No Mercy for Asterix !

                 In anii ’60 succesul revistei “Pilote” este un eveniment plin de consecinte. Georges Dargaud, initial un editor oarecare, se imbogateste peste noapte, ceea ce se va simti si in paginile saptamanalului pentru tineret. Toata crema autorilor de banda desenata face coada la biroul redactorului sef, respectiv Rene Goscinny, care le deschide larg usa. Greg (“Quentin Gentil” in
“Pif”, “Achille Talon” pentru “Pilote”), Tabary (“Totoche”, “Corrine et Jeannot” in “Pif”, “Iznogoud” pentru “Pilote”), Godard ( “Pipsi”, “La Jungle en Folie” in “Pif”, “Norbert et Kari” pentru “Pilote”), Nortier (“Robin des Bois”, “Le Grele 7-13″ in “Pif”, “Bison Noir” pentru “Pilote”), Mandrika (“Le Concombre Masque” in “Pif”, consecvent primei iubiri, acelasi personaj in “Pilote”)… sunt artisti pe care’i cunoastem cu totii din paginile publicatiilor editurii Vaillant si care ne’au bucurat ochii si inima ani de’a randul. Toti acesti mari autori B.D. vor participa la edificarea legendei cunoscuta sub numele de “Pilote”. Si “transfugi” de la editura belgiana Dupuis se inscriu pe statele de plata ale lui Dargaud: Jean-Michel Charlier, o adevarata industrie de scenarii de mare succes ( “Buck Danny”, “La Patrouille des Castors”, “Marc Dacier” in “Spirou”,”Blueberry”, “Barbe-Rouge”, “Michel Tanguy” pentru “Pilote”), Hubinon (“Buck Danny”, “Surcouf” in “Spirou”, “Barbe-Rouge” pentru “Pilote”), Mitacq (“La patrouille des Castors” in “Spirou”, “Jacques LeGall pentru “Pilote”)… Editura belgiana “Le Lombard, cea care edita revista “Tintin”, “cotizeaza” si ea cu autori la “Pilote”: Goscinny & Uderzo (“Ouampah Pah” in “Tintin”, “Asterix” pentru “Pilote”)… Un grup compact de autori de la “Charlie Hebdo” si “Hara-Kiri”, printre care Cabu, Fred, Reiser, va ridica foarte mult nivelul intelectual al revistei “Pilote”. Odata cu venirea lor, sub titlul revistei se va putea citi pentru multa vreme deviza “le journal qui s’amuse a reflechir”, ceea ce spune foarte mult despre intentiile lui Goscinny.
               Insa ceea ce este o nota caracteristica revistei “Pilote” este cautarea si gasirea de noi talente. In paginile acestui saptamanal vor debuta si vor gasi consacrarea mondiala autori ca Jean Giraud (“Blueberry”), Druillet (“Lone Sloane”), Blanc Dumont (“Cartland”), Caza (povestile sale insolite despre lumi improbabile…), Sole (“Animaleries” si copertile sale fabuloase)…

              In acest timp, continua tachinarea amicala a celor doi autori ai lui “Asterix” vizavi de povestile melodramatic de sangeroase ale lui “Barbe-Rouge”. Cei trei temuti pirati (ocoliti pe cat este posibil pe toate cele 7 mari), Barbe-Rouge, Triple Patte (adicatelea “Trei Labe”, ca una a pierduta prin abordajele sangeroase la care a participat) si Baba, negrisorul care nu’l poate pronunta pe “R”, devin tinte sigure ale ironiilor, ba chiar mistocariilor semnate de Goscinny & Uderzo. Asediul asupra acestor trei personaje este atat de asiduu, incat la un moment dat incepi sa manifesti compasiune fata de ei !…

           Revista “Pilote” a fost de mult ingropata dar asaltul lui Asterix & Obelix asupra echipajului de pirati continua…

             Magnificele coperti ale lui Yves Thos pentru albumele “Barbe- Rouge”…

       Asterix si din ce in ce mai amaratii de pirati…

  

               Succesul aventurilor lui Barbe-Rouge nu a fost niciodata comparabil cu cel al lui Asterix, care realmente a devenit un fenomen planetar. Si totusi, seria imaginata de Charlier si Hubinon a avut momentul ei de glorie, albumele vanzandu’se in cateva sute de mii de exemplare fiecare dintre ele, ceea ce inseamna un eveniment editorial. La comenzile acestei serii s’au perindat mai multe nume de desenatori si scenaristi, ceea ce este mai putin obisnuit in banda desenata europeana, dar emblematic pentru Comics-urile de peste Ocean…

                Resemnarea lui Baba…

              Victime inocente?…

               Se intampla si la casele mari: Barbe-Rouge abandonat pe o insula pustie, impreuna cu tovarasii sai de faradelegi…

            Negrisorul Baba fredonand o arie foarte populara a lui Yves Montand, “Rappele-toi, Barbara”,pe versurile lui Jacques Prevert, usor modificata, bineinteles, caci in antichitate inca nu exista orasul Brest!

             Nostalgia departarilor…

               Cei patru care au speriat marile si oceanele: Triple Patte, Baba, Barbe-Rouge & Eric (cel din urma personaj, fiul adoptiv al lui Barbe-Rouge, va fi abandonat foarte curand de Goscinny & Uderzo, fiind plicticos si lipsit de interes)…

 

        Toate imaginile cu Asterix sunt © Ed. Hachette si Ed. Albert Rene, Goscinny & Uderzo
        Toate Imaginile cu Barbe-Rouge sunt © Ed. Dargaud si Ed. Novedi, Charlier & Hubinon, Pellerin & Yves Thos

          In urma cu doar doua zile, o pura coincidenta ( sa mai pretinzi ca migratia ideilor nu exista!…), Mircea Arapu publica pe minunatul sau blog, “L’ Eusses-tu Cru?”, un articol asemanator cu cel pe care am incercat sa’l epuizez in 2 zile, pretextul expunerii sale fiind “Pirate Day”, o sarbatoare propusa de americani de cativa ani, pentru ziua de 19 septembrie. Mircea incheie articolul sau cu cateva cuvinte care m’au miscat pana la lacrimi (asa sunt eu, am si eu sensibilitatile mele!…):   “…Et je dédie cet article à mon ami Sorin, qui m’a fait découvrir il y a quelques quarante ans, le terrible pirate Barbe Rouge, de Charlier et Hubinon, qui nous a beaucoup fait rêver aux grandes aventures.” Bravo  Arapu, aproape ca am uitat acele vremuri cand un album jerpelit de atata rasfoit insemna o adevarata sarbatoare!…

Asterix and the Pirates

          Stai sa vezi ce chestie amuzanta: Imi pregateam articolele despre “Aventurile lui Asterix si piratii” de vreo doua saptamani( adunand informatiile si scanand tot ce’mi pica in mana; ca de obicei, atunci cand veriga lipsa nu o gasesc in colectiile personale, mai trag cu coada ochiului pe NET, deci Traiasca Internetul si reteaua lui de spioni!…) si, ca sa nu’ti ranesc prea tare educatia castigata cu atata truda de’a lungul timpului, am deschis  doua ferestre suplimentare: una pentru DEX, ca sa nu te prinzi imediat ca nu am fost prea tare la Gramatica in scoala si una pentru Wikipedia, ca sa te fac sa crezi ca sunt o Cioclopedie ambulanta (Despre Wikipedia romaneasca am avut intotdeauna o parere foarte proasta, astfel ca de fiecare data cand am avut nevoie sa’mi confirm o informatie de care nu eram foarte sigur, am preferat sa apelez la Wikipedia franceza sau engleza)… Cautand explicatia cuvantului “pirat”, am gasit in DEX urmatoarea definitie: “PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, CORSAR…”… Total eronat! Este suficient sa urmaresti cu atentie celebrele filme de aventuri pe mare cu Errol Flynn (“Captain Blood” sau “The See Hawk”) sau mult mai recentele filme din seria ” Pirates of the Caribbean” cu Johnny Depp si vei aflat imediat ca notiunea de PIRAT nu are in comun cu cea de CORSAR decat marea, corabiile si actiunile in forta, care presupune abordarea unei corabii inamice !… Wikipedia franceza pune lucrurile la punct, subliniind pentru ignorantii in terminologia marina ca “Les CORSAIRES ne doivent donc pas être confondus avec les PIRATES puisqu’ils exercent leur activité selon les lois de la guerre, uniquement en temps de guerre et avec l’autorisation de leur gouvernement. Capturés, ils ont droit au statut de prisonnier de guerre”. Adicatelea, bai moaca (.) cu galoane de academician, CORSARUL avea statut de militar si era acreditat de regele, regina sau imparatul sau sa’ti ia gatul cu acte in regula, daca te prindea nepregatit pe mare! In timp ce PIRATUL isi indesa tot castigul in buzunarele sale fara fund, neplatind nici TVA, nici asigurari sociale si nici contributia pentru pensie, CORSARUL era obligat sa’mparta castigul cu Coroana, care ii asigura PROTECTIE. Desigur ca statutul acestuia era total imoral, dar ce este oare moral in timpul unui razboi?… Wikipedia am inteles ca este un Site de informatie, o enciclopedie daca vrei, realizata prin contributia fiecaruia dintre noi. Daca vorbitorii unei limbi gasesc suficient timp si bunavointa ca sa’mbogateasca enciclopedia comunitatii, atunci Wikipedia respectivei zone va fi fi bine informata si va avea raspunsuri competente. Este cazul zonei franceze si engleze unde intotdeauna informatiile sunt satisfacatoare. In acest timp, din cauza unui egoism si dezinteres national, zona Wikipedia in limba romana este arida si seamana cu  harta lumii dinainte de marile descoperiri!… Lipsa de informatii este cronica si nu din cauza ca romanii nu ar cunoaste marile evenimente. Nicidecum, romanii sunt foarte informati dar boala nationala are un nume foarte comun: EGOISMUL!

         In 1959, spre toamna, in Franta avea sa apara poate cea mai interesanta revista de banda desenata : “PILOTE”… O revista in care si’a riscat banii Georges Dargaud, lasandu’i pe cei mai importanti autori de banda desenata ai momentului, Rene Goscinny si Jean-Michel Charlier, amandoi foarte prolifici scenaristi, sa imagineze saptamanalul IDEAL! Cei doi isi pun in practica ideile, realizand o revista fara precedent: “PILOTE” este revista care imbatraneste in acelasi timp cu cititorii sai!!! Un concept nemaiintalnit pana atunci!!! Succesul este fenomenal iar tirajul revistei nu este depasit decat de “Pif Gadget”, revista comunista care gaseste secretul fericirii 10 ani mai tarziu: Jucaria!
         In “PILOTE” demareaza noi serii de banda desenata, pe care insa nimeni nu pariaza mai nimic  ( peste cativa ani, cand avea sa apara primul album Asterix , Georges Dargaud nu avea sa riste pentru primul titlu decat 5.000 de exemplare… astazi, fiecare titlu din aceasta serie se vinde in mai mult de 10.000.000 exemplare!!! )… Printre ele, “Barbe-Rouge”, o serie cu pirati sangerosi imaginata de Jean-Michel Charlie & Victor Hubinon si “Asterix”, o serie scrisa de Rene Goscinny si desenata de Albert Uderzo…
        La inceput, toate seriile sunt apreciate deopotriva, astfel ca era destul de dificil sa imaginezi care dintre titluri se va detasa semnificativ, Un fel de omagiu, intr’o nota ironica ( o parodie “avant la lettre” pentru Europa ) : in “Asterix” apare o referire la piratii din seria de mare succes “Barbe-Rouge”. Timida la inceput, referinta este din ce in ce mai agresiva, astfel incat cititorul exclusiv de “Asterix” este convins ca personajele piratilor ghinionisti sunt o creatie originala!…

             Adevarata vedeta a revistei este Asterix!

