oricine numai de germani nu… Sunt imagini terifiante cu gospodine care ard gramezi de bani, mai ieftini decat o buturuga de lemn!
             Intr’un film de Cinemateca al lui Ingmar Bergman, “The Serpent Egg”, vei intalni cateva scene care ti’e greu sa’ti imaginezi ca s’au intamplat in inima Europei ( intr’o tara care in mai putin de 15 ani avea sa devina avangarda mondiala in materie de progres, inventand primele avioane cu reactie operationale, primele rachete teleghidate, primul submarin “invizibil”, nedetectabil de niciun sonar, cel dintai avion pe care radarele nu’l depistau, primele experimente genetice, de care savantii americani sunt astazi tare mandri) :  un cal numai piele si os isi da obstescul sfarsit, tragand o amarata de teleguta. Carutasul, cu o farama de pragmatism data de disperare, apreciaza situatia rapid: pune mana pe o custura si incepe sa hacuiasca animalul costeliv. Desi era trecut de miezul noptii, din cladirile posomorate incep sa se scurga amatorii de chilipiruri, atrasi de mirosul de sange…
            Nu prea stiu sa dau sfaturi… Recitesc randurile de mai sus, de parca ar fi scrise de altcineva si ma’ntreb care ar trebui sa fie concluzia… Poate ca de fapt nu exista nicio concluzie…

             Astazi am cotrobait prin poduri neumblate de multa vreme, dupa imagini insolite care se raportau la bani. “Banul, Ochiul Dracului!” spunea o butada de demult si nu era departe de adevar…

  

            Dupa epoca bancnotelor aberante pe care le’a nascut inflatia in Germania anilor ’20, la putere se instaureaza un partid puternic nationalist, inflatia este stopata iar industria locala incepe sa duduie, pregatind cel mai naprasnic razboi in care a fost vreodata implicata omenirea… Noua bancnota este de numai cateva sute de miliarde de ori mai puternica decat cele anterioare !… si ca germanul de rand sa simta schimbarea chiar si denumirea monedei s’a modificat: nu se mai numeste MARK ci REICHMARK…moneda unui imperiu promis pentru 1000 de ani: orice partid nationalist extremist stie sa cante la coarda sensibila a fiecaruia dintre noi; nu e greu sa’ti imaginezi atitudinea germanul mediu, scos din cloaca in care fusese tarat si lasat la dospit si repus in randul natiilor pline de demnitate…

        Mark Twain scrie la sfarsitul sec. XIX un roman inteligent si plin de umor, care drept cocluzie admite ambele variante : Banul face pe om, dar si omul face banul! Un pierde vara american, care nu avea dupa ce sa bea apa intr’o Anglie foarte victoriana, devine subiectul unui pariu dintre doi aristocrati britanici: prapaditul yankeu se va descurca sau nu daca ii va fi inmanata o bancnota de…1 000 000 de lire sterline, o suma absolut fabuloasa pentru acele vremuri ?… Fireste, nici un negustor nu este capabil sa schimbe respectiva bancnota, dar poti oare refuza un client care are un credit atat de mare?
       In anii ’50 s’a facut o adaptare incantatoare cu Gregory Peck in rolul principal. Din pacate, din motive ordinare de drepturi de autor partajate intre o multime de actionari, filmul este aproape de negasit, in conditii decente…

        Ehei, nimeni nu scapa de problemele cu banii, nici macar Asterix !

         In satul lor soseste un musafir insolit: seful unui catun vecin, cunoscut drept un obedient colaborationist. Surpriza: acesta vrea sa puna la adapost de lacomia perceptorilor romani comoara satului, ascunsa intr’un cazan, in care bucatarul satului obisnuia sa faca supa de ceapa!

         Asterix este insarcinat cu paza acestei comori. Din pacate, in timpul noptii banii dispar! Pentru vina sa, Asterix este exilat iar Obelix, fidelul sau prieten il urmeaza indeaproape…
        ” Cum orice moneda seamana cu celelalte, in definitiv, ideea este sa adunam suficienti bani ca sa reumplem cazanul!”… O idee geniala! Problema insa este cum se castiga oare banii?…

         Cei doi eroi, ajunsi in pragul disperarii, se hotarasc sa abandoneze orice scrupule si dau o spargere ca la carte intr’o banca romana… Ghinion!… Banca era falita!!!

