Giuliano Gemma, the Last Spaghetti Cowboy

          Se spune “Fericiti cei saraci cu duhul…” si presupun ca in mare parte dictonul se refera la mine. Traiesc inchis intr’o lume pe care mi’am construit’o cu rabdare de’a lungul deceniilor, un univers personal cladit din bucati de fericire ce mi’au luminat multe momente din viata: fireste, ma refer la filmele pe care le’am vazut si revazut , la benzile desenate invatate aproape pe de rost, la cartile citite seara tarziu la lumina unei lampi de veghe… Un univers naiv, rupt oarecum de o realitatea care’mi face din ce in mai putina placere, un fel de cocon protector… Marele avantaj?… Prin peretii grosi nu mai razbate atat de usor cacofonia unei lumi politice incoerente, incapabila sa gereze orice situatie intalnita… Nici galagia de neinchipuit pe care’o fac prosperii “oameni de afaceri” atunci cand devalizeaza sistematic o tara candva relativ infloritoare, aducand’o intr’un timp record la subnivelul unei tari africane inapoiate… Nici corul de osanale al criticii de film ce insoteste aproape orice productie cinematografica romaneasca contemporana, ce incearca sa depaseasca in invective si trivialitati la adresa Romaniei tot ce s’a facut anterior…
          Dezavantajele izolarii autoimpuse?… Nesfarsite, dragul mosului!… Pai in primul rand, golanii nesupravegheati isi vor afunda si mai tare mainile in borcanul cu miere… Ai de raspund de fraiele Puterii, simtind ca nu mai functioneaza camerele de supraveghere se vor sterge linistiti la cur cu foile albe, pe care ar fi trebuit sa mazgaleasca legile dupa care ar trebui guvernata tara asta…
          Dar cel mai tare sufar atunci cand peretii grosi nu’mi dau voie sa aflu cum lumea in care am invatat sa ma bucur dispare incet, bucata cu bucata, lasand in urma doar amintirea unei umbre…
          Zilele trecute am aflat cu multa intarziere ca Gemma nu mai este…
          Giuliano Gemma, ultimul mare Cowboy Spaghetti..
          …Flacaul italian care’i dubla pe actorii mai rasariti in scenele periculoase, un cascador ( pe vremea aia habar nu aveam ca exista o astfel de meserie )!… Curand, sarmul sau natural i’a cucerit pe producatorii europeni de filme, care au inceput sa se’nghesuie ca sa’l aibe vedeta in filme de serie B.
            Succesul sau avea sa vina insa odata cu marele Boom mondial al genului Western Spaghetti. Daca Clint Eastwood si Sergio Leone au atras interesul publicului de pretutindeni asupra acestui gen de productii cinematografice, Giuliano Gemma este cel care a devenit foarte curand prototipul cowboy-ului Made in Europe.
             Giuliano Gemma, un cowboy mort de curand pe o autostrada din Italia, strivit de o herghelie de cai naravasi… Ca in westernurile care l’au facut celebru, parca il vad disparand invaluit in lumina rosiea a asfintitului…

   ultimul

Those Dangerous Girls with Bloody Swords

                    Este interesant de analizat cum fiecare epoca si’a fasonat propriile principii estetice, in functie de gradul de cultura pe care l’a atins la un moment dat, de posibilitatile materiale de care dispunea in acea perioada dar si de nivelul de lehamite la care a ajuns ca urmare a unui trai imbelsugat (este incredibil cat de mult conteaza in cultura unei comunitati satiul, indestularea sau excesul de hrana conventionala sau spirituala; Un exemplu?… Candva, in Bretania,o regiune cu clima aspra, pescarii bretoni se mai intorceau acasa cu ceva stridii si midii ratacite prin navoade, asigurandu’si in felul acesta subzistenta; astazi fructele de mare au devenit o delicatesa, la mare pret in carciumile de lux… Melcii, puii de balta erau alternative de “nevoie” la hrana obisnuita dar au devenit alimente “rafinate”, pentru “cunoscatori”, intr’o comunitate in care hrana nu mai constituie de mult o problema…).
                   Atunci cand vorbesc de lehamite (vorba batranilor “Te’ai saturat de prea mult bine!” ), ma gandesc si la Eternul Feminin, la prototipul de frumusete la care se raporteaza barbatii. Practic, fiecare epoca istorica sau zona geografica a avut si are un anumit model, care de cele mai multe ori se perimeaza atunci cand se intampla schimbul de generatii. Daca in Grecia Antica frumusetea feminina se apropia oarecum de ceea ce considerau frumos barbatii din generatia anilor ’30 (un trup bine proportionat, mai mult scund decat inalt si cu zone bine impanate cu grasimioara !), pe vremea lui Rubens o femeie era considerata atragatoare doar daca se apropia sau depasea suta de kile!… Grasa si frumoasa! Pufosenia excesiva era considerata ca un semn de distinctie, in fapt grasimea indica prosperitatea familiei din care provenea respectiva frumusete. Incet si sigur, etalarea bunastarii personale a devenit un etalon de frumusete!… In ziua de astazi, o femeie este considerata frumoasa daca depaseste 1,80 m si este slaba ca o scandura, formele ce definesc feminitatea fiind ajutate cu silicoane de tot felul. Este un model de frumusete impus de explozia de informatie vizuala, promovata de nesfarsitele mijloace media (o silueta filiforma ocupa mult mai putin spatiu vizual si permite dinamizarea imaginii!…).
                  Luis Royo, pictorul spaniol de Pin Up-uri galactice, inarmate pana’n dinti si prea sigure pe ele, isi continua nestingherit tablourile sale cu fete voluptoase, imagini ce au umplut librariile de pretutindeni cu postere si romane cu coperti spectaculoase!…