             Din motive comerciale, Georges Dargaud decide sa inlocuiasca copertile originale cu picturi mult mai la moda in epoca: Yves Thos este ales pentru aceasta schimbare…

          Prima aparitie a piratilor in aventurile lui Asterix: finalul va deveni un leit-motiv!…

           Deja, prezenta pe mare a celor doi gali este un pericol!…

         Ghinion dupa ghinion…

         Cand cumperi in rate o corabie trebuie sa platesti luna de luna datoriile…

             Originalul Barbe Rouge, piratul sangeros si fara mila…

        In timp ce in “Asterix” pentru pirati ghinioanele se tin lant, in aventurile lui Barbe-Rouge norocul si’l mai face omul si cu mana lui!…

     …si povestea continua

            Barbe-Rouge nu prea are timp sa faca un copil asa ca va adopta unul, intr’o situatie dramatica!

         Ghinion dupa ghinion: inca o corabie scufundata, un pretext pentru un citat din picturile lui Theodore Gericauld.

         Mark Twain spunea la un moment dat ca un banc, oricat de tampit ar fi, prin repetarea lui sistematica are toate sansele sa devina popular!…

         Singura contributie a lui Marcellin la seria Barbe- Rouge ( Marcellin era un colaborator fidel al revistei Pif, in care la un moment dat a avut si o serie Western efemera de vreo 50 de pagini, “Le Justicier Blanc” )…

         …cand isi baga dracul coada, tot amaratii de pirati platesc oalele sparte… Asterix  si expertul in bagatul zazaniei!

          Ghinioanele se tin lant pe corabia piratilor iar finalul este mai mult decat previzibil…

        …chiar si esuati pe tarm, piratii sunt “bagati la apa” cu aceeasi frenezie de cei doi gali, astfel incat la un moment dat te cuprinde compasiunea pentru amaratii de talhari…

          In final, morala isi atinge scopul: daca nu vrei sa ai necazuri cu cei doi gali, ar fi bine sa alegi calea cea dreapta ( si nici atunci nu poti sa fi sigur ca mergi pe drumul cel drept!!!)…
      toate imaginile cu Asterix sunt © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo
      toate imaginile cu Barbe-Rouge sunt © Ed. Dargaud, Charlier & Hubinon

Ultimul cadru in Slow-Motion

             Astazi, in jurul imaginii se invarte zgomotos si eficace o intreaga tehnologie. O industrie se straduieste sa gaseasca solutiile cele mai practice si accesibile oricarui buzunar. Imaginea o gasesti in cele mai neasteptate locuri: cine’si putea inchipui acum 30 de ani ca in automobile vor exista GPS-uri, care’ti vor indica printr’o grafica pricopsita, drumul cel mai scurt spre adresa pe care o cauti?… Ar fi crezut cineva ca un om obisnuit, asezat pe un scaun incomod dintr’un vagon de metrou, urmareste o emisiune TV in direct, la un aparat mai subtire si mai usor decat o carte de buzunar?… Iti poti imagina ca intr’o garsoniera minuscula, pe cateva memorii zdravene cineva poate sa stocheze sute de filme de lung metraj (in urma cu 30 de ani  acelasi numar de filme ar fi ocupat o arhiva intreaga, de dimensiunea unei hale industriale!)?…
           Imaginea a fost dintotdeauna pretuita. Omul a avut nevoie sa’si reaminteasca de cei dragi, de locurile pe care le’a iubit, de intamplarile prin care a trecut… Astfel au aparut primele carti, manufacturate cu multa dragoste si talent in ateliere de mestesugari si artisti. Aceste ateliere functionau pe langa manastiri, iar cei care faceau aceste minunate carti unicat erau calugari. Cartile erau comandate doar de aristocrati foarte bogati si erau pastrate si transmise din generatie in generatie. Pretul exorbitant al unei astfel de lucrari era justificat de arta investita in fiecare semn ce impodobea o pagina, fie ca vorbim de scris sau de imaginile descriptive. Miniaturile pline de detalii, descriind un eveniment istoric sau biblic, inluminau fiecare pagina.
          A trebuit sa existe in secolul al XIV-lea un Johannes Gutenberg pentru ca sa inceapa Marea Revolutie a Imaginii! Literele de metal au permis carti ieftine, accesibile unor paturi din ce in ce mai largi de oameni. De la litera de tipar pana la ilustratia gravata in metal nu a mai fost decat un pas… Desigur, cartile tiparite in tiraje din ce in ce mai importante nu se puteau compara cu acele bijuterii manufacturate in abatii, manuscrisele ornamentate cu viniete si miniaturi in culori, care te fac sa visezi!… Dar foarte curand, tehnologia va permite aparitia aparitia unor carti, nu foarte departe de manuscrisele incredibile din Evul Intunecat!…
          Cel mult 30 de ani ne despart de o epoca in care fotografia sau filmul erau  “rara avis”… Fan ”Deep Purple” si “Led Zeppelin”, dupa aparitia DVD-ului (poate cel mai fabulous mijloc de stocare a imaginii, impreuna cu Hard-Disk-ul ) am incercat sa adun toate filmuletele din concerte cu cele 2 supergrupuri. Am fost foarte dezamagit cand am constatat ca “Led Zeppelin” are cel mult 10 ore de inregistrare, incluzand si filmul “The Song Remain the Same” si imaginile filmate prost si “pe furate” de diversi fani! Astazi orice amarastean de manelist dambovitean are sute de ore de film dupa un an sau doi de cariera!… Lipsesc doar imaginile din privata, dar cu Big Brother nu ma’ndoiesc ca vor aparea curand si astea…

          
           Haide sa continuam periplul inceput acum cateva articole, despre actorii si marile personalitati care i’au inspirit pe autorii de banda desenata…
           “Spartacus”! Ce film! Ce superproductie, cum numai Hollywood-ul isi permitea prin anii ’60!… Kirk Douglas este Spartacus, fara prea multe farduri si steroizi. Generatii intregi ii vor asocia trasaturile cu cele ale eroului din antichitate.
            

               Desi in anii ’90 noile generatii aveau o alta perspectiva despre istorie, Uderzo propune dezinhibat un citat dintr’un film antic! Kirk Douglas este la fel de infloritor ca in urma cu 30 de ani!…       © Ed. Albert Rene & Uderzo

       Lino Ventura… Un actor francez pe care nu’l mai poti uita, odata ce l’ai urmarit intr’un film. Un alt Titi Duru’ (daca nu cumva, Titi Duru’ insusi!), un actor care nu avea nevoie de prea multe replici ca sa te faca sa’ntelegi ca este cu ochii pe tine. Golan sau politist, intotdeauna a fost convingator in rolurile pe care le’a interpretat. “Les Aventuriers”, “Le Clan des Siciliens”…

          Uderzo il ironizeaza cu simpatie, in rolul unui centurion roman…
       © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo

                 W. C. Fields… Insusi numele este ca o gluma… Unul dintre cei mai mari comici ai filmului American din anii ’30. Umorul sau este de dialog, fara excese de actiune burlesca, asa cum se intampla in comediile lui Laurel & Hardy, contemporanii sai. Un haz rafinat, focalizat pe familia tipica Americana aflata in bataia crivatului nemilos al Recesiunii! Fields este poate primul actor care adopta in gagurile sale elemente din umorul absurd, chiar suprarealist…

        W. C. Fields si Lucky Luke in plina preerie…
        © ED. Dargaud, Goscinny & Morris

             Edgar P. Jacobs, un autor Belgian de banda desenata, foarte respectat pe acolo (imi pare rau ca ma repet, am tot respectful pentru cititorul mediu francofon dar Jacobs este un autor “emerdant”, “chiant” si plicticos!)…. Inainte de a creea marea lui serie, “Blake & Mortimer”, Jacobs a fost recrutat de Herge, creatorul lui Tintin (unul dintre cele mai senzationale personaje din banda desenata mondiala), pentru a’l asista grafic la recuperarea vechilor aventuri ale lui Tintin. Initial, Tintin aparea in doua planse saptamanale care acum trebuiau remontate intr’o singura plansa, pentru conditiile impuse de formatul albumelor de la editura Casterman. Cu aceasta ocazie, multe albume au fost redesenate in intregime, adaugandu’se decoruri sau modernizandu’se masinile si trenurile care apareau inj actiune. Jacobs face parte din echipa care reconstruia legenda lui Tintin, echipa condusa de Bob de Moor.

                Prima versiune a unui album celebru…

               …Si o plansa din interior…

            A doua versiune a aceluiasi album (penultima mumie este chiar imaginea lui E.P. Jacobs !)…

     … Replica plansei alb negru, redesenata…in sarcofag este…Edgar P. Jacobs!!! Un mic omagiu adus unui colaborator fidel!…

       Philippe Noiret, un alt actor francez foarte respectat de cinefillii de pretutindeni (cine poate uita filmul “Cinema Paradiso” al lui Giuseppe Tornatore, avand drept fundal sonor una dintre ultimile partituri geniale ale lui Ennio Morricone?)…

            …si versiunea B.D. a lui Noiret in Ric Hochet !…
        © Ed. Le Lombard, Duchateau & Tibet

              Abraham Lincoln…

           …Versiunea lui Morris despre Abe!…       © Ed. Dargaud, Goscinny & Morris

         Jean Gabin, un monstru sacru al cinematografiei franceze!… Un actor mult mai interesant la batranete, la fel ca si Yves Montand, Lee Marvin, John Wayne sau Charles Bronson. O mutra sufficient de expresiva pentru ca replicile sa fie reduse spartan la minimum necesar.

        …Si versiunea B.D. a lui Uderzo…       © Ed. Albert Rene & Uderzo

           Christopher Lee, interpretul lui Dracula din nenumaratele replici pe care studiourile Hammer le’au turnat prin anii ’60, dar si Saruman, diabolicul druid castigat de partea intunecata a Fortei, din “Lord of the Rings” sau “The Hobbit”…

           El face o scurta incursiune intr’o aventura a lui Lucky Luke…    © Ed. Lucky Production & Morris

        “The Godfather”, filmul lui Coppola, care a lasat o urma greu de sters in istoria filmului. Interpretarea lui Marlon Brando a facut scoala…

        Vito Ghinionistul, un personaj decalcat civilizat dupa Don Vito Corleone, Godfather himself!
       © Ed. Dupuis, Tome & Janry

            Sarah Bernhardt, o celebra actrita franceza de la inceputul secolului XX. Jean Cocteau a creat pentru ea o expresie care avea sa faca o mare cariera: “Monstru Sacru”!…

         Omagiul lui Morris in aventurile lui Lucky Luke, adus Divei!      © Ed. Dargaud & Morris

           Uratul din imagine este Leon Zitrone, un fel de Andreea Esca al francezilor de prin anii ’60. Jurnalist de mare success, acest rus-evreu-francez a marcat la greu opinia publica franceza din acei ani.