          Unde vei gasi cu siguranta bani? Pai la cei care’i colecteaza!…

          Cine spune ca banii n’au miros?…in cazul de fata, miros de supa de ceapa…

          Un final fericit si pentru amaratii de pirati, vesnic prigoniti de Obelix!

           Marinimia Cleopatrei fata de arhitectul care a ajutat’o sa castige un pariu cu Cezar…
               © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo

        “Bunul, Raul si Uratul”, capodopera lui Sergio Leone din care nu puteau lipsi banii: Comoara Confederata!…

             In  westernurile spaghetii totul este exagerat: numarul de morti pe unitatea de timp, impuscaturile din mitraliere, carabine sau revolvere dar chiar si sumele de bani…Sabata, un erou de neuitat, intruchipat de Lee Van Cleef!…

            O baie de bani! William Berger (Banjo, un ticalos lipsit de scrupule) este pedepsit de Sabata, care’l invata ca banii se castiga greu!…

         O alta ploaie de bani, de data asta intr’o comedie frantuzeasca de zile mari cu Bourvil & Belmondo : “Le Cerveau” de Gerard Oury…

         Creierul este  britanicul care a pus la cale in anii ’60 “Spargerea Secolului”, respectiv deturnarea unui vagon postal incarcat cu mari sume de bani. Bebel nu este Creierul, dar stie la fel de bine sa se bucure de o baie cu bani!…

           “7 oameni de aur” sau spargerea secolului: o echipa de specialisti devalizeaza tot aurul depozitat intr’o banca, dupa un plan minutios si foarte alambicat! Una dintre cele mai bune comedii de actiune din toate timpurile!!!

           Dar sumele cele mai mari de bani risipiti pentru un capriciu sunt la mesele de joc din marile Cazinouri…

       -”Bond!… James Bond!”… este prima data cand personajul lui Ian Fleming foloseste celebra replica, devenita intre timp rutina si subiect de parodie… Interpretul este Sean Connery, “of course he is!”, de departe Bond himself…