Deadlier Than the Male

             Ne’am luat cu vorba despre una, despre alta si’am uitat ceea ce era mai important: minunatele articole cu fete frumoase, acele pin-upuri care au adus glorie jurnalului pe care’l rasfoiesti acum!… Marturisesc ca nu memoria m’a impiedicat sa continui epuizarea unui subiect inepuizabil, ci lipsa de materiale iconografice din biblioteca mea (o conditie pe care am impus’o acestui blog de la bun inceput, a fost sa folosesc iconografia pe care o pot gasi in colectiile personale; din pacate, foarte curand am fost nevoit sa incalc acest principiu, dat fiind ramificatiile bogate pe care fiecare articol in parte le dezvolta, cu trimiteri in directii pe care nu puteam intotdeauna sa le acopar cu imagini din revistele, filmele si albumele aflate in colectiile mele. ). In aceasta situatie, am mai recurs la “imprumuturi” de pe retea, dar de cele mai multe ori imaginile gasite erau de calitate mediocra, greu de recuperat chiar si in urma unui tratament “cosmetic” laborios, tratament care oricum l’am aplicat fiecareia dintre cele peste 6.000 de imagini cu care te’am bombardat de aproape un an si 5 luni!
               Situatia a inceput sa se schimbe insa in momentul in care m’am reintalnit cu Radu Popovici.
               “Radu Popovici? Care Radu Popovici?”… ma va intreba un profan in lumea benzii desenate… “Cumva este vorba de regizorul Radu Popovici, baietelul lui Alecu Popovici, care locuia intr’o vreme pe bulevardul Magheru intr’un prea frumos apartament nationalizat, de l’a fugarit nepoata lui Mociornita, venita sa’si recupereze averea stramoseasca?”… Nicidecum, ii voi raspunde eu erudit ignorantului in ale B.D., desi chiar si acest Popovici a cochetat intr’o vreme, pe la inceputul anilor ’90, cu banda desenata in cele 2 numere ale revistei “Baby Star”. Eu vorbesc despre Acel Radu Popovici, Mister B.D. romaneasca, Editorul celei mai ambitioase si luxoase reviste romanesti B.D.pentru adolescenti : “QUADRAT” !!!… Editorul revistei pentru copii “Dino“!!!
                 Ei bine, reintalnirea peste ani cu acest Guru al B.D. romanesti avea sa’mi alimenteze motorul gripat al jurnalului meu, cu o donatie de peste 300 de albume de banda desenata, majoritatea inedite pentru mine!!!… Printre aceste minunate carti se aflau 3 albume cu reproduceri din arta fantastica a lui Luis Royo, un pictor spaniol fascinat de frumusetea feminina, pe care simte nevoia sa o puna in valoare intr’un context Heroic-fantasy original. Altruismul de care sper ca nu te indoiesti nicio clipa ca face parte din caracterul meu, ma obliga sa’ti impartasesc bucuria cu care am descoperit aceste imagini cu femei frumoase, inarmate pana in dinti ca sa poata supravietui intr’o lume crancena…
                 Astazi, primul capitol dintr’o trilogie a sexului frumos…
             

Trojka

                Presupun ca intotdeauna, de’a lungul Istoriei, a existat un dezacord evident intre dorintele fiecaruia si ceea ce viata putea sa’i ofere. Frustrarile care s’au nascut din aceasta discrepanta i’au pus la dispozitie omului suficient material ca sa se refugieze in vise frumoase, unde orice este posibil. Iar de la vise la artefacte pasul este foarte mic. Caci ce altceva decat un raspuns al unor refulari ( nascute din contactele repetate ale individului cu o societate surda ), sunt personaje ca Superman, Spiderman sau Batman, justitiari care rezolva orice problema nu prin intermediul unei Justitii greoaie ( un instrument nascocit parca special pentru a proteja infractorii, nu pentru a’i pedepsi ), ci cu ajutorul pumnilor?…
                Omul de rand, pus la zid in fiecare zi de sistemul politic, bancar si juridic isi gaseste refugiul in micile povestiri in care parca i se ofera o alternativa la realitatea terna pe care o traieste.
               Reteta aceasta, cu personaje dotate cu puteri supranaturale care ii dau o mana de ajutor omului obisnuit aflat la ananghie, a functionat dintotdeauna. In antichitate, Heracles rezolva in doi timpi si trei miscari orice situatie imbarligata, aparent fara iesire, doar prin forta muschilor sai… Odiseu, in lungul sau drum spre Itaca, reuseste sa iasa indemn din toate situatiile alambicate in care Homer l’a pus, ajutat de istetimea sa legendara… El Cid, legat de cal si cu stindardul in mana, chiar si mort alunga armata sarazina, atunci cand calul sau se’ndreapta spre trupele dusmane… Hitler devine un fel de Superman atunci cand politica sa ii ofera germanului de rand un job sigur, care’i permite sa se’ntoarca acasa mandru ca are ce sa’i puna de mancare in farfurie kinderului sau… Stalin devine si el un supererou dupa ce trupele sale, infometate si jerpelite, intra primele in Berlin si inalta steagul rosu pe cladirea Reichsstadt-ului… Ceausescu la randul sau devine, cel putin pentru cateva luni, o legenda atunci cand, dupa invazia Cehoslovaciei de catre trupele militare din statele semnatare ale Pactului de la Varsovia (minus Romania), refuza sa atenteze la suveranitatea statului prieten…
                Lumea politica a inteles ca prostimea are nevoie de eroi. Drept care, atunci cand a vrut sa scape de un adversar politic puternic si popular, mai intai l’a tavalit prin noroi, ca sa nu se mai vada nimic din stralucirea sa, dupa care s’a grabit sa’l execute, fara drept la replica si fara prea multe menajamente… Este o lectie pe care calaul nu a studiat’o intotdeauna foarte bine. Poate ca cel mai elocvent exemplu de executie ratata este dosarul Ernesto Che Guevara, eroul cubanez al democratiei, transformat de CIA in Supererou dupa lamentabila inscenare a mortii sale… Salvador Allende, presedindele de stanga al Republicii Chile, foarte popular in tara sa, a fost bombardat in palatul prezidential si ucis deoarece ideile sale puteau deveni periculoase pentru Americi. Omul Allende a murit, dar spiritul Allende a devenit un Supererou… Omul transformat in Martir devine o forta motrice greu de contracarat.
             
                  Omul obisnuit a avut nevoie de o fereastra deschisa, de o Speranta pe care i’o oferea o Loterie, un joc cu miza unde avea o sansa, indiferent cat de firava era!… In aceste conditii au aparut peste tot in lume povestile in care o entitate promitea indeplinirea a 3 dorinte !…