          …si versiunea lui Gotlib in Gai Luron!…    © Ed. Audie & Gotlib

       Frederic Remington, un mare artist American din secolul al XIX-lea, pictorul si sculptorul Westului…

          Remington in viziunea lui Morris…    © Ed. Lucky Production & Morris

          William Cody, mai bine cunoscut drept Buffalo Bill, o figura legendara din istoria Far West-ului, unul dintre cei care i’au pus pe fuga pe nativii indieni, infomedandu’i (intr’o singura zi a omorat 69 de bizoni-de unde si porecla, nu pentru nevoile imediate ci pentru a castiga un pariu). Un descreierat pe care Istoria onorabila a USA ar trebui sa’l puna la colt, lucru care nu se va intampla insa niciodata: un proces al unor astfel de tembeli ar pune in discutie drepturile nativilor indieni asupra pamantului, ceea ce banuiesc ca nu doreste de niciun fel omu’ alb!
          Imbatranind, Buffalo Bill a infiintat un circ ce a colindat intreaga lume, un fel de Panarama ce prezenta lumii minunile Far West-ului!

    Buffalo Bill apare in mai multe aventuri ale lui Lucky Luke!     © Ed. Lucky Production & Morris

Visul Dublurii si Banda Desenata

             In Romania anilor ’60  lucrurile incepeau sa se schimbe. Incet (astfel incat modificarile vor fi sesizate doar ceva mai tarziu, respectiv atunci cand s’a putut arunca o privire globala peste trecut…) dar sigur! Romania isi dusese piatra pana in varful muntelui de atatea ori incat conducerea politica a hotarat ca cei 20 de ani de plata a despagubirilor de razboi fata de fratele de la rasarit, Marele Urss, au fost suficienti. De acum incolo, Romania isi va cauta o carare proprie pe care sa paseasca, nu intotdeauna in aceeasi directie cu ceilalti parteneri ideologici din lagarul comunist, cum atat de inspirat a numit aceasta alianta dintre statele comuniste, un lider politic de la Moscova. Gheorghe Gheorghiu Dej moare in 1965 (gurile rele care n’au alta treaba decat sa improaste cu noroi tot ce este imaculat, barfeau pe la colturi ca boala necrutatoare care l’a rapus pe Dej s’a datorat unei iradieri “accidentale”, petrecute cu ocazia unei vizite de “prietenie” la Moscova !) si este plans de o tara intreaga. Respectul il merita pentru dezghetul pe care’l promovase in relatiile cu puterile occidentale si o orientare ceva mai echilibrata intre cele doua sfere de influenta. Statele Unite au apreciat  dispozitia spre dialog a Romaniei, incurajand aceasta directie. Imi amintesc de prima expozitie a “marilor realizari ale SUA”, o super-manifestatie si prima de acest fel din Estul Europei. Cataloagele ilustrate, baloanele colorate si alte cacastiuturi multicolore, toate cu scop propagandistic, fireste, au lasat publicul masca, astfel incat conducerea politica a Romaniei a inceput sa’si puna intrebarea daca nu cumva au gresit, operand aceasta deschidere.
          In chioscurile de ziare, revistele si presa isi schimbau infatisarea. In ’67 apare primul numar dintr’o publicatie de exceptie, “Magazin Istoric”, o revista care incepe sa repuna istoria sub lupa, descoperind pete pe care pana atunci, nu la vazusem cu ochiul liber. Oamenii devin constienti ca sunt parte din Istorie si incep sa se intereseze de trecutul lor…. Revista “Automobilism” propune pentru prima data in Romania o publicatie in culori despre lumea curselor de masini, motoare si noutati din lumea intreaga… O premiera extraordinara!… “Secolul XX” este o revista lunara ( de fapt, un volum, caci fiecare numar are aspectul si grosimea unui roman.). Este o publicatie formidabila, care face un tur al literaturii de pretutindeni, publicand in premiera cele mai avangardiste texte. Aici am citit pentru prima data texte de Aleksandr Soljenitin ( “O Zi din Viata lui Ivan Denisovich”), “Love Story” de Erich Segal (un text si un film romantic care au marcat puternic generatia mea)… Si pentru copii se misca apele. Astfel “Cravata Rosie”, revista copiilor intre 10 – 16 ani, devine “Cutezatorii”, o revista care avea sa reziste eroic din toamna lui 1967 pana la Revolutia din ’89. Publicatia capata un nou look, mai dinamic si mai modern, acordand un spatiu ceva mai generos benzilor desenate ( dintr’un total de 16 pagini, de regula 2 erau cu B.D., dar in mod exceptional apareau si 5 planse intr’un singur numar!!!… Nu sunt un as in statistica si contabilitate, dar estimez ca in cele peste 1.000 de numere ale revistei “Cutezatorii” publicate in mai bine de 20 de ani, au aparut peste 2.000 de pagini de banda desenata ( adica tot cam atat cat publica revista “Pif Gadget” in 40 de saptamani!!!). Pentru copilul avid de B.D. care eram, parea o perspectiva optimista, dar entuziasmul mi’a fost foarte repede temperat. In 1967 am avut sansa sa vizitez Yugoslavia. Imaginea chioscurilor de ziare, tapetate cu coperti multicolore format comics american, ma bantuie si astazi: erau zeci, daca nu sute de coperti diferite!…

       Din viata unui pustan, fireste ca alaturi de banda desenata, nu puteau lipsi filmele. Intr’un ritm trepidant de cel putin 2 filme pe saptamana (la care se mai adaugau cateva spectacole la Cinemateca, deci cu filme de arhiva), filmul era un subiect important la suete. Iar daca eroina era interpretata de Brigitte Bardot, discutiile aveau toate motivele sa fie fierbinti ( nu uita ca B.B. era in acei ani femeia sexi din visele oricarui barbat sau copil normal!)!…

          B.B. nu putea sa lase indiferenta lumea benzii desenate. Astfel, Jean – Claude Forest imagineaza prin ’65 pentru Erich Losfeld ( un editor care are curajul sa editeze benzi desenate pentru adulti, in Franta) o eroina total neortodoxa pentru lumea comicsului: Barbarella. Mai mult dezbracata si complet dezinhibata, aceasta bantuie universul in cautare de dragoste si insolit. Si poti sa ma crezi, are parte din belsug de amandoua!… Trasaturile eroinei sunt izbitor de asemanatoare cu cele ale lui B.B.! Insa, cativa ani mai tarziu, atunci cand megaproducatorul italian de film Dino de Laurentis se hotaraste sa faca o adaptare pentru marele ecran, rolul Barbarellei va fi preluat de actrita americana Jane Fonda (nimeni alta decat fetita lui Henry Fonda, starul de la Hollywood din anii ’50!). Desi Jane Fonda semana cu Barbarella doar la degetul mic de la piciorul drept, explicatia este simpla: regizorul filmului, Roger Vadim era fostul sot al lui Brigitte Bardot si fusese parasit de aceasta in favoarea actorului Jean-Louis Trintignant. Recasatorit cu Jane Fonda, Vadim isi impinge fara jena noua nevasta in lumina reflectoarelor…
      © Forest

           B.B. mai sexi decat niciodata!…

            Michel Constantin nu prea a tinut niciodata afisul, interpretand in cinematografia franceza multe roluri de planul doi sau trei. Insa intotdeauna aparitiile sale au fost remarcate. Mutra sa nu o poti uita prea usor iar rolul care i se potrivea ca o manusa era cel al lui Titi Duru’, baiatu’ care a calcat stramb in copilarie si este urmarit de un cazier, dar care are o inima de aur…

          … Michel Constantin in benzile desenate ale lui Tibet, prolificul autor Belgian ( el singur a realizat ceva mai mult de 10.000 de planse, adica de vreo 2 ori mai mult decat s’a publicat dintotdeauna in Romania!!!)…Tibet era un portretist desavarsit- la un moment dat, in revista “Tintin” in care si’a mancat malaiul, avea o pagina saptamanala cu mutrele personalitatilor celebre. In seria sa far, “Ric Hochet”, foloseste in mod curent, pentru personajele secundare fete contemporane cunoscute.
      © Le Lombard, Duchateau & Tibet

           Constantin & Bebel, doi duri ai ecranului francez…

                Serge Reggiani, poet, cantaret si actor francez, cu radacini pe undeva prin Italia, o mutra de dur care a marcat decenii intregi cinematografia franceza. Cine poate uita rolul sau din “Les Aventuriers”, alaturi de Alain Delon si un alt dur, Lino Ventura?… Sau interpretarea sa magistrala a baladei compusa de George Moustaki, “Ma Liberte” ?…

         … “versiunea” B.D. a lui Reggiani : raul din “Ric Hochet”!…
      © Ed. Le Lombard, Duchateau & Tibet

           Cine zice Sean Connery zice James Bond. O eticheta care l’a deranjat foarte tare pe Sean, astfel ca dupa 6 filme in care’l interpreteaza pe super-spionul britanic, taie pisica in doua si se apuca de filme de arta. Dar “Never Say Never Again!” spune dictonul, astfel incat 12 ani mai tarziu, Sean Connery se intoarce la prima dragoste pentru un nou episod din ispravile bagaretului englez!…

             James Bond, un 00X a la Asterix!       © Ed. Albert Rene & Uderzo

          – Bond… James Bond!…

         Cei trei muschetari care au schimbat lumea benzii desenate: Albert Uderzo, Jean-Michel Charlier & Rene Uderzo. Inceputurile celei mai formidabile aventuri B.D. din Europa a avut loc in 1959 si s’a numit “Pilote”. Toata povara inchipuirii unui nou saptamanal, intr’o lume dominata la greu de “Vaillant”, “Spirou” si “Tintin”, a stat pe umerii celor 3… Uderzo, asemenea unui sclav manat cu biciul de la spate, desena 3 serii in acelasi timp: Asterix, Michel Tanguy si Jehan Pistolet… Charlier scenariza Tanguy, Barbe Rouge si Jacques LeGall + nesfarsite redactionale iar Goscinny transpira la randul sau pe aproape toata revista!…

             … Iata’i figuranti in aventurile lui Michel Tanguy: la marea petrecere, in partea stanga sunt personajele seriei in timp ce in partea dreapta poti identifica redactia revistei “Pilote”- Uderzo, Charlier, Goscinny si sa dea naiba daca mai stiu cum ii cheama pe ceilalti trei!
     © Ed. Dargaud, Charlier & Goscinny

           Aparent, cei trei muschetari o tineau intr’o petrecere, de te intrebi pe buna dreptate, cand mai aveau timp sa munceasca!…

         Obiectul acestor articole despre Film-Banda desenata este sa identificam impreuna cat mai multe cazuri de eroi din B.D. ale caror trasaturi sunt inspirate de realitate.
         De data aceasta, vorbim despre un caz mai special: Aventurile lui Michel Tanguy au fost inchipuite de Uderzo, pentru desen si Charlier pentru scenariu ca un divertisment, in care doar locatiile puteau fi identificate si din cand in cand, cate un figurant inspirat de realitate, cei doi eroi principali, Tanguy & Laverdure fiind imaginati grafic de Uderzo.
       © Ed. Dargaud, Charlier & Uderzo