                   J etoanele se preschimba ca prin miracol in bani la casa cazinoului…

               Money for nothing…

Le Fou du Roi

          Foarte curios, dar in toate civilizatiile vechi, indiferent de nivelul atins de respectiva cultura, exista o grija aparte pentru omul ale carui ganduri nu mai au coerenta. In multe colectivitati umane nebunul era considerat un sfant sau cel putin o persoana care trebuie venerata, dat fiind “dialogul” pe care acesta il purta cu o lume care nu’i era accesibila omului normal… Daca locuitorii Spartei triau copiii dupa calitatile fizice, sacrificandu’i pe cei inapti pentru o viata normal, nebunii si cei cu mintile ratacite erau tolerati. Poate si din cauza ca bolile mintii sunt depistate mai tarziu, atunci cand pruncul devine om… cine stie ?…Istoria este plina de nebuni celebrii, care au marcat in bine sau rau evolutia omenirii. Insa cat este Adevar si cat este Literatura intr’o informatie dintr’o cronica istorica, neconfirmata si de o alta sursa contemporana cu evenimentul si de preferinta dintr’o alta zona geografica, nesupusa influentei Puterii politice ce a generat respectiva informatie ?…Nu este un secret ca cei care scriau cronicile au fost dintotdeauna mercenari ai condeiului si erau platiti de cei care se aflau in acel moment la Putere. Cronicarii de la care avem informatiile istorice incercau sa faca pe plac potentatilor zilei, fara bunavointa carora nu si’ar fi castigat traiul. E greu de vrezut ca un Cezar sau stiu eu ce Imparat ar fi tolerat o cronica ce nu’i era favorabila. Incearca sa’ti imaginezi personalitatea Geniului Carpatilor, a lui Ceausesescu, doar citand ziarele din epoca!!! Doar la moartea Dictatorului au inceput sa apara franturi de adevar, manjite insa cu o multime de minciuni, astfel ca stau sa ma’treb daca va fi aflata vreodata adevarata Istorie?…
       Oare Caligula era imparatul nebun si obsedat, commandantul incompetent al armatei romane ? …sau cei care l’au asasinat aveau nevoie de o scuza in fata contemporanilor pentru crima comisa?…  
        Nero era un degenerat care a dat foc Romei doar pentru un divertisment sau era un imparat-edil, care’si dorea o capitala moderna (tot asa cum un alt “nebun” al Istoriei a daramat sandramalele de pe Calea Mosilor si alte chibuturi infame, inlocuindu’le cu niste blocuri decente… parerea mea este ca acest “nebun” a fost singurul autentic edil al Bucurestiului, singurul care a avut o idee unitara despre cum trebuia sa arate Capitala in acei ani… pastrand proportiile, un Haussmann al Bucurestiului) ?…
        Eminescu era doar un nebun care a scris versuri geniale sau o camarila de politicieni, deranjata de virulentele articole antimasonice si antisemite ale marelui poet si sprijinita in presa de Titu Maiorescu au hotarat ca Eminescu trebuie radiat din constiinta romanilor?…
       Stalin era doar un sadic georgian, ce nu putea sa se bucure de viata decat daca in jurul sau curgeau paraie de sange sau a fost acel imens conducator care a tras Rusia din noroiul in care veneticii si cozile de topor se chinuiau sa o scufunde (un fapt de netagaduit si care ar trebui sa’ti dea de gandit: dupa domnia lui Stalin, Rusia a inceput sa conteze!!!) ?…
       Gorbaciov, Laureatul premiului Nobel pentru Pace in 1990 a primit acest premiu pentru “imensa” sa contributie la mentinerea pacii, sau pentru ca a dat lovitura de gratie Uniunii Sovietice, oferind un ragaz de respiro Statelor Unite?…
       Vezi, este atat de fragila granita intre normalitate si nebunie ! Ceea ce astazi pare normal, maine poate sa ajunga la Balamuc ! Pe cine sa mai credem, Gogule ?…

          Iti amintesti de Palarierul Nebun din povestile lui Alice?… Un dement prezentat cam in toate adaptarile cinematografice cu multa simpatie (sau gasit critici literari, care neavand altceva de spus despre opera lui Lewis Carroll, au facut sapaturi in directia nebuniei Palarierului si au descoperit ca in aceasta meserie se lucra pe atunci cu substante foarte toxice, ce puteau provoca grave maladii mentale)…   Nebunul lui Disney…

        …nebunul lui Johnny Depp…

           Poate ca universul lui Batman este cel mai plin de fiinte bizare (foarte inspirate dupa personajele negative care apar in “Dick Tracy”, o poveste magnific imaginata de Chester Gould)… Raii din Batman sunt tot ce poate fi mai rau pe lumea asta, desi din cand in cand autorii te obliga sa’ti pui intrebarea daca de fapt acesti nemernici nu sunt altceva decat un subprodus al acestei societati, iar vina este colectiva! Este o nemernicie fara margini sa pui problema in acest fel, intr’o societate care pe zi ce trece este tot mai lipsita de repere morale !… Este perspectiva adoptata de casele de avocatura, pentru a absolvi de orice vina clientul lor, evident vinovat…
           Joker…

      …Pinguinul…

         Regele era intotdeauna inconjurat de curteni si curtezane, de diplomati si oameni politici, de strajeri sau bodyguarzi, cum se spune astazi… In toata fosgaiala asta colorata era greu sa nu observi Bufonul… Nebunul Regelui… Le Fou du Roi… Adica un personaj bizar, imbracat total nonconformist (daca vrei, cam cum eram noi, beatnicii acum 45 de ani, de radea bietul taica-meu ca parul de la ceafa imi atingea gulerul camasii!)… Pe deasupra, felul lui de a vorbi era total nelalocul lui pentru mediul in care se invartea. Dar ceea ce punea capac la toate, Nebunul putea sa spuna orice. Putea sa critice pe oricare curtean, avea voie sa ironizeze chiar si o solie venita de peste mari si tari… Ma rog, libertatea lui era hotarata de rege, de fapt Nebunul spunea ceea ce Maria Sa considera ca era mai bine sa se auda din gura altcuiva…

