La Nuit que j’ai eu PEUR !…

                         In acei ani in Romania lucrurile se petreceau in felul urmator, pentru un autor de banda desenata: cautai ideea, adunai cateva calimari de tus “Pionier” sau daca aveai noroc, niste tus chinezesc, un toc si niste penite topografice si o hartie bunicica. Dupa care treceai la fapte. Odata terminata banda, daca aveai ceva prieteni de meserie le impartaseai realizarea, la o sticla de vin, ceea ce sporea considerabil sansa de a fi apreciata lucrarea, dupa care o inchideai intr’un sertar. Ce altceva puteai sa faci cu lucrarea?… Daca te prezentai cu ea la o redactie, de obicei cei de acolo te expediau cu un sut in cur inapoi acasa. In cazul cel mai fericit iti ridicau moralul spunand ca perseverand poate vei ajunge candva sa publici o ilustratie!… Tembeli de genul asta sunt peste tot. Imi aduc aminte la un salon B.D. din Belgia, unde Romania a fost invitata, Ribera, complicele lui Godard pentru o serie S.F. de oarecare succes in tarile francofone, oprit in fata planselor lui Valentin Tanase ii spune acestuia cu condescendenta: “Promiti tinere, promiti!”… La care Tanase, deja un “tanar” de vreo 38 de ani si de departe mult mai bun decat Ribera, ii raspude juma’ amar, juma” cu ironie: “La varsta mea promisiunile sunt deja facute, Maestre!”…

                        O alta posibilitate era sa’ti incerci norocul aiurea. Pana prin ’74-’75 nu era foarte complicat sa expediezi prin posta un plic de format mare, dar nu foarte gros. Problema era alta: unde puteai sa le trimiti?… nu uita ca pe vremea aceea Xerox nu prea exista, deci erai nevoit sa trimiti originalele, care nu se mai intorceau niciodata inapoi. Ori la o productie moderata de 20 de planse pe an, pierderile erau cam mari…

                             Editurile mari din West erau greu de abordat… La un moment dat, Ed. Dupuis si revista “Spirou” au organizat un concurs de banda desenata cu 2 sectiuni: umor si realist.Pentru mine a fost o perioada de un an de exil, la Timisoara, drept care habar n’am avut de concurs, dar Mircea Arapu si Valy Tanase si’au incercat puterile. Primul a trimis pentru sectiunea comica, celalalt pentru realism. Dupa vreo 25 de ani s’a auzit un zvonulet cum ca plansele lui Tanase ar fi aparut in “Spirou”, dar nimic nu e sigur. In orice caz, banditii de la redactie nu au dat nici un semn de viata, macar sa justifice reputatia de oameni politicosi pe care o trambitau peste tot in lume…

                             In 1980 ii trimit lui Arapu, cadou de ziua lui, un caiet de 16 pagini, desenat fata-spate ce se numea “Peur”(detaliile picante despre acest eveniment le poti gasi pe site-ul “The Dark Side of Lee Ivas Anghel“)… Acest caiet, la care sunt alipite B.D. ale lui Arapu, Marinescu & Tanase, devine revista “Peur”, prima revista independenta de banda desenata tiparita dincolo de hotare si aparuta in Franta gratie eforturilor lui Mircea Arapu… Astazi iti prezint continutul acestui numar “istoric”.

                            

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>