         Debordat de prea multa munca, dupa 8 albume cu aventurile aviatice ale lui Tanguy si preferand sa continuie in forta cu “Asterix”, Uderzo abandoneaza seria in mainile lui Jije. Acesta preia personajele si continua sa le pastreze trasaturile impuse de stilul lui Uderzo, dand totusi seriei un aer mai realist, chiar mai sumbru.
       © Ed. Dargaud, Charlier & Jije

             Uderzo paraseste seria exact in momentul in care aceasta este consacrata de un serial T.V. de mare succes. In 39 de episoade, Tanguy si Laverdure devin niste eroi foarte populari ( daca revista “Pilote” si albumele le asigurau un public confortabil de vreo 200.000 de cititori, serialul de televiziune ii faceau cunoscuti in intreaga Europa, fiind urmariti de zeci de milioane de telespectatori!…)…

      …succesul este atat de mare in Franta incat Jije este sfatuit sa abandoneze trasaturile personajelor inchipuite de Uderzo si sa incerce sa se apropie cat mai mult de mutrele actorilor din serial, Jacques Santi (Michel Tanguy, in film) si Christian Marin (Ernest Laverdure, in film)…
        ©Ed. Dargaud, Charlier v& Jije

         …Chiar si copertile albumelor urmeaza politica editoriala, desenele originale ale lui Uderzo fiind inlocuite de picturi mult mai moderne si mai acrosante pentru anii ’60, executate de Yves Thos.      Personajele principale ale seriei B.D. sunt decalcate dupa fotografii, astfel incat nu mai incape nicio confuzie. Toate copertile albumelor desenate in interior de Jije, sunt pictate de Yves Thos si respectau intocmai trasaturile celor doi actori.
     Este un caz unic in banda desenata europeana : personajele isi modifica trasaturile, platind tribut succesului (Yves Thos a redesenat o multime de coperti pentru Barbe Rouge si Bob Morane, si anume pentru albumele desenate de marele desenator francez Gerald Forton, care nu avea absolut nicio notiune despre cum tre’ sa arate o coperta!)…
     © Ed. Dargaud

        Christian Marin (“Ernest Laverdure”)?… Pai, unul dintre jandarmi (cel mai inalt si anume la mijlocul sirului de copoi)!

        Bogdan Balthazar… Nu tocmai o vedeta ci mai degraba un om politic si bancher roman, care s’a jucat si el asa cum a stiut cu destinul Romaniei…

               …acelasi erou in “Viitorul Romanesc”, un cotidian (proprietatea lui Viorel Catarama), care prin ’91-’92 si’a deschis paginile benzilor desenate (benzile cotidiene erau asigurate de Valentin Tanase si de mine, fiecare publicand o saptamana intreaga, alternativ. Vali a ales varianta sociala, eu cea politica…).
       Bogdan Balthazar, impecabil desenat de Valentin Tanase!…
     © Ed. Teora & Valentin Tanase

        Beatles… George, John, Ringo, Paul… O legenda, te intrebi daca asa ceva a existat cu adevarat vreodata!…

               …Doi dintre Beatlesi, intr’o banda desenata de Valentin Tanase (Mare fan Beatles, stiind tot ce este legat de persoana fiecaruia, Vali nu a pierdut nicio ocazie sa’i citeze grafic sau pictural in lucrarile sale. De obicei, acestia apar in roluri de plaiesi sau boieri de la curte. Cine intelegea clenciul, avea parte negresit de o portie buna de ras…). Din pacate, informatiile mele iconografice privind banda desenata romaneasca sunt limitate, de unde si calitatea de rahat a reproducerii de mai sus. Scuze, Vali, dar poate ma ajuta cineva cu o imagine mai pricopsita, cineva care are o arhiva in care eventual sa apara toti cei 4 Beatles!…      

        © Valentin Tanase

           John Barrymore, un mare tragedian al ecranului american, foarte popular in anii ’30, bunicul unei alte vedete de acum de la Hollywood, Drew Barrymore…

        …Si asa cum l’a imaginat Morris pe John Barrymore in aventurile lui Lucky Luke…
          © Ed. Dargaud, Goscinny & Morris

Cascadorii de Hartie & B.D.

           Prin anii ’60 lucrurile pareau foarte simple. Atunci cand te hotarai sa faci un top al celor mai strasnici chitaristi din lume, singura problema era care dintre Richie Blackmore de la Deep Purple si Jimmy Page de la Led Zeppelin, era mai tare?… Atunci cand atentia iti era indreptata spre filme, problema care se punea era care dintre Alain Delon si Jean-Paul Belmondo era mai carismatic si avea filme mai dure si caini mai barbati si cai mai invatati?… Cand vorbeai limba universala numita banda desenata, problema care te framanta era care dintre scoli si orientari b.d. era cea mai grozava, Spirou, Tintin, Pilote sau Pif? ( Am avut ocazia sa citesc in epoca cateva articole referitoare la acest subiect… In absolut toate, revista Pif era ignorata, de parca era vorba de nea Gogu Ciumatu, despre care e bine sa sti cat mai putin!… Nu trebuie uitat ca editura Vaillant era sponsorizata de Partidul Comunist Francez, ciuma rosie de care capitalismul se ferea ca de Dracu’! Cu toate maladiile de care suferea,  revista Pif a gazduit o multime de serii care bateau la cur fara complexe multe titluri din presa concurenta, orientate puternic spre dreapta!…)…
           Intradevar, in acele timpuri alegerea era mai simplu de facut pentru simplu motiv ca oferta era mult mai mica decat astazi. In acelasi timp, stacheta pretentiile nu era ridicata foarte sus. Daca vei avea ocazia sa vizionezi un episod dintr’un serial de succes din acele vremuri ( “The Saint”, “The Avengers”, “The Fugitive”…), vei fi surprins de saracia de mijloace materiale si artistice de care dispuneau studiourile Tv. Astazi, aproape orice episod dintr’un serial pentru televiziune poate concura fara complexe cu filmele anilor ’60, fireste, la nivelul bugetului alocat: astazi, companiile care se ocupa de diversele canale TV sunt multinationale capabile sa initieze orice fel de proiect ce miroase a profit!
           Majoritatea desenatorilor si scenaristilor care au facut istoria benzii desenate au inceput cu lucrari pline de stangacii. Marele avantaj era ca acesti autori lucrau saptamanal, deci intr’un ritm sustinut si pe deasupra isi castigau si existenta. Primele episoade cu Lucky Luke sunt teribil de neindemanatic lucrate… la fel s’a intamplat si la debutul lui Franquin, Jije, Herge, Uderzo Jean Michel Charlier…

            Jean-Paul Belmondo sau tanarul teribil al cinematografiei franceze… Dupa un debut plin de promisiuni artistice in filmele lui Jean-Luc Godard, dar lipsit total de perspectiva imbogatirii, Belmondo ( sau Bebel cum il vor alinta pentru multa vreme revistele de scandal…) alege cornul abundentei si se sterge la cur cu proiectele lui Godard, Truffaut si alti visatori de cai verzi pe pereti. De acum incolo, Bebel isi selecteaza scenariile in functie de numarul de spectatori pe care se presupune ca’i va vraji…
             Priza la public este dincolo de orice asteptari… Cand Charlier se hotaraste sa introduca in sumarul revistei “Pilote” o adevarata serie western, el se orienteaza spre vechiul sau complice, Jije. Din fericire, acesta declina oferta si’l recomanda intr’un moment de gratie, pe Jean Giraud, fostul sau asistent. Restul este Istorie, succesul seriei Blueberry fiind planetar!…

           Debutul nu a fost insa atat de simplu. Primele episoade sunt pline de stangacii si naivitati, atat la nivelul desenului cat si in text. Pentru a spori sansele noii serii propuse copiilor, cei doi autori sunt decisi sa’si atraga de partea lor cat mai multe argumente favorabile. unul dintre acestea fiind asemanarea izbitoare dintre personajul principal si Jean_Paul Belmondo, o mare vedeta in acei ani, mai ales dupa succesul filmului “Omul din Rio”: nasul rupt, parul zbarlit, buzele groase, vesnic schitand un rictus ironic… in plus, tinuta intotdeauna dezordonata!

          In momentul in care personalitatea lui Blueberry incepe sa se contureze in detaliu, fiind evident ca’si poate continua singur evolutia, autorii decid ca este momentul sa se desparta de “nasul” Bebel…
         © Ed. Dargaud, Charlier & Giraud

            O mutra pe care e greu sa o uiti…

          La polul opus celui in care se afla Belmondo, il gasim pe Alain Delon, un tanar parca rupt din soare, un Apollo coborat pe pamant. Fetele si gospodinele fireste ca erau innebunite dupa actorul rebel, cel care juca intotdeauna rolul gangsterului solitar, ce stia sa moara atat de cinematografic in ultima secventa, trimitand spectatorii acasa cu ochii innotand in lacrimi. Asemenea lui Bebel, Delon a preferat, dupa o usoara ezitare, pusculita doldora de bani buzunarelor sparte prin care fluiera vantul…

               In 1978 apare revista lunara “A Suivre” la editura Casterman, aceeasi editura care editeaza de peste 60 de ani albumele lui Tintin & Milou. O noua revista care’si propune sa nu mai limiteze numarul de pagini in care autorii trebuie sa’si dezvolte o idee. Astfel, pentru prima data apar interminabile povestiri, unele pur si simplu debile, cum a fost “Ici Meme!” si “Jeux pour Mourir” de Tardi, dar si titluri precum “Transperceneige” de Jacques Lob & Rochette sau “Corto Maltese en Siberie” de Hugo Pratt, o istorie poate nu la fel de buna ca scurtele povestiri aparute candva in Pif Gadget, dar inca de valoare…
                Este si debutul in Franta al lui Manara, nemaipomenitul desenator italian de porcarele. Pentru acest evenimentt, acesta demareaza o tampenie suprarealista, “Giuseppe Bergman”, plina de ifose si interminabila, ca de! asa era consemnul editorului (din fericire, destul de curand va fi redescoperit si pus in valoare de Ed. Albin Michel, care’l pune sa deseneze ceea ce stie el sa faca cel mai bine: Gagici in curu’ gol! Crede’ma, poate cele mai senzuale creaturi pe care le’ai visat vreodata!!!)!…

     Trasaturile personajului principal, Giuseppe Bergman, sunt decalcate dupa fotografiile lui Alain Delon. Un critic B.D. dintr’o revista concurenta, probabil “Metal Hurlant”, complet lipsit de simtul valorii, decide ca sigura calitate a lui Manara era faptul ca acesta poseda o colectie impresionanta de fotografii cu Alain Delon!…
      © Ed. Casterman & Manara

            Rene Goscinny, tatal si mama in acelasi timp al unuia dintre cele mai interesante experimente B.D., cunoscut sub numele “Pilote”!… Revista care l’a lansat pe Asterix, Blueberry, Barbe Rouge, Michel Tanguy, atatia eroi care au facut Istoria!… este revista care a stiut sa’i fure pe Lucky Luke, pe Concombre Masque, pe Gotlib dar si pe Tabary si Greg!… Este saptamanalul care i’a dat toate sansele celui mai mare novator din naratiunea B.D.m Druillet!…
           Rene Goscinny a inventat prima revista europeana ce “crestea” in acelasi timp cu cititorii sai!!!… Rene Goscinny, unul dintre autorii lui Asterix!… Rene Goscinny, genialul redactor sef iar apoi, director al revistei “Pilote” !…

              Goscinny personaj de banda desenata in Asterix : un omagiu adus de Uderzo prietenului si colaboratorului de o viata, intr’un album pe care l’a desenat si scenarizat de unul singur…
           © Ed. Albert Rene & Uderzo

         Goscinny in benzile desenate ale lui Michel Greg, avandu’l drept personaj principal pe Achille Talon ( tipul cu mancarime la limba, care nu termina o fraza cu prea mare usurinta )…

Rene Goscinny este The Big Boss, in jurul caruia graviteaza o multime de tipi agitati, printre care il recunoastem cu usurinta pe Talon, dar si pe Jean- Michel Charlier ( mancaciosul cu sandviciul ), cel care ne povestea cu atata talent ispravile lui Blueberry, Barba Rosie si atatia alti eroi de neuitat!