            Pestisorul de aur apare intr’o multime de povesti. Este regele garlei, al mlastinii sau al ochiului de apa unde’si duce traiul si poate sa’si rascumpere libertate in schimbul a trei dorinte.
            Iti mai aduci aminte?… ” Soarele licarea rosu spre Asfintit iar de undeva razbatea sunetul sentimental al unei balalaice… Intr’o barca pe Volga doar Ivanusca mai intarzia, ca’n undita sa niciun peste nu se prinsese, cat fusese ziua de lunga… Dar cand dadu sa’si stranga sculele, intr’un carlig gasi un pestisor atat de mic ca’l apuca mila si vru sa’l inapoieze apelor. Doar stralucirea de aur a solzilor lighioanei il impiedica sa’si duca gandul pan’ la capat. Il pastra in mana, privindu’l mirat peste masura, pan’ ce pestisorul, gafaind si aflat la capu’ puterilor, spuse: – Ivanusca, om bun, eu sunt regele apelor si de’mi vei da drumu’ eu 3 dorinte iti voi indeplini!…
            Ivanusca se scarpina in cap si se gandi el ce se gandi, dupa care spuse:- Ba pestisorule, daca’i fi tu asa de mare mardoi, ia fate’n coa’ c’o sticla de vodka!… Si nici nu apuca Ivanusca sa’si termine vorba ca se trezi in brate cu dita’i clondiru’. Mirat, il duse la gura si’nghiti dintr’o sorbire tot, da’ tot ce era in sticloanta. Multumit, isi sterse buzele cu maneca slinoasa si mormai: -Buuuun!… Pestisorul de Aur, care gafaia de parca era sfarsitul lumii, zise grabit: – Ia zi Ivanusca si ce’a doua dorinta!…
            Ivanusca se mai scarpina odata in cap, indelung, ca doar nu era sa iroseasca o dorinta asa, pe nimica si grai: – Pestisorule, daca’i fi tu atat de tare, ia fa tu toata Volga asta numa’ vodka!… Si odata se facu o lumina ca’n miezu’ zilei. Cu glasu’ sfarsit, Pestisorul de Aur sopti: – Gusta Ivanusca, ia numai de gusta!… Si pescarul cufunda mana dreapta in unda Volgai s’apoi o duse la buze. Tiii, sa vezi si sa nu crezi! Vodka d’aia tare si buna cum gasesti numa’ la crasma lui Alexei sambata, atunci cand o aduce si n’apuca s’ o boteze cu apa spurcata din put!… – Ivanusca, Ivanusca, care’o fi cea de’a treia dorinta a ta?, intreba pierit Pestisorul… Ivanusca se mai scarpina odata in cap, dar de data asta nu mai ajuta. Privi lung la soarele ce disparea dincolo de taiga, asculta ecoul balalaicii, privi pofticios Volga de vodka pe care plutea sandramaua sa de barca si’ntr’un sfarsit spuse: – Pai mai Pestisorule, asa la plecare, ia da si tu un pa’arel de vodka!!!…”

           Alte 3 Dorinte…

            Zana cea Buna din Tom Degetel, hotarata sa’l recompenseze pe padurarul cel Bun si Tampit, care’a crutat stejarul cel mare din poiana… Ea ii va indeplini acestuia 3 dorinte…    

               Prima dorinta: Un carnat cum nu mai avusese niciodata in farfurie…

            …A doua dorinta…

           … A treia si cea din urma dorinta: sa scape de carnatul ce i se lipise de nas!…

            Aladin, Lampa Fermecata si Djinnul care’ti poate indeplini 3 dorinte!…

          Regele Lear si cele 3 fiice ale sale…

               Asemenea regelui Lear, din piesa lui William Shakespeare, si in povestea “Sarea in Bucate” de Petre Ispirescu exista un rege subtirel la minte, care’si judeca cele 3 fete dupa cat zahar au pe buze…

          … Cei 3 feciori de imparat, in “Harap Alb” dar si in “Praslea cel Voinic si Merele de Aur”…

        3 iezi cucuieti sau atunci cand Ion Creanga face o echipa solida cu Serban Andreescu, unul dintre cei mai activi autori bd al momentului in Romania, un bun prieten si un artist care trebuie urmarit de aproape ( curand, in jurnalul meu vei gasi un dosar exhaustiv “Serban Andreescu” )…

             Imaginea este extrasa din noul album al lui Serban, aflat in curs de aparitie…

        “Cei 3 cercetasi“, o serie de fascicole ce apareau si in Romania interbelica, spre deliciul adolescentilor care le citeau pe sub banca, in timpul orelor: povesti aventuroase foarte naiv scrise, ale caror actiuni se petreceau pe meleaguri inca nu prea bine civilizate, palpitante si super-rasiste. Pe vremea aia inca se foloseau fara menajamente termeni ca “negrotei” sau “negraci” pentru persoanele de culoare din Africa, “galbejiti” sau “fete de lamaie” pentru chinezi sau japonezi. “jidovi” pentru evrei…

          Unul dintre cele mai tari filme S.F. : “Alien”… Pe un asteroid nepopulat, cu o atmosfera aproape irespirabila, este descoperita epava unei nave spatiale apartinand unei civilizatii extraterestre.

           In cala navei prabusite este gasita un cuib de oua uriase, aparent in perioada de clocire…

          Cele 3 faze de dezvoltare ale fiintei venite din strafundurile Spatiului: 1- un fel de scorpion – mana se fixeaza pe fata victimei, traind in simbioza cu aceasta, pana la faza urmatoare de dezvoltare a monstrului…

           … A 2-a faza de dezvoltare: crescuta in pieptul victimei, fiinta monstruoasa sacrifica gazda sfasiidu’i pieptul…

        … cea de’a 3-a faza de dezvoltare a monstrului spatial si cea mai mortala: Alien ajuns la maturitate… Cine’l mai poate opri ?…

               Trilogia in B.D. …
   

            Un omagiu grafic al lui Mircea Arapu ( mai e nevoie sa’ti reamintesc ca Arapu este desenatorul roman care a preluat “Arthur”, seria fetis a lui Cezard dupa moartea prematura a acestuia si a fost unul dintre stalpii ultimei variante a revistei “Pif” ? ),  adus unei serii care a luminat ani de zile paginile revistei “Vaillant, le Journal de Pif” : “Zor, Mlouf &…333″!!!… O serie desenata de Jacques Kamb pe un scenariu de Jean Sanitas…

           In incheierea subiectului “3“, un gag genial din primul album cu Asterix : Triumvirat?… Haide sa incercam un Triumvirat in 2, dupa care poate incerc un Triumvirat in 1 !…