         Acei mari “nebuni” ai Istoriei… Nero…

        … Caligula…

                Shakespeare si Nebunia: King Lear, parasit de toata lumea, mai putin de Nebunul sau, cel care conta atat de putin pana atunci!…

        … Hamlet (in interpretarea in travesti a lui Sarah Bernhard, o imagine foarte rara), un personaj bantuit de fantomele trecutului, care simuleaza nebunia atat de bine, ca sa scape de mania dusmanului, incat incepem sa ne intrebam daca nu era nebun cu adevarat!…

         … si moartea Ofeliei…

       Nebuni au fost, nebuni sunt inca… The Show must go On!!!…

The Fool on the Hill

Nebunul pierdut printre “Superstition Mountains”, un teritoriu aflat dincolo de jurisdictia fetelor palide, acolo unde numai bratul justitiei divine mai poate ajunge!…      © Ed. Dargaud, Charlier & Giraud

                                                      “…But the fool on the hill,
                                                       Sees the sun going down,
                                                       And the eyes in his head,
                                                       See the world spinning ’round….”  spuneau candva cei de la “The Beatles” in “The Fool on the Hill”, iar noi transpiram de emotie ca cineva avea atata profunzime, intr’o lume in care culoarea florilor din buchet sau numele iubitei de o seara erau marile probleme ale lumii! Mai copti decat generatia mea, cei de la “Phoenix” preluau idea din zbor, intr’un cantec minunat- “Nebunul cu Ochii Inchisi” :
                                                       “Pe un munte,intr-o tara
                                                        foarte-ndepartata
                                                        sta un om cu ochii-nchisi
                                                        si spune ce ne-asteapta.
                                                     
                                                        Lumea nu-l asculta
                                                        il crede un nebun
                                                        caci vorbele lui sunt
                                                        ca niste lovituri de tun.

                                                        El sta singur si linistit
                                                        Dar in ochii lui inchisi
                                                        Vede al lumii asfintit
                                                         Nebunul cu ochii lui inchisi.”

              Erau anii cand lumea incepea sa se scuture de “minunata” inertie in care Establishmentul de pretutindeni ne cufundase, in speranta ca eram suficient de trepanati ca sa raspundem “Heil!” la orice solicitare. Iata de ce “Beatles”, dar si “Phoenix” au ales, pentru emanciparea ideilor pe care le promovau, imaginea Nebunului, “The Fool”, “Le Fou”… Cel care poate spune orice, fara sa poata  fi pedepsit… Lumea anterioara anilor ‘ 68 (adica inainte de Marea Schimbare, Revolutia Underground ce avea sa schimbe total raporturile dintre Putere si “Supusi”…), era pusa la zid de niste tineri cu plete lungi si bluejeansi rupti, iar emblema lor va fi nebunul cocotat pe’un munte !…

             Daca rebelii sfarsitul anilor ’60 il aveau pe Nebun drept stindard (iar Nebunia echivala cu nesupunerea la masurile absurde adoptate de Executive…), in banda desenata, din pacate, Nebunia nu a fost niciodata altceva decat Nebunie!… Repet, dintotdeauna banda desenata a fost cu niste pasi in urma celorlalte arte, literatura, cinematografie, arta grafica… Emanciparea ei se va produce nu printr’un Decret, ci prin evolutia fireasca a publicului sau !
            Herge, de fapt parintele benzii desenate moderne europene, este foarte preocupat de raportul rational- irational… Inca de la primele sale albume, din anii ’30, el foloseste intens Nebunia drept inspiratie pentru gaguri din aventurile lui Tintin …
              

  

