Jean Moscopol prin Mahala

            Prin anii ’80, cei care conduceau foarte onorabil singura casa de discuri din Romania, “Electrecord”, reusesc prin Dumnezeu stie ce manevre de culise sa’i abureasca pe responsabilii de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste si sa obtina autorizatia pentru editarea unor albume, cuprinzand melodii din Bucurestiul de odinioara. Aparent, o initiativa fara dedesupturi politice si fara nicio miza destabilizatoare, daca ne gandim ca era vorba doar de cateva cantecele usurele si distractive, dintr’o epoca ce apusese de mai bine de 45-50 de ani… Si totusi, daca ai apucat sa traiesti cat de putin in “Epoca de Aur”, iti vei pune intrebarea cum de un cenzor a acceptat sa ridice chiar si doar cu un centimetru, groasa draperie ce acoperea un trecut pe care radio “Europa Libera” dar si “Vocea Americii” se intreceau in a’l prezenta in culorile cele mai roze pe care le’a vazut vreodata paleta unui pictor?… Ultimii ani inainte de lovitura de stat din Decembrie 1989, au fost cei mai cranceni ani pe care ii poate suporta o fiinta civilizata. Dincolo de absenta caldurii in calorifere, a gazului metan in aragaze, a electricitatii, a produselor alimentare pe rafturile pravaliilor… omul vertical trebuia sa indure si o lipsa aproape totala de informatii culturale: cinematografele si televiziunea aproape ca nu mai existau, editurile nu mai aveau curaj sa editeze un nou titlu, expozitiile de arte plastice nu mai erau altceva decat omagii aduse maretelor realizari si pupaturi in kur pentru cuplul presidential…
           In toata aceasta mlastina plina de miasme, aparitia a trei discuri pline cu muzica naiva si usurica a fost un adevarat miracol, care ii dadeau senzatia celui care le asculta ca visul urat s’a incheiat, apele s’au limpezit si primii nuferi au aparut pe luciul apei! Jean Moscopol, Cristian Vasile, Gion…
           Jean Moscopol sau “Noapte buna, Mimi”, “Mana birjar!”, “Da’mi gurita s’o sarut!”, “Tu nu mai esti a mea”, “Vrei sa ne’ntalnim sambata seara?”… Cine nu cunoaste aceste melodii sarmante?…

           Astazi si poate in zilele urmatoare, ma intorc la o veche iubire: Bucurestiul! Orasul plin de monumente uitate si prafuite, cu un Centru Vechi paduchios, pe care toata lumea se face ca nu’l vede desi orice primar gospodar ar fi mandru sa’l aibe in custodie… orasul plin de hartoape si gratare cu fleici si mititei mirosind a carne alterata… orasul impanzit de blocuri comuniste pe care nu le’ar mai reabilita nimeni daca la mijloc nu ar fi vorba de mari interese financiare…
          Din pacate, informatiile scrise si mai ales cele fotografice sunt extreme de putine. Noi, romanii am fost dintotdeauna foarte zgarciti cand vine vorba de conservarea imaginii spatiului prin care am trecut. Astfel, imaginile despre Bucurestiul de altadata sunt foarte putine si de calitate indoielnica. In unele cazuri, am fost nevoit sa recurg la aceleasi imagini pentru a putea sublinia o idee. Dispretul romanesc vizavi de informatie sau document este aproape proverbial. In timp ce la o comunitate din Germania de pilda, gasesti documente originale vechi de un mileniu, unele aparent nesemnificative (cum ar fi un certificat de nastere, unul de casatorie sau de deces…), la noi sunt declarate pierdute acte de o importanta uneori capitala!…

      Urmarind imaginile din Bucurestiul si Romania interbelica, nu ar fi rau daca ai face “click” pe urmatoarele linkuri; vei avea o surpriza placuta: “Vrei sa ne’ntalnim sambata seara“, “Mana birjar“, “Da’mi gurita sa’ti sarut“, “Nu vreau lacrimi, nici cuvinte“…

          Albumul “Jean Moscopol” cu o minunata coperta semnata de Valentin Sahleanu, un bun prieten, acum art director in Boston-USA…

         …am rascolit prin tot felul de arhive si am adunat toate informatiile care mi s’au parut ca ilustreaza cel mai bine starea de spirit transmisa de melodiile lui Moscopol…

         … nicio bucatarie fara peretar, pare sa fi fost deviza acelor timpuri!…

                       … Mie imi place sa cred ca uriasul “fenomen de balci” Mitu Gogea (sau Gogea Mitu) este cel care a inspirat in limba romana un nou cuvant; GOGEAMITEA, adica ceva urias, iesit din comun de mare… DEX explica etimologia cuvantului rascolind prin limba sarba (kódžamiti) sau bulgara (kodjamiti)… la randul lor, cei de pe Wikipedia sustin ca “Expresia „gogeamite”, atribuită persoanelor foarte înalte, nu își are originea în numele lui, ci dimpotrivă, “numele de scenă” primit la circul Globus este în directă legătură cu cuvintele “cogeamite” sau “gogeamite” care provin – conform DEX-online – din sârbo-croată ( kódžamiti ) sau din bulgară ( kodjamiti )”… Mie mi’au placut intotdeauna legendele urbane, cu miros de bere statuta si mititei fezandati, cu barfe de mahala si un aer totalmente kitsch… Asa ca prefer variant de Dragaica a uriasului nemaivazut care a lasat asistenta cu gura cascata!…

…”Caci tot ce’i romanesc nu piere, Si nici nu va pieri!”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>