Nr. 3 Bis

         Triumviratul pare o forma de conducere perfecta, in care cele trei capete incoronate ce conduc destinele unui stat sau imperiu, pot asigura siguranta supusilor si dezvoltarea democratiei. Nimic mai fals! Aceasta forma de conducere colectiva a fost incercata pentru prima data in Roma antica, dar de fiecare data s’a sfarsit prost. Chiar si in ziua de astazi, in aproape toate statele democratice ale lumii functioneaza un anumit soi de triumvirat, format din Presedintele Republicii, Seful Guvernului sau Primul Ministru si Presedintale Senatului. In Romania se presupune ca functioneaza aceasta alianta de circumstanta, “pentru binele poporului”, dar realitatea demonstreaza de mai bine de 20 de ani ca antanta nationala e o iluzie iar interesul national este doar un alt cuvant, demonetizat de multa vreme.     
         Orgoliile personale dar mai ales interesele economice ale grupurilor de presiune, ce se aflau in spatele fiecarui dintre “triumvirati”, au dus in toate cazurile la acapararea puterii de un singur “cap incoronat” si instaurarea unei dictaturi. O dictatura a insemnat de fiecare data limitarea drepturilor civile si restrictionari ale democratiei. De obicei dictaturile apar in momente de criza economica si de pierdere a identitatii nationale, atunci cand o tara se simte incoltita de presiuni externe, indiferent de ce natura. In Romania de azi, o tara prea putin aparata de oricare dintre fortele politice ce s’au succedat la putere, nu o singura data s’au simtit speculatiile financiare sau atentatele la siguranta nationala, actiuni ostile si destabilizatoare care numai printr’un miracol nu au reusit sa destrame statul roman. Dar acest gen de lovituri de stat nu’ti imagina ca doar pe plaiurile mioritice au fost incercate!
        Nicidecum!… Nu sunt foarte multi ani de cand cel mai mare imperiu al lumi, Uniunea Sovietica, s’a destramat in urma unor actiuni conjugate ale unor forte interne si externe, in foarte multe republici , incapabile sa’si asigure propria siguranta nationala. Tot in ultima vreme Cehoslovacia a fost despartita parca de satarul unui macelar, in Cehia si Slovacia, doua mici republici total anacronice intr’o Europa ce tinde spre unificare. Iugoslavia, un foarte important aliat al USA in timpul celui de’al Doilea Razboi Mondial si in timpul Razboiului Rece, a fost relativ de curand hacuita de americani, in nenumarate mici republici… dupa care, de parca nu era de ajuns, s’a mai smuls o bucatica din Serbia, formand un alt stat independent si contra naturii, Kosovo, primul stat musulman din Europa (urmatorul, in mod logic va fi probabil Germania…)!
       Dar exemplele de atacuri impotriva democratiei nu se sfarsesc aici. Salvador Allende, presedintele ales din Chile, este asasinat in palatul prezidential din Santiago de Chile, atunci cand intentiile lui politice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale. Saddam Hussein, dictatorul din Irak, a fost debarcat atunci cand intentiile lui politice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale. Muammar Gaddafi, dictatorul din Libia, a fost debarcat atunci cand intentiile lui politice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale. Hosni Mubarak, presedintele Egiptului,a fost debarcat atunci cand intentiile lui politice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale. Bashar al-Assad, presedintele Siriei, nu a putut fi debarcat atunci cand intentiile lui politice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale!…
      Mai vrei un exemplu? In urma cu ceva vreme, tinerii tigrii de pe coasta Pacificului, din Asia, Thailanda, Coreea de Sud, Singapore… au inceput sa prospere si impulsionati de Japonia, s’au hotarat sa infiinteze o banca centrala de intrajutorare, ceva de genul Banca Mondiala sau Fondul Monetar International. Imediat au fost debarcati , caci intentiile lor economice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale.
     Si in sfarsit, ultimul exemplu care’ mi vine in minte este asediul impotriva democratiei ce a survenit aproape imediat dupa atentatele de la 11 septembrie 2.001, din Statele Unite. Al-Qaida, miscarea islamista fundamentalista, a fost “debarcata” atunci cand intantiile sale politice nu au mai convenit anumitor cercuri de putere internationale (nu uita ca doar cu 2 decenii in urma “teroristii musulmani” au fost formati ca grupari paramilitare chiar de cei care astazi ii condamna si’i urmaresc pretutindeni pe glob!!!)… In urma atentatelor, autoritatle au decis ca prea multa intimitate personala si democratie strica, drept care s’a dat dezlegare la interceptarea convorbirilor, la supravegherea corespondentei, la urmarirea fara mandat a oricarei persoane ce ar putea ameninta statul de drept…
    Dragul mosului, Richard Nixon a fost un mic copil si cred ca intelegi ce vreau sa spun…

           Initial, au fost 3 “muschetari”: Marx, Engels & Lenin. Ulterior, la gasca s’a lipit si d’Artagnanul rus Stalin, pentru cativa ani, adica pana s’a dus la cele vesnice…

          Toata lumea rosie tanjea sa se lipeasca la careul de asi, astfel ca in curand, cu ajutorul lui Mao Tze Dung ( marele lider chinez care i’a fugarit pe japonezi, englezi si americani pe tot teritoriul Chinei, pana a scapat tara de lipitori ), careul a devenit o chinta!…

          Cei 3 nepoti ai lui Donald Duck…

        © Walt Disney

           Povestea celor 3 ursuleti…

        La fel ca ursuletii, si fratii Marx tot 3 erau (de fapt 4, dar unul dintre ei a gasit un gheseft mai avantajos si s’a lasat de film )…

            Trilogia, formatul ideal in cinematografie : “The Godfather” …

          …”Lord of the Rings”…

            …”Star Wars”…

          …”Matrix”…

            … “The Man with no Name” ( desi in fiecare din cele 3 filme ale lui Sergio Leone, Clint Eastwood-The man with bo name, are de fiecare data alt nume: Joe, Monco, Blondie! )…

        …Trilogia cu ardelenii intr’o serie Western- Mamaliga…

       …”Bunul, Raul si Uratul” sau 3 destine pe care intamplarea le aduce in acelasi punct fierbinte de pe planeta…

           Trilogia ca gen literar apare insa inca din antichitatea greaca, acum 2.500 de ani! Desi in buna parte pierduta, prima trilogie a lumii imaginata de Eschil ( “Prometeu, cel care aduce Focul”, “Prometeu Inlantuit” si “Prometeu Eliberat” ) inca marcheaza civilizatia umana…

            …Trilogia in literatura este un gen care a supravietuit pana in zilele noastre

       …De regula, romanele sunt ecranizate dar si filmele pot deveni la randul lor romane!