            Achille Talon sau o altfel de istorie a jurnalului “Polite”!!!    © Ed. Dargaud & Greg

            David Niven sau perfectul gentilom, englezul care nu ar iesi niciodata pe strada daca dunga de la pantaloni nu se aliniaza dupa meridianul de la Greenwich! Este britanicul spilcuit care moare si nu cere ajutor de la singurul medic oficial din trenul spre Dover, daca prezentarile intre cei doi nu s’au facut dupa regulament!… Pe scurt, David Niven este actorul englez care a reusit la Hollywood in anii ’40-’50 tocmai pentru faptul ca yankeii aveau nevoie in filmele lor de britanicul perfect, pe care el il interpreta la perfectie. De fapt, el nu juca acest rol, el ERA tipul de englez pe care candva, aveai toate sansele sa’l intalnesti intr’un pub din zona selecta a Londrei!…

          Un “vanat” atat de pretios nu putea sa’i scape lui Morris & Goscinny, drept care personajul avea sa fie exploatat la maxim intr’o aventura a lui Lucky Luke, hazul fiind provocat de ciocnirea dintre cele doua “civilizatii”: cea britanica, reprezentata de Niven ( altfel spus profesorul de bune maniere venit din Huston ) si cea americana, din Far West, reprezentata de Luke, dar si de Calamity Jane.                Calamity Jane ?… Nu cumva eroina din seria “Femei Celebre” care a speriat westul prin manierele sale total lipsite de maniere?

          Politetea engleza in actiune si americanul practic si necioplit.

David Niven este chemat de urgenta intr’un orasel din preerie, pentru a o invata intr’un curs rapid pe Calamity Jane, tot ceea ce trebuie sa stie o tanara fata despre bunele maniere. Altfel spus, sa stie sa se poarte in lumea buna, ce dracu’, chiar e asa de greu de priceput, cap sec ce esti?!…

           Necazul este insa altul: bunele maniere dispar odata cu lasarea intunericului!…
          © Ed. Dupuis, Goscinny & Morris

          Un gentilom ramane insa intotdeauna un gentilom!…

             Salvatore Adamo… Iti mai aduci aminte?… “Vous permettez, Monsieur, que j’emprunte votre fille? Et, bien qu’il me sourie, Mmm, je sens bien qu’il se mefie!…”   Un cantec frantuzesc de la mijlocul anilor ’60 care a reusit pentru patru saptamani la rand sa’i detroneze pe Beatles din topurile conservatorilor britanici!!! Un lucru nemaivazut pana atunci si cu atat mai de neiertat, atata timp cat el vine de pe continent, de dincolo de Maneca! Exista deci civilizatie si peste Canal?…
            Adamo este poate cel mai mare autor francez de muzica usoara, cel care si’a compus singur aproape toate cantecele pe care le’a interpretat, si crede’ma, nu sunt putine! Foarte romantic, plin de eleganta in vers si interpretare…

          Adamo si Johnny Halliday in versiunea B.D.. respectiv anchetele politiste ale lui Ric Hochet. Cele doua vedete interpreteaza, sub alte nume, propria lor confruntarea de pe piata muzicii: Halliday, vedeta franceza necontestata a rock-ului si a ye-ye-ului, nu poate admite ca un adolescent cuminte, dotat cu cravata reglementara si interpretand muzica “supusa” (Adamo), il poate detrona din toate topurile!

           Totul e bine cand se termina cu bine! Toata lumea se impaca cu toata lumea…
         © Ed. Le Lombard, Duchateau & Tibet

          Johnny Halliday, tanarul rebel din anii ’60, care a pacalit tot Hexagonul cu coverurile sale! Stau sa ma intreb daca discografia sa contine un singur cantec de valoare original?… Poate “Retiens la Nuit”, dar si acesta este compus de Charles Aznavour… Oricum, ramane vocea de exceptie a lui Johnny…

   Stan Laurel & Oliver Hardy ( Stan & Bran, cum erau cunoscuti pe la noi ), poate cel mai longeviv si creativ cuplu de comici care a existat vreodata…

      Stan & Bran & Uderzo & Asterix…
      © Ed. Albert Rene & Uderzo

        Stan & Bran & Arthur & Mircea Arapu ( romanul care l’a desenat pe Arthur, Pif & Placid & Muzo )…

          Lee Marvin sau Titi Duru’ dintr’o multime de filme care ne’au bucurat copilaria si nu numai!… Sper ca nu ai uitat “The Dirty Dozen” sau “The Professionals”?…

                …si banda desenata in care Lee Marvin si’a gasit locul la perfectie: “XIII” sau omul care si’a pierdut memoria, singurul sau reper fiind un tatuaj cu cifra fatidica. O serie de mare suspence si interes (cel putin primele 5 albume, dupa care autorii cad intr’o telenovela tembela, in care il atrag si pe Jean “Blueberry” Giraud, ca sa’l faca de cacat pe ultima suta de metrii pe care o mai avea de trait…). Seria desenata este pompata cu nerusinare si fara drepturi de autor, dupa “Identitatea lui Bourne”, o trilogie celebra a lui Robert Ludlum.
        © Ed. Le Lombard, Van Hamme & Vance

           Lee si singura sa prietenie : carabina cu repetitie…

Acei Minunati Eroi de Hartie & B.D.

                                                                Fiecare generatie are nevoie de doza sa de soc electric, soc provocat nu de introducerea degetelor in priza ci de valul schimbarii, un tsunami care revolta vechea garda si este acceptat fara rezerve si conditionare de tineret. Orice generatie care se respecta isi revendica in momentul maturitatii valorile care l’au reprezentat si pe care le’a respectat, chiar daca in copilarie aceasta apartenenta la un curent care deranjeaza l’au costat ceva note proaste la purtare, suturi in fund de la parinti si punere la colt de catre o societate conservatoare, prea putin dispusa sa’si negocieze valorile trecute. Mandria de a apartine unei generatii care a avut ceva de spus ( marcand teritoriul culturii cu semne pe care timpul nu are incotro si trebuie sa le conserve ) trebuie sa fie fara de  margini. Cei care au trait “Unica si Singura Schimbare care a existat vreodata”, nu pot admite in fata noilor generatii ca Revolutia lor culturala a devenit doar o alta pagina de Istorie. O alta pagina dintr’un hronic de care noii veniti se pot dispensa fara probleme…
                                                                Anii revoltei mele culturale au inceput prin ’65 si din pacate, s’au incheiat cam 20 de ani mai tarziu. Poate si din cauza unei lipse aproape totale de informatii venite dinspre West, taramul unde cei din generatia mea isi imaginau “The Promise Land”… poate si din pricina limitelor personale, de care devin pe zi ce trece tot mai constient… Au fost niste ani grozavi, in care ii speriam pe cei batrani doar pomenind nume ca Led Zappelin, Deep Purple, Santana, Rolling Stones, Pink Floyd, Queen, Sergio Leone, Lee Van Cleef sau Clint Eastwood, Alain Delon si Belmondo, John Updike sau Eugen Ionescu ( piesele sale au aparut in Romania in colectia BPT, in 2 volume de abia spre sfarsitul anilor ’60, destul de mult dupa ce au fost scrise, ceea ce insa nu m’a impiedicat sa le “devorez” ca un capcaun flamand!) iar in banda desenata Druillet sau Crepax, doi autori de care astazi se vorbeste tot mai putin, desi candva ei reusisera sa miste o arta condamnata sa ramana anchilozata in parantezele in care fusese inchisa … Socul primelor doua filme ale lui Sergio Leone ( “Per un Pugno di Dollari” si “Per Qualche Dollaro in Piu”) trebuie sa fi fost planetar, atata timp cat amintirea si umbra lor inca planeaza peste asa de multe generatii!… 
Se ne oprim impreuna, timp de cateva articole, asupra unui subiect foarte interesant: cum au reflectat autorii de banda desenata lumea trecuta si contemporana prin selectarea unor prototipuri de eroi care au marcat respectiva generatie…
In Lucky Luke nu putea lipsi un personaj atat de pitoresc precum vanatorul de prime, colonelul Mortimer, din “Pentru cativa dollari in plus”…    
Daca in film Lee Van Cleef reuseste sa’ncarca eroul cu suficienta sarcina pozitiva, in banda desenata a lui Goscinny & Morris vanatorul de recompense este prezentat ca un nemernic, capabil sa vanda si aerul pe care’l respira, daca pretul este interesant…       © Ed. Dargaud, Goscinny & Morris

       Lee Van Cleef este un actor cu un destin foarte interesant: pana la 50 de ani a jucat la Hollywood numai roluri de mana a treia sau simpla figuratie. Pe scurt, un perfect ratat. Cand a inceput sa incarunteasca pe la tample, studiourile americane i’au spus Pa! iar Lee s’a trezit in strada, muritor de foame. Trei ani de zile a fost nevoit sa o faca pe pictorul, nereusind insa sa pacaleasca pe nimeni.
      Marea sa sansa avea sa se numeasca Sergio Leone, un regizor italian perfect necunoscut chiar si in Italia, tara sa natala. Acesta avea sa’l solicite pentru rolul lui Mortimer, vanatorul de prime din “Pentru cativa Dollari in Plus”. Ce a urmat este Istorie si negresit ar trebui sa o cunosti…

           Louis de Funes este un actor care nu mai trebuie prezentat. El a facut sa rada atatea generatii de spectatori incat aproape ca jignesti inteligenta cinefilului repetand detalii biografice arhicunoscute.

          …Si totusi, prezenta sa in banda desenata a trecut destul de discret, astfel incat ma simt dator sa sa o rememorez.