               © Ed. Casterman & Herge

           45 de ani mai tarziu, Hermann imagineaza un Nero al Epocii Post-atomice, intr’un album al seriei de mare succes “Jeremiah” (o serie ce avea sa fie adaptata intr’un serial T.V. USA- Canada in 2012).
       © Ed. Dupuis & Hermann

      

     Nebunia intr’o serie recenta, “Plume au Vent” : intr’un azil de nebuni, aristocratia vine sa caute placeri “speciale”! Dar “nebuna”, candva “L’Epervier”, are destule argumente ca sa’si apere reputatia!!!…
        © Ed. Glenat. Cothias & Juillard

         “Blake & Mortimer” sau seria de mare succes a lui Jacobs… Poate una dintre cele mai rasiste serii care au existat vreodata, un fel de sub-Tintin (o afirmatie care a starnit de fiecare data cand am facut’o o multime de proteste din partea “cunoscatorilor”, in fapt admiratori neconditionati ai respectivei serii…)… este amuzant cum reprezenta grafic nebunia sau deruta  Edgar P. Jacobs: deasupra capului personajului apareau cateva spirale stupide, semne care au marcat generatii intregi de cititori…

                       © Ed. Dargaud & Jacobs
  

The Lunatic is on the Moon…

     Isi mai aminteste cineva de sfarsitul anilor ’80 in Romania, cei din urma ani ai unui Konducator inghesuit in corzi de un embargou care nu se mai incheia ?… Ultimii ani ai unei Diktaturi aberante, primii mei ani de casatorie… Ca orice proaspat casatorit mi’am condus sotia la locuinta unde urma sa ne facem veacul, am trecut’o pragul casei in brate si am cautat sa incepem un trai normal. Insa normalitatea in Romania acelor ani era cel mai aberant lucru pe care l’ai fi putut cere de la viata.
     De pilda, apa calda la robinet era o intamplare si trebuia sa o pandesti ca un vanator prada, iar in momentul in care aveai sansa sa apara pe teava, “sssst!”, trebuia sa fi foaaaarte discret, ca sa nu afle si vecinii, caci nu ajungea pentru toata lumea… Starea normala a curentului electric era sa lipseasca cu desavarsire, astfel ca nu era o surpriza cand intreg cartierul era cufundat in intuneric deplin… Iarna, presiunea gazului de la aragaz era atat de scazuta incat nu puteai sa mentii flacara aprinsa cat sa’ti fiebi un ibric cu apa… Caloriferele devenisera niste decoruri hidoase pe care am incercat la un moment dat sa le inlocuiesc cu o soba de incalzit pe motorina…
      Nemultumirea fireste ca era generalizata, insa o teroare bine instrumentata reusea sa mentina o aparenta de normalitate. Protestele, chiar la nivel de familie le sopteam, nu aveai de unde sa sti in ce loc erau ascunse urechile Securitatii! Dar cel mai dramatic blestem era lipsa de informatii, mai ales cele culturale, cele fara de care sufletul se ofileste, inainte de a muri… Una dintre institutiile din Romania care a avut curajul sa infrunte Sistemul a fost Cinemateca Romana. Desigur, nu direct, caci a doua zi nu ar mai fi existat!… Dar in programele ei stufoase intotdeauna se strecurau filme interzise sau periculoase pentru ideologia bolnava care ne calauzea…
      Lent, ca in filmele rulate cu incetinitorul, Romania devenea un Balamuc in care pacientii se miscau cu bilet de voie…

        Istoria filmului catalogheaza zeci de mii de filme turnate de’a lungul a peste un secol de existenta…
        Totusi, daca scuturi bine “copacul” plin de fructe, putine dintre ele realmente conteaza pentru spirit. Sunt cateva pelicule, despartite in timp de cateva decenii, care de la momentul aparitiei au marcat profund cateva generatii si au servit ulterior drept sursa de inspiratie, fiind copiate, imitate sau continuate fara incetare… Cele 5 filme pe care ti le propun sunt fiecare in parte un model de drama psihologica, desfasurata pe un fond de thriller si film de groaza…