         …Cei 3 magi…

                     … Sfanta Treime

                          ..Sfanta Treime si Andrei Rubliov…
                                                    Va Urma…

Trei

        Atractia spre ezoterism, ocultism si mister a fost o constanta ce a insotit in permanenta toate civilizatiile, cel putin de cand exista primele surse scrise. Aceasta atractie bolnavicioasa fata de tot felul de stiinte oculte s’a datorat in buna parte fricii aproape paranoice pe care orice stat sau imperiu le’a avut de’a lungul Istoriei, fata de posibilele comploturi dirijate impotriva sa, instrumentate de puteri politice interne, externe sau combinatii intre primele doua variante. Desigur, orice imparat, rege, dictator sau sef de stat s’a inconjurat dintotdeauna de un solid aparat de securitate, de spioni dibaci si de un aparat de propaganda menit sa lanseze perdele de fum, numai bune pentru a farda realitatea. Cu toate aceste masuri de siguranta, cazurile de capete incoronate ce s’au rostogolit in rumegusul esafoadelor au fost fara numar in intreaga Istorie. Lectia trecutului nu a intrat in niste urechi surde: in fata ineficientei serviciilor de securitate, a nenumaratelor tradari si comploturi (diversitatea miscarilor subterane si subversive a fost atat de bogata in istoria lumii incat dictionarele s’au imbogatit cu o multime de cuvinte care de fapt, exprima cam acelasi lucru: complot, intelegere secreta, uneltire, intriga, conspiratie, conjuratie, cabala, masinatie, masonerie, urzeala…), cei care dirijau destinele lumii si’au atras de partea lor si pe reprezentantii unor arte si stiinte oculte.
       In secret sau declarat public, imparatii lumii se consultau cu tot felul de ghicitori, prezicatori, astrologi sau sarlatani, pentru a afla viitorul sau pentru a cumpara bunavointa unor puteri oculte.
       Preotii Faraonului in Egiptul antic erau mai mult decat posesorii tuturor cunostintelor stiintifice (cunoasterea inseamna Putere, nu’i asa?…), erau cei care interpretau mesajul pe care astrele il trimiteau muritorilor ignoranti… Amintirea Oracolelor din Grecia antica a supravietuit ruginii pe care o depune timpul pe artefactele oricarei civilizatii… Nostradamus nu mai are nevoie de prezentari, iar versurile sale sibilinice, prezicand tot felul de nenorociri, chiar si astazi mai cutremura cate o fire plapanda… Boris Eltin, craiul bicisnic de la Kremlin, nu facea un pas fara sa consulte clar-vazatoarea prezidentiala… Nicolae Ceausescu apela fara jena la o prezicatoare tiganca…
      Acest trafic greu de “informatii” oculte ne va marca profund milenii de’a randul. Astazi nu exista cotidien sau saptamanal care sa nu aibe o rubrica de astrologie. Tot asa, fiecare canal de televiziune are o astroloaga de serviciu, care stie cu precizie cum se misca astrele. Sunt destule persoane care nu’si incep ziua pana ce nu afla prognoza cititorilor in stele.
      
      In acest mecanism abscons un loc aparte a avut si matematica, astfel incat anumite cifre au capatat o semnificatie mistica, fiind folosite in diferite ritualuri. Rand pe rand, multe numere ne’au marcat constiinta. 13 inseamna ghinion, de cand cu marea tradare a lui Iuda (Isus si cei 12 apostoli ai sai); 3 : niciodata sa nu fi cea de’a treia persoana care’si aprinde tigara de la acelasi bat de chibrit (o superstitiie ce’si are radacinile in primul Razboi Mondial: prima tigara aprinsa alerta inamicul; a doua tigara aprinsa ii permitea dusmanului sa’si regleze tirul; iar a treia tigara nu mai apuca sa fie aprinsa!…); 7 pare sa fie un numar ideal: inseamna saptamana (sau septimana, cum spuneau latinii) si imparte aproape perfect anul calendaristic… 69 : un alt numar ideal, spre bucuria celor mari!…

     Trei este o cifra aproape perfecta, pe care o poti intalni in intreaga civilizatie omeneasca.
     “Cei Trei Muschetari”, romanul lui Alexandre Dumas, nu mai are nevoie de nici o recomandare. Povestea plina de aventuri istorice a lui Dumas a inspirat o sumedenie de filme pentru tineret. Primul succes a fost “The Three Musketeers“, un film mut cu Douglas Fairbanks.
      

          Contemporan cu filmul de succes al lui Fairbanks, tot la Hollywood (si turnat in aceleasi decoruri!!!) apare prima mare parodie din istoria filmului, un model si o reteta de succes care avea sa fie urmata cu sfintenie pana in ziua de astazi: “The Three Must-Get-Theres“! Un film de Max Linder, un francez inspirat care si’a asumat rolul principal, regia si scenariul acestei comedii incredibil de proaspete, chiar si dupa 90 de ani!

         O mica paranteza : Max Linder?… El este omul caruia i se datoreaza celebrul gag cu oglinda care a fost sparta intr’un incident nefericit. Imprejurarile cereu imperios ca oglinda sa existe in continuare, deci actorii vor fi obligati sa improvizeze la greu!…

         …Gagul cu oglinda va fi dus la perfectiune de fratii Marx, un deceniu mai tarziu.

            In biblioteca mea poti sa gasesti o editie din 1855 a romanului “Les Trois Mousquetaires”, reeditata la numai 20 de ani de la editia princeps.

         Cei 3 + 1 in versiunea Gerard Barray din 1961…

        Uniforme noi dar aceeasi bravi companioni!…

         Cei 3 + 1 in versiunea englezeasca, 22 de ani mai tarziu…

          Alte uniforme noi…

         In anii ’50, Gene Kelly si Muschetarii regelui…

         Cei trei fara impetuosul d’Artagnan…

              …si insfarsit, cei 3 la pensie, in “Omul cu Masca de Fier”…

             Inca o data 3 : “Three Little Pigs” de Walt Disney, un scurt metraj care a facut istorie.

           Urmariti de Big Bad Wolf , cei doi purcelusi se refugiaza in casa cea trainica a fratelui mai mare, la adapost.