            © Ed. Lucky Production & Morris

           Nu pot sa nu reamintesc performantele burlesti de exceptie ale lui de Funes in cele 6 filme cu Jandarmi!…

         Bernard Blier, un actor mai putin cunoscut pe la noi, dupa nume, dar foarte apreciat in Hexagon pentru subtilitatea jocului sau, aparent fara patima si implicare. Rolul vietii sale este probabil agentul special Milan, un cadru din spionajul francez, ros de ambitii si vanitati, din fabuloasa comedie ” Le Grand Blond avec un Chaussure Noire”, film construit pe baza unui excelent scenariu al luyi Francis Veber…

           Uderzo prinde din zbor personalitatea actorului si a eroului interpretat de acesta, imaginand in Asterix un erou de zile mari: seful spionajului la curtea lui Cezar!!!
          © Ed. Albert Rene & Uderzo

           Acelasi actor, Bernard Blier, il va inspira si pe Tibet atunci cand avea sa deseneze un episod din aventurile lui Ric Hochet…
            © Ed. Le Lombard, Duchateau & Tibet

           Blier & Jean Gabin, doi mari actori ai cinematografiei franceze…

         Clark Gable sau Fat Frumos din anii ’30… Personalitatea sa era atat de marcanta in acei ani incat atunci cand studiourile de la Hollywood au facut castingul pentru “Gone with the Wind” ( adaptarea dupa romanul lui Margaret Mitchell,  cea mai dorita carte pentru marele ecran), Gable si’a adjudecat rolul “din prima”, in timp ce pentru Scarlett O’Hara au fost necesari trei ani pentru a putea fi gasita aleasa…

         Clark Gable si cei doi complici care au imaginat una dintre cele mai frumoase benzi desenate din lume : Blueberry… De data aceasta, Charlier si Giraud incearca fara prea multa convingere, o noua serie western gen “Gone with the Wind”… Unul dintre personajele secundare este Gable, desigur!…        © Ed. Casterman, Charlier & Giraud

           Gable devine personaj si intr’o banda desenata romaneasca, “Zidul” sau “Le Mur”, un roman desenat ce incearca sa sintetizeze in cateva fraze angoasa unei generatii pierdute…
           Un eveniment paradoxal, greu de crezut pentru cineva care nu a trait Holocaustul cultural comunist : poate din cauza celui de’al doilea Razboi Mondial (premiera filmului a fost in USA in 1939, ceea ce avea sa’l interzica in Europa pentru cativa ani buni…), poate din cauza embargoului cultural autoimpus de autoritatile politice romane… premiera romaneasca avea sa aibe loc, cu foarte mult tam-tam, de abia prin anii ’70!!!
          © Lee Ivas Anghel

        Clark Gable sau oameni pe care e greu sa’i uiti…

           O fotografie “ciupita” de pe Retea : Mandrica, ex Kalkus, nemuritorul autor al lui Concombre Masque (Castravetele Mascat, mai pe romaneste) este usor de recunoscut, anii trecand razant peste domnia sa… Dar cine este domnu’ cu mutra si zambet simpatic, atingand cu timiditate un exemplar din cea mai formidabila revista de banda desenata, “Vaillant, le Journal de Pif” ?… Cine este oare ?…
          O personalitate care avea sa devina unul dintre eroii nemuritoarei saga “La joie de Vivre” sau Gai Luron, o serie ce avea sa bucure generatii in sir de cititori ai revistei Pif sau al albumelor pe care le’a editat “Audie”…

           Gai Luron si Redactorul Sef de la “Pif” : o relatie intotdeauna super tensionata, cum este normal sa fie intre un angajat total debransat de la tensiunea cotidianului si un responsabil conectat in permanenta la reteaua de inalta tensiune!…

             © Ed. Audie & Gotlib

                  …Aici, fara barba dar cu Cabrero Arnal…

                  …Iar aici cu barba, insotit de Maurice Biraud, un actor cu o anumita cota de piata, ce avea sa revigoreze piate publicatiilor “poche” !… Bineinteles, este George Rieu!!!… George Rieu Himself!!!… Cel mai tare redactor sef pe care l’a avut lumea europeana B.D.! El este cel care, privind cu nostalgie revistele de altadata (mai ales “Heroic Albums”, revista belgiana editata de Fernand Cheneval, al carei principiu era acelasi: o povestire de 12 pagini cu un erou de succes si cateva planse din alte serii cu “va urma”…), a inventat revista “Vaillant, le Journal de Pif” ce avea sa apara timp de 4 ani, dupa care se va transforma in cea mai tare publicatie pentru copii, “Pif Gadget”, primul saptamanal ce propunea cititorului numai povestiri complete ( ca un Almanah! ) + o jucarie pe care o asamblai de unul singur! Iar jucariile, poti sa’mi dai crezare, erau uneori adevarate performante: un gramofon si un disc pe care aveai ocazia sa auzi vocile personajelor tale favorite!… un microscop care functiona!… un carton pe care daca il udai incepea sa infloreasca!…
                In memoriile sale, Michel Greg, autorul lui Achille Talon, Quentin Gentil, Bernard Prince, Bruno Brazil si multe, multe alte serii…, isi aduce aminte cu multa nostalgie de felul in care era primit la redactia “Pif” de redactorul sef, adica George Rieu, cu multa eleganta si mult whisky ( la randul sau, Pierre Pascal, un bun prieten al lui Greg… si al benzii desenate din Romania, imi confirma ca Greg era un mare bautor de tarii, ceea ce avea de altfel sa’l prapadeasca prematur!…)
                Din pacate, George Rieu a parasit lumea B.D. in plina glorie, alegand o alta cariera care s’a dovedit falimentara…

Ultimul Carnaval spre Asfintit…

          Stau cu tine de vorba despre Masti de ceva vreme… Am scotocit prin pod si toate sertarele au fost cercetate amanuntit, am umblat printre ani intregi de filme cu ochii deschisi si inima curata, m’am rugat fierbinte de Retea sa ma rezolve si tot nu am aflat raspunsul  la obiect, la cateva intrebari simple : “De ce ne’au trebuit Mastile?… Utilizarea lor ne’au facut oare mai fericiti?… Jocul cu Masti este oare un simplu Joc, un Ritual sau o Necesitate?… “…
          Cand Adam si Eva se jucau cu puta in nisipul din Paradisul primordial la umbra Marului pacatului, despuiati asa cum i’a facut Tatal lor, lucrurile care se petreceau erau tare simple. Insa in momentul in care Sarpele s’a jucat de’a ucenicul vrajitor si a indraznit sa deschida cutia Pandorei, oferindu’i Omului Cunoasterea, de atunci de’abia incepe Marea poveste. Muscand din Marul cunoasterii, Adam se rusineaza de goliciunea sa si isi acopera podoabele cu o frunza de smochin, ca aia se afla mai la’ndemana ( har Domnului ca prin acele tinuturi nu cresteau urzicile sau poison ivy, plante care dau niste mancarimi ingrozitoare!…). A fost cea dintai Masca pe care Omul a utilizat’o, chiar daca pudoarea l’a obligat sa acopere o alta zona decat cea pe care astazi suntem obisnuiti sa o mascam la un Carnaval sau cand dam o spargere la o banca. Oare Rusinea sau Pudoarea au fost motivele care au impus utilizarea Mastii?…
           Mult mai tarziu, Iuda, unul dintre apostolii lui Isus il tradeaza pe acesta cu un sarut ( “Judas, are you betraying the son of man with a kiss?” )…Masca cu care Iuda ii inseala pe toti ceilalti, mai putin pe Isus este Masca Tradarii, o masca pe care in Istorie atat de multi o vor folosi, fara ca aceasta sa se toceasca nici macar cu o catime!… Oare Interesul personal este motivul pentru care Masca s’a impus in viata de zi cu zi ?…
            Bantuind coridoarele reci si intunecate de la Elsinore si simuland nebunia, Hamlet reuseste sa’i convinga pe toti de sminteala sa, inclusive o armata de critici literari, convinsi ca Masca s’a contopit cu printul Danemarcei pentru totdeauna. Oare spiritual Razbunarii ne imbie sa ne acoperim caracterul cu o Masca?…
            Otilia ma asigura ca Masca ca obiect de pus pe chip s’a nascut dupa marea nenorocire din secolul XIV, cand Ciuma Neagra, Pesta Bubonica a secerat in Europa aproape jumatate din populatie ( 200 de milioane de oameni in 5 ani!!!) !… Zece zile din aceasta crancena epoca sunt istorisite tangential in “Decameronul” scris de Giovanni Boccaccio. Cand marea plaga asemanatoare sfarsitului lumii avea sa treaca, amintirea doctorilor mascati ( cu un nas imens de carpa plin cu fel de fel de mirodenii, care se presupuneau ca alungau cumplita maladie ), avea sa ramana. Masca purtata la diferite carnavaluri.= o caricatura a doctorilor neputinciosi in fata maladiei.. Oare Ironia si Bascalia au impus jocul cu Masca?…

             Un lucru e cert: in momentul in care a aparut meseria de Calau, Masca deja se impusese ca un accesoriu vestimentar!

            Cine’l mai cunoaste pe Kalkus, care mult mai tarziu isi va aduce aminte ca de fapt se numeste Mandrika, un evreu-rus-francez si mai stiu eu ce?…
            Acum 50 de ani, foarte influentat de Krazy Kat, personajul lui Herriman, Kalkus isi incepea epopeea personajului sau fetis, Castravetele Mascat sau Le Concombre Masque, intr’o atmosfera bizara ce imprumuta accente absurde din teatrul lui Ionesco si elemente suprarealiste din arta lui Dali, in revista “Vaillant, le Journal de Pif”. Un tanar rebel care va bantui lumea B.D. din Franta, trecand cu lejeritate de la “Pif” la “Pilote”, apoi la “L’Echo des Savanes”, “Metal Hurlant” si iarasi la “Pilote”, devenita de data aceasta o publicatie lunara. Biografia lui pare tare picaresca, dar rolul lui Mandrika in B.D. poate fi asimilat (pastrand proportiile) cu cel al lui Iuda. Demersul lui de a contesta pozitia lui Goscinny la comanda revistei “Pilote” ( ceea ce avea sa duca la aparitia trimestrialului “L’Echo des Savanes” , publicatie urmata apoi de o multime de alte reviste…) va distruge foarte rapid lumea benzii desenate asa cum era ea cunoscuta. Fireste, ma vei intreba ce poate fi rau in diversificarea unei piete, prin emanciparea mesajului si aparitia unor noi reviste?… Desigur, totul ar fi O.K. daca in momentul acela banda desenata ar fi dispus de suficienti artisti si mai ales de scenaristi (imi amintesc de balbaielile lui Jean Giraud ca scenarist, semnand Moebius, cand isi imagina ca este un artist total si ca scrisul unei povestiri este un joc de copii…). Din pacate valorile care existau s’au risipit prosteste intr’o multime de publicatii care dispareau mai devreme sau mai tarziu. Necesitatea de a umple cu orice pret un numar de pagini a provocat aparitia unui numar imens de autori, din care cei mai multi nu aveau nimic de’a face cu B.D.
           “Castravetele Mascat”… Un erou bizar si nostim in acelasi timp… Un personaj care conteaza pentru istoria b.d., cel putin primele vreo 100 de pagini…
          Un paradox: un artist ca Mandrika, care fireste, poate sa placa sau nu, astazi nu mai gaseste un editor care sa’i editeze noile lucrari sau sa’i reediteze micile sale comori…

          Pamantul a fost lovit de plagi inca din timpurile biblice. Marea ciuma din Europa secolului XIV a nascut imaginea doftorului mascat ce bantuia strazile pline de noroi ale oraselor medieval, marcand cu creta usile de lemn unde nu deschidea nimeni la bataile sale insistente…

          Masti de Carnaval?,,, nicidecum. masti de gaze pe campurile de lupta!…

          The Mask!