          Primul este un film german din 1933, “Das Testament des Dr. Mabuse”, al regizorului Fritz Lang. Lang este un regizor german, nascut dintr’o mama evreica iar intreaga sa cariera din Vaterland se afla sub semnul Expresionismului, curent in care Germania a dat cele mai mari capodopere (vezi “Nosferatu”, “Cabinetul Dr. Caligari”…)…
           Filmul a fost interzis in Germania pana in 1951. Responsabil pentru cenzurarea peliculei este Herr Josef Goebbels, ministrul Propagandei Naziste. Interesant este ca motivarea acestui gest nu avea nicio legatura cu Antisemitismul, explicatia fiind “Incite people to anti-social behavior and terrorism against the State”… Un motiv destul de credibil, caci filmul este cumplit de deprimant iar Germania de abia scapase de spectrul foametei si al somajului. Lang isi pune coada pe spinare si ia drumul exodului, trecand Atlanticul in USA. Acolo este primit cu bratele deschise si lucreaza la greu pentru Hollywood. Desi filmele sale americane sunt bine cotate, ele sunt inferioare din toate punctele de vedere celor turnate in Germania…

          Dr. Mabuse este un dement genial, care incearca sa domine lumea prin puterea spiritului sau. Inchis intr’un sanatoriu de nebuni, la sfarsitul primului film in care apare in 1922 (“Dr. Mabuse, der Spieler”), moare si se reintrupeaza in corpul doctorului sau curant…

       Atins la randul sau de nebunie, doctorul distruge testamentul pe care Mabuse il dictase de dincolo de moarte…

         In 1945, deci turnat in plin razboi mondial, are loc premiera filmului “Dead of Night”. Un film “de groaza” constituit din mai multe povestiri, legate inteligent printr’un fir narator.
         Cea mai interesanta poveste este cea a unui ventriloc de cabaret, care incepe sa fie dominat de personalitatea papusii cu care apare in spectacole. Personalitatea papusii, fireste ca ventrilocul este cel care a construit’o. Sau poate, nu?…

      …in momentul in care ventrilocul distruge papusa care “dorea” sa’l inlocuiasca, el isi pierde mintile,,,

       … iar in momentul cand in sfarsit isi recapata constiinta, vocea cu care vorbeste este a papusii, personajul care supravietuieste dramei…
        O situatie care ar trebui sa’ti aminteasca de un alt mare film : ” Psycho” !

         Cine nu cunoaste fiecare scena, descompusa cadru cu cadru  in orice academie de film din lume care se respecta, din “Psycho”, filmul fetis din 1960 al lui Alfred Hitchkock ?…
         Un film despre personalitati multiple, un alt mod de a defini un aspect al Dementei… Filmul este evident influentat de scheciul (schita) lui Alberto Cavalcanti din “Dead of Night”, un alt film britanic, dar cu 15 ani mai tanar!!!…

          …la fel ca in “Dead of Night”, criminalul dement isi pierde total ambiguitatea si raspunde cu vocea pesonalitatii care l’a dominat dintotdeauna: aici, mama sa…

         Intr’o gama “comedie neagra”, “Arsenic and old Lace”, un film din 1944 al lui Frank Capra cu un Cary Grant foarte inspirat, ne propune un registru bogat de de demente: matusi ucigase cu sange rece, complet inconstiente de faptele lor, ceea ce le fac cu atat mai periculoase… un unchi dominat de alte personalitati si rupt total de realitate, un var asasin din placere si nevoie, niste politisti care prin incompetenta lor par mai dementi decat adevaratii nebuni : un tablou inspaimantator, desi Capra pretinde ca ne prezinta o comedie!…

          O nebunie : socoteala celor asasinati cu sange rece!…

           “The Phantom of the Opera”… Cine nu cunoaste drama acelui nobody indragostit de Primadona de la Opera ? O poveste reluata de cinematografie ciclic, cu fiecare noua generatie…

         …”One Flew over the Cuckoo’s Nest”… Un film pe care, dupa ce’l vezi, poate mai discutam…