        Dupa cel de’al Doilea Razboi Mondial, imaginea lui the bad wolf a fost asociata cu Hitler (Anul in care a fost facut filmul era 1933, anul ascensiunii  nazismului in Germania). In realitate, Walt Disney era un antisemit convins iar imaginea de mai sus, preluata din animatia originala, ne spune cu totul altceva despre lupul cel rau…

       Cei 3 pui de lup…

           Marea imparteala…

            Cele 3 maimutele care nu vad, nu aud si nu spun nimic din ce’au aflat…

               Cele 3 Gratii care l’au fraierit pe Paris…

            Cei 3 soricei orbi…

        …si cei 3 soricei orbi in primele secvente ale celui dintai film cu James Bond: Dr. No!…
                                                                   Va urma…

Time After Time

            Obsesia timpului ne urmareste ca o umbra. Expresii de genul “Imi pierd Timpul cu tine!”, “Ma grabesc, nu am Timp de pierdut!”, “Time is Money!”, “Panta Rei” ( “Totul curge!” ne spunea Heraclit cu niste mii de ani in urma, sintetizand miscarea perpetua a lumii, scurgerea de neoprit a Timpului…), “O Tempora, O Mores!”, “ Ô temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !
Suspendez votre cours, Laissez-nous savourer les rapides délices, Des plus beaux de nos jours !” (“Le Lac”, Alphonse de Lamartine)… au intrat de mult in vocabularul cotidian, reflectand interesul pe care’l manifestam atunci cand ne referim la Timpul pe care’l avem “alocat” fiecare dintre noi. “I s’a terminat firul!…” spunem atunci cand un cunoscut pleaca dintre noi, comparand Timpul Vietii cu un ghem care se desfasoara.
            Ritmul atat de alert pe care’l impune modul de viata din zilele noastre presupune prezenta Ceasului in aproape orice instrument modern pe care’l folosim azi pentru distractie sau job: Telefonul mobil ne cronometreaza fiecare secunda, Computerele la purtator si cele de pe birouri, Camerele foto si cele de filmat, Dvd player-ul chiar si Cuptorul cu microunde… toate ne amintesc “Tic, Tac, Tic, Tac!” ca Timpul alearga din ce in ce mai iute iar noi nu prea mai putem sa tinem pasul cu El!…

           O serie de mare succes din revista “Pilote” ce aparea in Franta prin anii ’60- ’80 este “Valerian, Agentul Spatio-Temporal”. Valerian, insotit de foarte senzuala Laureline, strabate Universul in toate directiile Spatiului, dar si ale Timpului, incercand sa repare dereglarile care se tot ivesc in scurgerea normala a Timpului, accidente care ar putea provoca distrugeri iremediabile. Mezieres este un desenator care a evoluat impreuna cu seria care l’a facut celebru: daca la inceput aventurile lui Valerian erau desenate intr’un registru comic si parodic, destul de stangaci, in cateva albume stilul desenatorului se implineste, atingand deplina maturitate, fara a renunta insa la umorul care a facut atat de celebra seria ( implinirea totala a lui Mezieres va veni odata cu colaborarea sa in calitate de Art Director la proiectul numit “The Fifth Element” al lui Luc Besson).

      
         © ED Dargaud, Christin & Mezieres

                Pe la inceputul anilor ’60, Pichard face o echipa foarte inspirata cu Jacques Lob pentru doua albume care aveau sa marcheze intreg deceniul: “Ulise”… O poveste de vreo 90 de pagini ce avea sa apara in capitole in diferite publicatii: “Linus”, super-avangardista revista italiana din acei ani, “Charlie”, alter-ego-ul francez al publicatiei din Italia si “Phenix”, prozinul pe care se ostenea sa il scoata in Franta, Claude Moliterni (un fel de Dodo Nita mai norocos…).
                Inspirata foarte liber din “Odiseea” lui Homer, povestea lui Ulise propune o abordare total inedita: si daca Zeii au existat cu adevarat si erau de fapt niste extraterestrii veniti pe Pamant doar pentru a culege ceva informatii si pentru un “Picnic la Marginea Drumului”, vorba fratilor Strugatski?

           Muntele Olimp, cufundat vesnic in ceata, era salasul “Zeilor”, unde o constructie de neinteles pentru un eventual aheu ratacit era rampa de aterizare pentru uriasa nava interplanetara.
           Rataciti in maruntaiele acestei bizare constructii, Ulise si tovarasii sai de pribegie nimeresc intr’o sala obscura. Un gest pripit porneste niste aparate de proiectie. Inspaimantati, veteranii razboiului troian isi recunosc camarazii cazuti sub zidurile Troiei, mai vii decat niciodata. Cum ar fi putut intelege ca urmareau doar niste simple inregistrari video? Pentru ei, sala de proiectie a “Zeilor” nu era altceva decat taramul lui Hades, lumea mortilor!!!…

             Zeus ca un simplu tehnician…

           O banda desenata magnifica, pe care Timpul a uitat’o si pe care niciun editor nu se mai incumeta sa o reediteze…

        “Amintiri despre Viitor”, cartea cu care Erich von Daniken a zapacit o Romanie intreaga in urma cu peste 30 de ani! Teoriile sale despre interventiile extraterestrilor in Istoria Omenirii si astazi ridica semne de intrebare…

                 ” Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte”, un basm de Petre Ispirescu, poate cel mai profund basm romanesc, o adevarata meditatie despre Existenta… Povestea se desfasoara in buna parte intr’un tinut uitat de Timp, acolo unde ceasurile s’au oprit in loc iar viata este vesnica…

           Lumea lui Broussaille, penduland intre realitate si vis, nefiind niciodata foarte sigur care este de fapt concretul.
         © Ed. Dupuis, Bom & Frank

           O mini serie magnifica, aparent fara prea mare priza la public… din pacate!

               Chiar si Spirou s’a ratacit la un moment dat prin meandrele Timpului…

       Masina Timpului exista cu adevarat: a fost mai intai visata de un pusti…
       © Ed. Dupuis, Tome & Janry

     “Time after Time”: Herbert G. Wells insusi a inventat Masina Timpului iar cel dintai calator temporal a fost Jack Spintecatorul, urmarit de politia Majestatii Sale, the Queen !

The Final Countdown

               Acum doua milenii si jumatate poemele antice memorau prima revolta a Omului impotriva Timpului: neimpacat cu moartea timpurie a iubitei sale Euridice, Orfeu cobora in Infern avand drept singura arma lira sa care imblanzea chiar si furia valurilor si a furtunilor. Prin cantecele sale mestesugite, el reuseste sa’l induplece pe Hades sa’i redea sufletul celei pe care o iubea. Urmarea o cunoastem cu totii, dar ramane ideea tulburatoare ca Omul nu s’a impacat niciodata cu gandul ca inevitabil viata are si un sfarsit, chiar daca promisiunile clericilor din toate timpurile ne asigurau ca dupa moarte ne asteapta Eternitatea.
               In poezia lui Eminescu problema Timpului este o prezenta constanta, revenind tulburator in mai multe poeme si atingand un nivel de profunzime neintalnit in lirica romaneasca de pana atunci (si indraznesc sa spun ca neegalat chiar pana in ziua de azi!…).