        Spionul roman, deghizat, care trebuie sa afle secretul puterii melimitate a galilor…

          Mastile au cazut!…

            Romanul, frate cu natura!…

       Un alt spion Roman… de data aceasta, un copacel inofensiv…

          O parodie dupa 007! Asemanarea cu Sean Connery este izbitoare…
          © Ed. Dargaud, Goscinny & Uderzo

     “Incredibilii”, un foarte intelligent desen animat de “Walt Disney” despre lumea supereroilor de care lumea nu prea mai are nevoie…

            “Watchmen” este o poveste de Alan Moore, desenata de Dave Gibbons. Supereroii, iesiti la pensie caci lumea credea ca nu mai are nevoie.de ei, se vor intoarce la vechile lor “costume”, care nu prea ii mai cuprind, atunci cand “datoria” ii va chema.

                          Judge Dredd, mascatul neindurator…

             Oare cum arata fara Masca marii oameni politici ai lumii?

          Ianus, Inceputul si Sfarsitul Lumii… Noi, cei de astazi nu prea mai intelegem de ce avea 2 fete, privind in zari diferite. Pentru noi, un om cu 2 fete echivaleaza cu un tradator, un Iuda sau un Fatarnic… Unde este Adevarul?…

O Masca pentru un Suflet Ratacit

            Savantul devotat pana la nebunie studiilor sale este o alta figura care a generat o multime de mituri moderne, descrise cu mai multa sau mai putina fantezie intr’o sumedenie de romane populare, filme sau benzi desenate. O trasatura comuna a acestor eroi era izolarea si solitudinea in care acestia isi desfasurau cautarile, constienti fiind ca cercetarile lor pot deschide in orice moment portile Infernului. Insasi mijloacele prin care acesti savant isi desfasoara activitatea sunt la limita legalitatii. Sa ne aducem aminte de Leonardo da Vinci sau de Michelangelo Buonarroti, framantati de misterele vietii si nerabdatori sa afle cum functioneaza Omul. Calcand in piciore interdictiile Bisericii, ei faceau rost pe cai ilegale de cadavre proaspete, pe care le disecau si le analizau, rezultatele observatiilor fiind consemnate in desene si insemnari de mare valoare pentru dezvoltarea Medicinei moderne si a Anatomiei artistice…
            Un alt savant imaginat de Mary Shelley, profesorul Frankenstein impreuna cu asistentul sau Igor, dezgropau mortii pentru a recupera din cadavre partile valide,  in ideea reconstruirii unui nou om, caruia energia electrica ii va insufla viata!…
           Mai intai intr’un roman de H.G. Wells, apoi intr’un celebru film din 1933 realizat de James Whale pentru Universal Pictures, apare nelinistitorul Om Invizibil: un alt savant care pierde controlul  cercetarilor sale privind invizibilitatea. Neinteles de cei din jur si constient de anormalitatea in care fusese impins de cautarile sale, el recurge la o Masca hidoasa, un simulacru de realitate si incearca sa se izoleze de societate, in speranta ca timpul poate rezolva toate problemele…

            Dr. Jekyll ?… un personaj care nu poate fi disociat de Mister Hyde, tot asa cum doi siamezi care impart un singur organ vital nu pot fi despartiti niciodata!…
            Robert Louis Stevenson scrie acum 130 de ani o nuvela tulburatoare, care a dat de gandit tuturor generatiilor care s’au scurs de atunci: Dr. Jekyll este preocupat de dualitatea sufletului omenesc, in care coexista deopotriva principiul Binelui dar si al Raului. Teoria sa este ca odata identificat salasul Raului, el poate fi eradicat sau cel putin impiedicat sa actioneze… Ca de obicei, experimentul esueaza la jumatatea drumului iar Raul, scapat de sub controlul “siamezului”sau Bun, devine un pericol public!!!…

           Sub Masca domnului Hyde, doctorul poate sa’si dezlantuie toate inhibitiile si refularile: rezultatul este dezastruos…

          In Blake si Mortimer (o serie belgiana de enorm succes, pe care personal o detest pentru mediocritate si aerul general de sub-Tintin…), savantul nebun este un personaj nelipsit iar pretentiile acestuia fireste ca sunt planetare, respectiv sa domine intreaga lume ca un bun “dictator”!…
          Masca, nelipsita din orice serie populara care se respecta, de data aceasta ne rezerva o surpriza de mari proportii: dedesupt se afla un extraterestru!!!…

         O alta serie belgiana cu mare priza la kinderii anilor ’50: “Jean Valhardi”… Daca albumele imaginate de Jije inca sunt digerabile, cele scrise de Charlier si desenate de Eddie Paape sunt exemple notorii de naivitate si stupiditate in banda desenata (depasite poate de scenariile lui Dumitru Almas de la Dan Buzdugan sau ale lui Petru Demetru Popescu in general… ce pacat ca nu a luat nimeni in serios B.D. romaneasca, astazi aveam toate sansele sa ocupam un onorabil loc I pentru cele mai imbecile scenarii!…)…
         In cautarea unui profesor de fizica dintr’un colegiu belgian oarecare (savant in timpul liber si descoperitor al “masinii care va cuceri lumea”!) si care fusese rapit de o putere straina inamica, Valhardi si idiotul sau prieten Arsene se deghizeaza cu mult mestesug, ca sa nu fie interceptati la granita de securistii rauvoitori…

       Iata cu aratau de fapt eroii acestei serii,fara Masti, atunci cand viata se scurgea linistita, intre doua beri belgiene si o portie de scoici fierte …  Daca vrei sa te distrezi copios, razand de prostia unor artisti, iti recomand cu caldura cele 3 albume ale lui Paape & Charlier, cu Valhardi… De fiecare data cand le recitesc, dintr’odata ma simt destept si superior. O terapie infailibila!
        © Ed. Dupuis, Charlier & Paape

           Un personaj care nu s’a gandit niciodata ca viata sa se va desfasura sub semnul Mastii: un musician oarecare este indragostit fara speranta de primadona Operei.
           Intr’o buna zi se’ntampla drama, care’i va schimba tot cursul vietii…

         Drace! Fantoma de la opera!!!…

               Spaima chipului fara masca…

     …si o adaptare de pe Broadway a romanului lui Gaston Leroux pe muzica foarte inspirata a lui Andrew Lloyd Webber (cel care a compus “Jesus Christ Superstar” impreuna cu Tim Rice, of course!)… Otilia, aflata in trecere prin New York, nu a ratat acest spectacol magnific de pe Broadway. Teatrele musicale newyork-eze prezinta spectacole atat de fastuoase incat concureaza fara probleme cu orice inscenare cinematografica!…

      Fantoma fara Masca…

             Biletul de spectacol ?… o adevarata investitie!

                     Micul inventator din banda desenata a lui Dave Stevens…

                …si masca sa nebuna !

           Louis de Funes, un rasist convins, se trezeste incoltit de mafia araba ( scenariul si regia filmului sunt asigurate de Gerard Oury, un evreu francez… fireste ca inamicul public nr. 1 este lumea araba!)…

           Singura cale de a scapa este o masca potrivita…

           Masca Rabinului? Desigur, este cea mai potrivita Masca!…

     Toni Curtiss & Jack Lemmon, doi muzicieni talentati dar lipsiti de noroc, sunt martori involuntari la masacrul din noaptea Sfantului Valentin dintr’un garaj sordid ( “Some Like It Hot!”,un film genial cu Marilyn Monroe…).

        Singura scapare?… O Masca potrivita !…

               Mad max si lumea sa rock & roll mascata si nebuna…

          Fred Astaire asa cum era…

            …si mascat!

          Masca Nebuniei?…

Masca Justitiei

           Posibilitatea de a trai o dubla viata la adapostul unei masti a fascinat orice civilizatie, de’a lungul timpului. Masca ii asigura celui care actioneaza in umbra ei o imunitatea de care nu se pot  bucura prea multi. La adapostul unei Masti poti sa faci orice afirmatie politica, neriscand nimic, daca esti suficient de sprinten ca sa scapi de potera… Protejat de Masca poti sa faci dreptate dupa bunul tau plac, luand de la cel bogat si impartind celor defavorizati… fireste, exista o conditie: sa nu incapi pe mana Legii!… Cu o Masca pe chip poti sa’ncerci sa’ndrepti erorile unei Justitii oarbe, prizoniera unor avocati verosi…
           Secole de’a randul, poate milenii, oamenii s’au intors seara de seara in “barlogul” lor dupa o zi grea de munca, visand la o Dreptate pe care pana acum cel putin fie nu a vrut, fie nu a reusit sa o gaseasca nici o forta politica ajunsa la Putere ( cacofonica din text este intentionata, ca care dintre noi ie multamit cand vine vorba de ai de la Putere?…). Dragul mosului, daca somnul ratiunii creeaza Monstrii cum spunea Goya, oare ce fel de Aberatii poate produce o constiinta “refulata”, o constiinta careia i se descrie Paradisul, dupa care i se spune ca va avea parte de acest deliciu doar dupa ce isi va da obstescul sfarsit, fiind constrans in timpul vietii sa respecte un canon pe care oricum nu’l poate respecta nici un om intreg la cap  ?… Ha?… Ti’ai pus vreodata intrebarea?…
            Dreptatea  sau Justitia au fost dintotdeauna reprezentate sub trasaturile unei cucoane legata la ochi… Chipurile, Justitia este Oarba, adica echidistanta: ea nu este sensibila la Farduri care pot masca Adevarul.Noooooo!… Ea doar cantareste Faptele, judeca si da sentiinte drepte… Privind femeia cu cantarul, in fata careia intreaga ta fiinta ar trebui sa fie cuprinsa de remuscari, daca vreodata in viata ta ai pacatuit, ai mai degraba sentimentul ca participi la o partida de “Baba Oarba” si nu stii cum sa te pitesti mai bine ca sa castigi jocul…
             Desi satul de nedreptate, omul a continuat sa’si inchipuie ca binele exista iar raul poate fi ingenunchiat. Trebuie sa fim recunoscatori celui care si’a imaginat ca ne’a lasat firul Sperantei mult mai lung decat sforicica Pesimismului…
         