                                                  ” La steaua care-a rasarit
                                                 E-o cale-atât de lunga,
                                                 Ca mii de ani i-au trebuit
                                                 Luminii sa ne-ajunga.
                                                  Poate de mult s-a stins în drum
                                                 În departari albastre,
                                                 Iar raza ei abia acum
                                                 Luci vederii noastre.”
           … sau
 
                                                  “Porni luceafarul. Cresteau
                                                 În cer a lui aripe,
                                                 Si cai de mii de ani treceau
                                                 În tot atâtea clipe.

                                                   Un cer de stele dedesupt,
                                                  Deasupra-i cer de stele
                                                  Parea un fulger nentrerupt
                                                  Ratacitor prin ele.

                                                   Si din a chaosului vai,
                                                  Jur-împrejur de sine,
                                                  Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
                                                  Cum izvorau lumine;”…
           … “La Steaua”, “Luceafarul”… Doua poeme profunde, in care te’ai astepta ca la o analiza sumara, judecand dupa cunostintele stiintifice ale secolul in care au fost scrise, filozofia pe care se bazeaza judecata poetului sa fie bazata pe principii ale metafizicii. Nicidecum, este evident ca Eminescu era la curent cu teoriile legate de Spatiu si Timp, pe care le transcende in versuri incredibil de rationale dar atat de lirice, in acelasi timp… Eminescu ne obliga sa visam atunci cand studiem legile Fizicii, iar atunci cand privim un cer instelat ne face partasi pentru o clipa la imensitatea Spatiului si a Timpului !

               Menhirele si Dolmenele uriase de la Stonehenge, din Marea Britanie, construite concentric intr’un urias ansamblu arhitectural neolitic, ce servea aparent unui cult solar, sunt legate fara niciun  dubiu de obsesia Omului legata de Eternitate, deci de supravietuirea Sufletului vremelniciei Trupului.
               Jean Van Hamme ( un economist belgian care renunta la un moment dat la manecutele negre pentru a se dedica scenariilor de banda desenata, reusind cateva lovituri de maestru, cum ar fi “XIII”, “Thorgal” sau “Largo Winch”), este inspirat de legendele druizilor din antichitatea celtilor si in saga lui Thorgal, copilul venit de dincolo de stele si crescut de vikingi, reinvie de’a lungul unei intregi serii miturile ancestrale legate de posibilitatea de a calatorii prin meandrele Timpului.

  

               …Meandrele Timpului : In cele mai multe situatii eroul se intreaba daca totul a fost aevea sau doar o inchipuire!…

                Thorgal si reteaua Timpului…

            Toate mezaventurile lui Thorgal sunt la limita credibilului si asta incarca minunatele planse ale graficianului polonez Gregorz Rosinski cu suficienta poezie pentru ca ele sa supravietuiasca multa vreme de acum incolo pragmatismului cu care suntem dotati.

              …Realitate?…Iluzie?…

                 Salvador Dali sau pictorasul spaniol care a devenit vedeta pentru ca a inteles foarte repede cum devine cazul cu show-bizz-ul. Ceasurile sale moi, descompuse nu de caldura ci de povara Timpului, pachidermele sale catarate pe piciore fragile de paianjen, oasele ce nu pot fi identificate si se constituie intr’o altfel de anatomie… – cu toatele, pictate intr’un contrast complementar penibil albastru-orange, dar atat de popular si drag ochiului… Marea calitate a lui Dali este ca a reusit ca in fiecare lucrare a sa ne faca sa credem ca gandim, filozofand pe marginea tablourilor sale despre scurgerea inexpugnabila a Timpului… Intr’o lume in care este din ce in ce mai dificil sa’ti gasesti locul, Dali are meritul ca a gasit reteta…

            Jean Van Hamme este omul cu urechile ciulite ca niste radare, acceptand toate informatiile pe care le prelucreaza inteligent. Ma intreb daca opera sa (de altminteri, foarte vasta), are un singur element de originalitate: “Blake & Mortimer” nu este altceva decat continuarea unei serii penibile, dar de succes, a lui Jacobs… “XIII” nu este decat o adaptare (nerecunoscuta) in b.d. a unei trilogii scrisa de Robert Ludlum, “Identitatea lui Burne”… iar “Thorgal” este o alta serie de aventuri cu vikingi, ce oscileaza nehotarat intre un Ev Mediu salbatic si misterios si un S.F. bazat pe calatoria in Timp si Spatiu.
           Intr’o scurta povestire, ce nareaza copilaria lui Thorgal, apare si un Guru indian, care’i prezinta pustanului viking originea sa extraterestra.

             Copilul si Stelele…

             O alta aventura a lui Thorgal, un alt joc cu Timpul: Calul lui Thorgal se prabuseste intr’o crevasa, intrand intr’o zona care nu se mai supune regulilor fizice universale. In acest Loc, Timpul sta in loc iar persoanele care locuiesc aici sunt scutite de pagubele ireversibile pe care trecerea Timpului le provoaca.

           O poveste puternic inspirata de “Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte”, poate cel mai profund basm romanesc (habar nu am daca Petre Ispirescu, la randul sau, nu a citit ceva asemanator prin alte literaturi!…)…

         Timpul numai aparent sta pe loc…

                        O minunata poveste de dragoste, care transcede secolele : “Somewhere in Time”, un film de Jeannot Szwarc, cu Christopher Reeve si Jane Seymour in rolurile principale. O intoarcere in Timp nu cu ajutorul vreunei masini bizare, pe baza de carbuni, plutoniu sau alte dracovenii ci doar prin puterea Vointei!…

              Timpul, bariera pe care nu o putem ridica niciodata…

           Dar pentru un moment, Timpul a fost oprit in loc…

                         Inca o data, Thorgal se rataceste prin Labirintul Timpului…

              Zeii fara varsta…

                Timpul nu poate fi pacalit: “Ashes to ashes, dust to dust”

Those Were the Days, my Friend !

            
                                          “Those were the days, my friend
                                        We thought they’d never end
                                        We’d sing and dance forever and a day                                                       
                                        We’d live the life we choose
                                        We’d fight and never lose
                                        For we were young and sure to have our way!…”
                Asa ne soptea prin anii ’60 Mary Hopkin, o tanara britanica blonda, cu o voce suava care l’a vrajit deopotriva si pe foarte tanarul Paul McCartney ( nimeni altul decat unul dintre cei 4 Beatles ).
                Ceva mai tarziu prin Romania, un alt cantec sentimental cu versuri patetice sfasia inima petrecaretului trecut de cel de’al doilea paharel,picurat in urechile noastre precum otrava de vocea lui Irina Loghin, Nelu Ploiesteanu sau Nelu Vlad de la formatia “Azur”:
                                            “Mai intoarce Doamne roata
                                          Sa-mi mai vad o data Soarta
                                          Sa-mi vad anii tineretii
                                          Sa-mi vad stralucirea vietii
                                          Care Doamne, fara rost s-au dus…”
               Te intrebi probabil daca nu cumva incep sa bat campii,alaturand versurile sensibile ale lui Mary Hopkin celor lacrimogene din prima manea pe care o pot consemna, “Mai intoarce Doamne Roata!”… Nicidecum, dragul mosului, singura ratiune care m’a determinat sa pun ambele oua in acelasi cos a fost drama celor doi poeti, exprimata in versuri dupa puterile lor, atunci cand imaginea pe care oglinda le’a intors’o nu prea mai corespundea cu imaginea pe care fiecare dintre ei o aveau despre El insusi… Este socul pe care’l resimti atunci cand iti apar primelor fire de par alb pe la tample, este surpriza din in trafic cand soferul de alaturi ti se adreseaza cu “Haide,TATAIE, apasa pe acceleratie!” sau emotia din parc, atunci cand vecina de banca te intreaba grijulie daca ti’a sosit la TIMP postasul cu pensia!…
             TIMPUL, asta este problema… Cand esti foarte tanar si activ, scuzele uzuale sunt “Scuza’ma, dar sunt foarte grabit!”, “Imi pare rau, dar nu am Timp!”, “Iti las numarul de telefon si promit sa vorbim pe larg atunci cand o sa avem mai mult Timp!”… Cand ai trecut de jumatatea vietii, Timpul incepe sa’ti ceara Dobanda sau © pentru ca ai abuzat atata vreme de numele sau, de cele mai multe ori nejustificat. Si deodata, realizezi ca trenul cu care circuli a devenit Accelerat, iar pana la destinatie nu mai ai decat o statie sau doua…

                         Timpul este umbra care, lipita de statura noastra, ne urmareste ca un gardian de cand ne nastem pana in ultima clipa. Fiecare dintre noi speram ca cea din urma clipa sa nu fie altceva decat o poarta spre ALTCEVA, un loc in care TIMPUL isi pierde sensul, de fapt un Salas unde Timpul isi suspenda zborul, vorba poetului… “Tic, Tac, Tic, Tac!”… Lectia cumplita a Timpului este ca El este in toate care sunt, minerale, plante sau vietati, de fapt in intreg Universul, un Watchman fara de care existenta nu functioneaza… Concluzia nu am curajul sa o rostesc, nici nu am dreptul sa o fac…        Speranta firava a fiecaruia dintre noi este ca Fizica cunoscuta nu este raspunsul la toate nelinistile noastre. Speranta este ca exista un Dincolo, unde Timpul inceteaza si ne face Vesnici…

             Cu 75 de ani in urma. Harold Foster este framantat de scurgerea Timpului iar intrebarile pe care si le pune sunt exprimate in seria pe care o dezvolta pe atunci in cateva sute de cotidiene americane: “Prince Valiant”… Impetuosul Val, cu sabia in mana, intra in Caverna Timpului, fara complexe, de parca ar avea de infruntat o hoarda de vikingi sau de huni…

                Dintre toate pericolele prin care a trecut printul, Caverna Timpului a fost poate cea mai periculoasa aventura, care a depasit cu mult puterea sa fizica dar si capacitatea sa de intelegere… Printul adolescent iese din infruntarea inegala cu Timpul un invins, un batran lipsit de puteri…

                       Din fericire, totul se termina cu bine. Printul Valiant nu va sti niciodata daca totul a fost iluzie sau realitate…

                Timpul este o constanta in povestile lui Valiant. Inca din copilarie, o vrajitoare ce salasuia in mlastinile intunecoase din Britania ii prezice un viitor plin de fapte de arme marete (ceea ce’si dorea orice adolescent!), dar si de multe deziluzii!…

                    Dar cel dintai care vorbeste despre Timp intr’un discurs coerent este H.G. Wells in romanul sau “The Time Machine”, o carte care va face cariera, inspirand nesfarsite reluari literare, filme, teorii si jocuri, o carte “cap de pod” in continuarea careia se va dezvolta o intreaga industrie…
                    In versiunea din 1960 a filmului “The Time Machine”  George Pal, regizorul, stabileste o estetica Retro ( bazata pe elemente vizuale contemporane cu epoca lui Wells ), care va marca pentru o jumatate de secol orice produs artistic referitor la calatoria in timp.

               Prin anii ’60, in celebrul saptamanal francez “Pilote”, Fred & Alexis lanseaza un serial inspirat de romanul lui Wells, “The Time Machine” si de paradoxurile pe care posibilitatea traficului temporal le’ar putea produce: “Ils Voyagent dans le Temps pour de l’Argent”, adicatelea, mai pe romaneste, “Calatoresc in Timp pentru Bani”…

              Pe scurt, un savant nebun, pierdut intr’un tinut mlastinos, inventeaza o masina de calatorit in Timp… Intentiile sale sunt insa deloc savante, el dorind sa’si faca rost de ceva bani de buzunar…

               Prima idee: sa coboare in timp, de pilda pe vremea lui Leonardo da Vinci, inainte ca acesta sa constientizeze valoarea sa si sa’i comande pentru cativa banuti portretul Giocondei…

               Necazul este insa altul: Leonardo este departe de a avea mintea la capodopere iar Mona Lisa este in realitate o acritura, careia cu greu ii poti smulge un zambet, cu atat mai putin unul misterios!…

                     Prima versiune…

                     …si versiunea finala!…

                         Un paradox temporal: un rendes- vous cu tine insuti, ce poate fi mai minunat!?…

                    Intre timp, apare un verisor mai indepartat, Joseph, cu un simt al afacerilor foarte dezvoltat. El va incerca sa vanda arme moderne hunilor lui Atila. O mitraliera in Evul Mediu sau un mijloc de a rezolva intr’un timp record un conflict regional…

               Din pacate, fara munitie armele moderne devin doar niste ornamente bizare…

                Injuraturile lui Joseph sunt atat de colorate incat insusi Atila roseste…

                Atila incepe sa’si piarda autoritatea in fata oamenilor sai. Si cum poate fi restabilit prestigiul in fata unor luptatori duri si neimblanziti, altfel decat prin niste sudalme inspirate si bine plasate?… Astfel incat Joseph, expertul in injuraturi colorate devine consilierul lui Atila pentru probleme de imagine!…

Atila si hoarda sa de salbatici in seria “Emigrantii” a lui Lee Ivas Anghel…

              Dar masina timpului se mai defecteaza !…

                 Albert Einstein sau omul care ne’a dat speranta ca Timpul ar putea fi controlat!…