           Intr’o lume ratacita, doi evrei new-yorkezi Joe Shuster & Jerry Siegel, inventeaza un personaj nemaivazut pana in acel an, 1938: Superman! Un supererou care avea sa schimbe complet in cateva decenii perspectiva americanului mediu, cititor de banda desenata. In mai putin de 25 de ani, vedetele de altadata, Prince Valiant, Tarzan, Flash Gordon sau Terry & the Pirates devin simple amintiri, urmarite doar de nostalgici. Inovatia celor doi autori din New York, altfel foarte modesti comparati cu ceilalti artisti din generatia lor, era dubla viata pe care acestia i’au dat’o eroului imaginat de ei: Clark Kent sau reporterul mediocru si fara succes la femei si Superman, eroul cu puteri aproape nelimitate, inamicul declarat al tuturor celor care amenintau modul de viata American!
           Interesant de remarcat: cu cativa ani mai inainte, in Germania nazista era adoptata drept politica de stat filozofia lui Friedrich Nietzsche, in centrul careia se afla Uber Mensch ( adica Superomul sau… Superman!), din scrierea filozofica care ne este tuturor binecunoscuta, “Also Spracht Zarathustra”… Inspirat de lucrarea lui Nietzsche este si poemul musical al lui Richard Strauss avand acelasi nume si mult mai cunoscut marelui public pentru ca primele masuri precedau dupa ’68 fiecare intrare a lui Elvis Presley in scena!..
             Uber mensch era idealul spre care tanjea Imperiul celor 1.000 de ani al lui Hitler, fiinta ariana cu care germanul de rand incerca sa se identifice, fiinta perfecta, singura tolerata pe acest amarat glob de tina!…
          

            Dupa aparitia lui Clark Kent, in USA incepe sa ploua cu Supereroi, toti avand o dubla identitate. Initial, toti acesti eroi erau oferiti adolescentilor americani ca o supapa pentru toate refularile acumulate de generatii intregi de cititori: ispravile eroilor dotati cu superputeri erau modeste si incercau sa dea o satisfactie imediata Teenagers-ilor - o razbunare meschina pe colegul de clasa, retardat dar mult mai bine dotat fizic, o lectie data spaimei cartierului care fura sticlele de lapte ale lui herr Levi, un sut in cur drept pedeapsa dat unui rebel nonconformist care fura poseta ponosita a lui Mitzi Braun, etc…
             Este si cazul lui Spiderman, un erou care debuteaza modest dar care devine curand un portstindard al generatiei “Supereroi”…

          Batman nu mai are nevoie de nicio prezentare… este mult prea cunoscut de oricare generatie!…

          Elegantul Don Diego, de abia venit de pe vechiul continent, cu un aer de pierde vara: cine s’ar teme de un astfel de pampalau ?…

         Dar noaptea don Diego se transforma in Zorro, atat de temutul om mascat!…

           Fara prea multe complexe, Gai Luron se transforma intr’un justitiar legendar: Gai Lorro!
            © Ed. Audie & Gotlib

        Paul Feval si romanul sau “Le Bossu”(“Cocosatul”), adaptat pentru marele ecran in 1959 de Andre Hunebelle intr’un film de foarte mare succes, cu Jean Marais…

        Jos Masca, domnule Cocosat!…

        Drace, cine ar fi crezut asa ceva: Jean Marais in carne si oase!!!

        Alain Delon, mai frumos decat Diavolul, intr’un dublu rol: in timpul Revolutiei de la 1789, contele de Saint Preux ii jefuieste pe cei care pot fi jefuiti, pentru bunastarea personala, semnandu’si ispravile cu o lalea neagra. Intr’o ambuscada este insa marcat pe obraz cu un semn ce nu mai poate fi sters. Este momentul in care apeleaza la naivul si neindemanatecul sau frate geaman!…

            Lucky Luke, celebru justitiar din West, spaima banditilor mascati!… Aventurile sale trepidante sunt pline de raufacatori mascati, care asteapta la drumul mare vreo diligenta fara aparare sau vreun tren distrat. Pentru siguranta personala, ticalosii isi acopera chipurile cu fularul pe care orice cow-boy care se respecta il poarta la gat…

           Un elev-vrajitor care foloseste o masca inspirata de Monstrul lui Frankenstein…

             © Morris

       Danny Kaye in “The Court Jester”, una dintre cele mai genial comedii din 1955 … The Black Fox este un rebel temut,  intr’o Anglie medievala condusa de un rege uzurpator…

       Danny Kaye, the Black Fox???…

         “Miss Congeniality”: o politista oarecare ( Sandra Bullock) trebuie sa se “infiltreze” intr’un concurs de frumusete pentru a dejuga un complot criminal. Aparent, este o misiune imposibila…

       Dupa multi nervi, piepteni rupti si crize de personalitate, Masca este gata: politista Gracie poate candida la titlul de Miss USA!…

          “The Spirit”, personajul lui Will Eisner, justitiarul pe care toata lumea il credea mort si care isi ducea “traiul” intr’un cimitir… Mascuta de trei parale e doar o simpla parodie!…

              Un politist celebru: Dick Tracy de Chester Gould, asul deghizarilor si primul copoi care foloseste mijloacele tehnice moderne pentru depisterea infractorilor! El este primul care utilizeaza un fel de telefon mobil, prin anii ’40!!! In editia de duminica  a lui “Chicago Tribune”, Dick Tracy propune cititorilor indemanatici cu foarfeca un joculet: “Haide sa’l facem de nerecunoscut pe Tracy!”

         “V for Vendetta”, o banda desenata celebra de Alan Moore & David Lloyd, urmata de o nu mai putin faimoasa adaptare cinematografica… O distopie futurista, intr’o Anglie de cosmar…

 
   Masca din “V for Vendetta” devenita simbol la aproape toate manifestarile de strada din Marea Britanie si Statele Unite… O dovada amara ca banda desenata poate deveni o arma daca mesajul este suficient de coerent…

Conspiratori & Masti prafuite

 
 
 

         Preotul, Actorul si Omul Politic au prins din zbor ideea ca Masca poate ajuta enorm intr’o cariera profesionala in care drept partener au Masele populare. Folosind Masca amuzanta vor deveni simpatici si populari, recurgand la Masca trista sau terifianta vor fi temuti ! Ambele situatii il vor avantaja pe Mascat, situindu’l cu multe trepte mai sus, spre varful Piramidei, fata de gloata fara identitate ce priveste cu gura cascata la panorama.
         Foarte curand si cei aflati de partea intunecata a Fortei au priceput ce avantaje enorme pot capata utilizand Masca : o Masca dichisita poate asigura onorabilitatea si respectul intr’o societate… o Masca umila si cinstita poate convinge un juriu de inocenta unui escroc… o Masca pur si simplu te poate face “invizibil”, deci de nerecunoscut atunci cand respectivul comite o nelegiuire iar de fata exista martori ! Chiar si cei devotati Legii au recurs la deghizari pentru a “penetra” mai usor mediile interlope: pana la Hercule Poirot ( nemuritorul personaj imaginat de Agatha Christie, ce considera ca era degradant sa recurga la astfel de tertipuri pentru a incolti un infractor !), toti detectivii europeni sau de dincolo de Atlantic, recurgeau in mod sistematic la tot felul de masti sau travestiri pentru a insela vigilenta raufacatorilor! Sherlock Holmes, detectivul conceput de Sir Arthur Canon Doyle, considera camuflajul un mijloc foarte onorabil si ingenios pentru a’i incolti pe talhari.     Metodele sale atat de novatoare pe atunci, astazi par ridicole. In serialul de succes pentru marele ecran “Pink Panther”, inspectorul Clouseau interpretat magistral de Peter Sellers, recurgea in mod curent la “arta” deghizarii, fiind singurul care se considera de nerecunoscut!…
         Politicul se pare ca ne’a desenat drumul pe care mergem cel putin de cand avem Istoria consemnata, dar e limpede ca tendinta de a impune o viziune personala unui grup de indivizi exista cu mult inainte ca omul sa fi inventat scrisul!… Iar cum orice orientare politica are intotdeauna o opozitie, e firesc ca lupta pentru putere sa imbrace diferite forme: atunci cand exista o democratie autentica, cucerirea Puterii se va hotara prin Vot, la Urne!… Dar ce se’ntampla atunci cand Puterea este de tip Dictatorial, deci dreptul Opozitiei de a exista este anulat de facto? Ei bine, in aceasta situatie Puterea va fi contracarata din umbra de o forta mult mai greu de controlat, o forta care va adopta cai de lupta neortodoxe: conspiratia, atentatul, comploturi, intrigi si uneltiri, conjuratii, societati secrete…
         Rezultatul ciocnirii intre acest tip de forte? Pai, crime politice, lovituri de stat, detinuti politici, anarhie, ce poate duce chiar la un razboi civil, asa cum s’a intamplat in Rusia secolului XX…
         Si cum pescuitul in ape tulburi este o situatie avantajoasa pentru lumea interlopa, Fantomas a ales calea anarhie, ajutat de o retea planetara. Identitatea celui mai periculos bandit a ramas intotdeauna un mister, gratie mastilor pe care acesta le alterna cu multa abilitate.

          Fantomas si o parte din colectia sa de masti…

             O noua identitate…

         …De data aceasta inspectorul Juve (interpretat de Louis de Funes), politistul care si’a facut din capturarea lui Fantomas scopul vietii!

        Comploturi la curtea regelui Henri IV. Din umbra vegheaza insa Masquerouge!…

           Conjuratii isi ascund chipurile in dosul mastilor de catifea…

             … interventia mascatului justitiar…
             © Ed. Glenat, Cothias & Juillard

          Intr’o Franta macinata de saracie si nemultumiri sociale, putin inainte de revolutia de la 1789, Andre Moreau, un aristocrat scapatat isi petrece tineretea intr’o dolce farniente. Fratele sau, un poet pro-comunard, este asasinat intr’un duel inegal. Andre jura razbunare dar lupta va fi grea, caci el trebuie sa invinga un intreg sistem!…

          Lupta pe care o va duce va fi sub semnul lui Scaramouche, bufonul adorat de prostime!

             Herge, autorul lui Tintin a fost dintotdeauna un artist interesat de lumea politica, chiar daca aventurile personajului sau de suflet par a se adresa doar copiilor. Conspiratiile si loviturile de stat sunt prezente de multe ori in paginile albumelor sale…

           Generalul Alcazar si nelipsita lovitura de stat intr’o republica oarecare din America de Sud…

            …si iarasi anarhie in America de Sud!…

              Tintin mascat…     © Ed. Casterman & Herge

           “Revolutia” de la Ploiesti si Bibicu… “D’ale Carnavalului”, o comedie geniala cu Alexandru Giugaru si Grigore Vasiliu Birlic.

 

          Viata ca un carnaval!… Un carnaval cu miros de mici si bere, asa cum ii sta bine voinicului de pe plaiurile mioritice…

           Venetia…

         …si masti din marele sau carnaval!… Venetia a fost o republica din Italia, cu o politica aparte: in timp ce toate celelalte republici din peninsula se fereau de marele si imprevizibilul Imperiu Otoman, Venetia era capabila sa dezvolte relatii comerciala foarte profitabile cu turcii, ceea ce i’a asigurat o mare prosperitate. Jocul politic ambiguu, duplicitatea in relatiile cu partenerii… si’au conservat amintirea in celebrul Carnaval al Mastilor, care are loc anual la Venetia.

           … un altfel de carnaval: KKK sau o parada sinistra a Mastilor.

 

              O amintire a mastilor traditionale dacice, folosite in diferite ritualuri : sarbatoarea  recoltei, a nasterii, a unei victorii sau a unui deces…

           Rebeli inarmati…

          …Guerilleros urbani…

         ,,,si mascatii in actiune! Masti, masti, masti…

                 …alte Masti pentru sarbatori…